marți, 12 februarie 2013

Programul nuclear nord-coreean

Phenian, 12 feb /Agerpres/ - Coreea de Nord a efectuat marţi un al treilea test nuclear, cu o putere mult mai mare decât ultimele două, un act de sfidare condamnat de comunitatea internaţională - inclusiv de aliatul său chinez - care a promis un răspuns ferm, notează AFP, care prezintă o analiză a dosarului nuclear nord-coreean.

Coreea de Nord este o putere nucleară?

Nu, cel puţin nu încă. Coreea de Nord a efectuat două teste nucleare confirmate, în 2006 şi 2009, foarte probabil cu bombe cu plutoniu de un randament scăzut. Testul din 2006 nu a oferit rezultatele scontate.
O activitate seismică 'artificială' a fost detectată marţi în nord-estul ţării, rezultat probabil al celui de-al treilea test.
Coreea de Nord deţine deci bomba atomică, însă nu are capacitatea dovedită de a o miniaturiza şi de a o utiliza cu ajutorul rachetelor balistice.

Care sunt capacităţile balistice ale Phenianului?

Racheta lansată în decembrie şi amplasarea pe orbită a unui satelit au marcat un moment important în dezvoltarea unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) chiar dacă există obstacole tehnice.
Experţii estimează că, deşi racheta a fost lansată în spaţiu, ea nu a 'revenit' în atmosferă, urmând traiectoria unei 'lovituri' asupra unui obiectiv terestru. Coreea de Nord a demonstrat că poate trimite o rachetă în spaţiu, dar că nu o poate dirija spre pământ.
Ei estimează de asemenea că dezvoltarea unei capacităţi nucleare încorporate într-un ICBM va mai dura mult timp.

Care este scopul celui de-al treilea test?


Coreea de Nord a anunţat un test 'de nivel înalt'. Pentru unii observatori, acest lucru înseamnă că Phenianul se pregăteşte să testeze pentru prima dată o bombă cu uraniu sau să efectueze mai multe teste, simultan, cu ambele tehnologii.
Experţii bănuiesc că Phenianul îmbogăţeşte uraniu de ani de zile, în cel mai mare secret.
Acest test este monitorizat atent în străinătate (Statele Unite, Coreea de Sud, Japonia), însă ar putea oferi foarte puţine informaţii în plus faţă de cele furnizate de regimul nord-coreean.

Unde a avut loc acest test?

La fel ca şi în 2006 şi 2009, testul a fost fără îndoială realizat la situl nuclear Punggye-ri, într-o regiune izolată şi muntoasă din nord-estul ţării, la aproximativ 100 de km de graniţa cu China şi la 200 de km de graniţa cu Rusia.
Situl include tuneluri săpate în roca de granit a unui munte care atinge 2.200 de metri: tunelul de est (utilizat în 2006), tunelul de vest (2009) şi tunelul de sud, mai recent, unde trebuia realizat cel de-al treilea test.
Experţii sud-coreeni consideră că lucrările de construcţie a şantierului au început în urmă cu peste 20 de ani. Site-ul a fost atent monitorizat de sateliţi de spionaj, în special în ultimele săptămâni.

Care vor fi consecinţele acestui nou test?

Chiar înaintea acestei operaţiuni, Statele Unite şi aliaţii săi au început să discute răspunsul la acest test. Rezoluţia adoptată de Consiliul de Securitate al ONU - cu votul Chinei - după tirul de rachete din decembrie ameninţa Phenianul cu 'măsuri decisive'.
China a ameninţat Phenianul că-şi va reduce ajutorul economic, însă Beijingul şi partenerii săi ştiu că mijloacele lor de constrângere sunt limitate, temându-se de o destabilizare regională cu consecinţe imprevizibile.
Un nou test ar anula oricum orice speranţă de reluare a negocierilor privind programul nuclear nord-coreean. Aceste discuţii la care participă cele doua Corei, Statele Unite, Japonia, Rusia şi China, sunt blocate din decembrie 2008

Coreea de Nord ar avea nevoie de 5-7 ani şi de investiţii uriaşe pentru a intra în 'clubul nuclear', care reuneşte ţările posesoare de arme nucleare, a declarat marţi unul din principalii experţi ruşi în materie de securitate nucleară, Igor Linghe, citat de Interfax şi Efe.
'Desigur, Coreea de Nord a deschis deja uşa clubului nuclear, dar potenţialul său de dispozitive este aproape zero, deoarece intervalul de timp dintre aceste teste este foarte mare', a apreciat expertul citat de Interfax, într-un comentariu la testul efectuat marţi de regimul de la Phenian.
Ţinând seama de experienţa istorică, Coreea de Nord ar avea nevoie de 5-7 ani şi eforturi colosale pentru a se alătura 'clubului nuclear', a estimat Linghe, director adjunct al Institutului pentru dezvoltarea în siguranţă a energiei nucleare de pe lângă Academia de Ştiinţe a Rusiei.
'Nu ştiu dacă acest lucru este posibil' în această ţară, a remarcat expertul rus, atrăgând atenţia asupra intervalului extrem de mare între testele realizate de Phenian.
Coreea de Nord a declarat că testul de marţi a fost de un 'nivel superior', în comparaţie cu precedentele din 2006 şi 2009, subliniind că a reuşit să reducă dimensiunea şi greutatea dispozitivului exploziv, care aparent indică faptul că ţara a făcut un pas înainte spre obiectivul său de a se dota cu rachete balistice cu focoase nucleare.
Ministerul Apărării din Coreea de Sud a estimat că mişcarea telurică detectată în Coreea de Nord ar fi putut fi provocată în urma detonării unui dispozitiv exploziv între 6 şi 7 kilotone.
Surse militare ruse, citate de agenţia de presă Interfax, au raportat că dispozitivul nord-coreean a avut o putere 'mai mare'decât cea estimată de experţii sud-coreeni, dar au adăugat că date mai exacte se vor afla după prelucrarea datelor primite din teren.

Al-Qaida îşi propune să-l înlăture pe premierul irakian cu maşini-capcană

Bagdad, 12 feb /Agerpres/ - Cel puţin patru persoane au fost ucise luni într-un atentat cu maşină-capcană în apropierea unei baze a armatei în nordul Irakului, într-o perioadă în care ţara se confruntă cu un val de violenţe pe fondul unei grave crize politice, au anunţat responsabili ai securităţii irakiene, citaţi de AFP.

Explozia s-a produs în cartierul al-Muthanna al oraşului Mossul, situat la 350 km nord de Bagdad, făcând patru morţi şi cinci răniţi.

Pe de altă parte, la nord de capitala irakiană, explozia unei mine amplasate pe marginea unui drum a provocat moartea unui poliţist şi rănirea altor două persoane în oraşul Kirkuk, în timp ce un ofiţer de rang înalt în poliţie a fost rănit grav de explozia unei bombe magnetice fixată de maşina sa.

Aceste atacuri nu au fost revendicate imediat, dar insurgenţi suniţi - în special membri ai Al-Qaida în Irak - iau drept ţinte adesea membri ai forţelor de securitate şi responsabili politici cu scopul de a destabiliza guvernul şi a readuce ţara în perioada de conflicte care au devatstat-o în anii 2005-2008.

Ultimele acte de violenţă fac parte din o serie de atentate cu maşină-capcană şi atentate sinucigaşe după săptămâni de manifestaţii în regiunile cu populaţie majoritar sunită care cereau plecarea de la guvernare a premierului Nuri al-Maliki.

SUA: Cuplurile de militari de acelaşi sex vor primi unele beneficii familiale

Washington, 12 feb /Agerpres/ - Pentagonul va extinde unele beneficii familiale pentru partenerii de acelaşi sex din rândul armatei Statelor Unite, a declarat secretarul apărării Leon Panetta, la mai mult de doi ani de când Congresul a eliminat interdicţia privindu-i pe militarii gay declaraţi, relatează BBC News.
Beneficiile includ îngrijire pentru copii, ajutor juridic, sarcini de serviciu comune, concediu medical şi transport.
Alte beneficii, precum asistenţa de sănătate şi alocaţiile de cazare, nu pot fi garantate, a spus el.
Panetta a declarat că a dispus ca fiecare serviciu militar să aplice aceste schimbări până la 1 octombrie.
'Este o chestiune de echitate fundamentală prin faptul că oferim beneficii similare tuturor bărbaţilor şi femeilor în uniformă care îşi servesc ţara', a precizat Panetta.
'A avea grijă de membrii armatei şi a onora sacrificiile tuturor familiilor de militari sunt două valori centrale ale acestei naţiuni', a adăugat el.
Şeful Pentagonului a mai anticipat că, deşi restul beneficiilor sunt blocate de legea federală care nu recunoaşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex, va veni o vreme când 'legislaţia va permite Departamentului (Apărării) să garanteze beneficii depline militarilor şi celor apropiaţi lor, indiferent de orientarea sexuală'.
Pentru a se califica pentru obţinerea beneficiilor, un militar şi partenerul său trebuie să semneze o 'declaraţie de parteneriat conjugal' care să ateste relaţia exclusivă şi angajată între cei doi.

Precizări privind conducerea mopedelor pe drumurile publice

Începând cu data de 19 ianuarie 2013 a intrat în vigoare Legea 203 din 2012, prin care a fost modificată şi completată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului numărul 195 din 2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
Una dintre cele mai importante modificări constă în accea că mopedul a fost inclus în categoria autovehiculelor, astfel că pentru  a fi condus pe drumurile publice este nevoie de permis de conducere categoria ,,AM”.
Permisul de conducere categoria ,,AM” se poate obţine de la vârsta de 16 ani. Trebuie ştiut faptul că un şofer care posedă permis de conducere pentru orice categorie de vehicule are dreptul să conducă mopede pe drumurile publice fără a mai avea nevoie de permisul de conducere categoria ,,AM”.
 De asemenea, mopedul trebuie să fie înregistrat la Consiliul local al comunei/oraşului/municipiului pe raza căruia domiciliază proprietarul. Pentru a fi înregistrate, mopedele trebuie să fie omologate în condiţiile legii. Documentul care atestă omologarea este cartea de identitate a vehiculului
Este interzisă circulaţia pe drumurile publice a mopedelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat (în cazul mopedelor, acest termen este de 2 ani), precum şi a celor neasigurate pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie.
    Odată cu includerea mopedelor în categoria autovehiculelor, nerespectarea prevederilor legale în ceea ce priveşte conducerea acestora pe drumurile publice numai de către persoane care posedă un permis de conducere valabil, înregistrarea acestora în circulaţie sau conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice  constituie infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi se sancţionează conform prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

În perioada 19.01.2013-10.02.2013, pe raza judeţului Caraş-Severin au fost constatate un număr de 14 infracţiuni privind conducerea mopedelor pe drumurile publice, dintre care 9 reprezintă ,, Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (……) de catre o persoana care nu poseda permis de conducere” şi 5 reprezintă ,,Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (….), neinmatriculat sau neinregistrat” fiind întocmite dosare penale.


Prin moped se înţelege vehiculul cu două sau trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 25 km/h, dar nu depăşeşte 45 km/h şi care este echipat cu un motor cu ardere internă, cu aprindere prin scânteie, cu o capacitate cilindrică ce nu depăşeşte 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere internă ori, după caz, electric, a cărui putere nominală continuă maximă nu depăşeşte 4 kw, iar masa proprie a vehiculului nu depăşeşte 350 kg.

Buletin de presă

Dosare pentru infracţiuni la regimul circulaţiei


În urma acţiunilor pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate de poliţişti în cursul zilei de ieri, 11 februarie a.c., au fost constatate două infracţiuni.
Pe strada Romanilor din municipiul Reşiţa, oamenii legii au oprit pentru control un autoturism ce avea numere provizorii de înmatriculare.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul era condus de către P.EMANUEL, în vârstă de 20 ani, însă autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din data de 17.11.2012. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
Un alt autoturism, al cărui conducător auto a efectuat o depăşire neregulamentară pe strada Republicii din Oţelu Roşu, a fost oprit pentru control.
          La controlul efectuat de poliţişti s-a stabilit că şoferul, un tânăr în vârstă de 24 ani nu este posesor de permis de conducere.
Cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană fără a avea permis de conducere.

A fost accidentat



Fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident produs pe raza comunei Brebu.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat cu ocazia cercetărilor că în timp ce M.ALEXANDRU, în vârstă de 55 ani, efectua activităţi de reparaţie la autoturismul personal, nu l-a asigurat corespunzător iar autovehiculul s-a pus în mişcare şi l-a accidentat.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a bărbatului care a fost transportat la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale, unde a rămas internat.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

luni, 11 februarie 2013

Iranul şi Hezbollah au constituit în Siria o reţea armată împotriva opoziţiei

Washington, 11 feb /Agerpres/ - Iranul şi mişcarea fundamentalistă şiită Hezbollah din Liban au creat în Siria o reţea de miliţii proguvernamentale, denumite 'Jaysh al-Shabi', a căror misiune este de a lupta împotriva opoziţiei armate, precum şi de a le apăra interesele în cazul căderii sau retragerii de la putere a preşedintelui Bashar al-Assad, relatează în ediţia sa de luni The Washington Post.
Astfel, cel puţin 50.000 de militanţi sprijiniţi de Iran acţionează în prezent alături de forţele loiale regimului sirian împotriva forţelor opoziţiei armate, potrivit unei surse înalte din administraţia Obama. Dar, conform unor observatori, nu menţinerea la putere a preşedintelui Bashar al-Assad ar fi singurul lor obiectiv, ci apărarea intereselor Iranului în cazul fracturării Siriei în enclave etnice şi sectare.
Iranul a trimis de asemenea în Siria instructori din Corpului Gardienilor Revoluţiei ( armata de elită a regimului islamic).
'Jaysh al-Shabi' este o afacere comună a Iranului şi Hezbollah, îl citează publicaţia menţionată pe ministrul adjunct de finanţe al SUA pentru combaterea terorismului şi pentru informaţii financiare, David Cohen. Potrivit acestuia, miliţiile proguvernamentale siriene beneficiază de sprijin financiar şi logistic din partea Teheranului.
Posibilitatea fragmentării Siriei în enclave tribale şi religioase reprezintă o preocupare majoră pentru guvernele vecine, în contextul în care ţara se apropie de al treilea an de război civil. Forţele rebele, constituite în mare parte din suniţi, nu sunt omogene şi nici unite, ci divizate din punct de vedere geografic, politic şi economic. Militanţii islamişti, din tabăra rebelilor, inclusiv veniţi din alte state, au legături cu reţeaua teroristă Al Qaida.
Kurzii naţionalişti au miliţiile proprii, deţinând controlul asupra unei părţi importante în nord-estul ţării şi în unele zone din Alep. Ei sunt mult mai interesaţi de autonomie decât de o alianţă cu vreuna din părţile implicate în conflict. Creştinii minoritari sunt în majoritatea lor de partea lui Bashar al-Assad, temându-se de o victorie a islamiştilor. Cei 700.000 de druzi, adepţi ai unei ramuri a islamului şiit, înclină din ce în ce mai mult de partea rebelilor.
În ciuda eforturilor SUA de a convinge membrii sectei alawite să-şi a retragă sprijinul pentru al-Assad, suportul alawiţilor pentru actualul regim de la Damasc rămâne destul de solid. În plus, fiecare dintre actorii de pe scena actuală siriană are susţinători externi.
'La ora actuală, Siria este practic dezintegrată ca naţiune, la fel cum era Libanul împărţit în componente etnice în anii 70 ai secolului trecut sau cum este Irakul', explică Paul Salem, directorul Center of the Carnegie Endowment for International Peace din Beirut, în opinia căruia va fi foarte greu de reintegrat naţiunea siriană după actualul conflict sângeros.

La 150 de ani de la înfiinţare, CICR este mai necesar ca oricând

Geneva, 11 feb /Agerpres/ - O sută cincizeci de ani de istorie arată că 'CICR /Comitetul Internaţional al Crucii Roşii/ este mai necesar ca oricând' şi trebuie acum să se adapteze noilor tipuri de conflictelor şi de grupări armate, a subliniat preşedintele organizaţiei, elveţianul Peter Maurer, relatează luni AFP.
Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, care este prezidat de un elveţian, va sărbători la 17 februarie 150 de ani de la primele acte fondatoare.
'Sunt nevoi enorme de protecţie şi asistenţă pentru populaţie', a afirmat Peter Maurer, la sediul CICR, din  Geneva, prezentând patru Premii Nobel pentru Pace, trei primite de organizaţie (1917, 1944, 1963) şi cel acordat unuia dintre fondatori, Henry Dunant, în 1901.
Peter Maurer, diplomat de carieră, numit la conducerea CICR în iulie 2012, a amintit rolul cardinal al organizaţiei în elaborarea dreptului umanitar internaţional şi al cutumelor de război, care au devenit renumitele convenţii de la Geneva.
În 150 de ani, CICR nu a încercat numai să protejeze populaţiile, să îngrijească soldaţii în tabere de luptă', dar a avut de asemenea 'responsabilitatea de a dezvolta dreptul, de a inspira diplomaţiile şi politicile statelor pentru a ajunge să creeze bazele juridice necesare care respectă un minimum de umanitate în războaie, conflicte armate şi lupte'.
Confruntat cu 'grupări armate' angajate în lupte care 'seamănă cu un conflict armat', CICR mizează pe valorile care i-au construit reputaţia, a afirmat Peter Maurer. 'CICR nu funcţionează sub semnul presiunii militare, suntem o organizaţie umanitară, nu ne apărăm cu armele, forţa noastră este persuasiunea, să fim aproape de teren, de conflicte, cunoaşterea actorilor, suferinţa populaţiilor şi să răspundem acestora şi să ne angajăm ca deţinătorii de arme să respecte minimum de reguli'. 'Este ceea ce facem în Afganistan, Siria, în Somalia, Congo', a afirmat el.
Întrebat în legătură cu 'noile sfidări', preşedintele CICR menţionează actorii diferiţi astăzi, dar 'şi armele care sunt diferite' /.../ 'Există o tehnologie a armelor cu care CICR se confruntă şi trebuie să reflectăm cum se face adecvarea între dreptul internaţional umanitar şi noile forme de conflict şi armament. CICR este o organizaţie distinctă, cu un mandat specific, dar din ce în ce mai mult trebuie să cooperăm cu alţii. Să găsim un echilibru între specificitate şi cooperare este o mare provocare', a conchis preşedintele CICR.

Infracţiuni şi contravenţii

Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au constatat 36 de infracţiuni şi aplicat 623 de sancţiuni contravenţionale, în urma acţiunilor organizate şi desfăşurate în perioada 8-10.02.2013, pe raza întregului judeţ.

La activităţi au participat în medie 200 de oameni ai legii în fiecare zi, fiind angrenate efective din cadrul Poliţiei Rutiere, ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi de la Serviciul Acţiuni Speciale.
În perioada menţionată au fost constate 36 de infracţiuni, din care 15 au fost de natură judiciară, două la regimul silvic, nouă de natură economico-financiară, cinci la regimul circulaţiei rutiere şi patru la regimul armelor şi muniţiilor, un număr de 12 infracţiuni fiind constate în flagrant.
Poliţiştii rutieri au organizat filtre cu aparatele de supraveghere video şi au aplicat 534 de sancţiuni contravenţionale participanţilor la trafic care au încălcat normele legale.
Poliţiştii rutieri au reţinut şi 11 permise de conducere şi au retras cinci certificate de înmatriculare. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost pentru nerespectarea vitezei legale de deplasare, numărul acestora ridicându-se la 278.
Lucrătorii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au confiscat trei arme şi 18 bucăţi de  muniţie.
Valoare sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la suma de 135000 lei, iar valoare bunurilor confiscate la suma de 20000 lei.
Exemple:
Un bărbat în vârstă de 34 ani din comuna Mehadia a fost depistat de poliţişti după ce a împuşcat un porc mistreţ fără a avea autorizaţie legală, în fondul de vânătoare Polom, fond ce aparţine Ocolului Silvic Mehadia. 
În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept şi braconaj.
De la un alt bărbat în vârstă de 42 ani, din Ocna de Fier, poliţiştii au ridicat o armă cu aer comprimat deţinută ilegal şi cantitatea de 31 bucăţi muniţie.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi Uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.
 
Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au reţinut un bărbat condamnat la trei ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de refuz a recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele bărbatului în vârstă de 31 ani, Judecătoria Caransebeş a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind depistat în zona unei staţii de carburant situată pe DN 6.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă urmând a fi transferat la penitenciar.



11 februarie Ziua Europeană a Numărului unic 112

Statistica pe anul 2012 realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 din judeţul Caraş-Severin au fost primite şi tratate 225.517 apeluri. Dintre acestea 22,52% au fost reale şi 77,48% false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă – 67,79%, Poliţie – 24,22%, Pompieri – SMURD – 6,08 % şi Jandarmerie – 1,91%.
Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele prepay.
Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 91 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112.
Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale.
Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.
La 112 se sună doar atunci când aveţi cu adevarat o urgenţă.   




Doar 1 din 4 cetățeni ai UE cunoaşte faptul că 112 este  Numărul European de Urgență

   


    La nivel european, doar 1 din 4 cetățeni ai UE cunoaşte faptul că 112 este  Numărul  de Urgență pe care îl poate apela în toate ţările Uniunii Europene. Mai mult decât atât, această cifră  stagnează de ani de zile și variază semnificativ în țările europene. Astfel, începând cu 2009, în mai mult de 25 de țări din Europa sunt organizate activități de sensibilizare a populaţiei cu ocazia celebrării Zilei Europene 112 care are loc pe 11 februarie în fiecare an.
    Sărbătorirea Zilei Europene 112 este un pas crucial  în promovarea 112, mai ales în zilele noastre când cetățenii călătoresc mai mult decât oricând către locul de muncă, către locul unde îşi defăşoară studiile, în vacanţe. În acest an, se aşteaptă ca numărul de țări care organizează Ziua 112 să fie mai mare ca niciodată. În majoritatea țărilor europene au loc sesiuni de informare și prezentări despre 112 în școli,  Ziua Uşilor Deschise și vizite în centrele de urgență 112. Mai multe țări au ales ca în 2013, să sărbătorească Ziua 112 în jurul conceptului de resuscitare cardiopulmonara (CPR), întrucât  marea majoritate a europenilor nu stiu cum să efectueze procedurile de resuscitare  în cazul în care sunt martorii unui stop cardiac.
    "Numărul semnificativ de țări care organizează Ziua Europeană 112 subliniază importanța creșterii gradului de conștientizare la nivelul UE, în special pe parcursul acestui An al Cetățenilor. Niveluri mai bune de sensibilizare și calitate a serviciului  112 ar reprezenta, cu siguranţa, un mare beneficiu pentru cetățenii europeni care se deplasează în cadrul Pieţei Unice precum şi pentru serviciile de urgență care fac eforturi să răspundă sutelor de milioane de apeluri de urgență pe care le primesc în fiecare an ", a comentat Olivier Paul Morandini, Președintele Asociaţiei Europene a Numărului de Urgenţă, EENA.
    În anul care a trecut, în România, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, în calitate de administrator al Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, a desfăşurat numeroase activităţi de educare – informare: în zonele turistice montane şi pe litoral, campanie în gări, aerogări, trenuri, staţiile de metrou şi pe principalele drumuri naţionale, au fost difuzate spoturi 112 la posturile de radio şi televiziune, au avut loc vizite ale elevilor în dispeceratele 112, o amplă acţiune împreună cu Biserica Ortodoxă Română dar şi multe alte activităţi punctuale.
    “Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit, în doar câţiva ani, unul dintre cele mai prestigioase şi de încredere servicii puse de către stat în slujba salvării vieţii oamenilor, a protejării proprietăţii şi a mediului. Este un adevărat brand naţional. Numărul 112 face parte din cotidian, este parte a societăţii şi îşi confirmă zilnic, minut cu minut, utilitatea. Dacă 112 nu ar fi existat el ar fi trebuit inventat”, a spus  Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, General inginer Marcel Opriş.
   
Informaţii de background despre Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă

    Numărul pan-european de urgență 112 a fost creat în 1991.
În aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.
Începând cu anul 2008, 112 este unicul număr de urgență care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgență (ambulanță, pompieri și poliție) în orice țară a Uniunii Europene.
Numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 trebuie folosit doar atunci cînd este necesară intervenţia agenţiilor specializate de urgenţă, pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
Ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene, referitor la numărul unic european de urgenţă 112, arată că România se află pe primele locuri în ceea ce priveşte informarea şi educarea populaţiei în UE.
În acest domeniu, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale realizează campanii de educare, având ca target principal tinerii şi turiştii români şi străini aflaţi în ţara noastră.
Specialiştii 112 şi ofiţerii de relaţii publice continuă Campania naţională referitoare la numărul unic de urgenţă.
    Pentru mai multe informaţii consultaţi  www.112.ro.


Informaţii despre Serviciul de Telecomunicaţii Speciale


Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a luat fiinţă la 18 decembrie 1992, ca autoritate a statului cu atribuţii în sistemul naţional de apărare, printr-o Hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare al Ţării.
Spre sfârşitul anilor ‘90, valorificând experienţa specialiştilor săi, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a operaţionalizat reţeaua naţională digitală de capacitate mică, modernizările tehnologice permiţând introducerea unor noi servicii de voce şi date.
Începutul anilor 2000 marchează dezvoltarea capacităţii de trafic a infrastructurii digitale şi optimizarea modului de partajare a acesteia, reuşindu-se operaţionalizarea reţelei naţionale multi-servicii la nivel pe suportul cablurilor de fibră optică la nivel interurban şi urban. Totodată, au fost introduse serviciile de videoconferinţă secretizată, operaţionalizate serviciile Internet şi realizate primele reţele de date naţionale.
Anii 2004-2005 au însemnat pentru STS succesul implementării la nivel naţional a Sistemului 112, unul dintre cele mai moderne şi performante sisteme de preluare a apelurilor de urgenţă din Europa.
Anii 2005-2008 marchează dezvoltarea platformei de radiocomunicaţii mobile criptate, furnizarea de servicii Internet pentru autorităţile statului, realizarea transmisiilor prin satelit şi introducerea consistentă a unor noi facilităţi în cadrul sistemului 112, precum localizarea apelanţilor pe durata apelului de urgenţă, prelucrarea geospaţială a datelor privind poziţia resursele de intervenţie şi preluarea alertelor de la bordul vehiculelor, aspecte care se bucură de recunoaştere internaţională şi evidenţiate prin scrisori de felicitare din partea oficialilor Comisiei Europene.
Perioada 2009-2012 a reprezentat extinderea reţelei naţionale multi-servicii de mare capacitate până la nivel de oraş.
În prezent, peste 9.000 de sedii ale autorităţilor statului de pe cuprinsul României sunt interconectate în reţele de arie extinsă şi beneficiază de servicii de comunicaţii, tehnologia informaţiei şi servicii de securitate asociate acestora furnizate exclusiv de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, iar realitatea unor proiecte naţionale, precum Schengen, confirmă faptul că STS este capabil să ofere consultanţă, proiectare, management de proiecte şi soluţii tehnice originale de excepţie la solicitarea oricărei entităţi a administraţiei publice centrale sau locale.
STS a dezvoltat aplicaţii complexe care aduc economii semnificative în bugetele instituţiilor publice şi a reuşit să contribuie la creşterea calităţii vieţii cetăţenilor ca urmare a implementării mecanismelor online între contribuabil şi stat, pe line de taxe, impozite, evidenţa persoanelor ori în domeniul medical.
Experienţa şi competenţa specialiştilor STS au constituit, de-a lungul timpului, garanţia îndeplinirii exemplare a tuturor misiunilor de importanţă deosebită din ţară sau străinătate, a succesului unor evenimente de interes naţional, cum ar fi Sommet-ului Francofoniei (2006) şi Summit-ului NATO (2008), atât pe componenta de securitate, cât mai ales pe componenta publică, în special prin facilitarea accesului mass-media la informaţii ori diseminării produselor informaţionale către publicul larg, prin asigurarea  serviciilor de voce, Internet, video şi protecţia comunicaţiilor.
Amintim organizarea şi deservirea dispozitivelor temporare de comunicaţii şi tehnologia informaţiei în sprijinul autorităţilor locale participante la acţiunile de salvări de vieţi omeneşti şi de limitare a efectelor inundaţiilor (regiunea Moldova – 2007, 2008), incendiilor (jud. Sibiu – 2009, 2011), alunecărilor de teren sau fenomenelor meteo extreme (căderi masive de zăpadă – 2010, 2011, 2012).
Mai pot fi evidenţiate curajul de a propune soluţii pentru asigurarea mai eficientă a comunicaţiilor, echidistanţa manifestată de angajaţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale pe durata multiplelor procese electorale din ultimii ani şi profesionalismul manifestat pentru buna funcţionare a resurselor puse la dispoziţie, când autorităţile competente de la nivel central sau local au beneficiat de servicii securizate de comunicaţii şi tehnologia informaţiei inclusiv de soluţii tehnice pentru detectarea votului multiplu, putând asigura în condiţii optime libera exercitare a dreptului la vot al tuturor cetăţenilor.
Relaţia STS cu presa a fost una de colaborare, jurnaliştii fiind reali parteneri în promovarea mesajelor de interes public. Ne-am străduit ca, în pofida restricţiilor legale privind informaţiile despre STS, să avem o reală colaborare cu presa, relaţie extrem de bună în special în promovarea numărului unic de urgenţe 112. De altfel, o  parte din premiile europene primite de STS se bazează pe cooperarea cu mass media.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale mulţumeşte întregii mass media pentru buna cooperare din toţi aceşti ani.


   


   



            Purtătorul de cuvânt al
         Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
                       Colonel
                        
                 Adrian Fulea

112 - apelul de urgenţă pentru toţi cetăţenii

La data de 11 februarie se sărbătoreşte ziua numărului unic de urgenţă 112, număr care a devenit operaţional din luna aprilie 2005.
Acest număr de urgenţă poate fi apelat în toate cazurile în care anumite situaţii au sau pot avea un efect negativ asupra persoanelor, a mediului sau a proprietăţii şi necesită intervenţia imediată a Ambulanţei, Poliţiei, Pompierilor şi Jandarmeriei. Acest număr este gratuit şi poate fi apelat de la orice telefon, fix sau mobil, atât în România, cât şi în întreaga Uniune Europeană. Toate apelurile la 112 sunt înregistrate automat şi se păstrează într-o bază de date timp de 10 ani.
Intervenţia oamenilor legii a fost solicitată pentru a aplana conflicte, a cerceta accidente rutiere sau sesizări cu privire la producerea de infracţiuni.
 Reamintim că prin apelarea falsă sau nejustificată se poate întârzia intervenţia la salvarea unei vieţi sau limitarea efectelor unor accidente rutiere, calamităţi, dar se consumă inutil şi resurse.
Prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, în anul 2012, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost preluate un număr de 12.360 apeluri, dintre acestea 7.568 au fost apeluri din mediul urban şi 4.792 apeluri din mediul rural.
Comparativ cu anul 2011, Observăm o creştere de 11,6% a numărului total de apeluri, datorată creşterii cu 6,3% în mediul urban şi cu 21,2% în mediul rural.



Media de apeluri 112 pe zi este de 33,86, în creştere cu 11,7% faţă de anul 2011, când a fost de 30,3 apeluri pe zi.
Pentru analiza eficienţei Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, am grupat apelurile primite pe opt categorii, rezultând următoarea situaţie:

săvârşirea de infracţiuni (cu efectuarea cercetării la faţa locului sau depuneri de plângeri penale) = 1.415;
stări conflictuale aplanate, sancţiuni contravenţionale  la Legea 61/1991 sau alte legi, avertismente verbale, depuneri de plângeri care vizează contravenţii = 3.772;
sesizări (de competenţa altor instituţii) sau care se  grupează în categoria alte aspecte (dispăruţi de la domiciliu fără suspiciuni de răpire/înregistrate în mod repetat, internări bolnavi psihici, decedaţi fără suspiciuni de omor etc.) = 1.427;
consiliere sau situaţii în care nu se depune plângere = 1.361;
accidente rutiere cu victime = 360;
accidente rutiere fără victime/monitorizare/informaţii/alte aspecte privind S.P.R. = 1.103;
neconfirmarea celor sesizate = 1.900;
neconfirmarea celor sesizate cu sancţionarea contravenţională\avertizarea verbală a apelantului = 1.022.

Principalele evenimente pentru care cetăţenii pot apela Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 sunt:
Omor
Atentat
Atac armat
Tâlhărie
Tulburarea gravă a liniştii şi ordinii publice
Dezertări
Evadări
Trafic şi consum de droguri
Furturi
Accidente de circulaţie soldate cu victime sau cu persoane blocate în autovehicule
Accident de aviaţie
Accident feroviar
Explozii
Electrocutări
Căderi de la înălţime
Surpări de teren.

Obiectivul major al serviciului de urgenţă 112 este intervenţia pentru salvarea vieţii cetăţenilor, a proprietăţii acestora şi a mediului înconjurător, însă apelarea falsă sau abuzivă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 100 la 500 de lei.


Manifestaţii de amploare la Teheran cu ocazia celei de-a 34-a aniversare a Revoluţiei islamice

TEHERAN (MEDIAFAX) - Mai multe sute de mii de iranieni se adunau duminică dimineaţă la Teheran şi în alte oraşe ale ţării pentru a participa la manifestaţiile ce marchează cea de-a 34-a aniversare a Revoluţiei islamice, conform televiziunii de stat, citată de AFP.
Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad urma să susţină un discurs în piaţa Azadi (Libertate) în vestul Teheranului, unde are loc adunarea principală, după ce a făcut o baie de mulţime pe străzile din jur.
Mulţimea venea către piaţa Azadi din opt puncte diferite.
La fel ca la toate manifestaţiile oficiale, mulţimea purta steaguri iraniene, portrete ale fondatorului Republicii islamice, ayatollah Rouhollah Khomeiny şi ale succesorului său, ayatollah Ali Khamenei.
Manifestanţii scandau de asemenea "Moarte Americii" şi "Moarte Israelului", inamicii regimului islamic.
Festivităţile sunt organizate în întreaga ţară, mai ales în oraşele Machhad, Ispahan, Shiraz şi Kerman. La Teheran, 150 de jurnalişti străini au fost acreditaţi, presa străină fiind atent supravegheată şi având acces la manifestaţie doar de pe podiumurile oficiale.
Aniversarea este sărbătorită în plină criză economică, provocată de sancţiunile politice şi economice internaţionale impuse Iranului pentru a influenţa evoluţia programului său nuclear controversat.
Marile puteri şi Israelul suspectează Iranul că vrea să obţină arma atomică sub acoperirea programului său civil, ceea ce acesta neagă categoric. Sancţiunile vizează mai ales exporturile de petrol, vitale pentru economia iraniană.
Însă conform unui sondaj recent al institutului american Gallup, programul nuclear este susţinut de majoritatea populaţiei iraniene.
La 11 februarie 1979, la zece zile după întoarcerea triumfală din exilul în Franţa a ayatollah Khomeiny, revoluţionarii au înlăturat regimul imperial al Chah Mohammad Peza Pahlavi preluând mai multe centre ale puterii fără ca armata să intervină, instaurând Republica islamică.

Mali: jurnalişti evacuaţi din centrul Gao de armata franceză

Bamako, 10 feb /Agerpres/ - În jur de cincizeci de jurnalişti au fost evacuaţi de armata franceză din Gao, în nordul Mali, după atacul lansat duminică de un grup islamist, a anunţat purtătorul de cuvânt al statului major, Thierry Burkhard, citat de AFP.

Ofiţerul nu a anunţat răniţi în rândul acestui grup de jurnalişti, care au fost conduşi la aeroport.

Potrivit lui Thierry Burkhard, atacul a avut loc la începutul după-amiezii când un grup de islamişti s-a refugiat în sediul fostului comisariat central din Gao, în partea de vest a oraşului, după ce a fost reperat de populaţie.

Schimburi de focuri au avut atunci loc cu armata şi poliţia din Mali, care i-au înconjurat în două locuri. Jurnaliştii se aflau într-un restaurant şi un hotel din apropiere, potrivit purtătorului de cuvânt al statului major.

Soldaţi şi vehicule ale armatei franceze au venit atunci de la aeroport pentru a-i scoate pe jurnalişti din oraş, care au fost conduşi spre aeroport, a adăugat el.

Un grup islamist, Mişcarea pentru unicitate şi jihad în Africa de Vest /Mujao/, a revendicat atacul din acest oraş deja lovit de două atentate sinucigaşe în două zile.

Franţa luptă în Mali împotriva acelora pe care i-a înarmat în Libia, afirmă Serghei Lavrov

Moscova, 10 feb /Agerpres/ - Franţa se bate în Mali cu acele forţe pe care ea însăşi le-a înarmat pentru a lupta împotriva fostului lider Muammar Gaddafi, în Libia, a apreciat duminică ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, care le-a cerut ţărilor occidentale să aibă o 'imagine de ansamblu' asupra regiunii, citează AFP.

În cazul Libiei, Franţa a încălcat embargoul privind armele impus de Consiliul de Securitate al ONU şi din această cauză are acum de suferit în Mali, a sugerat şeful diplomaţiei ruse, într-un interviu radiodifuzat.

Aceleaşi grupări armate acţionează în Siria împotriva regimului preşedintelui sirian, Bashar al-Assad, conform lui Serghei Lavrov.

'Sunt copleşit de incapacitatea partenerilor noştri de a /.../ avea o imagine de ansamblu asupra regiunii', a mai spus ministrul rus. El a acuzat în trecut Franţa de susţinere a insurecţiei, care l-a înlăturat pe Muammar Gaddafi /octombrie 2011/.

Recent, Franţa a intervenit militar alături de forţe guvernamentale maliene cu scopul de a neutraliza grupările islamiste, care anul trecut au cucerit nordul Mali.

AFP aminteşte că, în martie 2011, Rusia, în calitate de stat membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, s-a abţinut de la votarea unei rezoluţii care a permis lansarea de atacuri aeriene internaţionale asupra forţelor guvernamentale libiene.


Ziua Europeană 112

În fiecare an, la data de 11 februarie, se sărbătoreşte ziua numărului unic european de urgenţă „112”, ce reprezintă sistemul tehnic şi organizaţional al recepţionării şi transmiterii apelurilor de urgenţă pentru asigurarea asistenţei imediate în situaţii în care este periclitată viaţa, integritatea ori sănătatea cetăţeanului, ordinea publică, proprietatea publică sau privată ori mediul.
Numărul pan-european de urgenţă „112” a fost creat în 1991, iar din luna aprilie 2005, Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit operaţional în toată România.
Începând cu anul 2008, „112” este unicul număr de urgenţă care poate fi folosit de pe orice telefon fix, telefon public sau mobil pentru a ajunge, gratuit, la serviciile de urgenţă (ambulanţă, poliţie, jandarmerie, pompieri) în orice ţară a Uniunii Europene.
Asigurarea unei reacţii imediate şi oportune în situaţii deosebite constituie o direcţie de acţiune importantă a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin. Astfel, în anul 2012, la nivelul inspectoratului, au fost înregistrate 715 solicitări prin sistemul „112” care au constat, în principal în intervenţii ale jandarmilor cărăşeni în cazuri de violenţă, sustrageri din magazinele de pe raza judeţului, tulburarea ordinii şi liniştii publice, apeluri ale turiştilor aflaţi în dificultate în zona montană şi altele.
Totodată, au fost desfăşurate acţiuni în unităţi de învăţământ care au avut ca scop creşterea gradului de informare a elevilor cu privire la necesitatea existenţei acestui  sistem şi la situaţiile în care trebuie utilizat.
Pentru a solicita sprijinul jandarmilor, cetăţenii pot apela non-stop numărul unic de urgenţă 112 sau se pot adresa celor mai apropiate secţii sau posturi de Jandarmerie.



COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

Buletin de presă

Accident pr strada Mihai Eminescu


În noaptea de 9/10 februarie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe pe raza oraşului Oţelu Roşu, în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.
Cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce S.IOAN, în vârstă de 25 ani, efectua manevra de ieşire dintr-o parcare, nu a observat un pieton pe care l-a acroşat. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului F.DUMITRU, în vârstă de 35 ani, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu unde i-au fost acordate îngrjiri medicale fără a fi necesară internarea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Dosar pentru alcool


În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurată în noaptea de 9/10 februarie a.c., pe bulevardul Republicii din municipiul Reşiţa a fost oprit pentru control un autoturism.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat că autovehiculul era condus de către O.DARIUS, în vârstă de 21 ani. La testarea tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilrii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Dosar pentru furt şi prejudiciu recuperat


În cursul zilei de ieri, 9 februarie a.c., pe raza localităţii Berzovia, poliţiştii au depistat doi bărbaţi care transportau obiecte metalice ce au fost sustrase din curtea unui imobil.
Lucrătorii Secţiei nr.5 de Poliţie Rurală au identificat doi bărbaţi ce transportau cu o căruţă un plug metalic şi două grape metalice, obiecte ce urmau să fie valorificate la un centru de colectare a fierului vechi.
În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că S.VASILE, în vârstă de 19 ani, este suspectat că a sustras bunurile din curtea unei case de pe raza localităţii Berzovia şi i-a rugat pe cei doi să le vândă la un centru de colectare a fierului vehci.
Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar bunurile au fost predate părţii vătămate.

Arestaţi pentru tâlhărie


În seara zilei de 8 februarie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un cetăţean din Bozovici a fost tâlhărit în faţa casei sale.
La faţa locului s-a deplasat o echipă formată din lucrători de la Secţia nr.6 Poliţie Rurală şi posturilor de poliţie arondate, care în urma cercetărilor efectuate au constatat că după ce I.ION, în vârstă de 53 ani, a consumat băuturi alcoolice la un bar de pe raza localităţii Bozovici, s-a deplasat spre domiciliu, iar când  a ajuns în faţa casei a fost trântit la pământ de două persoane necunoscute care i-au sustras borseta în care avea suma de 2200 lei, un telefon mobil, o pereche de cercei, o brăţară şi un inel din material de culoare aurie.
La scurt timp oamenii legii i-au identificat pe suspecţi, aceştia fiind S.SEBASTIAN, de 19 ani şi M.ALIN, de 27 ani, fiind recuperat o parte din prejudiciu.
Cei doi sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, iar în urma prezentării în faţa instanţei de judecată pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.

 Accident în curbă


În după-amiaza zilei de 8 februarie a.c., fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs în afara localităţii Mehadia.
Cercetările efectuate de echipa deplasată la faţa locului au indicat faptul că în timp ce P.ALIN, în vârstă de 27 ani, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Orşova, într-o curbă la dreapta s-a angajat într-o depăşire şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus condus de către M.MIHAI, în vârstă de 53 ani. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerelor P.ELENA, de 52 ani, H.MARIA, de 31 ani şi rănirea gravă a conducătorului auto P.ALIN, ce conducea automobilului în care se aflau cele două femei. Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Caransebeş unde le-au fost acordate îngrijiri medicale.
Conducătorului auto M.MIHAI i-au fost acordate îngrijiri medicale la faţa locului acesta refuzând deplasarea la spital.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Dosar pentru braconaj

În după-amiaza zilei de 8 februarie a.c., lucrătorii Postului de Poliţie Berzasca au organizat o acţiune pe linia combaterii braconajului.
În fondul privat de vânătoare Cerbul Bigăr, oamenii legii l-au depistat pe A.IOAN, de 62 ani, care are calitatea de membru vânător, având asupra sa o armă de vânătoare şi 9 cartuşe.
Bărbatul a declarat că nu posedă autorizaţie de vânătoare şi că se deplasa la sălaşul său pentru a împuşca câinii hoinari din apropiere.
Arma de vânătoare, 14 cartuşe şi un cuţit au au fost ridicate în vederea cercetărilor, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj cinegetic.

vineri, 8 februarie 2013

Două erupţii solare în ultimele zile, dintre care una ameninţă Pământul

Washington, 8 feb /Agerpres/ - Două erupţii solare s-au produs în ultimele două zile, dintre care una ar putea avea influenţă asupra Terrei, potrivit portalului CyberSecurity.

Astfel, la 6 februarie, două erupţii solare au avut loc la o distanţă mică una de alta, fiind de natură să ducă la tulburări în magnetosfera Pământului, conform observaţiilor făcut de aparatul spaţial NASA STEREO.

Prima erupţie a atins o viteză de 1.200 de kilometri pe secundă, iar cea de-a doua produsă cu 3,5 ore mai târziu are o viteză de 680 kilometri pe secundă, conform datelor STEREO (Solar Terrestrial Relations Observatory) şi Solar and Heliospheric Observarory.

Potrivit experţilor NASA, în primul caz, jetul de plasmă fierbinte desprinsă de pe suprafaţă solară se îndreaptă spre Pământ, ceea ar putea să conducă la perturbări pe orbita Pământului în aproximativ trei zile de la producerea evenimentului cosmic.

A doua erupţie va trece pe lângă Terra şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru Pământ.

Experţii afirmă că erupţiile ce se îndreaptă spre Terra pot provoca furtuni geomagnetice, care au loc în magnetosfera Pământului pe o perioadă lungă de timp.În regiunile polare, acestea pot genera aurore în atmosferă, iar în unele cazuri pot cauza perturbări în sistemele electronice de pe Pământ.

Mali: Atentat sinucigaş la Gao

Bamako, 8 feb /Agerpres/ - Un atacator sinucigaş a detonat dispozitivul exploziv pe care îl avea asupra sa vineri, la Gao /nord-estul Mali/, în apropierea unui grup de soldaţi malieni. La Bamako, mai multe persoane au fost rănite într-un atac asupra unei tabere a 'Beretelor roşii', au declarat pentru AFP surse militare locale şi martori oculari.

Kamikaze, un tuareg înarmat, a decedat pe loc, iar mai mulţi soldaţi malieni au fost uşor răniţi.

Această operaţiune teroristă intervine la o zi după ce un purtător de cuvânt al Mişcării pentru Unicitate şi Jihad în Africa de Vest /MUJAO/, responsabilă de majoritatea exploziilor şi a atentatelor, în regiune, a revendicat două atentate cu autovehicule capcană.

La 26 ianuarie, forţe maliene şi franceze au preluat controlul asupra Gao, cel mai mare oraş din nordul Mali.

Franţa a intervenit militar de partea forţelor guvernamentale pentru a opri înaintarea grupărilor islamiste spre capitala ţării, Bamako, şi recucerirea zonelor din nordul Mali, controlate de anul trecut de combatanţi fundamentalişti.

Forţelor franco-maliene la Gao şi în împrejurimi li s-au alăturat soldaţi din Niger, în cadrul Misiunii africane de sprijin pentru Mali /MISMA/, creată de CEDEAO şi de UA.

Pe de altă parte, militari înarmaţi au atacat o tabără a 'Beretelor roşii', o grupare formată din susţinători ai fostului preşedinte Amadou Toumani Touré, înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat.

Recent, membrii fostei unităţi de elită a armatei maliene şi-au exprimat dorinţa de a lupta împotriva islamiştilor.

'Beretele roşii' au fost acuzate de autorităţi că încearcă fără succes să recucerească poziţii controlate de militari, aşa-numitele 'Berete verzi', conduşi de căpitanul Amadou Haya Sanogo. La 22 martie 2012, acesta l-a înlăturat de la putere pe preşedintele Amadou Toumani Toure.

SRI: Un cetăţean kurd dintr-o organizaţie teroristă pe care o finanţa din România, declarat indezirabil

Bucureşti, 8 feb /Agerpres/ - Un cetăţean kurd, membru al ramurii din România a organizaţiei teroriste Congresul Poporului din Kurdistan, a fost declarat indezirabil de Curtea de Apel Bucureşti pentru o perioadă de zece ani, după ce Serviciul Român de Informaţii a documentat activitatea individului care avea ca scop finanţarea organizaţiei teroriste din care făcea parte, a declarat pentru AGERPRES Sorin Sava, purtător de cuvânt al SRI.
Cetăţeanul kurd se afla în vizorul SRI de mai mulţi ani de zile.
'SRI a întreprins măsurile specifice complexe de documentare cu privire la a acţiunile unui cetăţean străin de etnie kurdă, membru important al ramurii din România a organizaţiei teroriste Congresul Poporului din Kurdistan, fosta PKK. Din datele şi informaţiile obţinute de SRI s-a stabilit cu certitudine faptul că pe parcursul şederii în România, începând cu anul 2012, persoana respectivă a fost implicată în comiterea de fapte ce constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale. În urma măsurilor întreprinse, a rezultat că acest cetăţean a acţionat cu precădere pe linia asigurării finanţării organizaţiei teroriste menţionate, operaţionalizând în acest sens un mecanism complex de colectare şi externalizare de fonduri. După cum bine ştiţi, ţara noastră s-a obligat să interzică activităţile de punere la dispoziţie a organizaţiilor teroriste de fonduri, bunuri şi orice resurse de servicii economice şi financiare care facilitează finanţarea terorismului', a spus Sava.
El a menţionat că SRI a susţinut în faţa instanţei declararea ca indezirabil a cetăţeanului străin.
'Curtea de Apel Bucureşti a dispus la data de 7 februarie declararea ca indezirabil pentru România pentru o perioadă de zece ani', a completat Sava.

5.000 de sirieni părăsesc ţara în fiecare zi

Geneva /Naţiunilor Unite/, 8 feb /Agerpres/ - În jur de 5.000 de sirieni părăsesc ţara în fiecare zi, refugiindu-se din calea violenţelor care durează de aproape doi ani, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi, citat de AFP.

Numărul sirienilor înregistraţi ca refugiaţi de Înaltul Comisariat a ajuns la 787.000, în creştere puternică faţă de sfârşitul anului trecut, când erau consemnaţi 515.000, a precizat oficialul.

Înaltului Comisariat a indicat, pe de altă parte, că înregistrarea refugiaţilor necesită timp. 'Înainte eram confruntaţi cu mai multe sute de cereri de înregistrare zilnic, iar acum sunt mai multe mii', a mai declarat purtătorul de cuvânt.

În luna decembrie, ONU se aştepta ca numărul refugiaţilor sirieni în ţările vecine să ajungă la 1,1 milioane până în luna iunie, dacă actualul conflict nu va înceta.

Achiziţionarea de nave franceze Mistral declanşează un conflict în cadrul puterii ruse /Le Monde/

Paris, 8 feb /Agerpres/ - Livrarea în Rusia a două nave franceze din clasa Mistral, 'simbol al noilor relaţii strategice dintre Paris şi Moscova', s-a transformat într-un coşmar, potrivit cotidianului francez Le Monde. Reprezentanţi ai Complexului Militar-Industrial Rus au declarat că în Rusia nu există combustibili corespunzători pentru navele franceze port-elicopter, iar importarea acestora este prea costisitoare, în timp ce lansarea unei producţii proprii este de prea lungă durată.

Problema a fost recunoscută şi de vicepremierul Dmitri Rogozin, care a subliniat că, în pofida acestui lucru, Rusia îşi va onora obligaţiile.

Mistral, despre care până nu demult Moscova vorbea ca despre viitoarea mândrie a Flotei Ruse de la Oceanul Pacific, este supusă acum unor critici dure, constată publicaţia franceză. Vicepreşedintele Comisiei militar-industriale de pe lângă guvernul rus, Ivan Harcenko, a caracterizat achiziţia de nave Mistral drept 'iniţiativă neinspirată' a fostului ministru al apărării Anatoli Serdiukov, în timp ce agenţia de presă rusă Interfax a anunţat că nava nu poate funcţiona la temperaturi de minus 7 grade Celsius.

De ce conducerea rusă a avut nevoie de atâta vreme pentru a 'înţelege' că navelor Mistral nu li se potriveşte nici combustibilul, nici clima din Rusia?, se întreabă Le Monde. Multitudinea de surse de informaţii anonime şi de declaraţii panicate, precum şi menţionarea numelui fostului ministru Serdiukov determină cotidianul francez să creadă că această poveste nu are nicio legătură cu navele propriu-zise.

Cu ajutorul navelor Mistral, 'uliii' din cadrul Complexului Militar-Industrial al Rusiei 'îşi reglează conturile' cu 'liberalii' din guvernul rus, supuşi criticilor pentru proiecte privind achiziţionarea de tehnică militară de peste hotare. Potrivit Le Monde, atacul este îndreptat nu atât împotriva lui Anatoli Serdiukov, deja scos din joc, cât mai ales împotriva premierului Dmitri Medvedev, care, după cum afirmă mass-media din Rusia şi internaţionale, a căzut de asemenea în dizgraţie.

India dezvoltă o rachetă cu rază lungă de acţiune şi cu focoase nucleare multiple

New Delhi, 8 feb /Agerpres/- India a anunţat vineri că dezvoltă o rachetă cu rază lungă de acţiune şi purtătoare de încărcături nucleare, aceasta având capacitatea de a transporta mai multe focoase pentru atacuri multiple, transmite agenţia EFE citându-l pe directorul companiei care produce această armă, Organizaţia indiană pentru cercetare şi dezvoltare în sectorul apărării (DRDO).

Potrivit sursei, racheta se va numi Agni VI şi va putea să lovească mai multe ţinte, spre deosebire de predecesoarea sa, Agni V, care este 'o armă superioară de apărare strategică'. El a refuzat să dezvăluie raza de acţiune a rachetei, dar cum Agni V are o rază de acţiune de 5.500 de kilometri, se presupune că noua versiune va avea o rază de acţiune superioară.

Odată cu testarea rachetei Agni V (care înseamnă 'foc' în limba sanscrită) anul trecut în luna aprilie, India a intrat în grupul restrâns al statelor care au capacitatea de a lovi ţinte situate la mari distanţe, compus din SUA, Rusia, China, Franţa şi Marea Britanie, deşi se crede că şi Israelul ar putea deţine astfel de proiectile.

India s-a lansat într-o cursă a înarmării împreună cu rivalul său regional, Pakistanul, care de asemenea dispune de arme nucleare. Dar liderii indieni nu pierd din vedere nici capacităţile militare ale Chinei, între New Delhi şi Beijing existând o veche relaţie de rivalitate, ele confruntându-se direct în urmă cu 50 de ani din cauza unui diferend teritorial rămas nesoluţionat.

GRUP INFRACŢIONAL ORGANIZAT SPECIALIZAT ÎN TRAFIC DE MIGRANŢI, DESTRUCTURAT DE POLIŢIŞTI

Poliţiştii de criminalitate organizată şi procurorii D.I.I.C.O.T. au destructurat un grup infracţional organizat  specializat în activităţi de călăuzire şi trecere frauduloasă a frontierei  pe relaţia România – Ungaria – Austria – Italia.


Poliţiştii din cadrul S.C.C.O. Caraş-Severin şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin, în colaborare cu  poliţişti din cadrul B.C.C.O. Timişoara – Serviciul Trafic de Persoane, S.C.C.O. Arad şi I.P.J. Caraş-Severin, cu sprijinul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Trafic de Persoane, au documentat activitatea unui grup infracţional organizat specializat în traficul de migranţi (persoane de origine afroasiatică), pe relaţia România – Ungaria – Austria – Italia.

Activitatea investigativă în cauză a început în toamna anului 2012, poliţiştii beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor din cadrul  D.O.S. – I.G.P.R. şi al D.I.P.I..

Gruparea era formată din persoane cu domiciliul în judeţul Caraş-Severin şi Arad, fiecare din membrii acesteia având sarcini precise, de la recrutarea migranţilor (în special dintre persoane ajunse ilegal în Romania), până la transportul acestora pe raza judeţului Arad, în zona de frontieră cu Ungaria.

De asemenea, membrii grupării se ocupau cu cazarea, organizarea trecerii efective a frontierei şi transportul ulterior până în Austria sau Italia.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost obţinute date cu privire la efectuarea de către membrii grupării a patru transporturi de migranţi, trei dintre acestea fiind interceptate de autorităţile austriece şi maghiare, în toate cazurile conducătorii auto fiind persoane din Caraş-Severin.

Cu sprijinul I.T.P.F. Oradea – S.T.P.F. Arad şi al autorităţilor maghiare s-a reuşit interceptarea pe teritoriul maghiar a unui transport de migranţi organizat de membrii grupării.

Existând indicii despre pregătirea unui nou transport, la data de 6 februarie a.c., în urma a patru percheziţii domiciliare s-a reuşit reţinerea şi conducerea la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caras-Severin, a principalilor trei membrii ai grupării.

Astfel, cei trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi la data de 8 februarie a.c., Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă.

Aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, călăuzire şi trecere frauduloasă a frontierei.



Buletin de presă

Infracţiuni la regimul circulaţiei


În urma acţiunilor pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate în cursul zilei de ieri, 7 februarie a.c., poliţiştii au constatat trei infracţiuni.
Pe Aleea Liliacului din municipiul Caransebeş, oamenii legii au observat un autoturism înmatriculat în străinătate care circula haotic, motiv pentru care a fost oprit pentru control. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că automobilul era condus de către M.ION, în vârstă de 36 ani. La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind condus la Spitalul Municipal de urgenţă Caransebeş bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vedrea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu au oprit pentru control un moped. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că vehiculul era condus de către S.IONEL, de 29 ani, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
Un alt autoturism a fost oprit pentru control pe strada Libertăţii din Caransebeş. La volanul auvehiculului se afla un bărbat în vârstă de 42 ani, însă autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din data de 19.01.2013.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală.


Rănită grav


În dimineaţa zilei de ieri, 7 ianuarie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe strada Funicularului din Bocşa în urma căruia o tânără a fost rănită.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat cu ocazia cercetărilor că în timp ce R.PETRU, de 41 ani, conducea un autoturism, din direcţia Timişoara spre Reşiţa, la o trecere de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător a acroşat o tânără în vârstă de 16 ani, care a fost transportată la Spitalul judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale, fiind rănită grav.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Trei şi toţi pentru furt

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 32 ani, au fost reţinuţi de poliţişti în cursul zilei de ieri, 7 februarie a.c., întrucât pe numele acestora existau mandate de executare a pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Cei trei su fost reţinuţi în acceaşi zi când Judecătoria Moldova Nouă a emis pe numele E.ALIN, de 25 ani, C.ROMULUS, de 32 ani şi S.ADRIAN, de 24 ani, toţi din Moldova Nouă, mandate de executare a pedepsei închisorii de 6 ani, 3 ani, respectiv 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Cei trei au ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă şi urmează să fie transferaţi la penitenciar.

Dispărut găsit decedat

În seara zilei de 6 februarie a.c., Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 68 ani, din Obreja a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors.
De la data sesizării, oamenii legii au efectuat căutări de depistare a persoanei dispărute. În cursul zilei de ieri, 7 februarie, în urma căutărilor efectuate de poliţişti cu mai mulţi cetăţeni, într-o baltă situată pe câmp în partea dreaptă a centurii ocolitoare a municipiului Caransebeş, bărbatul dat dispărut a fost găsit decedat.
Din primele verificări efectuate la faţa locului nu există suspiciuni de omor, însă cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Caransebeş unde în urma necropsiei efectuate de medicul legist se vor stabilii cu exactitate cauzele decesului.

Irak: Atentate cu autovehicule capcană, soldate cu zeci de victime

Bagdad, 8 feb /Agerpres/ - O serie de atentate cu autovehicule capcană s-a produs în prima parte a zilei de vineri, în Irak, provocând moartea a cel puţin 29 persoane şi 69 răniţi, au indicat surse ale serviciilor de securitate şi medicale locale.

Două atentate s-au produs la un interval de câteva minute, în cartierul şiit Kazimiya din nordul Bagdadului.

La sud de Bagdad, în oraşul Shomali din provincia şiită Babilon, explozia a două maşini capcană a provocat de asemenea morţi şi răniţi.

Anterior se anunţase decesul a 16 persoane şi 29 de răniţi.

Insurgenţi suniţi /minoritari/, în special combatanţi ai organizaţiei Al-Qaida în Irak, atacă frecvent comunitatea şiită /majoritară/, în vederea înlăturării guvernului condus de premierul şiit Nouri al-Maliki.

În ultima perioadă, în Irak s-a constatat o resuscitare a terorismului. După invadarea Irakului de o coaliţie condusă de SUA, în martie 2003, ţara s-a confruntat cu violenţe sângeroase soldate cu zeci de mii de victime, în majoritate proiectate de Al-Qaida.

Nivelul violenţelor, în principal interconfesionale, s-a diminuat semnificativ începând cu 2007 ca urmare a unei ofensive de anvergură a forţelor americane şi irakiene vizând securizarea ţării şi după ce mai multe triburi sunite au întors armele împotriva reţelei teroriste.

Ultimii soldaţi americani s-au retras din regiune în decembrie 2011.

Leon Panetta recunoaşte că a susţinut-o pe Hillary Clinton, care a propus înarmarea rebelilor sirieni

Washington, 8 feb /Agerpres/- Şeful Pentagonului, Leon Panetta, a recunoscut joi că a susţinut-o pe fosta şefă a diplomaţiei americane Hillary Clinton, care a propus vara trecută înarmarea rebelilor sirieni, o idee neagreată de Casa Albă, relatează AFP.

Proiectul a fost elaborat de doamna Clinton care, cu şase luni în urmă, l-a întâlnit într-un cadru privat pe şeful de atunci al CIA, David Petreus, pentru a discuta despre înarmarea şi antrenarea insurgenţilor sirieni care încearcă să-l răstoarne de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad, scria în urmă cu câteva zile publicaţia New York Times, citând responsabili americani.

Panetta a mărturisit acest lucru alături de şeful Statului Major al forţelor armate, generalul Martin Dempsey, în faţa unei comisii a Senatului, cei doi fiind interogaţi în legătură cu atacul din 11 septembrie 2012 asupra consulatului american din oraşul libian Benghazi.

În cele patru ore cât a durat audierea, senatorul republican John McCain a făcut o digresiune despre Siria. 'O să vă întreb ceea ce v-am întrebat anul trecut în luna martie atunci când 7.500 de sirieni au fost ucişi. Acum s-a ajuns la cel puţin 60.000. Câţi oameni mai trebuie să moară înainte să recomandaţi o acţiune militară?' a spus senatorul republican. 'Aţi susţinut recomandarea făcută de secretarul de stat, Clinton, şi de şeful CIA, generalul Petraeus, de a furniza arme insurgenţilor în Siria. Aţi sprijinit această idee?', a insistat McCain, care este un susţinător al acordării unui ajutor militar opoziţiei siriene. 'Am susţinut-o', au răspuns pe rând Panetta şi Dempsey.

Potrivit New York Times, ideea a fost însă respinsă de preşedintele Barack Obama, care se temea, printre altele, de escaladarea conflictului din Siria şi de extinderea acestuia în întreaga regiune.

Administraţia americană se limitează la acordarea de ajutor umanitar Siriei şi refugiaţilor din ţările vecine, cât şi la o asistenţă 'neletală' pentru rebeli, constând în furnizarea de echipamente de comunicaţii şi pregătirea trupelor. Dar Washingtonul a recunoscut că participă la coordonarea ajutorului militar oferit rebelilor de ţările din Golf, pentru ca aceste arme 'să nu ajungă în mâinile cui nu trebuie', adică cele ale jihadiştilor.

ONU: Sute de copii afgani au murit în ultimii patru ani în atacurile aeriene ale SUA

New York, 7 feb /Agerpres/ - Atacurile forţelor militare americane în Afganistan, inclusiv atacurile aeriene, ar fi ucis sute de copii în ultimii patru ani, relevă un organism al ONU care monitorizează drepturile minorilor, potrivit AP.

Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului, cu sediul la Geneva, a precizat că principala cauză a deceselor a fost 'presupusa lipsă a măsurilor de precauţie şi utilizarea aleatorie a forţei'. Raportul a analizat o serie de politici ale SUA care au afectat copii, fiind prima analiză de acest fel din 2008 - ultimul an al administraţiei Bush şi anul în care Barack Obama a câştigat primul mandat.

Analiza ONU este realizată o dată la patru ani, iar prezentarea raportului survine în contextul în care politica ONU de folosire a dronelor şi a atacurilor aeriene este atent discutată la Washington.

John Brennan, şeful contraterorismului de la Casa Albă care a fost propus de Obama la conducerea CIA, a fost audiat joi în Comisia pentru servicii secrete din Senat pentru confirmarea în noua funcţie. Brennan a contribuit la administrarea programului de folosire a dronelor şi a susţinut că decesele provocate de drone şi de atacuri aeriene au reprezentat o formă mai umană de război care a produs mai puţine victime colaterale.

Un raport adresat în aprilie Consiliul de Securitate al ONU de reprezentantul special al secretarului general al Naţiunilor Unite pentru copii şi conflicte armate preciza că 'numărul victimelor în rândul copiilor atribuite atacurilor aeriene conduse de forţele proguvernamentale, inclusiv de forţele naţionale de securitate afgane şi de forţele militare internaţionale, s-a dublat comparativ cu precedenta perioadă analizată, 110 copii murind şi alţi 68 fiind răniţi în 2011'.

Purtătoarea de cuvânt a Departamenului de Stat al SUA, Victoria Nuland, a declarat joi că nu are cunoştinţă de raportul ONU şi că îl va analiza.

În raport, ONU cere SUA să 'adopte măsuri de precauţie concrete şi ferme şi să prevină utilizarea aleatorie a forţei pentru a garanta că nu vor mai avea loc alte crime şi mutilări în rândul civililor, inclusiv al copiilor'.

Organizaţiile pentru drepturile omului şi drepturi civile au salutat raportul ONU şi recomandările sale.

Afganii au plătit mită în valoare de 3,9 milioane de dolari anul trecut - raport

KABUL (MEDIAFAX) - Unul din doi afgani a mituit un funcţionar anul trecut, suma totală fiind de aproximativ 3,9 miliarde de dolari, anunţă un raport al ONU publicat joi, relatează AFP.
"Mita dată de către cetăţenii afgani echivalează cu dublul venitului intern din Afganistan", a denunţat Jean-Luc Lemahieu, reprezentantul regional al UNODC, Biroul ONU pentru lupta împotriva drogurilor şi crimei organizate.
Corupţia are dimensiune socială în Afganistan, unde 68% din 6.700 de persoane intervievate au apreciat drept firesc faptul ca un funcţionar să accepte anumite sume cu scopul de a-şi completa un salariu prea mic, potrivit UNODC.
Aproximativ 67% din persoanele intervievate au considerat acceptabil ca angajările în administraţia publică să se facă în baza unor legături familiale sau de prietenie.
"Afganii ştiu că structura lor socială se erodează din cauza corupţiei. Soluţia nu se găseşte numai în cadrul Guvernului, ci şi în interiorul societăţii", a continuat Lemahieu.
În iulie, conferinţa donatorilor de la Tokyo privind ajutorul civil şi dezvoltarea Afganistanului a decis să acorde 16 miliarde de dolari în patru ani cu condiţia să progreseze în materie de transparenţă şi în problema drepturilor omului.
Peste 40 de miliarde de dolari, acordaţi ca ajutor civil, au fost plătiţi Afganistanului începând de la sosirea coaliţiei NATO, la sfârşitul anului 2001, potrivit Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
La sfârşitul anului 2012, ONG-ul Transparency International a plasat Afganistanul pe locul 174, ultimul la nivel mondial, în clasamentul privind percepţia corupţiei de către cetăţeni.
Potrivit raportului, procentajul afganilor care au dat mită a scăzut, începând din 2009, de la 58% la 50% în ultimul an, dar sumele plătite au crescut cu 40% în cursul acestei perioade.


'Invazie extraterestră?' Opt OZN-uri pe cerul Mexicului

Ciudad de Mexico, 8 feb/Agerpres/ - Opt Obiecte Zburătoare Neindentificate (OZN) au fost văzute în acelaşi timp într-o regiune din Mexic, după cum relevă o înregistrare video de trei minute, postată de un martor al 'invaziei extraterestre' pe Youtube. Înregistrarea datează din 26 ianuarie 2013, iar in reţea au apărut în data de 31 ianuarie, potrivit Ufo.News.

Autorul înregistrării, Miguel Aguila, a crezut iniţial că este vorba de un stol de pescăruşi -obiectivele filmate amintind foarte mult de nişte păsări. Apoi, el a pus la îndoială originea pământeană a acestora, întrucât a remarcat că 'păsările' nu dădeau din aripi şi se mişcau sincronizat la o altitudine mare.

La o examinare mai atentă, Miguel a observat chiar un fel de strălucire fluorescentă la fiecare obiect.

Atunci când numărul de vizualizări video a depăşit cifra de 50.000 înregistrarea a intrat în atenţia media, care au lansat o serie de speculaţii privitor la ceea ce ar putea fi, solicitând opiniile unor experţi avizaţi.

După cum declară expertul de la UFO Sightings Daily, Scott Waring, deşi şi el la început a fost înclinat să creadă că acesta este un stol de pescăruşi, acum însă îşi recunoaşte eroarea, concluzionând că în înregistrare sunt OZN-uri, de origine eventual extraterestră. El nu exclude însă ca obiectele să fie de exemplu drone ale uneia din structurile guvernului mexican.

Potrivit acestuia, obiectele seamănă cu aeronavele secrete americane TR-3B, ce se caracterizează printr-o viteză incredibil de mare şi dimensiuni uriaşe.Datele referitoare la acest proiect secret a ocupat mult timp minţile ufologilor, care consideră că tehnologia respectivă a fost împrumutată de la extratereştri şi permite 'reducerea' influenţei câmpului magnetic al Pământului.

Cu toate acestea, unii utilizatori au găsit cea mai simplă explicaţie a ceea ce a fost surprins de camera de filmare în Mexic.OZN-urile ar putea fi nişte simple gâşte sălbatice albe. Păsările din această specie au o lungime a corpului de peste 70 de cm şi cânteresc mai mult de 2 kg. Gâştele albe se întâlnesc de-a lungul coastei arctice a Americii de Nord, de la Alaska până la vestul Groenlandei, iar în timpul iernii şi în sudul Americii de Nord.

Atenţionare de viscol puternic în nord-estul SUA

Washington, 8 feb /Agerpres/ - Un viscol puternic ar urma să lovească vineri nord-estul Statelor Unite, cu căderi masive de zăpadă însoţite de rafale violente de vânt, a anunţat joi autoritatea naţională de meteorologie, care precizat că ar fi vorba de un viscol 'potenţial istoric', informează AFP.

Serviciile meteo au anunţat straturi 'de zăpadă de la 30 până la 60 de centimetri' în funcţie de zonă, de la statul New York până la Maine, 'la care se adaugă rafale de vânt care ar putea atinge între 95 şi 120 de km pe oră'.

Oraşul New York, unde Săptămâna Modei este în plină desfăşurare, cu zeci de defilări şi zeci de mii de participanţi, a fost pus sub stare de alertă de vineri dimineaţă până sâmbătă la prânz.

Primarul Michael Bloomberg a precizat că oraşul, unde se anunţă straturi de zăpadă de 25-35 de cm şi vânturi violente, este pregătit. 'Avem peste 250.000 de tone sare, 350 de pluguri de zăpadă şi camioane pentru sare gata să intre în acţiune şi 1.800 de camioane de curăţare', a declarat el.

Anumite trenuri spre Nord cu plecarea din gara Penn Station vor fi suspendate începând din cursul după-amiezii de vineri.

Oraşul Boston, în statul Massachusetts, ar putea înregistra vineri şi sâmbătă un strat de zăpadă de 69 de cm, după care viscolul se va calma. Şcolile vor rămâne închise vineri.

Chiar dacă sectorul cel mai populat din New York 'nu este epicentrul acestui viscol, va fi suficientă zăpadă pentru a cauza probleme majore de transport, iar vânturile vor fi atât de puternice pentru a provoca' întreruperi sporadice ale alimentării cu curent, estimează serviciul privat AccuWeather.

Serviciu naţional de meteorologie a evocat un viscol 'potenţial istoric', din cauza 'unui scenariu meteorologic complex', cu furtuni venind dintre Vest şi Sud şi care s-a putea uni vineri după-amiază, urmând să atingă intensitatea maximă sămbătă dimineaţă.

Cel mai periculos oraş de pe planetă se află în Honduras

Ciudad de Mexico, 8 feb /Agerpres/ - San Pedro Sula din Honduras este considerat cel mai periculos oraş de pe planetă, cu un număr de 169 de crime la 100.000 de locuitori, potrivit unui raport dat publicităţii joi de organizaţia neguvernamentală 'Consiliul cetăţenilor în numele siguranţei publice şi justiţiei' din Mexic, transmite ABC News.

Locul secund pe lista cu oraşe periculoase se situează staţiunea mexicană Acapulco, nod de tranzit al drogurilor din America Centrală în SUA, ceea ce marchează într-un fel indicele de 128 de crime la 100.000 de locuitori pe an.

În schimb, poziţia a treia este împărţită între capitala venezueleană Caracas, zona centrală metropolitană a Hondurasului şi oraşul Torreón din Mexic.

Autorii raportului menţionează că situaţia din fiecare oraş concret depinde de eforturile depuse de autorităţile centrale şi locale pentru eradicarea criminalităţii şi pentru îmbunătăţirea imaginii comunităţilor lor.

Astfel, oraşul mexican Ciudad Juárez de la graniţa cu SUA, care în 2011 se situa pe poziţia a doua printre oraşele cele mai periculoase din lume, şi-a îmbunătăţit între timp situaţia, plasându-se în actualul top pe locul 17, cu 56 de crime la 100.000 de locuitori.

Parlamentul turc adoptă o lege împotriva finanţării terorismului

Ankara, 8 feb /Agerpres/ - Parlamentul turc a adoptat, joi seară, o lege care prevede îngheţarea averilor grupurilor considerate a fi teroriste, conformându-se astfel unei cereri în acest sens din partea Grupului de Acţiune Financiară Internaţională (GAFI), a afirmat vineri o sursă parlamentară, citată de AFP.

Textul vizează în principal Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK, interzis), aflat într-un conflict armat împotriva forţelor de la Ankara din 1984, a precizat aceeaşi sursă.

Grupul de acţiune financiară internaţională pentru lupta împotriva spălării de bani a acordat Turciei termen până la 22 februarie pentru adoptarea acestei legislaţii, care prevede pedepse de până la zece ani de închisoare pentru finanţarea unei mişcări teroriste.

În caz contrar, Ankara ar fi putut fi exclusă din cadrul acestui organism internaţional, care numără 36 de state membre.

Turcia dispune deja de o legislaţie naţională în domeniul luptei împotriva spălării de bani, care însă nu menţionează clar 'crimele teroriste'.

Opoziţia parlamentară a denunţat noua lege, estimând că aceasta ar putea fi utilizată în mod abuziv împotriva persoanelor bănuite de finanţarea terorismului pentru a le deposeda de averile lor.

Înainte de a intra în vigoare, legea trebuie să fie promulgată de preşedintele Abdullah Gül, care are la dispoziţie două săptămâni pentru aceasta.

SUA nu exclud un atac preventiv împotriva Coreii de Nord (Interfax)

Washington, 8 feb /Agerpres/ - Departamentului de Stat al SUA, prin purtătoarea sa de cuvânt, Victoria Nuland, a declarat joi că Washingtonul nu elimină de pe ordinea de zi posibilitatea unui 'atac preventiv împotriva RPDC' (Republica Populară Democrată Coreeană, Coreea de Nord), transmite vineri agenţia rusă de presă Interfax.

'Noi nu eliminăm nimic de pe ordinea de zi', a declarat ea la o conferinţă de presă, răspunzând la întrebarea despre posibilitatea unui astfel de pas împreună cu Coreea de Sud faţă de Phenian.

Cu toate acestea, reprezentanta Departamentului de Stat a subliniat: 'Noi însă ne concentrăm eforturile pe calea trasată de Rezoluţia 2087 a Consiliului de Securitate al ONU, care prevede creşterea presiunilor economice în cazul în care Coreea de Nord nu îşi schimbă cursul'actual.

Comunitatea internaţională manifestă preocupări serioase cu privire la ameninţările din partea RPDC de a efectua un al treilea test nuclear, în replică la rezoluţia Consiliului de Securitate care condamnă lansarea unei rachete efectuată de Phenian în decembrie 2012 prin încălcarea rezoluţiilor anterioare ale Naţiunilor Unite.

În cazul în care Phenianul va proceda la un nou test nuclear, SUA, potrivit reprezentantei Departamentului de Stat, vor reinclude Coreea de Nord pe lista ţărilor finanţatoare ale terorismului.

Activităţile legate de tehnologiile nucleare ar trebui reglementate în cadrul negocierilor 'în şase' (privind problema nucleară în Peninsula Coreea), a mai spus Nuland.

La 22 ianuarie, Consiliul de Securitate a adoptat în unanimitate o nouă rezoluţie ce extinde lista sancţiunilor faţă de RPDC. Documentul s-a dorit a fi un răspuns la lansarea de către regimul nord-coreean a unei rachete cu satelit la 12 decembrie trecut, despre care comunitatea internaţională crede că a fost în realitate un test cu rachetă balistică.

La rândul său, Coreea de Nord a ameninţat că îşi va consolida 'forţa militară', va continua testele nucleare şi lansările de rachete, apreciind că actualul format al negocierilor în dosarul nuclear nord-coreean 'şi-a pierdut valabilitatea'. Ulterior, autorităţile de la Phenian au început să se pregătească intens de al treilea test nuclear, după primele două efectuate în 2006 şi 2009.

RPDC a fost inclusă pe lista ţărilor care susţin terorismul în 1987 după prăbuşirea, în urma unei explozii la bord, a unei aeronave aparţinând Korean Airlines, cu 104 de pasageri şi 11 membri ai echipajului. Nu au existat supravieţuitori. Phenianul a negat orice implicare în incident, dând vina pe serviciile speciale ale Coreii de Sud. În 2008, SUA au eliminat Coreea de Nord pe această listă, sub formularea că 'din câte cunoaştem RPDC nu a finanţat niciun atentat terorist', aminteşte agenţia de presă menţionată.