luni, 29 octombrie 2012

MULŢUMIRI

Ministerul Apărării Naţionale mulţumeşte tuturor instituţiilor care au sprijinit, în acest an, organizarea şi buna-desfaşurare a evenimentelor dedicate Zilei Armatei României.
    În acelaşi timp, conducerea ministerului şi organizatorii sunt recunoscători participanţilor la trafic, a căror răbdare a fost pusă la încercare pe timpul ceremoniei retragerilor cu torţe.
    Mulţumim totodată tuturor cetăţenilor, de toate vârstele, care au ales să sărbătorească împreună cu militarii, Ziua Armatei României şi să împărtăşească bucuria de a fi împreună şi de a-i cunoaşte îndeaproape.
    Ministerul Apărării Naţionale a sărbătorit anul acesta 10 ani de participare a militarilor români la misiuni din Afganistan, 150 de ani de la înfiinţarea instituţiei şi Ziua Armatei României.
       
Biroul de Presă

Start campaniei de оncorporare оn Forţele Armate

CHIŞINĂU, 29 Octombrie, 2012 –  Circa 1700 de tineri urmează a fi încorporaţi în componentele Forţelor Armate pe parcursul lunilor octombrie 2012 - ianuarie 2013.
Potrivit colonelului Eduard Ohladciuc şef J1 Direcţie Personal, Marele Stat Major al Armatei Naţionale, astăzi, vor fi încorporaţi circa 500 de tineri оn unităţile militare ale Armatei Naţionale. „Recruţii vor fi detaşaţi la centrele de instruire în garnizoanele  Bălţi şi Cahul,  unde timp de cinci săptămîni vor fi pregătiţi în cadrul cursului de instruire militară iniţială”, a specificat Ohladciuc.
Şeful Direcţiei Personal a menţionat că în toate Centrele militare raionale şi municipale din republică, s-au desfăşurat activităţi privind pregătirea către încorporarea din toamna curentă, în cadrul cărora recruţii au fost supuşi examenului medical de către comisiile medico-militare din teritoriu.
Sursa citată a spus că în această toamnă, au fost planificate şi organizate multiple acţiuni menite să contribuie la desfăşurarea cu succes a încorporării, printre care tradiţionalele activităţi cu genericul „Ziua Recrutului” şi “Ziua Uşilor deschise”.
Оn conformitate cu legislaţia în vigoare, sarcina de încorporare pentru perioada octombrie 2012 - ianuarie 2013 va constitui 1100 de tineri pentru Armata Naţională şi 600 pentru Trupele de Carabinieri.



Pentru informaţii contactaţi:
Căpitan Ala Diaconu,
Tel: +373 22 252412, +373 079115326



Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy



20 de obiecte explozive lichidate оn Zona de Securitate

CHIŞINĂU, 29 Octombrie, 2012 –  Geniştii Armatei Naţionale au dezamorsat circa 20 de obiecte explozive depistate оn Zona de Securitate.
Potrivit locotenent-colonelului Mihail Semionov, şeful secţiei geniu a Armatei Naţionale, a comunicat că muniţiile au fost descoperite de către un localnic оn gospodăria sa din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, оn timpul forării unei fîntоni.
Operaţiunea de neutralizare a obiectelor a fost îndeplinită de geniştii din componenţa Batalionului „Codru”, dislocat în localitatea Negreşti. Superiorul grupului, căptianul Gheorghe Racu, a relatat că arsenalul de muniții, care era din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, era оn stare avansată de corozie şi prezenta un pericol sporit pentru oameni.
„Echipa de deminare a identificat la faţa locului 20 de mine de la aruncătorul de mine, calibrul 45 mm. Deoarece transportarea obiectelor explozive era periculoasă, din considerente de securitate, arsenalul de muniţii a fost detonat într-o carieră de nisip de la marginea satului”, a accentuat căpitan Racu.
La operaţiunea de lichidare a obiectelor explozibile au fost prezenţi observatorii militari din Forţele Mixte de Menţinere a Păcii din Zona de Securitate.
Semionov a menționat că în Armata Naţională sînt create şase grupe de deminare, iar de la începutul acestui an, geniştii militari au efectuat 216 de ieşiri la deminare şi au lichidat 2081 obiecte explozive оn diferite localităţi ale republicii.


Pentru informaţii contactaţi:
Căpitan Ala Diaconu,
Tel: +373 22 252412, +373 079115326



Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy



BĂUTURĂ, BĂUTURĂĂĂ...

Arestat preventiv


Un tânăr în vârstă de 26 ani a fost arestat preventiv după ce a condus un autovehicul fără a poseda permis de conducere, se afla băut la volan şi a acroşat o autospecială a poliţiei.
În seara zilei de 26 octombrie a.c., Poliţia Oraşului Oţelu Roşu a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr se află la volanul unui autoturism deşi a consumat băuturi alcoolice.
Un echipaj al Poliţiei Rutiere au depistat pe raza localităţii Băuţar autoturismul indicat, care circula din direcţia Haţeg spre Caransebeş. Poliţiştii rutieri au procedat la urmărirea autoturismului folosind semnalale luminoase şi acustice, moment în care conducătorul auto a mărit viteza. Poliţiştii au reuşit oprirea autovehiculului urmărit, însă când aceştia au coborât din autospecială, tânărul a plecat cu autoturismul şi a acroşat autospeciala poliţiei continuându-şi deplasarea spre Caransebeş.
La doar câteva sute de metri, autovehiculul a fost oprit, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că la volan s-a aflat P.COSMIN, în vârstă de 26 ani, dar care nu posedă permis de conducere. Mai mult, la testarea cu aparatul alcooltest a acestuia a rezultat o concentraţie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza probelor administrate la dosar şi în urma prezentării tânărului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş cu propunere de arestare preventivă, pe numele acestuia, în data de 27 octombrie a.c., a fost emis un mandat pe o perioadă de 29 zile.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere, conducerea unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.


    Trei infracţiuni la dosar


Un bărbat în vârstă de 40 ani, a fost depistat de poliţişti, în noaptea de 28/29.10.2012, la volanul unui autoturism neînmatriculat şi fără a poseda permis de conducere.
Autoturismul condus de P.MIHAITA, a fost oprit pentru control de oamenii legii în timp ce desfăşurau o acţiune pe linia circulaţiei rutiere pe strada Crişan din municipiul Reşiţa.
 Verificările efectuate au indicat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar autovehiculul este neînmatriculat având aplicate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare, motiv pentru care s-a întocmit un dosar de cercetare penală.


A pierdut control autoturismului într-o curbă



În seara zilei de ieri, 28 octombrie a.c., poliţiştii rutieri au intervenit la un accident rutier produs pe raza localităţii Mehadia, în urma căruia un bărbat a fost rănit uşor.
Cercetările efectuate de echipa deplasată la faţa locului au indicat faptul că în timp ce M.GHEORGHE, în vârstă de 48 ani, conducea un autoturism, din direcţia Orşova spre Caransebeş, într-o curbă a pierdut controlul vehiculului şi s-a izbit de malul consolidat al unui canal de scurgere a apei pluviale din afara părţii carosabile.
În urma accidentului, conducătorul auto a fost rănit uşor, fiind transportat la Spitalul Municipal Caransebeş unde i-au fost acordate îngrijiri medicale şi a rămas internat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.




Infracţiuni la regimul circulaţiei


Acţiunile pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate de oamenii legii în după-amiaza zilei de ieri, 28 septembrie a.c., au fost cu ghinion pentru doi bărbaţi.
Pe strada Şcolii din Răcăşdia, poliţiştii au oprit pentru control un autovehicul înmatriculat în străinătate la volanul căruia se afla R.GHEORGHE, în vârstă de 33 ani, dar care nu este posesor de permis de conducere.
Un alt bărbat în vârstă de 54 ani, a fost depistat de poliţiştii rutieri pe strada Zona Gării din Oraviţa la volanul unui autoturism având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,27 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri s-au întocmit acte premergătoare în cadrul a două dosare de cercetare penală.


A ajuns în arest


Un tânăr în vârstă de 20 ani, din Moldova Nouă a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, după ce a fost reţinut de poliţişti în seara zilei de 27 octombrie a.c.
Pe numele tânărului Judecătoria Moldova Nouă a emis în data de 26.10.2012 un mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de 4 ani închisoare pentru furt calificat.
În seara zilei de 1 noiembrie 2012, partea vătămată a sesizat poliţia prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că tânărul a agresat-o fizic în locuinţa acesteia. Neînţelegerile au pornit de la un telefon mobil, pe care tânărul s-a oferit să-l repare la Timişoara, însă i-a restituit un alt telefon, pe care partea  vătămată l-a refuzat.
M.ALEXANDRU, a fost reţinut pe raza oraşului Moldova Nouă, localitate unde acesta îşi are şi domiciliul.

Reţeaua de socializare Facebook, folosită în răpiri şi trafic de tinere

Jakarta, 29 oct /Agerpres/ - Fenomenul tinerelor agresate sexual de persoane necunoscute cu care au intrat în contact pe Facebook ia amploare în Indonezia, în contextul amplificării obsesiei pentru reţelele de socializare online, relatează Associated Press.

În urmă cu circa o lună, a fată de 14 ani a primit şi a acceptat o cerere de prietenie pe Facebook de la un bărbat mai în vârstă pe care nu îl cunoştea.

Adolescenta a fost apoi răpită de bărbat, închisă într-o cameră mică şi violată în mod repetat. I s-a spus că va fi trimisă pe o insulă cunoscută pentru turismul sexual cu minori, dar a fost în cele din urmă eliberată.

În luna care a urmat, au mai avut loc cel puţin alte şapte cazuri de fete indoneziene răpite de persoane întâlnite pe Facebook. Răpitorii au folosit această tactică în cazul a 27 din cei 129 de copii daţi dispăruţi în acest an de către autorităţi.

Uraganul Sandy închide bursa din New York; transportul în comun suspendat

Washington, 29 oct /Agerpres/ - Bursa din New York va fi închisă luni şi, probabil, şi marţi, în urma trecerii uraganului Sandy, pentru prima oară după 1985, când uraganul Gloria a impus o măsură similară, a anunţat duminică seara operatorul Nyse Euronext, care a încredinţat că va asigura schimburile într-o manieră electronică, potrivit AFP şi Reuters.

'În consultare cu alte burse şi alţi participanţi ai pieţei, Nyse Euronext îşi va închide pieţele luni, 29 octombrie, sub rezerva confirmării, şi marţi, 30 octombrie', a indicat operatorul într-un comunicat.

Referindu-se la un 'consens al pieţelor şi al comunităţii de reglementare' în condiţii de intemperii, operatorul bursier motivează că trecerea uraganului Sandy va face foarte dificilă asigurarea siguranţa angajaţilor' săi.

'Vom lucra cu sectorul pentru a stabili următorii paşi în vederea restabilirii schimburilor de îndată ce situaţia o va permite', asigură acesta.

Bursa din New York indicase mai devreme că schimburile fizice vor fi suspendate luni, iar piaţa va rămâne deschisă într-o manieră electronică.

Toate transporturile în comun la New York - metroul, autobuzele şi trenurile - au fost suspendate încă de duminică seara de către autorităţi în aşteptarea sosiri uraganului Sandy în noaptea de luni. Autorităţile au ordonat suspendarea traficului din cauza riscului de inundaţii şi pagube ce ar putea fi provocate de Sandy, care este aşteptat să se abată astăzi asupra coastei de nord-est a SUA.

De asemenea, şi-au închis porţile şi instituţii internaţionale precum ONU (Organizaţia Naţiunilor Unite), FMI (Fondul Monetar Internaţional) şi Banca Mondială (BM), care le-au dat liber angajaţilor lor.

În afară de greutăţile pe care le-a produs în viaţa de zi cu zi a americanilor, îngreunând şi procesul electoral, uraganul Sandy a provocat şi primele pagube economice. Astfel, a crescut preţul benzinei cu 1% în urma închiderii importantei uzine de prelucrare a petrolului ConocoPhillips în New Jersey şi ca urmare a reducerii producţiei de combustibili în această regiune.

Industria de divertisment are şi ea de suferit - în Atlantic City (statul New Jersey) au fost închise toate cazinourile. Nu funcţionează teatrele de pe Broadway, iar unele competiţii sportive au fost suspendate.

Autorităţile nu ascund că ar putea interveni întreruperi de electricitate masive şi inundaţii grave. Evacuarea oamenilor este în plină desfăşurare în zonele de coastă din Virginia până în Massachusetts. Numai la New York, la ordinul primarului Michael Bloomberg, circa 300.000 de persoane au fost trimise în adăposturi sigure.

Sandy aduce la ţărm valuri de până la 4 metri înălţime, iar rafalele de vând ating 120 km în centrul său. Experţii atrag atenţia asupra dimensiunilor uriaşe ale uraganului - diametrul său este de 800 de km.Meteorologii avertizează că pe uscat, în combinaţie cu frontul atmosferic rece care vine din Canada, Sandy ar putea să se transforme într-o 'super-furtună'.

În total, Sandy, supranumit deja de experţi ca 'Frankenstorm', ar putea să afecteze aproape 20 de state americane, precum şi importante oraşe ca New York, Washington, Boston, Philadelphia, Baltimore şi circa 50-60 milioane de persoane, conform autorităţilor americane.

Reuniune a nostalgicilor lui Mussolini la împlinirea a 90 de ani de la Marşul asupra Romei

Roma, 29 oct /Agerpres/ - Câteva sute de nostalgici ai lui Mussolini s-au adunat duminică, la Predappio, în regiunea Emilie-Romagne, pentru a comemora împlinirea a 90-a de ani de la Marşul asupra Romei şi a denunţa laicismul liberal şi imigraţia, au informat site-uri ale presei italiene.

Purtând bannere şi medalii de foşti combatanţi, fasciştii - majoritatea bărbaţilor fiind îmbrăcaţi în cămăşi negre specifice - s-au reunit ca în fiecare an în cimitirul din San Cassiano, unde este înhumat fostul dictator.

În micul oraş natal al Ducelui, ei au defilat până la uşa bisericii, purtând o cruce pe care au depus-o alături de uşă, potrivit imaginilor video difuzate pe site-ul Corriere della Sera.

Un abate tradiţionalist în sutană, Giulio Maria Tam, a predicat împotriva 'laicismului liberal şi a ateismului macho' al unei societăţi care 'luptă împotriva familiei cu divorţul, avortul şi homosexualitatea'.

Amintind că Mussolini 'a făcut legile sociale şi gratuitatea accesului la îngrijirea sănătăţii', preotul a afirmat că apocalipsa vine asupra oraşelor italiene sub forma fluxului imigraţiei africane, care vor păţi ca oraşul francez Marsilia,'unde acum este Africa'.

'Cămăşile negre' au organizat în 28 octombrie 1022 un marş spectacular spre Roma. Pregătită din luna august, manifestaţia apare în prezent ca un act simbolic de preluare a puterii de către fascism. Circa 20.000 de 'cămăşi negre' au ajuns în capitala italiană, dar suveranul - în loc să proclame starea de urgenţă - l-a invitat pe Mussolini la guvernare.

16 persoane ucise, dintre care 7 copii, de un raid aerian în Siria /ONG/

Londra, 29 oct /Agerpres/ - Cel puţin şaisprezece persoane, dintre care şapte copii şi cinci femei, au fost ucise duminică într-un raid aerian în provincia Idleb din nord-vestul Siriei, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului /OSDH/, citat de AFP.

Lovitura a avut loc în satul Al-Bara din regiunea Jabal Al-Zawiya, a declarat OSDH, cu sediul în Marea Britani şi care se bazează pe o reţea de militanţi şi surse medicale.

Potrivit ONG-ului, Al-Bara este sub controlul rebelilor de la mijlocul lunii iulie.

Siria a fost cuprinsă duminică de o nouă spirală de violenţă, îngropând definitiv armistiţiul sperat de mediatorul Lakhdar Brahimi.

Începând de vineri, ziua când armistiţiul trebuia să intre în vigoare, peste 300 de persoane au murit în ţară, potrivit OSDH. Numai în ziua de duminică, cel puţin 52 de persoane - 29 civili, 10 soldaţi şi 13 rebeli - au fost ucise.

Şapte tiruri de rachete spre Israel după un raid asupra Gazei ce a făcut un mort

Tel Aviv, 29 oct /Agerpres/ - Şapte rachete au fost trase duminică asupra Israelului fără să facă răniţi sau pagube după un raid israelian ce a făcut un mort în Fâşia Gaza, în a patra zi a unui armistiţiu intervenit după violenţe mortale.

'Două rachete au căzut într-un sector nelocuit din districtul Eshkol şi alta la marginea Beersheba. Nu au fost răniţi sau pagube', a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al poliţiei israeliene, Micky Rosenfeld.

'O altă rachetă, trasă de asemenea din Gaza, a căzut într-o zonă nelocuită din apropiere de Beersheba şi nu a provocat victime sau pagube', a adăugat el.

Un purtător de cuvânt al armatei a declarat la rândul său duminică seară că alte trei rachete au explodat în teritoriul israelian în timpul zilei fără să provoace victime sau pagube.

Duminică seară, aviaţia israeliană a lansat două raiduri în Fâşia Gaza, fără să facă victime, au declarat martori oculari şi serviciile de securitate palestiniene. O casă a fost distrusă în urma acestor atacuri, au adăugat aceleaşi surse.

Primarul din Beersheba, Rubik Danilovitch, a declarat la radio că a decis să suspende cursurile în şcoli până la un nou ordin, întrucât 'multe case din oraş nu sunt protejate' împotriva atacurilor cu rachete.

Guvernul israelian a decis să extindă dispozitivul de protecţie a civililor din localităţile situate pe o rază de 4,5 - 7 km de Fâşia Gaza, care nu sunt protejate de sistemul de interceptare de rachete.

Tirurile asupra Beersheba au fost revendicate de grupul armat palestinian Comitetele de rezistenţă populară /CRP/.

Aceste tiruri au avut loc după un raid aerian israelian asupra Fâşiei Gaza, care l-a ucis în timpul nopţii pe un membru al braţului armat al Hamas, ce controlează Fâşia Gaza, şi a rănit un alt activist al grupului.

Activişti sud-coreeni au trimis manifeste politice cu ajutorul unor baloane în Coreea de Nord

SEUL (MEDIAFAX) - Activişti sud-coreeni în domeniul democraţiei au trimis luni mii de manifeste politice peste frontieră, cu ajutorul unor baloane, după ce Coreea de Nord a ameninţat, în urmă cu o săptămână, cu represalii militare "nemiloase" în asemenea cazuri de propagandă, relatează AFP.
Aproximativ zece activişti au dat drumul, într-un parc al oraşului Paju, la aproximativ 60 de kilometri nord de Seul, unor baloane care transportau aproximativ 30.000 de manifeste. Unele confruntări au avut loc cu unii locuitori ai oraşului, care se tem de represalii din partea vecinului comunist.
În urmă cu o săptămână, autorităţile sud-coreene au împiedicat o operaţiune similară, "din motive de securitate".
Militanţi anti-Phenian trimit fecvent către Coreea de Nord manifeste de propagandă, care denunţă autoritarismul regimului şi îi îndeamnă pe nord-coreeni la revoltă. Ei au trimis, anul trecut, texte care se refereau la "primăvara arabă".
Aceste lansări de manifeste, întrerupte timp de 11 ani, au fost reluate la sfârşitul lui 2010, după ce Coreea de Nord a bombardat o insulă sud-coreeană situată în apropierea liniei de demarcaţie maritimă.
Phenianul, care impune o cenzură totală pe teritoriul său, a ameninţat în mai multe rânduri că va deschide focul asupra teritoriului sud-coreean cu scopul de a împiedica asemenea lansări de manifeste, fără ca până în prezent să dea curs acestor ameninţări.
Seulul se teme de o agresivitate sporită a Phenianului odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale sud-coreene, prevăzute la mijlocul lui decembrie.

duminică, 28 octombrie 2012

Intemperii în Europa: Ninsori abundente, un copil dat dispărut, trei morţi de hipotermie


Paris/Berna/Varşovia, 28 oct /Agerpres/ - Ninsori abundente şi puternice rafale de vânt au lăsat, duminică, fără electricitate zeci de mii de persoane în Alpii francezi şi în sudul Franţei şi au cauzat dispariţia unui copil, în timp ce în Elveţia au provocat aproape 60 de accidente în ultimele 24 de ore, iar în Polonia au murit de frig trei persoane, potrivit AFP.

În departamentele muntoase franceze Savoie, Haute-Savoie şi Isere, ramurile copacilor îngreunate de zăpadă au căzut peste firele electrice şi le-au rupt.

Ninsorile s-au adăugat puternicelor rafale de vânt care afectau, de sâmbătă, mai multe regiuni din Franţa. În Drôme şi Ardeche (sud), 'locuinţele sunt private de curent electric din cauza vântului puternic care poate atinge 130 km/oră', a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al ERDF (Electricité Réseau Distribution France).

Intemperiile au afectat şi circulaţia în Franţa, unde zeci de automobilişti care nu şi-au echipat maşinile cu pneuri pentru zăpadă au fost blocaţi în departamentul Isere de ninsori neobişnuit de abundente.

Un copil britanic de 12 ani care plecase cu bicicleta, sâmbătă, a fost dat dispărut pe insula Porquerolles (sud-est), unde se înregistrează puternice rafale de vânt. Numai bicicleta sa a fost găsită.

În Polonia, unde primele ninsori au fost însoţite de scăderi ale temperaturii sub zero grade, trei bărbaţi au fost găsiţi morţi de hipotermie, duminică, a anunţat poliţia.

Doi bărbaţi în vârstă de 52 şi, respectiv, 56 de ani au decedat de frig în sud-estul Poloniei. 'Cei doi erau sub influenţa alcoolului', a declarat un purtător al poliţiei din Lublin, citat de agenţia PAP. A treia victimă, un om al străzii în vârstă de 53 de ani, a fost găsit la Nysa, în sud-vestul ţării.

Zăpada a provocat perturbări ale traficului feroviar, mai ales în centrul Poloniei, şi aproape 70.000 de persoane au rămas fără curent electric în zona Varşoviei.

În Elveţia, ninsorile au provocat numeroase accidente, căderi de copaci, suspendări ale traficului feroviar, sute de apeluri din partea unor persoane intrate în panică.

Numai în cantonul Berna, aproape 60 de accidente au fost semnalate în cursul ultimelor 24 de ore, potrivit poliţiei cantonale. Numărul mare de accidente se explică prin faptul că numeroase vehicule nu erau încă echipate cu pneuri de iarnă şi, în plus, rafalele de vânt au doborât mai mulţi arbori pe străzi.

Touring Club Suisse (TCS) a lansat un apel la prudenţă, în condiţiile în care pe anumite tronsoane ale reţelei rutiere elveţiene s-au semnalat nămeţi de zăpadă şi polei.

În cantonul Fribourg, o coliziune a implicat opt maşini pe autostradă, duminică dimineaţă, provocând închiderea temporară a tronsonului vizat. Douăsprezece accidente au fost semnalate în cantonul Zurich. În cantonul Schwyz s-a format un ambuteiaj pe un drum de munte, deoarece maşinile fără pneuri de iarnă au derapat pe zăpadă.

Traficul feroviar a fost perturbat în unele locuri. Furtuna a blocat circulaţia trenurilor pe calea ferată Montreux Oberland Bernois (MOB).

La Geneva, pompierii au primit sute de apeluri de la locuitori cuprinşi de panică din cauza furtunii care s-a abătut asupra oraşului, cu rafale de vânt ce atingeau viteze de până la 100 km/oră.

Atentat în Nigeria: 8 morţi şi 145 de răniţi în explozie şi în cursul represaliilor; un bărbat a fost ars de viu


Abuja, 28 oct /Agerpres/ - Cel puţin opt persoane au fost ucise şi alte 145 au fost rănite în atentatul sinucigaş care a vizat duminică o biserică nigeriană din Kaduna (nord), urmat de acte de represalii, semnalează AFP.

'Până în prezent, avem opt morţi şi 145 de răniţi în urma exploziei care a vizat biserica', a declarat Musa Ilallah, coordonator regional al Agenţiei naţionale pentru servicii de urgenţă, care a adăugat că printre persoanele decedate se numără şi respectivul kamikaze.

Un corespondent al AFP a fost martor al unor acte de represalii comise de creştini furioşi, în cursul cărora un bărbat a fost stropit cu benzină şi apoi a fost ars de viu.

'A avut loc o puternică explozie şi am văzut fum pe cer', declarase un locuitor din Kaduna.

Kaduna a fost deja, de mai multe ori, ţinta unor atacuri atribuite grupului islamist radical Boko Haram.

sâmbătă, 27 octombrie 2012

ZIUA ARMATEI LA MALL


Ziua Armatei României va fi marcată anul acesta, pentru prima dată, în trei centre comerciale din Capitală (AFI Palace Cotroceni, Vitantis Shopping Center şi Fashion House) şi patru din ţară (Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, precum şi Maritimo Shopping Center, din Constanţa), în zilele de 27 şi 28 octombrie.
De joi, 25 Octombrie, în fiecare mall partener funcţionează un punct de informare-documentare, la care publicul va putea să se informeze despre misiunile militarilor şi despre oferta educaţională a Ministerului Apărării Naţionale.
Sâmbătă şi duminică, la intrările principale ale celor şapte centre vor fi instalate autovehicule de comunicaţii, geniu, chimice, poliţie militară, folosite de militari în misiunile din ţară şi din teatrele de operaţii.
De asemenea, între orele 12.00-20.00, vor fi dispuse în interior standuri interactive cu tehnică şi armament aflate în dotarea militarilor, expoziţii de fotografie, vor fi susţinute spectacole cu muzică de fanfară şi exerciţii de mânuire a armamentului.
Tinerii se vor putea fotografia cu casca şi vesta de protecţie întrebuinţată în misiuni de luptă, fiind pictaţi pe faţă în culori de camuflaj sau tricolore.

Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, va vizita sâmbătă, 27 octombrie, în jurul orei 12.00, cei peste 100 de militari care participă la evenimentul de la AFI Palace Cotroceni.


Biroul de Presă

Afganistan: Cel puţin 41 de morţi în urma unui atentat sinucigaş


Kabul, 26 oct /Agerpres/- Un atentat sinucigaş produs vineri într-o moschee din provincia Faryab, din nordul Afganistanul, s-a soldat cu cel puţin 41 de morţi, potrivit unui bilanţ provizoriu, transmite AFP, citând autorităţile locale.

Potrivit unui responsabil, 19 victime provin din rândul trupelor de securitate afgane şi 22 sunt civili, printre ei fiind şi 5 copii. De asemenea, 30 de persoane au fost rănite, printre răniţi numărându-se şi şeful poliţiei provinciale. Atentatul a avut loc în ziua sărbătorii musulmane Eid al-Adha (Sărbătoarea Sacrificiului), într-o regiune a Afganistanului infiltrată de talibani, la rugăciunea de la moschee fiind prezenţi numeroşi demnitari locali.

Potrivit martorilor, atentatorul sinucigaş purta o uniformă a poliţiei şi părea să aibă vârsta de 14-15 ani. Atentatul nu a fost deocamdată revendicat, dar astfel de acţiuni sunt conduse de obicei de insurgenţii talibani. Atentatul survine după confruntările sângeroase care au avut loc recent în această provincie între trupele afgane şi talibani.

Responsabilii afgani susţin că în aceste lupte au fost ucişi 25 de talibani, printre care se numără şi molahul Yaar Mohammad, un comandant considerat drept 'guvernatorul fantomă' al provinciei Faryab.

Insurgenţii talibani au desemnat 'guvernatori fantomă' în provinciile ţării, cu scopul de a crea o autoritate paralelă care percepe impozite şi impune populaţiei o formă radicală a legii islamice.

Zeci de morţi şi răniţi într-un atentat la Damasc


BEIRUT (MEDIAFAX) - Un atentat cu maşină-capcană, care s-a soldat cu zeci de morţi şi răniţi, a avut loc vineri la Damasc, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), relatează AFP.
"Explozia unei maşini-capcană în faţa moscheii Omar Ibn Khattab, în sectorul al-Shorta, cartierul Daf Shawk, s-a soldat cu zeci de morţi şi răniţi", a anunţat organizaţia cu sediul în Marea Britanie şi care se sprijină pe o reţea de militanţi şi surse medicale.
"Ambulanţe sunt deplasate la locul atentatului, care, de asemenea, a distrus numeroase case în sector", potrivit OSDO.
Şi agenţia de presă siriană oficială Sana a informat că o maşină-capcană a explodat vineri în sudul Damascului, provocând "victime".
"Un atentat terorist cu maşină-capcană la Zouhour, în cartierul Daf Shawk, s-a soldat cu victime şi pagube materiale importante", a anunţat Sana.
Sectorul al-Shorta mai este cunoscut cu denumirea Zouhour.
Atentatul survine în timp ce armata şi grupări rebele s-au angajat joi, la îndemnul emisarului internaţional Lakhdar Brahimi, să înceteze focul pe parcursul celor patru zile ale sărbătorii musulmane Aid Al-Adha.
Frontul al-Nosra, un grup islamist rebel care a revendicat majoritatea atentatelor în ultimele luni, a respins categoric orice propunere de armistiţiu.
Armata a anunţat vineri după-amiază că va riposta la "încălcările" comise de către "grupări armate" în diferite locuri de-a lungul ţării, într-un comunicat citit la televiziune.

Washington şi statul New York declară stare de urgenţă în aşteptarea uraganului Sandy


NEW YORK (MEDIAFAX) - Guvernatorul statului New York şi primarul Washingtonului au declarat vineri stare de urgenţă o dată cu apropierea uraganului Sandy, care ar putea lovi în următoarele zile coasta de nord-est a Statelor Unite după ce a făcut 38 de morţi în Caraibe, relatează AFP.
Guvernatorul Andrew Cuomo a "declarat stare de urgenţă în (statul) New York pentru a se pregăti pentru un eventual impact al uraganului Sandy", a declarat acesta într-un comunicat.
"Responsabilii vor lucra în weekend pentru a se asigura că locuitorii (Washingtonului), companiile şi infrastructura sunt pe cât se poate de pregătite pentru consecinţele acestei furtuni", a declarat la rândul său primarul capitalei americane Vincent Gray.
Acesta menţionează printre consecinţele eventuale "ploi puternice, drumuri inundate, rafale violente de vânt şi întreruperi ale energiei electrice, precum şi inundaţii de-a lungul Potomac", fluviul care traversează oraşul.
La rândul său, primarul New York-ului Michael Bloomberg a precizat în cadrul unei conferinţe de presă că autorităţile locale iau aşteaptă trecerea furtunii peste New York începând cu duminică seară.
Acesta a prevenit că este vorba despre "o furtună foarte periculoasă" şi a invitat localnicii să "fie atenţi la informaţiile publicate".
Samdy, care a provocat 38 de morţi în Caraibe, traversa vineri insulele Bahamas şi ameninţă să lovească imediat după weekend coasta foarte populată de nord-est a Statelor Unite, chiar mai puternic decât uraganul Irene care a ucis 47 de persoane în 2011.
Acesta ar putea lovi direct New York la începutul săptămânii, conform meteorologilor. Însă înainte să sosească, acesta ar putea fi retrogradat la rangul de furtună tropicală, rămânând totuşi însoţit de cantităţi importante de precipitaţii începând cu luni.
"Lucrăm alături de partenerii noştri federali şi locali pentru a urmări evoluţiile furtunii şi a organiza un răspuns coordonat", a precizat Cuomo.
Bloomberg a declarat la rândul său că lucrează "în prezent pentru (...) a asigura că dacă oamenii vor trebui evacuaţi, vom avea la dispoziţie 65 de adăposturi complet aprovizionate".
Primarul a adăugat că o oprire a ciculaţiei trenurilor de la periferii şi a autobuzelor este posibilă. Aeroporturile new-yorkeze JFK, LaGuardia şi Newark, care adăpostesc fiecare zilnic milioane de călători, ar putea de asemenea fi paralizate.
Cu toate acestea, Michael Bloomberg a sfătuit populaţia să rămână calmă, subliniind posibilitatea ca furtuna să piardă din intensitate până atunci, aşa cum a fost în cazul Irene care nu a trecut direct pe deasupra oraşului.
"Această furtună ar putea doar să ne facă să spunem ?Iată, plouă? şi nimic mai mult. Sperăm că aşa va fi", a declarat acesta. "Credeam că Irene o să fie un adevărat dezastru pentru oraşul nostru şi în final nu am avut practic nicio pagubă".

Marina americană a decis vineri să trimită în larg aproximativ 20 de nave militare aflate în prezent staţionate la baza militară Norfolk (Virginia, est) şi în împrejurimi din cauza trecerii în 48 de ore a uraganului Sandy peste coasta atlantică, relatează AFP.
"Fiind dată traiectoria actuală a furtunii, am luat decizia de a scoate în larg flota", a afirmat într-un comunicat amiralul Bill Gortney, unul dintre principalii responsabili ai US Navy.
Părăsind portul, navele au timp să traverseze zona care va fi afectată de uragan înainte de sosirea acestuia, evitând asfel să fie avariate de valuri sau să deterioreze docurile.
Printre navele plasate în "Starea de ieşire Alpha", conform termenilor marinei, figurează şi portavioanele nucleare USS Harry-Truman, un port-elicoptere, trei crucişătoare, opt distrugătoare, nave amfibii de asalt şi petroliere.
Alte nave în curs de întreţinere sau care nu sunt capabile să părăsească portul trebuie să-şi întărească ancorarea.
Uraganul Sandy, care s-a soldat deja cu 38 de morţi în Caraibe, traversa vineri insulele Bahamas şi ameninţă să loească în weekend coasta foarte populată a nord-estului Statelor Unite chiar mai puternic decât uraganul Irene care a provocat 47 de morţi în 2011.

Liderul Al-Qaida le cere egiptenilor să ducă revoluţia 'până la capăt'


Washington, 27 oct /Agerpres/ - Liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman al-Zawahri, le-a cerut egiptenilor, prin intermediul unei înregistrări video, 'să ducă revoluţia până la capăt', a informat vineri Centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste (SITE), preluat de AFP.

'Lupta nu este încheiată, dar ea a început', a afirmat al-Zawahiri în această înregistrare video publicată pe site-urile islamiste şi tradusă de SITE, chemându-i pe 'toţi oamenii sinceri din Egipt' să desfăşoare o campanie în rândul populaţiei pentru a duce până la capăt revoluţia care a fost abandonată'.

'Revoluţia din Egipt trebuie să continue, iar comunitatea musulmanilor trebuie să se sacrifice până va obţine ce doreşte şi până va smulge din mâinile corupte demnitatea şi onoarea Egiptului', a mai spus el.

Într-o altă înregistrare video prezentată pe scurt şi tradusă tot de SITE, al-Zawahiri îi cheamă pe egipteni să ia parte la manifestaţiile ce vizează ambasada israeliană şi împotriva normalizării relaţiilor şi a tratatului de pace cu Israelul, precum şi a 'ocupării teritoriului palestinian de către Israel (...) şi a blocadei impuse Fâşiei Gaza'.

El i-a pus lui Mohamed Morsi - pe care îl descrie ca fiind un preşedinte lipsit de autoritate - o serie de întrebări, în special în legătură cu atitudinea sa în raport cu 'djihadul pentru eliberarea Palestinei', cu Sharia şi cu participarea Egiptului la războiul dus de Statele Unite împotriva terorismului.

Liderul Al-Qaida 'îi cheamă de asemenea pe toţi coreligionarii săi să răpească 'cetăţeni ai ţărilor aflate în război împotriva musulmanilor'. 'Prizonierii noştri sau şeicul Omar Abdel-Rahman nu vor fi eliberaţi decât prin forţă, pentru că este singurul limbaj pe care ei îl înţeleg', a subliniat el.

Supranumit 'şeicul orb', Omar Abdel-Rahman, condamnat la închisoare pe viaţă în Statele Unite pentru complot în vederea comiterii de atentate, este un egiptean care a mai fost citat ca instigator al primelor atentate împotriva World Trade Center, soldate cu şase morţi şi 1.000 de răniţi, în 1993.

Ayman al-Zawahiri a mai afirmat că preşedintele Barack Obama este un 'mincinos' şi i-a cerut să recunoască înfrângerea Statelor Unite în Irak şi Afganistan.

Prostituţia în Europa: Vastă operaţiune împotriva reţelelor nigeriene (Europol)

Haga, 27 oct /Agerpres/ - Serviciile de poliţie din nouă ţări europene au desfăşurat o vastă operaţiune de control în mediul prostituţiei cu scopul de a identifica reţelele nigeriene suspectate de trafic de fiinţe umane, a anunţat vineri Europol, potrivit AFP.

Această operaţiune a fost desfăşurată în case de prostituţie din Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Germania, Luxemburg, Olanda şi Suedia.

Ea a vizat 'reţelele criminale nigeriene care acţionează în întreaga Europă', a făcut cunoscut Europol într-un comunicat.

Misiunea fost condusă de poliţia germană şi coordonată de Europol, oficiul interguvernamental care facilitează schimbul de informaţii între poliţiile naţionale din cadrul Uniunii Europene.

'Conform datelor provizorii, 468 de persoane din Africa de Vest, în majoritate femei, au fost controlate şi identificate în ţările respective', se arată în documentul Europol.

Scopul a fost de a identifica persoanele aduse din Africa de Vest în Europa în vederea prostituţiei şi de a obţine informaţii privind criminalii suspectaţi că se ocupă cu traficul de fiinţe umane.

'Autorii recurgeau la voodoo, practicat şi în prezent în Africa de Vest, pentru a exercita presiuni asupra victimelor, a le intimida sau înfrânge rezistenţa', a adăugat sursa menţionată.

Europol a ţinut să precizeze că este în curs de a analiza rezultatele operaţiunii 'pentru a contribui la identificarea figurilor cheie ale traficului cu fiinţe umane în Europa'.

vineri, 26 octombrie 2012

Ţigări netimbrate

Joi, 25 octombrie a.c., între orele 14.00-16.00, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin au acţionat pe raza mun. Reşiţa, în pieţe şi în alte locuri susceptibile de a fi găsite ţigări şi alte produse de contrabandă,  în vederea prevenirii şi combaterii contrabandei cu ţigări şi produse contrafăcute.
În urma acţiunilor desfăşurate de jandarmii cărăşeni, au fost identificate trei persoane care ofereau spre vânzare ţigări de contrabandă, totodată fiind descoperite şi ridicate în vederea confiscării 94  de pachete de ţigări (1880 ţigarete) netimbrate pentru care acestea nu deţineau acte de proveninţă.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată şi predată lucrătorilor din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni  Vamale Caraş-Severin.
    Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin va continua acţiunile specifice pentru combaterea activităţilor ilicite cu produse de contrabandă şi în perioada următoare.

         Compartimentul Informare, Relaţii Publice  şi cu Publicul  

BĂUTURĂ, BRACONAJ ŞI ALTE INFRACŢIUNI

Autorul unei infracţiuni identificat şi reţinut în 30 de minute


În noaptea de 25/26.10.2012, orele 00.12, poliţia a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către MI, vânzătoare la un magazin non-stop, cu privire la faptul ca în timp ce se afla în serviciu, un bărbat în stare de ebrietate a pătruns prin geamul de servire, a ameninţat-o cu un cuţit după care  a sustras suma de 377 lei, 12 pachete ţigarete şi telefonul mobil.
Acţionând cu operativitate, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Bocşa au identificat 30 de minute autorul, în persoana numitului SG de 30 ani, asupra căruia au fost găsite toate bunurile sustrase, precum şi cuţitul folosit la comiterea faptei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”tâlhărie”.


    Braconier identificat


În urma cercetărilor şi investigaţiilor efectuate de poliţiştii de ordine publică din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Oţelu Roşu, la data de 25.10.2012 a fost identificat autorul unei fapte de braconaj comise pe fondul de vânătoare al Ocolului Silvic Rusca-Montană.
Din verificările efectuate rezultă că în seara zilei de 22.10.2012, în locul numit Losna, autorul a împuşcat un porc mistreţ folosind o armă de vânătoare, fără a avea autorizaţie în acest sens.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj.


    Alcool şi accident   


În data de 25.10.2012, în jurul orelor 02.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu avarierea unui autovehicul, pe DN 58A, în afara localităţii Ezeriş.
Cu ocazia deplasării la faţa locului, poliţiştii au identificat conducătorul auto în persoana numitului IA, de 22 ani.
Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la  Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În continuare, faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.


Cu alcoolul la volan
       

Cu ocazia executării unei acţiuni pe linie de circulaţe rutieră, în noaptea de 24/25.10.2012, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa au oprit un autoturism care circula  pe DN 58 în localitatea Soceni.
Cu această ocazie l-au depistat pe  FF de 33 ani, care a condus în timp ce sa afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 1,35 Mg/l alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În continuare, se efectuează cercetări faţă de conducătorul auto, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

SRI LOVEŞTE ÎN FEDERAŢIA RUSĂ

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectuează cercetări faţă un grup infracţional, constituit din persoane având cetăţenie rusă şi română.

      După cum se arată într-un comunicat remis azi de către DIICOT, în fapt, s-a reţinut că factori de decizie din cadrul S.C. IPROMIN S.A. Bucureşti au divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusă, informaţii şi documente clasificate, referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă. Mai exact, este vorba de zăcământul de banatite şi zăcământul „Suvorov”.

      Procurorii D.I.I.C.O.T. efectuează verificări privind autenticitatea documentaţiei, caracterul clasificat al informaţiilor şi documentelor, impactul negativ asupra securităţii naţionale, precum şi efectele produse asupra economiei naţionale şi mediului concurenţial, urmând ca, raportat la probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale în cauză.

      În comunicat se face precizarea că, la data de 19 octombrie, învinuitul O.M., de 42 de ani, cetăţean rus, a fost depistat pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, având asupra sa documente şi hărţi geologice, emise de autorităţi ale statului roman, conţinând informaţii şi date clasificate privitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare aferente exploatărilor Moldova Nouă şi Suvorov.

      Suportul informativ a fost asigurat de către SRI, iar cercetările continuă în vederea documentarii întregii activităţi infracţionale, se mai specifică în comunicatul de presă.

Cel puţin 20 de morţi şi 50 de răniţi într-un atentat comis într-o moschee din Afganistan

KABUL (MEDIAFAX) - Un atentat sinucigaş comis într-o moschee din nordul Afganistanului cu ocazia rugăciunii Aid al-Adha, sărbătoarea musulmană a sacrificiului, a provocat moartea a 20 de persoane şi rănirea altor 50, vineri, au anunţat oficiali locali, citaţi de AFP.
Un kamikaze s-a aruncat în aer la încheierea rugăciunii în principala moschee din oraşul Maymana, provocând moartea a 20 de persoane inclusiv poliţişti, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei Faryab (nord), Ahmad Jawed Baidar.

Manifestaţii în Siria în prima zi a armistiţiului

BEIRUT (MEDIAFAX) - Manifestaţii ostile regimului lui Bashar al-Assad au avut loc vineri dimineaţă în Siria, la ieşirea din moschei, în prima zi a armistiţiului pentru sărbătoarea musulmană Aid al-Adha iniţiat de emisarul internaţional al ONU, potrivit unei organizaţii neguvernamentale şi militanţilor, relatează AFP.
Potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO), manifestaţii au loc în Raqa, în nord-estul ţării, unde forţele de securitate au lansat grenade lacrimogene, şi în provincia meridională Deraa, în special la Inkhel, unde trei persoane au fost rănite de gloanţe.
Potrivit militanţilor, manifestaţii au avut loc, de asemenea, la Damasc şi la periferia sa, la Alep (nord) şi în regiune, la Deir Ezzor (est) şi în provincia nordică Idleb, unde persoanele reunite în satul al-Habit au scandat la adresa preşedintelui Assad: "Trădătorule, trădătorule, ai distrus Siria".
Pe pagina de Facebook "Syrian revolution 2011", care a fost motorul mobilizării la începutul mişcării de contestare, în primăvara lui 2011, un militant a scris: "Armistiţiul este o şansă pentru a manifesta masiv".
Armata a anunţat joi seara că va suspenda operaţiunile militare pentru Aid al-Adha, dar că va răspunde "dacă grupuri teroriste armate vor continua să tragă în civili şi în forţele guvernamentale (...) sau să folosească maşini-capcană şi bombe". Regimul asimilează rebelii şi opozanţii cu "teroriştii".
La rândul lor, insurgenţii care au fost de acord cu încetarea focului propusă de Brahimi, au promis să respecte armistiţiul "dacă armata siriană va face la fel".

BERD a înrăutăţit de la 0,8% la 0,5% prognoza de creştere economică a României pentru acest an


BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 0,8%, cât estima în iulie, la 0,5%, motivele fiind criza euro, evoluţia agriculturii şi incertitudinea politică.
Banca a îmbunătăţit uşor estimarea privind economia anul următor şi se aşteptă acum la o creştere de 1,9%, după ce în precedentul raport anticipa un avans de 1,8%.
"Încetinirea din zona euro, declinul semnificativ al producţiei agricole şi incertitudinea politică sporită au avut un puternic impact de atenuare asupra creşterii României în acest an. În prezent, PIB este estimat să urce cu numai 0,5%, în pofida unui trimestru al doilea solid. Suportul financiar al FMI şi altor instituţii financiare internaţionale a asigurat o protecţie importantă, mai ales în lumina legăturilor financiare strânse ale ţării cu zona euro", se arată în raportul BERD.
Fondul Monetar Internaţional are proiecţii mai optimiste pentru România, atât referitor la acest an, de 0,9%, cât şi pentru anul următor, de 2,5%.
Creşterea în regiunea în care activează BERD va încetini de la 4,6% anul trecut la 2,7% în acest an, urmată de o revenire uşoară, la 3,2%, anul următor, ca urmare a crizei din zona euro, care va continua să afecteze economiile ţărilor în Europa Centrală şi Ţările Baltice, Europa de Sud-Est, Europa de Est şi Caucaz, Turcia, Rusia şi Asia Centrală, dar şi Maroc, Tunisia, Egipt şi Iordania, ţări intrate mai recent sub mandatul băncii.
În Europa Centrală şi în Europa de Sud-Est, regiune din care face parte şi România, cele mai multe state vor înregistra o creştere a PIB mai redusă decât se anticipa anterior, întrucât scenariul de bază pentru zona euro s-a înrăutăţit din nou, se arată în raport.
Mai multe ţări din regiune vor înregistra contracţie economică în acest an, Serbia cu 0,7%, Ungaria cu 1,5%, Croaţia cu 1,9% şi Slovenia cu 2,5%.
BERD a menţinut estimarea de creştere în acest an pentru Bulgaria la 1,2%, în timp ce pentru Polonia a înrăutăţit prognoza de la 2,9% la 2,5%.

Coreea de Nord declară cvasi-stare de război

Seul, 26 oct /Agerpres / - Autorităţile nord-coreene au institui vineri dimineaţă cvasi-stare de război, transmite publicaţia online sud-coreeană DailyNK, citând informaţii furnizate de rezidenţi din Coreea de Nord.

'Dispoziţia de a trece în cvasi-stare de război a venit în această dimineaţă, prevăzând în special încetarea circulaţiei persoanelor dintr-un loc în altul şi abţinerea de la călătorii inutile, fără o necesitate specială', a informat telefonic DailyNK (specializată în colectarea şi analizarea informaţiilor venind din nordul Peninsulei Coreea) un rezident anonim din provincia Hamkyung.

Decizia privind instituirea cvasi-stării de război a fost confirmată ulterior de o altă sursă din provincia Pyongan, care a specificat că aceasta a intrat în vigoare vineri, 26 octombrie a.c., şi este valabilă până la 31 octombrie.

Respectiva perioadă coincide cu manevrele Hoguk, demarate cu o zi în urmă de Coreea de Sud şi SUA, urmând să dureze până la 2 noiembrie.

În plus, decizia a intervenit înaintea preconizatei lansări a unei rachete ruso-sud-coreene KSLV-I din provincia Jeolla /Coreea de Sud/ care ar urma să amplaseze un satelit pe orbita circumterestră. Lansarea, programată pentru vineri, a fost însă amânată din cauza unei scurgeri de gaze la prima treaptă a rachetei, după cum a relatat Interfax.

Cu toate acestea, nu este foarte clar dacă decizia Coreii de Nord de a institui cvasi-stare de război este legată tocmai de aceste două evenimente.

Pentagonul a desfăşurat cele mai mari aplicaţii antirachetă din istoria sa

Washington, 26 oct /Agerpres/ - Pentagonul a desfăşurat cele mai mari manevre antirachetă din istoria forţelor sale armate, în cadrul cărora au fost interceptate simultan cinci rachete balistice şi de croazieră, potrivit Agenţiei de Apărare Antirachetă (MDA), citată de tribune.com.

În exerciţiile care s-au desfăşurat pe un poligon de pe atolul Kwajalein, la baza aeriană americană Hickam din Hawaii şi în zona adiacentă din Oceanul Pacific au fost implicate sisteme de apărăre antirachetă de tipul Aegis, complexul de interceptare a rachetelor cu rază medie de acţiune la mare altitudine THAAD, precum şi sisteme de apărare antirachetă Patriot (PAC-3).

În cadrul acestor manevre, sistemul THAAD, amplasat în atolul Kwajalein, a detectat pentru prima oară şi a interceptat o rachetă balistică cu rază medie de acţiune, lansată de un avion-cargo la circa o mie de kilometri nord de acest atol.

În acelaşi timp, sistemul Patriot a detectat şi interceptat cu ajutorul unei PAC-3 a unei rachete cu rază scurtă de acţiune, lansată de pe o rampă plutitoare din nord-estul atolului.

Concomitent, distrugătorul Fitzgerald (DDG 62), echipat cu un sistem de apărare antirachetă Aegis, a ţintit cu succes, la altitudine joasă, o rachetă de croazieră, prin intermediul unei rachete SM-3 Dlock 1A. Distrugătorul a urmărit şi lansat o rachetă de interceptare a unei rachete cu rază scurtă de acţiune. În prezent, informaţiile testelor sunt prelucrate de experţii MDA. Despre cel de-al cincilea test nu există informaţii.

Din 2011 şi până în prezent, de când au loc testări ale sistemului american de apărare antirachetă au fost realizate 56 de interceptări de succes dintr-un total de 71.

Jandarmeria Română: Peste 30.000 de misiuni specifice au fost executate în luna septembrie

Bucureşti, 26 oct /Agerpres/ - Peste 30.000 de misiuni specifice au fost executate în luna septembrie de Jandarmeria Română.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române transmis vineri AGERPRES, jandarmii au executat 16.752 misiuni de menţinere a ordinii publice, 8.530 misiuni de asigurare a ordinii publice, 2.134 acţiuni de intervenţie, 2.678 acţiuni executate în cooperare cu alte instituţii şi 2.465 acţiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere, în total 32.559 misiuni specifice.
La acţiuni au participat 11.607 jandarmi, care au constatat 1.430 fapte de natură penală, fiind depistaţi 1.603 făptuitori. Au fost prinşi 10 urmăriţi naţional şi au fost aplicate 18.092 sancţiuni contravenţionale, dintre care 4.310 sancţiuni contravenţionale cu avertisment scris şi 13.782 amenzi în valoare totală de 3.956.321 lei.
În aceeaşi perioadă, structurile de jandarmi au intervenit pentru aplanarea a 24 de conflicte, rezolvarea a 1.058 de solicitări prin SNUAU 112, 25 intervenţii de salvare-evacuare şi 611 intervenţii la alte solicitări telefonice.
Acţiunile de intervenţie executate s-au materializat în 102 fapte de natură penală constatate, 108 făptuitori depistaţi, un urmărit naţional, 768 sancţiuni contravenţionale aplicate, din care 191 sancţiuni contravenţionale cu avertisment scris şi 577 amenzi, în valoare de 173.550 lei.
Potrivit Jandarmeriei Române, acţiunile executate în cooperare cu alte instituţii s-au materializat în constatarea a 69 fapte de natură penală, 63 făptuitori depistaţi, din care 31 făptuitori împreună cu poliţia şi un urmărit naţional. Au fost aplicate 1.153 sancţiuni contravenţionale, din care 309 sancţiuni contravenţionale cu avertisment scris şi 844 amenzi, în valoare totală de 200.529 lei.

Rata şomajului a ajuns să depăşească 25% în Spania

Madrid, 26 oct /Agerpres/ - Spania a înregistrat un nou record al numărului şomerilor: 5.778.100 de persoane, cu peste 85.000 mai mulţi în al treilea trimestru al anului.

Potrivit datelor din Ancheta asupra populaţiei active, realizată trimestrial de Institutul spaniol de statistică, rata şomajului a ajuns la 25,02%.

Aceleaşi date arată că a crescut şi numărul familiilor în care toţi membrii apţi de muncă sunt şomeri, acestea fiind acum 1.737.900.

De cealaltă parte, numărul spaniolilor care au un loc de muncă scade semnificativ, ajungând la 17.320.300, mai arată aceleaşi date.

joi, 25 octombrie 2012

VALAHIA MISTUITĂ DE FLĂCĂRI

În această dimineaţă, în jurul orei 05.00, pompierii militari au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un restaurant din municipiul Reşiţa. La faţa locului au fost deplasate trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Reşiţa, care au acţionat pentru limitarea şi lichidarea incendiului înainte ca acesta să se extinda la construcţia învecinată.
Dat fiind faptul că incendiul a fost observat târziu, din incinta restaurantului nu au mai putut fi salvate foarte multe lucruri. Au ars acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp, mobilierul din sala de mese, tâmplaria PVC, aparate electrocasnice, electronice, etc..
Potrivit observaţiilor făcute la faţa locului, focul a pornit din sala de mese, cauza probabilă de aprindere fiind efectul termic al curentului electric, adică supraîncălzirea unui conductor electric din cauza aparatelor electrocasnice lăsate sub tensiune.
    Valoarea estimativă a pagubelor rezultate din acest incendiu se ridică la 120.000 lei.


 F.O.C. – Flăcările Omoară Copii

campanie naţională de informare şi educaţie preventivă
Recomandări pentru siguranța copiilor.
Atenție părinți!
Învațaţi copilul să:

nu se joace cu chibriturile, brichetele sau alte surse de aprindere;
se salveze în caz de incendiu sau alt pericol;
anunțe la 112 orice situație care îi pune viața în pericol.
Pentru siguranța copilului dumneavoastră:
păstrați chibriturile, brichetele și alte surse de foc în locuri în care nu are acces;
înlăturați orice curiozitate în legătură cu focul, explicându-i cu răbdare pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viața lui;
nu îl lăsaţi singur în casă cu aragazul, mijloacele de încălzire sau aparatele electrice aflate în funcțiune;
odată cu creșterea, învăţaţi-l cum să utilizeze sursele de aprindere și să se comporte în situaţii de pericol.


PURTĂTOR DE CUVÂNT
Plt. Ancuţa Balint

Manifestări ale MApN prilejuite de Ziua Armatei României

Bucureşti, 25 oct /Agerpres/ - Ziua Armatei României va fi sărbătorită joi prin arborarea Drapelului naţional la sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi prin organizarea unor ceremonii militare şi activităţi comemorative în toate garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării.
Potrivit MApN, ceremoniile militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori vor fi organizate la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol şi Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie din Parcul Tineretului. Astfel de ceremonii vor fi organizate, în aceeaşi zi, şi în marile garnizoane din ţară şi la Ansamblul monumental de la Carei.
Tot joi vor avea loc ceremonii de depunere a jurământului militar de către elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ. În Bucureşti, vor depune jurământul militar studenţii din anul întâi de la Academia Tehnică Militară.
Retragerea cu torţe se va desfăşura astfel: traseul I - Monumentul Infanteriei - Piaţa Victoriei - Piaţa Romană - Piaţa Universităţii - Palatul Cercului Militar Naţional - Piaţa Eroilor - Universitatea Naţională de Apărare - Palatul Cotroceni - Regimentul 30 Gardă; traseul II - Monumentul Infanteriei - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Palatul Cercului Militar Naţional - Piaţa Eroilor - Universitatea Naţională de Apărare.
Anul acesta, de Ziua Armatei României, pentru prima dată se organizează ceremonii militare de evocare a eroilor neamului în locurile în care strămoşii noştri au purtat marile bătălii pentru suveranitatea şi independenţa României sau în care marii noştri înaintaşi sunt înmormântaţi: Oarba de Mureş, Şelimbăr, Păuliş, Cetatea Neamţului, Mănăstirea Putna, Podu Înalt, Mărăşeşti, Mănăstirea Dealu, Carei, Păuleşti, Luduş, Mănăstirea Curtea de Argeş etc., a precizat MApN.
Militarii români din teatrele de operaţii vor sărbători Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive, la care vor fi invitaţi şi parteneri din coaliţiile multinaţionale.

***

Ziua Armatei Române a fost instituită prin Decretul 381 din 1 octombrie 1959, când Ziua Forţelor Armate a fost mutată din 2 octombrie în data de 25 octombrie.
25 octombrie 1944, Ziua Armatei Române, semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine. Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional realizat efectiv de Armata Română pe câmpul de luptă recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947.
Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi nemijlocit în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 de militari, dintre care 76.275 prizonieri.
Eliberarea părţii de nord-vest a României nu a însemnat şi încetarea luptelor duse de Armata Română, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Naţiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, până la victoria finală.
'Ajunse la frontiera din 1940, diviziile noastre sunt gata de un nou efort şi de noi lupte alături de marii noştri aliaţi, până la înfrângerea totală a forţelor germano-maghiare', preciza comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944.

Sudanul solicită ONU să condamne Israelul pentru atacul asupra unei uzine militare sudaneze

NEW YORK (MEDIAFAX) - Sudanul a solicitat miercuri Consiliului de Securitate să condamne Israelul pentru un raid împotriva unei uzine militare din apropiere de Khartoum, relatează AFP.
Ambasadorul sudanez Daffa-Alla Elhag Ali Osman a acuzat de asemenea statul evreu de implicare în conflictul din Darfur (vestul Sudanului).
Guvernul sudanez a acuzat miercuri Israelul că a bombardat o uzină militară la Khartoum, provocând doi morţi, la 18 luni după ce a mai acuzat statul evreu în cazul unui raid la Port-Sudan. O serie de explozii urmate de un incendiu s-au produs în noaptea de marţi spre miercuri la uzina militară Yarmuk din sudul capitalei sudaneze.
Israelul nu a reacţionat la aceste acuzaţii.
"Patru aparate israeliene au pătruns în spaţiul nostru aerian şi au realizat acest atac teribil", a afirmat ambasadorul în cadrul unei dezbateri a Consiliului de Securitate asupra conflictului din Darfur.
"Solicităm Consiliului de Securitate să condamne acest atac care constituie o încălcare flagrantă a conceptului de pace şi securitate", a declarat acesta, afirmând că Israelul "ameninţă pacea şi securitatea în toată regiunea".
Acesta a mai acuzat Israelul că armează rebelii din Darfur în lupta împotriva Khartoum şi că susţine transportul liderilor rebeli. "Vă solicităm să puneţi capăt acestei implicări externe în conflictul din Darfur", a declarat ambasadorul.

AREN organizează o conferinţă despre educarea publicului pentru situaţii de urgenţă radiologică

Bucureşti, 25 oct /Agerpres/ - Asociaţia Română 'Energia Nucleară' (AREN), împreună cu Societatea Română de Radioprotecţie (SRRp) şi 'Women in Nuclear' (WIN) România va organiza, joi, în Capitală, conferinţa naţională 'Informarea şi educarea publicului pentru situaţii de urgenţă radiologică'.
În cadrul acestei conferinţe vor fi dezbătute problematicile urgenţelor radiologice sub toate aspectele acestora, de la capabilităţi pentru realizarea unui răspuns eficient în caz de urgenţă, managementul situaţiilor de urgenţă radiologică şi implicaţiile asupra mediului şi sănătăţii publice, dotări şi servicii în privinţa monitorizării mediului la nivel naţional, posibilităţi şi limite la administrarea de iod stabil în situaţii de urgenţă, managementul comunicării de criză şi până la lecţiile învăţate post evenimentului de la Fukushima din 2011.
Această iniţiativă are la bază contextul global creat de evenimentul de la Fukushima din anul 2011 şi urmăreşte asigurarea îmbunătăţirii managementului pentru situaţii de urgenţă radiologică.

Emblema de Onoare a Armatei României

Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, a conferit miercuri, 24 octombrie, Emblema de Onoare a Armatei României foştilor şefi de stat Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi MS Regele Mihai I, încheind astfel seria prin care Armata onorează personalităţile aflate la conducerea statului român, acţiune inaugurată în anul 2010, cu Preşedintele României, Traian Băsescu.
 Evenimentul se înscrie în seria manifestarilor organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei României, a precizat ministrul apărării naţionale, care alături de şeful Statului Major General şi de o numeroasă asistenţă, a  participat la aprinderea Flăcării Eterne, monument construit pe Esplanada Ministerului Apărării Naţionale în cinstea celor 23 de eroi căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Irak şi Afganistan.
Flacăra a fost aprinsă de sergentul major în rezervă Ionuţ Claudiu Butoi, rănit în Afganistan în anul 2008, de sergentul în rezervă Daniel Porumb, rănit în Irak în anul 2007, de plutonierul major Vasile Zbîncă, rănit în Afganistan în anul 2010, şi de plutonierul major Valerică Slăniceanu, rănit în Afganistan în anul 2006.
Ministrul apărării naţionale, Corneliu Dobriţoiu, secretarii de stat Sebastian Huluban şi Floarea Şerban, şeful Statului Major General, generalul-locotenent Ştefan Dănilă, şi foştii preşedinţi ai României, Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, au depus o coroană de flori la monumentul pe care sunt înscrise numele celor 23 de eroi.
La ceremonie au mai participat familiile militarilor căzuţi la datorie şi ai celor răniţi în teatrele de operaţii, cadre militare în activitate şi în rezervă, veterani de război.

Biroul de Presă

LA MULŢI ANI, MAJESTĂŢILE VOASTRE!

Astăzi, Majestatea Sa Regele Mihai 1 De România, un simbol al istoriei naţionale, ultimul şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, împlineşte 91 de ani de viaţă! LA MULŢI ANI, BUNI, MAJESTATE! În ziua abdicării sale, fiinţe grobiene l-au agresat psihic, obligîndu-l să părăsească poporul şi naţiunea română în întunericul luminat de comunism. Anul trecut, dacă vă mai amintiţi, creaturi preistorice, degenerate, au încercat să-l împiedice să se adreseze Parlamentului de maimuţoi.Istoria se repetă. NU S-A SCHIMBAT NIMIC!

Astăzi, e şi ziua MAJESTĂŢII SALE ARMATA ROMÂNĂ! La mulţi ani, Majestate, oriunde te-ai afla! Istoric vorbind, ziua de 25 octombrie 1944, Ziua Armatei Române, semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie hortistă. Astăzi, foştii ocupanţi, ne conduc, "pretineşte" spre cele mai înalte culmi... ale disperării! Eliberarea ţării a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat efectiv de Armata Română pe cîmpul de luptă, recunoscut juridic în art. 2 al Tratatului de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate, încheiat la 10 februarie 1947, care, apoi, ne-au trecut în planul doi al istoriei! Ca în prezent! Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari angajaţi nemijlocit în luptă, între 23 august şi 25 octombrie 1944. Dintre aceştia au fost ucişi sau răniţi circa 58.000. Pierderile provocate inamicului s-au ridicat la 89.934 militari dintre care 76 275 prizonieri. Eliberarea părţii de nord-vest a României nu a însemnat şi încetarea luptelor duse de Armata Română, care a continuat războiul antifascist alături de puterile Naţiunilor Unite pentru eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, pînă la victoria finală. De remarcat că, după ce i-am eliberat pe unguri, românii s-au retras de la Budapesta! "Ajunse la frontiera din 1940, diviziile noastre - menţiona comunicatul Marelui Stat Major din 25 octombrie 1944 - sunt gata de un nou efort şi de noi lupte alături de marii noştri aliaţi, pînă la înfrângerea totală a forţelor germano- maghiare". Ziua Armatei Române a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959, cînd Ziua Forţelor Armate a fost mutată din 2 octombrie (Decretul nr. 125/20 iulie 1951, care instituia Ziua Forţelor Armate ale R.P.R.), în data de 25 octombrie. În Decret nu se faci nicio referire explicită la motivul acestei decizii.

25 octombrie constituie amintirea unei zile de împlinire naţională, ziua cînd armata română şi-a îndeplinit menirea firească. Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele noastre ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte ARMATA şi pe cei care au fost sau sînt în slujba ei. Astăzi, umilită şi victimă a unui sistem politic ticăloşit, prea puţin recunoscător cu adevăratele simboluri naţionale, ARMATA ROMÂNĂ se poate mîndri că a tîrît România în NATO, organizaţie militară alături de care luptă, în prezent - anul acesta s-au împlinit 10 ani! - în Afganistan, în cele mai periculoase provincii. ARMATA ROMÂNĂ a făcut onoare TRICOLORULUI şi în Iraq, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Somalia, Angola, sau în misiunile navale din Mediterana şi Golful Aden.

Ziua Armatei va fi serbată în toată ţara. La Reşiţa, fără armată, pentru că armata a fost desfiinţată! Vor avea loc ceremonii religioase şi militare, depuneri de coroane, de la ora 10, şi un simpozion, la ora 12, iar drapelul naţional va fi arborat la toate sediile instituţiilor militare. La mulţi ani celor pentru care DRAPELUL, IMNUL ŞI UNIFORMA MILITARĂ înseamnă ceva! LA MULŢI ANI MAJESTĂŢILOR VOASTRE!

BALINT MERCENARY TASK FORCE - security news&monitoring bureau

miercuri, 24 octombrie 2012

ZIUA ARMATEI ROMÂNE


Ziua Armatei României, 25 octombrie, va fi sărbătorită prin arborarea Drapelului Naţional la sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi prin organizarea unor ceremonii militare şi activităţi comemorative în toate garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării.
Ceremoniile militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori sunt organizate joi, 25 octombrie, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial (ora 08.30), Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol (de la ora 09.30) şi Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie, din Parcul Tineretului (de la ora 11.00). Astfel de ceremonii vor fi organizate, în aceeaşi zi, şi în marile garnizoane din ţară şi la Ansamblul monumental de la Carei (ora 12.00). 
Tot mâine vor avea loc ceremonii de depunere a jurământului militar de către elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ. În Bucureşti, vor depune jurământul militar studenţii de anul întâi de la Academia Tehnică Militară (ora 10.30).
Retragerea cu torţe se va desfăşura, începând cu ora 18.15, astfel: traseul I - Monumentul Infanteriei – Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii - Palatul Cercului Militar Naţional – Piaţa Eroilor – Universitatea Naţională de Apărare – Palatul Cotroceni – Regimentul 30 Gardă; traseul II - Monumentul Infanteriei – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei -  Palatul Cercului Militar Naţional – Piaţa Eroilor – Universitatea Naţională de Apărare.
Apelăm la înţelegerea bucureştenilor aflaţi în trafic la acea oră şi ne cerem scuze pentru eventualele inconveniente provocate.
Anul acesta, de Ziua Armatei României, pentru prima dată se organizează ceremonii militare de evocare a eroilor neamului în locurile în care strămoşii noştri au purtat marile bătălii pentru suveranitatea şi independenţa României sau în care marii noştri înaintaşi sunt înmormântaţi: Oarba de Mureş, Şelimbăr, Păuliş, Cetatea Neamţului, Mănăstirea Putna, Podu Înalt, Mărăşeşti, Mănăstirea Dealu, Carei, Păuleşti, Luduş, Mănăstirea Curtea de Argeş, etc.
Militarii români din teatrele de operaţii vor sărbători Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive la care vor fi invitaţi şi parteneri din coaliţiile multinaţionale.

Biroul de Presă