Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au constatat 36 de infracţiuni şi aplicat 623 de sancţiuni contravenţionale, în urma acţiunilor organizate şi desfăşurate în perioada 8-10.02.2013, pe raza întregului judeţ.
La activităţi au participat în medie 200 de oameni ai legii în fiecare zi, fiind angrenate efective din cadrul Poliţiei Rutiere, ordine publică, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, precum şi de la Serviciul Acţiuni Speciale.
În perioada menţionată au fost constate 36 de infracţiuni, din care 15 au fost de natură judiciară, două la regimul silvic, nouă de natură economico-financiară, cinci la regimul circulaţiei rutiere şi patru la regimul armelor şi muniţiilor, un număr de 12 infracţiuni fiind constate în flagrant.
Poliţiştii rutieri au organizat filtre cu aparatele de supraveghere video şi au aplicat 534 de sancţiuni contravenţionale participanţilor la trafic care au încălcat normele legale.
Poliţiştii rutieri au reţinut şi 11 permise de conducere şi au retras cinci certificate de înmatriculare. Cele mai multe sancţiuni contravenţionale au fost pentru nerespectarea vitezei legale de deplasare, numărul acestora ridicându-se la 278.
Lucrătorii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au confiscat trei arme şi 18 bucăţi de muniţie.
Valoare sancţiunilor contravenţionale aplicate se ridică la suma de 135000 lei, iar valoare bunurilor confiscate la suma de 20000 lei.
Exemple:
Un bărbat în vârstă de 34 ani din comuna Mehadia a fost depistat de poliţişti după ce a împuşcat un porc mistreţ fără a avea autorizaţie legală, în fondul de vânătoare Polom, fond ce aparţine Ocolului Silvic Mehadia.
În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de uz de armă fără drept şi braconaj.
De la un alt bărbat în vârstă de 42 ani, din Ocna de Fier, poliţiştii au ridicat o armă cu aer comprimat deţinută ilegal şi cantitatea de 31 bucăţi muniţie.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi Uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.
Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au reţinut un bărbat condamnat la trei ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de refuz a recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele bărbatului în vârstă de 31 ani, Judecătoria Caransebeş a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind depistat în zona unei staţii de carburant situată pe DN 6.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă urmând a fi transferat la penitenciar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu