vineri, 1 februarie 2013

O coliziune cosmică colosală este aşteptată în viitorul apropiat în centrul galaxiei noastre

Berlin, 1 feb /Agerpres/ - Un nor gigantic de gaz se află pe cale de a se ciocni cu o gaură neagră în centrul galaxiei noastre în 2013, un eveniment care oferă o oportunitate unică de a observa modul în care găurile negre supermasive aspiră lucruri în timp real, potrivit experţilor astronomi de la Max Planck Institut Fur Extraterrestrischee Physik din Munchen.

Gaura neagră din centrul galaxiei noastre, cunoscută oficial ca Sagittarius A, îi fascinează de mult timp pe oamenii de ştiinţă, relevă Youris.com. Spre jumătatea anului 2013, norul de gaz ar trebui, conform calculelor experţilor de la institutul amintit, să treacă prin apropierea acesteia, la o distanţă de numai 36 de ore lumină (echivalentul a 40.000.000.000 de km), ceea ce este destul de aproape după măsurătorile astronomice.

În ultimii 20 de ani, Stefan Gillessen, un astronom de la institutul german menţionat a desfăşurat o activitate de observare a acestei găuri negre. 'Până în prezent doar două stele s-au apropiat atât de mult de Sagittarius A. Acestea au rămas intacte, dar de data aceasta va fi diferit', spune el, estimând că norul de gaz va fi rupt complet de forţele mareice ale găurii negre.

Aşa-numitele găuri negre supermasive reprezintă cel mai mare tip de gaură neagră. Greutatea lor este de sute de mii de miliarde de ori mai mare decât cea a Soarelui. Se crede că astfel de găuri negre supermasive se află în centrul tuturor galaxiilor. Originea lor nu a fost încă pe deplin studiată, iar astrofizicienii pot face doar presupuneri în privinţa a ceea ce se întâmplă în interiorul lor. Prin urmare, coliziunea ce pare inevitabilă este de mare interes pentru oamenii de ştiinţă, dat fiind faptul că le-ar putea oferi idei noi.

Echipa de astronomi de la Observatorul European de Sud care a descoperit norul de gaz ce se apropie de gaura neagră studiază în prezent traiectoria norului. Potrivit observaţiilor lor, viteza norului aproape că s-a dublat în ultimii şapte ani, ajungând la mai mult de 8 milioane km / oră. Pe măsura apropierii de o posibilă coliziune, norul se va încălzi. De asemenea, este probabil ca acesta să înceapă să emită raze X în urma interacţiunii cu gaura neagră.

Acest eveniment va oferi astronomilor şi astrofizicienilor o oportunitate unică de a urmări modul în care norul de gaze se comportă în momentul apropierii de una dintre cele mai misterioase obiecte din universul nostru.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu