Washington, 5 feb /Agerpres/ - Manualele şcolare israeliene şi palestinene nu demonizează adversarul, însă oferă o viziune părtinitoare a conflictului, promovând un punct de vedere unic, se afirmă într-un studiu comun dat publicităţii luni seara, preluat de AFP.
În general, părţile nu procedează la 'dezumanizarea şi diabolizarea celuilalt', se afirmă în studiul condus de un profesor al universităţii americane Yale în colaborare cu profesori universitari israelian şi palestinian.
Cărţile de istorie israeliene şi palestiniene exprimă însă un punct de vedere unilateral. Evenimentele istorice sunt prezentate în mod selectiv cu scopul de a consolida propriile opinii, conform autorilor raportului. Aceştia au analizat peste 3.000 de texte şcolare, aprobate în 2011 de ministerele educaţiei israelian şi palestinian şi de autoritatea care reglementează învăţământul religios în Israel.
În domeniul frontierelor, o problemă extrem de sensibilă pentru ambele părţi, doar 4% din manualele palestiniene şi 13% din cele israeliene publică o legendă menţionând Israelul şi teritoriile palestiniene. În Israel, Cisiordania apare sub numele biblic Iudeea şi Samaria.
'Lipsa unei informaţii privind cealaltă parte' contribuie la o anihilare reciprocă, subliniază autorii raportului. Prezentarea negativă a adversarului este 'mai pronunţată în cărţile ultrareligioase israeliene şi în cele palestiniene, iar cele autorizate de statul israelian conţin unele opinii autocritice', potrivit aceleiaşi surse.
'Vor fi multe de făcut în sistemul educaţiei, în general, şi pentru manualele şcolare, în special, dacă părţile în conflict decid să meargă pe drumul păcii', conchide acelaşi raport, citat de AFP.
Autoritatea Naţională Palestiniană /ANP/ şi statul Israel sunt frecvent acuzate că în programele lor şcolare promovează violenţa şi ura unei părţi împotriva celeilalte.
Autorităţile israeliene au manifestat răceală faţă de respectivul studiu, finanţat de Departamentul de Stat al SUA. Ministerul Educaţiei israelian a denunţat documentul ca fiind unul 'părtinitor, neprofesionist şi profund subiectiv' şi care vine în sprijinul deciziei locale de a 'nu coopera cu elemente dispuse să defăimeze sistemul de educaţie israelian şi statul Israel'.
Pe de altă parte, premierul palestinian, Salam Fayyad, şi-a 'exprimat satisfacţia' faţă de un studiu ce confirmă faptul 'că manualele palestiniene nu conţin nicio formă de incitare flagrantă la ură'.
Studiul, realizat în parteneriat cu două organizaţii neguvernamentale militante, încurajează acele programe şcolare care promovează 'pacea şi toleranţa religioasă', a apreciat la Washington purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat american, Victoria Nuland.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu