marți, 13 noiembrie 2012

Iranul anunţă că a testat noul sistem de apărare aeriană

Teheran, 13 nov /Agerpres/ - Iranul a anunţat că a testat cu succes un nou sistem de apărare aeriană modelat după sistemul U.S. Hawk , în cursul unor manevre ce au loc în jumătatea de est a ţării, informează marţi Associated Press.

Comandantul forţei de apărare aeriană, generalul Farzad Esmaili, a afirmat că manevrele sunt o 'palmă puternică' dată ţărilor care 'ameninţă Iranul' - o referire la SUA şi Israel. Atât Israelul cât şi SUA nu au exclus opţiunea militară împotriva programului nuclear iranian, despre care Vestul se teme că vizează producerea de armă nucleară. Iranul neagă acuzaţiile, afirmând că programul său nuclear are numai obiective paşnice.

Potrivit unor imagini difuzate de televiziunea de stat de la manevrele militare, o rachetă Hawk a fost lansată şi a lovit un presupus avion. Noul sistem sol-aer se numeşte 'Mersad' sau Ambush.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu