marți, 5 februarie 2013

Kosovo: Doi copii sârbi, răniţi într-o explozie la Mitrovica

Pristina, 5 feb /Agerpres/ - Doi copii sârbi au fost răniţi luni de explozia unei grenade de mână aruncate asupra locuinţei lor din Mitrovica, oraş divizat etnic din nordul Kosovo, relatează Associated Press şi Reuters.

Copiii - un băieţel în vârstă de 3 ani şi o fetiţă de 9 ani - prezintă răni de şrapnel la cap şi la spate, au declarat medici de la spitalul din Mitrovica. Mama copiilor a scăpat nevătămată.

Explozia a avut loc în cartierul Bosnjacka Mahala, una dintre ultimele zone cu populaţie mixtă din punct de vedere etnic din oraşul de pe râul Ibar.

Aceasta a fost cea de-a treia explozie produsă în decurs de 24 de ore la Mitrovica. Precedentele au vizat, se pare, sârbi care lucrează pentru autorităţile kosovare şi nu s-au soldat cu rănirea vreunei persoane.

'Cerem comunităţii internaţionale să ia urgent poziţie faţă de cele întâmplate şi să declare că îşi asumă responsabilitatea pentru stabilirea adevărului şi pedepsirea vinovaţilor', a declarat directorul Biroului pentru Kosovo-Metohia al Serbiei, Aleksandar Vulin, pentru agenţia Tanjug.

Serbia l-a desemnat luni pe actualul său negociator în dialogul cu Kosovo, Dejan Pavicevic, ca ofiţer de legătură la Pristina, la câteva zile după o măsură similară adoptată de autorităţile kosovare.

Preşedintele sârb, Tomislav Nikolic, şi cel kosovar, Atifete Jahjaga, se vor întâlni miercuri la Bruxelles, sub auspiciile Uniunii Europene, în prima reuniune la acest nivel după proclamarea unilaterală a independenţei Kosovo în 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu