În primele nouă luni ale acestui an poliţiştii au efectuat un număr de 798 acţiuni şi controale atât pe drumurile publice(290), în fondul forestier(287) cât şi la instalaţiile de debitat material lemnos(121).
În această perioadă au fost constatate un număr de 159 infracţiuni silvice din care în fondul forestier proprietate publică a statului – 44, în fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ teritoriale – 46 iar în fondul forestier proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice – 14.
La data de 01 ianuarie 2010 în evidenţe existau un număr de 33 dosare penale în domeniul silvic la care în primele nouă luni s-au adăugat alte 81. Din acestea 62 au fost deja soluţionate.
În urma acţiunilor desfăşurate de poliţişti au fost aplicate sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul silvic dar şi pentru nerespectarea altor acte normative. Numărul totalul al acestor sancţiuni se ridică la 218 iar valoarea lor se ridică la suma de aproximativ 31000 lei.
Pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate a fost confiscat şi material lemnos în valoare de 56680 lei. Din totalul materialului lemnos confiscat, 42 m3 reprezentau lemn de lucru şi 238 m3 reprezentau lemn de foc.
La toate aceste activităţi au participat 175 de lucrători din care 99 au fost poliţişti, 38 reprezentanţi ai direcţiilor silvice, 21 de jandarmi, dar şi lucrători ai Gărzii naţionale de mediu inspectoratului Teritorial de Muncă, Gărzii Financiare sau poliţişti de frontieră.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA
joi, 30 septembrie 2010
Locul II pentru poliţiştii caraş - severineni participanţi la cea de-a X a ediţie ALPE-ADRIA CUP „PLAVALAGUNA CHALLENGER”
În perioada 23-26.09.2010 în staţiunea Plavalaguna din Croaţia a avut loc cea de-a X ediţie a concursului de fotbal ALPE-ADRIA CUP „PLAVALAGUNA CHALLENGER organizat de Regiunea Club I.P.A. Istria şi I.P.A. Dolomiti - Cortina.
La acest concurs au participat echipe din diverse ţări, precum Croaţia, Italia, Austria, Ungaria, Serbia, Ucraina, Slovenia, Polonia, Belgia şi bineînţeles România.
Din ţară au participat nouă echipe din mai multe regiuni, după cum urmează: din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Bihor, Teleorman şi Argeş câte o echipă, iar din Bucureşti şi Cluj două echipe.
Delegaţia din judeţul nostru a fost formată din comisarul şef de poliţie Oncică Lilică – şeful I.P.A.Caraş-Severin, colonelul în rezervă Străin Ioan, echipa de fotbal alcătuită din opt poliţişti şi doi antrenori.
Echipa din judeţ a participat la concursul organizat pentru secţiunea de peste 35 de ani. Ei s-au „luptat” pentru marele titlu cu încă alte 20 de echipe înscrise la această categorie de vârstă, reuşind să ocupe locul II al podiumului, locul I fiind câştigat de echipa Austriei, meciurile desfăşurându-se pe teren mic de 5+1.
Şi la secţiunea cu vârsta cuprinsă de până la 35 ani au participat 21 de echipe din toate ţările participante.
Poliţiştii păstrează cupa la loc de cinste şi promit că la următorul concurs vor lua marele premiu acasă.

Săptămâna prevenirii criminalităţii, ziua a treia –prevenirea furturilor din auto
Cea de-a treia zi a manifestării naţionale „Săptămâna prevenirii criminalităţii” care se desfăşoară la nivel naţional în această perioadă, a fost destinată prevenirii furturilor din autovehicule. La nivelul întregului judeţ au fost executate activităţi specifice: întâlniri cu şoferii, cu instructori auto, elevi care participă la cursuri de legislaţie rutieră, distribuirea de materiale preventive.
În municipiul Reşiţa, începând cu ora 13.30, în zona parcărilor din Centrul Civic, poliţişti de proximitate de la Poliţia Municipiului Reşiţa, poliţişti de la Serviciul de ordine publică şi un ofiţer din cadrul Compartimentului Analiza şi Prevenirea Criminalităţii, au derulat o activitate de informare a cetăţenilor, cu ajutorul unor materiale preventive.
Poliţiştii au stat de vorbă cu şoferii care se aflau lângă autovehicule, oferindu-le sfaturi cu privire la modalităţi simple de evitare a riscului de victimizare, informându-i cu privire la riscurile pe care le-ar putea presupune neglijenţa manifestată de aceştia atunci când coboară de la volan sau cu privire la necesitatea montării unor sisteme de alarmă pe autovehicule. În total au fost consiliaţi 57 de conducători auto, fiind distribuite, totodată, 72 de materiale preventive.
Ziua de joi, 30.09.2010, este dedicată prevenirii infracţiunilor de furt din locuinţe, urmând ca „Săptămâna prevenirii criminalităţii” să se încheie cu activităţi orientate pe sporirea siguranţei rutiere pe şoselele din judeţ.

miercuri, 29 septembrie 2010
Poliţiştii caraş - severineni alături de sinistraţi
În data de 28.09.2010 lucrătorii din cadrul Inspectoratului de poliţie al Judeţului Caraş-Severin au demonstrat că pot fi alături de sinistraţii rămaşi în urma inundaţiilor din acest an, inundaţii ce nu au ocolit judeţul Caraş-Severin fiind afectaţi locuitorii mai multor localităţi, printre acestea regăsindu-se şi Slatina Timiş.
Pe lângă ajutorul oferit de poliţiştii caraş - severineni tuturor sinistraţilor din ţară, a venit şi rândul unor familii din acest judeţ a căror locuinţe au fost grav afectate în urma revărsărilor de ape, să fie ajutaţi.
Două familii din Slatina Timiş au beneficiat de acest ajutor acordat de poliţişti.
Una din familii este familia domnului Petru, un bătrân de 82 ani, care locuieşte împreună cu soţia şi cu fiul său într-o casă situată lângă răul care i-a afectat casa. Din ajutorul primit de la autorităţile locale a reuşit să refacă o parte din zid. Poliţiştii i-au întins o mână de ajutor acordându-i o sumă de bani, necesară pentru refacerea acoperişului.
În momentul în care suma de 3500 lei i-a fost înmânată bătrânul avea lacrimi în ochi şi speranţa că înainte de venirea iernii va avea casa reparată.
O altă familie ajutată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin a fost aceea a doamnei STANA care locuieşte împreună cu soţul într-o locuinţă afectată de inundaţiile din această vară. Şi ea îşi va putea repara o parte din casă şi poarta distrusă în urma inundaţiilor, cu cei 2045 de lei oferiţi de poliţişti.

marți, 28 septembrie 2010
Discuţii de grădiniţă în cadrul campaniei „O casă sigură, o viaţă în plus”
Campania „O casă sigură, o viaţă în plus”, iniţiată la nivel naţional de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, se desfăşoară şi în această toamnă în şcolile şi grădiniţele din judeţul Caraş-Severin.
Astfel, astăzi 28 septembrie a.c., angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” Caraş-Severin - compartimentului Pregătirea Populaţiei - participă la activităţi educative organizate la Grădiniţele cu program normal nr. 10 (ora 10.00) şi 9 (ora 11.00) din Reşiţa. Cu această ocazie copiilor le vor fi prezentate unele jocuri interactive, cât şi materiale video prin care se exemplifică, pe înţelesul copilului preşcolar, ce înseamnă riscul de incendiu.
Obiectivele principale ale campaniei „O casă sigură, o viaţă în plus” sunt: reducerea numărului de victime în urma incendiilor, conştientizarea cauzelor şi împrejurărilor favorizante ale incendiilor, crearea spiritului preventiv, cunoaşterea modului de apelare a Dispeceratului 112, cunoaşterea şi exersarea modului de comportare în cazul producerii unui incendiu.

„Pro Lex”: „Reacţiile dupǎ miting sunt exagerate şi artificiale”
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” considerǎ cǎ reacţiile dupǎ miting sunt exagerate şi constituie pretext pentru schimbǎri din funcţii dinainte preconizate a se produce.
„Pro Lex” solicitǎ sǎ se analizeze cauzele care au condus la declanşarea protestului poliţiştilor şi nu efectele.
De asemenea, recomandǎm ca, un criteriu important pentru alegerea unei noi conduceri a M.A.I., sǎ fie soluţiile propuse pentru rezolvarea problemelor poliţiştilor.
În cazul în care, în locul dialogului, se va apela la decizii în forţǎ, inclusiv prin împiedicarea poliţiştilor sǎ participe la mitingul din 07 octombrie 2010, „Pro Lex” va apela la modelul israelian de protest, adicǎ va organiza manifestaţii ale rudelor poliţiştilor, care au fost împiedicaţi sǎ iasǎ în stradǎ.
Informaţii de background:
Vineri, 24 septembrie, Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex” s-a alǎturat celorlalţi protestatari din economie, ordine publicǎ şi penitenciare, la mitingul şi, apoi la marşul de protest din Piaţa Victoriei.
Motivele pentru care poliţiştii au ieşit în stradǎ sunt:
Degradarea situaţiei sociale ca urmare a tǎierii veniturilor cu 25%;
Lipsa logisticii necesare pentru activitatea de zi cu zi;
Efectuarea de ore suplimentare neplǎtite;
Creşterea vârstei de pensionare, deşi speranţa de viaţǎ a poliţiştilor este de numai 62,5 ani;
Eliminarea pensiilor speciale.
Persoane de contact: Preşedinte Vasile Lincu, tel. 0761.788.000; Vicepreşedinte Marius Idita, tel. 0761.788.038.

„Săptămâna prevenirii criminalităţii” la a cincea ediţie
În prima zi a „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, zi dedicată în special prevenirii delincvenţei juvenile, poliţiştii din judeţul Caraş-Severin au desfăşurat mai multe genuri de activităţi cu caracter preventiv: participarea la ore de dirigenţie în diverse şcoli, acţiuni de prevenire a absenteismului şcolar, de identificare a acelor minori care în loc să petreacă timpul pe băncile şcolii pot fi găsiţi în internet-cafe-uri.
Astfel numai în barurile din apropierea şcolilor din municipiu Reşiţa, poliţiştii de proximitate şi ordine publică au identificat şi legitimat un număr de 48 de tineri din care 34 de elevi care absentau nemotivat de la orele de curs. Cu privire la elevii depistaţi în alte locuri decât sălile de clasă poliţiştii au întocmit informări către conducerea unităţilor de învăţământ la care tinerii au declarat că, teoretic, învaţă.
Cu toate că a fost o zi dedicată delincvenţei juvenile, poliţiştii au fost prezenţi la o întâlnire cu diriginţii oficiilor poştale din judeţ, pentru a discuta cu aceştia despre prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului. Astfel poliţiştii le-au transmis diriginţilor aspecte cu caracter preventiv legate de securitatea sediilor şi a valorilor pe care le deţin, precum şi măsurile ce trebuie luate pe timpul transportului valorilor şi siguranţa factorilor poştali.
Că diriginţii s-au arătat receptivi la mesajele transmise de specialiştii în sisteme de securitate, proximitate şi prevenire o demonstrează şi dialogul purtat cu aceştia dar şi întrebările adresate poliţiştilor.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA
Focuri de toamnă
Vineri, 24 septembrie a.c., trei gospodării din localitatea Glimboca, judeţul Caraş-Severin, riscau să fie mistuite într-un incendiu a cărei cauza probabilă de apridere a constituit-o un scurtcircuit electric.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină, în jurul orei 21.00. La faţa locului au fost deplasate trei echipaje de pompieri militari, din cadrul Detaşamentului Caransebeş, care au acţionat, la localizarea şi lichidarea incendiului, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Oţelu Roşu. Incendiul a pornit de la anexa uneia dintre case şi s-a extins la anexele următoarelor două gospodării, existând riscul de propagare şi la alte clădiri.
În urma incendiului au ars acoperişurile clădirilor afectate, pe diferitre suprafeţe, cea mai afectată fiind anexa de la care a pornit incendiul. Valoarea bunurilor salvate se ridică la 500 de mii lei.
Alte incendii înregistrate l-a sfărşitul săptămânii trecute au avut loc sâmbătă, 25 septembrie a.c., la un apartament din Reşiţa, o casă din localitatea Biniş şi una din Fârliug. La Reşiţa şi Fârliug nu a fost necesară intervenţia pompierilor militari, iar la Biniş incendiul a fost localizat de către Serviciul voluntar din localitate. Duminică, 26 septembrie a.c., prin serviciul unic de apel 112, ISU „SEMENIC” a fost anunţat cu privire la izbucnirea unui incendiu, la un coş de fum, la o casă din localitatea Berzasca. Echipajele de pompieri militari au fost întoarse din drum. Incediul a fost stins de forţele de locale.

BULETIN DE PRESĂ
A FOST DEPISTAT BĂUT LA VOLAN
În data de 26.09.2010, în jurul orelor 03.30, lucrătorii Biroului Rutier Caransebeş, în timp ce executau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe strada CD Loga, din localitate, au oprit pentru control un autoturism.
Autoturismul a fost condus de către L.ANFILOFIE în vârstă de 39 ani, domiciliat în Caransebeş.
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie alcoolică de 0.42 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la spital unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge”.
A PRODUS UN ACCIDENT RUTIER ÎN URMA CĂRUIA AU FOST RĂNITE PATRU PERSOANE
În data de 26.09.2010, în jurul orelor 09.30, Poliţia Băile Herculane a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă cu privire la producerea unui accident rutier pe DN6.
În urma cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce L.MARIUS, de 19 ani din Mehadia, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Orşova, s-a angajat într-o manevră de depăşire a unui autovehicul, timp în care din sens invers circula regulamentar un alt autoturism condus de C.ELENA, de 41 ani, din Riciu, judeţul Mureş. L.MARIUS a intrat pe sensul acesteia de mers, acroşând autoturismul condus de aceasta, iar carosabilul fiind umed a derapat pe sensul său de mers şi a fost lovit în partea din spate de autovehiculul pe care acesta îl depăşea.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului L.MARIUS, a pasagerilor din maşina condusă de acesta: G.CRINA de 50 ani, D.P., de 17 ani, care au fost transportate la Spitalul Municipal Drobeta –Turnu Severin unde au rămas internate şi a lui L.V., de 17 ani, care a fost transportat la spital dar a refuzat internarea.
Cei trei conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
A DISTRUS O BARIERĂ DE CALE FERATĂ
În data de 26.09.2010, în jurul orelor 14.30, lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Oţelu Roşu au fost sesizaţi cu privire la faptul că un autoturism a lovit şi distrus bariera de la pasajul de trecere la nivelul de cale ferată din localitatea Iaz.
În urma verificărilor s-a constatat că T.EMIL, de 35 ani, din Iablaniţa în timp ce conduce un autovehicul pe DN68 a lovit cumpăna barierei din partea dreapta a sensului de mers Oţelu Roşu spre Caransebeş.
Bariera se afla în poziţia închis pentru trecerea unui tren de persoane.
În urma accidentului a rezultat avarierea autoturismului şi a barierei.
Faţă de conducătorul auto se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă.
CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT PE ŞOSELE
În data de 26.09.2010, în jurul orelor 16.30, lucrătorii Biroului Rutier Oţelu Roşu, în timp ce executau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe strada Haţegului din oraş, au oprit pentru control un autoturism cu numere provizorii de înmatriculare.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de H.DUMITRU de 39 ani, din Oţelu Roşu, însă autorizaţia de circulaţie provizorie a valabilităţi plăcuţelor de înmatriculare a expirat în data de 15.09.2010.
Faţă de conducătorul auto se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”.
NU A FOST BĂUT DAR A PĂRĂSIT PARTEA CAROSABILĂ CU AUTOTURISMUL PE CARE ÎL CONDUCEA
În data de 26.09.2010, în jurul orelor 14.30, L.VIOREL de 32 ani, din Reşiţa, în timp ce conducea un autoturism pe DN 58, din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabil umed, a pierdut controlul autovehiculului părăsind partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde a rămas internat.
L.VIOREL a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.

Radare pe străzile din Caraş-Severin
În acest sfârşit de săptămână poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin au organizat acţiuni pe toate arterele principale din întreg judeţul cu aparatele radar în urma cărora au aplicat 574 de sancţiuni contravenţionale şi au constatat şapte infracţiuni.
Suma la care se ridică valoare sancţiunilor depăşeşte 50000 de lei. Din cele 574 de sancţiuni un număr de 467 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, două pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi alte trei pentru nerespectarea normelor legale referitoare la depăşire.
17 şoferi vor fi pentru următoarele săptămâni doar pietoni, din aceştia şase pentru depăşirea limitei de viteză iar alţi trei conducători auto pentru nerespectarea normelor legale referitoare la depăşire.
Pe lângă contravenţii poliţiştii au constatat şi şapte infracţiuni a căror situaţie se prezintă astfel:
două pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă;
două pentru punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice unui autovehicul neînmatriculat;
una pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
două pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.
Poliţiştii ne promit că şi în perioada următoare radarele vor fi prezente în trafic pentru prevenirea şi combaterea nerespectărilor regimului referitor la circulaţia pe drumurile publice.

joi, 23 septembrie 2010
BULETIN DE PRESĂ
DEPISTAT CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT
În data de 22.09.2010, în jurul orelor 12.30, lucrătorii Biroului Rutier, din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe Calea Caransebeşului din municipiu, au oprit pentru control un autoturism.
În urma verificărilor s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de L.GORE de 43 ani din Mehadia, iar autorizaţia de circulaţie provizorie pentru numerele de înmatriculare a fost expirată din data de 18.09.2010.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
UN MINOR A VRUT SĂ VADĂ CUM E LA VOLANUL UNEI AUTOUTILITARE
În data de 22.09.2010, în jurul orelor 18.00 Poliţia Băile Herculane, a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Pecinişca.
În urma efectuării cercetării la faţa locului s-a stabilit că S.A. de 13 ani, din Băile Herculane, a urcat la volanul unei autoutilitare staţionate în faţa unui imobil, a răsucit cheile care se aflau în contact, moment în care autovehiculul s-a pus în mişcare lovind o bancă de lemn, iar minorul A.D. în vârstă de 17 ani, domiciliat în Băile Herculane, care stătea pe bancă în momentul când s-a ferit s-a rănit uşor la braţ.
Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Orşova pentru îngrijiri medicale.
Minorul S.A. a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
A REFUZAT TESTAREA CU APARATUL ALCOOLTEST ŞI RECOLTAREA PROBELOR BIOLOGICE DE SÂNGE
În data de 22.09.2010, lucrătorii Biroului Rutier Caransebeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe strada Teiuşului din municipiu o persoană în stare de ebrietate conduce un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că R.LUCIAN în vârstă de 29 ani, din Caransebeş se afla lângă autoturismul său oprit pe partea carosabilă. Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei”.
A DECEDAT DUPĂ CE S-A RĂSTURNAT CU MAŞINA
În data de 22.09.2010, în jurul orelor 19.00, Poliţia Oraşului Moldova Nouă a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe DN 57A.
Cu ocazia cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce R.ION de 51 ani, domiciliat în Oraviţa, conducea un autoturism din direcţia Baziaş spre Socol, a părăsit partea carosabilă, a rulat prin vegetaţie aproximativ 50 m după care a revenit pe partea carosabilă, a traversat DN 57A răsturnându-se apoi în afara părţii carosabile.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto care a fost transportat la morga Spitalului Moldova Nouă în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

A ÎNCEPUT ŞCOALA. E TIMPUL SĂ NE GÎNDIM LA...VACANŢĂ ÎN SIGURANŢĂ
A început noul an şcolar şi, peste cîteva zile, va debuta şi anul universitar. Sînt momente în care vă reîntîlniţi cu colegii, povestiţi despre excursiile extraordinare, sau despre întîmplările mai puţin plăcute. Oricum ar fi fost, vă faceţi planuri din timp pentru viitoarele vacanţe pe care, de ce nu, le veţi petrece împreună! Nimic nu este mai plăcut decît o vacanţă. Sau... aproape nimic! Oricum, toată lume şi-o doreşte, ca pe o relaxare binevenită după o perioadă încărcată, plină de emoţii sau responsabilităţi. Unde voi merge? În ţară, sau în străinătate? La munte, sau la mare? În Europa, sau în Lumea largă? La „all-inclusive”, sau pe cont propriu? Indiferent ce variantă aleg, voi face tot posibilul să mă odihnesc, să mă simt bine, să mă distrez, să vizitez, să uit de grijile şcolii, serviciului sau problemelor de zi cu zi. Relaxarea se impune, dar mă face vulnerabil. Simţurile mele... sînt plecate în concediu! E OK? Poate că nu! Poate fi vacanţa periculosă? Se pare că da! Transformările economice, sociale şi de securitate din întreaga lume s-au schimbat radical în ultimii ani. Dar, un turist informat şi pregătit se poate bucura în tihnă de o vacanţă perfectă.
Este bine să ştim, înainte de a pleca la drum, că lumea pe care dorim să o cunoaştem, s-a schimbat! În ultimii ani, activităţile infracţionale, bandele, reţelele de crimă organizată, trafic de droguri şi de persoane, acţiunile teroriste, au cunoscut o amploare îngrijorătoare în toată lumea. Nu există ţară din Europa, Asia sau Afrca în care astfel de reţele să nu acţioneze. Grupările teroriste sau crima organizată şi-au diversificat atît metodele de acţiune violentă, cît şi ţintele acestor acţiuni. În prezent, nu se poate afirma cu certitudine că o anumită ţară sau regiune din lume se află la adăpost faţă de activităţi cu caracter criminal sau terorist. Ca turist este uşor să cădeţi victimă a unor astfel de reţele. În ultimii ani, oriunde în Europa puteţi fi jefuiţi pe stradă sau la hotel, atacaţi şi tîlhăriţi, violaţi, bătuţi sau chiar răpiţi. Luptele de stradă au căpătat un caracter obişnuit în marile capitale.
Atacurile teroriste sînt greu de prevăzut şi de împiedicat. Pentru monitorizarea activităţii teroriste, în special în fazele de pregătire ale atacurilor, este necesară o foarte strînsă cooperare între agenţiile de securitate ale fiecărui stat şi între state. De multe ori, informaţiile primite chiar de la cetăţeni ajută la identificarea unor posibile acţiuni pregătitoare cu caracter terorist. Ori de cîte ori vă aflaţi în străinătate şi observaţi acţiuni sau elemente suspecte, adresaţi-vă autorităţilor locale de poliţie sau semnalaţi aceste lucruri ambasadelor şi consulatelor României.
Acţiunile teroriste au un specific aparte faţă de alte tipuri de evenimente violente: ele nu disting între persoane cu statut oficial şi simpli cetăţeni. De cele mai multe ori, aceste acţiuni au impact devastator pe o arie extinsă, frecventată public. Multe dintre atacuri sînt provocate cu scopul de a produce pagube umane şi materiale, dar şi cu scopul de a atrage atenţia publică şi de a promova imaginea distructivă a celor care le produc. Este bine ca, oriunde în lume vă aflaţi, să încercaţi să evitaţi, pe cât posibil, zonele aglomerate sau zonele publice din preajma unor instituţii. Atacurile teroriste petrecute pînă în prezent nu fost în mod direct orientate spre cetăţenii români sau spre instituţii ale statului român. Cu toate acestea, mulţi cetăţeni români au căzut victime ale acestui tip de acţiuni, fie pierzîndu-şi viaţa, fie suferind răniri grave. Atacul terorist de la New York, din 11 septembrie 2001, a cauzat decesul a doi cetăţeni români. Atacul terorist de la Madrid, din 11 martie 2004, a curmat viaţa a 16 cetăţeni români şi rănirea altor peste 180. Atacul terorist de la Londra din 7 iulie 2005 a înscris între victime o persoană cu dublă cetăţenie, una dintre acestea fiind cea română. O tînără din România a fost răpită pentru răscumpărare în timpul unui Safari în Africa. Cetăţeni români ar fi putut fi prezenţi şi în alte locuri în care s-au produs atentate teroriste.
Ce vom face? Pregătiţi-vă şi veţi fi în siguranţă!
Cursurile BIGroup îi învaţă pe tineri cum să pregă tească o vacanţă perfectă. Cum să suplinească tinereţea şi lipsa de experienţă în viaţă în confruntarea cu potenţialele pericole. Intenţia noastră este de a vă ajuta să recunoaşteţi pericolul, cum să interpretaţi situaţiile cu care vă puteţi confrunta, fără ca acestea să devină o „experienţă de viaţă terifiantă”.
Distracţie şi interactivitate
Cursurile se bazează pe informaţii de securitate selectate din întreaga reţea internaţională de criză cu care BIG colaborează. Ameninţările nu sînt o glumă! Glumele şi situaţiile amuzante le vom întîlni în sala de curs, în cadrul unor scenarii interactive şi prelegeri, pigmentate cu experienţe personale. Taxa mică de şcolarizare vă responsabilizează în plus şi face ca posibilele viitoare eşecuri pot fi evitate. În Europa, un astfel de curs, de o zi, costă 200 de euro/cursant în care sînt incluse: un certificat de absolvire şi un bufet, băuturi reci, ceai şi cafea. Programul este de o zi, între 9,30 şi 16, 30! Asta e partea frumoasă!
Despre ce vorbim la curs?
Predocumentarea: cercetarea destinaţiei. Riscuri de terorism şi sfaturi de securitate. Probleme de sănătate şi prevenirea bolilor, inclusiv vaccinuri. Asigurare, documente, bani, sprijin legislativ sau consular. Păstrarea legăturii cu familia, persoane de contact, prieteni, coduri personale (!), comunicaţii. Kit haine de siguranţă şi obiecte gadget. Kit de prim-ajutor. Ambalarea şi securitatea bunurilor.
Echipamente: Rucsacul, centura de bani. Kit-ul medical.
Vacanţa: Noţiuni de bază despre cazări, schimb valutar, condiţii de siguranţă alimentară şi apă, relaţia cu autorităţile, transport în comun. Primul ajutor de urgenţă şi probleme medicale pentru... fete. Noţiuni de securitate personală. Supravieţuire în situaţii de urgenţă: cutremure, incendii, droguri şi alcool. Terorismul şi răpirea.
Sfaturi...la „botul calului”: Cele mai bune recomandări pentru a proteja siguranţa voastră ca turist şi a familiei sînt următoarele: Informaţi-vă despre situaţia de securitate din ţara pe care doriţi să o vizitaţi, înainte de efectuarea deplasării. Lăsaţi coordonatele de deplasare (itinerariul, adresa hotelului, copii ale paşapoartelor şi ale biletelor de avion) unui membru al familiei care rămîne în România; în acest fel, dacă în locul în care veţi călători se întâmplă un eveniment periculos, acesta va şti unde să vă caute. Odată ajuns la destinaţie, urmăriţi în mod constant informările autorităţilor locale şi presa locală. În caz de alertă, urmaţi cu stricteţe anunţurile şi recomandările făcute de autorităţile locale. Menţineţi legătura telefonică cu familia din România cît de frecvent posibil. Anunţaţi ambasada sau consulatul României despre prezenţa dumneavoastră în localitatea sau în ţara respectivă; în cazul unei situaţii de criză, personalul consular va putea avea acces mult mai uşor la voi. Dacă purtaţi un telefon mobil pe durata călătoriei în străinătate, asiguraţi-vă, înainte de plecare, că aţi introdus în memoria telefonului numerele de telefon ale ambasadelor şi consulatelor României din ţările pe care urmează să le vizitaţi; aceste numere de telefon sunt disponibile pe pagina web a Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro). Setaţi telefonul pe apelare rapidă pe numărul persoanei de contact din ţară. Evitaţi locurile aglomerate, demonstraţiile sau zonele periculoase. Semnalaţi orice element sau activitate suspectă autorităţilor locale de poliţie.
Pregătiţi, întotdeauna doi rucsaci. Unul de maxim 65 Litri, material tare, cu un număr de compartimente separate şi centură de talie. Accesul trebuie să fie uşor la obiecte de strictă necesitate: lanternă, trusă medicală, cremă de protecţie UV, prosop umed, suc de lămîie, sticlă cu apă, un cuţit bun la toate, ustensilele de igienă personală. Rucsacul de zi, nu mai mare de 15 Litri, utilizat şi ca bagaj de mînă în călătoriile cu avionul, este util în escapadele prin oraş, la plajă, la cumpărături, atunci cînd vizitaţi obiective istorice. Din el nu trebuie să lipsească: o alifie anti-alergică împotriva muşcăturilor de insecte, şerveţele umede, minibinoclu, prezervative şi contraceptive, telefonul mobil. Dacă oraşul pe care îl vizitaţi este răscolit de revolte sociale, mitinguri, sau demonstraţii, purtaţi în rucsacul de zi un litru de apă, hrană pentru 24 de ore, un prosop umed şi suc de lămîie, utile în cazul în care interacţionaţi, accidental, cu gazele lacrimogene ale forţelor de ordine. Prosopul poate fi folosit ca mască de gaze, iar sucul de lămîie anihilează acţiunea substanţelor iritante de pe piele sau haine. Nu uitaţi să purtaţi la gît fluierul anti-viol! Centura de bani şi carduri asiguraţi-vă că are clemă de siguranţă. Îmbrăcăminte şi Încălţăminte. Porniţi în călătorie cu haine ieftine care nu atrag atenţia şi nu trezesc invidia nimănui. Evitaţi hainele albe şi de inspiraţie militară! Bumbacul este preferat să se regăsească în toate ţesăturile utilizate: chiloţi, bustiere, tricouri, cămăşi, pantaloni. Încălţămintea trebuie să fie uşoară şi rezistentă.
Banii lichizi: Depozitati banii şi valorile pe care le deţineţi în seiful hotelului. Luaţi cu dumneavoastră numai sumele strict necesare unor plăţi curente.
Bagajele: Trebuie supravegheate în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate sau în mijloacele de transport în comun.
Taxi: Evitaţi taxiurile fără însemne ale firmei si cele care nu au aparat de taxare pentru indicarea sumei datorate pentru călătorie.
Schimb valutar: Garanţia unui schimb valutar corect, lipsit de riscuri, este asigurată numai de casele de schimb autorizate.
Prieteniile de ocazie: Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele necunoscute sau cele pe care le-ati cunoscut de curînd.. Printre persoane amabile şi binevoitoare puteţi întâlni şi escroci.
Prostituţia: Este ilegală. Prostituatele vă pot transforma uşor în victima unui furt sau a unei escrocherii.
LEGEA interzice:
- deţinerea substanţelor stupefiante, chiar şi pentru uz personal;
- portul armelor. Armele de vînătoare sau sportive trebuie înscrise în paşaport.
Poliţia: Pentru obţinerea unor informaţii puteţi apela oricînd la poliţiştii în uniformă. NU ARĂTAŢI NICIODATĂ BANII PE STRADĂ NICI CHIAR CELOR CARE PRETIND CĂ SÎNT POLIŢIŞTI. Solicitaţi ca orice problemă să fie rezolvată la secţia de poliţie.
Jocurile de noroc: Refuzaţi să participaţi la jocurile de noroc de pe stradă. Veţi fi păcăliţi şi vă veţi pierde banii.
Daca sînteţi victima unei infracţiuni apelaţi numai la poliţie! Reţineţi cît mai multe date despre locurile şi persoanele pe care le-aţi cunoscut şi veţi face astfel mai uşoară descoperirea infractorilor şi recuperarea bunurilor dumneavoastră.
ASANAREA TERITORIULUI DE ELEMENTE DE MUNIŢIE RĂMASĂ NEEXPLODATĂ
Asanarea teritoriului şi neutralizarea muniţiei neexplodate, rămase din timpul conflictelor armate, se execută numai de structuri specializate încadrate cu specialişti pirotehnicieni din cadrul serviciilor de urgenţă profesioniste. Intervenţia se execută, de regulă, cu autospeciale pirotehnice echipate cu echipament de cercetare, identificare, transport şi depozitare a muniţiei.
Pentru a evita producerea unor evenimente negative în cazul descoperirii unor elemente de muniţie neexplodată este necesar ca populaţia să cunoască câteva reguli elementare:
să nu mişte de pe loc muniţiile descoperite;
să nu folosească muniţiile descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
să nu predea muniţiile descoperite la operatori economici specializaţi pentru valorificarea deşeurilor metalice;
să sune la numărul unic de urgenţă 112.
Acţiunile şi măsurile de prevenire precum şi asanarea teritoriului de muniţie rămasă
neexplodată, se organizează şi se desfăşoară în scopul apărării vieţii şi al asigurării populaţiei , bunurilor materiale, valorilor culturale şi mediului înconjurător.
INTOCMIT
Plutonier
Romulus BOJINESCU

miercuri, 22 septembrie 2010
ASEARĂ, ATENTAT EŞUAT CU BOMBĂ ÎN CENTRUL REŞIŢEI
O puternică explozie a zguduit aseară, la ora 20 şi 25 de minute, etajul 1 al centrului comercial din centrul Municipiului Reşiţa. Explozia a fost urmată de un incendiu care s-a întins cu repeziciune la mai multe raioane. Agenţii unei firme de pază care au ca obiectiv magazinul au evacuat cumpărătorii aflaţi la acea oră în incinta magazinului şi au dat alarma prin numărul unic de urgenţă 112.
În mai puţin de 4 minute au sosit la faţa locului mai multe echipaje de poliţie şi o ambulanţă. În 6 minute două echipaje ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au fost gata să intre în lupta cu focul, iar un minut mai tîrziu, un detaşament al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin a creat un dispozitiv de siguranţă a cetăţenilor. Circulaţia a fost închisă şi deviată pe arterele rutiere din jurul magazinului, iar o grupă de intervenţie a Crucii Roşii a amenajat în parcarea centrului comercial un punct de prim ajutor. La aproximativ 50 de metri de magazin, în faţa Sălii Polivalente, a fost amenajat un punct de comandă al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. Pompierii militari, coordonaţi de inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC, col. Titus Susan, au localizat şi stins incendiul şi au evacuat 5 răniţi, dintre care doi cu arsuri grave. Victimele au primit primele îngrijiri medicale la punctul de prim ajutor, după care au fost transportate de urgenţă la Spitalul Judeţean din Reşiţa.
După stingerea incendiului, o servietă suspectă, descoperită la parterul magazinului, a alertat Direcţia Judeţeană de Informaţii Caraş-Severin. Col. Susan ordonă retragerea din dispozitiv a pompierilor şi celorlalte forţe de ordine, iar comanda este preluată de luptătorii anti-tero şi pirotehniştii Serviciului Român de Informaţii. Potrivit legii, SRI este autoritatea naţională şi coordonator tehnic naţional în combaterea terorismului, din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului. La sosirea luptătorilor SRI comunicaţiile telefonice în centrul Reşiţei au fost întrerupte. Din informaţiile furnizate din teren se constată că servieta a fost mişcată de la locul ei, deci detonatorul posibilei bombe nu s-a declanşat la mişcare. În aceste condiţii, se ia decizia ca scanarea servietei să se facă în afara centrului comercial. La operaţiune participă un luptător în costumul specific de deminare, de ultimă generaţie, şi roboţelul pentru deminări, extrem de performant. În urma scanării se constată că declanşatorul dispozitivului exploziv improvizat era acţionat prin unde radio, deci prin telefon mobil. Servieta este detonată cu ajutorul unui dispozitiv special cu cui percutor.
Din fericire, acesta este doar un scenariu, iar operaţiunile derulate pe parcursul a două ore, în condiţii de noapte au constituit un exerciţiu. După cum ne-a declarat purtătorul de cuvînt al ISU Caraş-Severin, plt. Anca Balint, "Unul dintre obiectivele exerciţiului priveşte asigurarea cooperării eficiente a forţelor participante şi conducerii operative a acţiunilor de intervenţie, punerea în aplicare a sistemului informaţional-decizional privind alarmarea, alertarea, notificarea, transmiterea datelor, informaţiilor şi prelucrarea acestora celor interesaţi. În cazul unei situaţii reale mass-media are rolul de informare a populaţiei asupra situaţiei operative create, cît şi a măsurilor ce trebuie luate pentru diminuarea pagubelor şi limitarea numărului răniţilor. Vă mulţumim pentru spijinul acordat în mediatizarea acestui exerciţiu".

marți, 21 septembrie 2010
BULETIN DE PRESĂ
CONDAMNAT LA TREI ANI ÎNCHISOARE PENTRU FURT
În data de 20.09.2010, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş l-au identificat şi reţinut pe S.VALENTIN în vârstă de 23 ani, domiciliat în Lugoj, judeţul Timiş care avea emis pe numele său, de Judecătoria Caransebeş în data de 17.09.2010, un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Tânărul condamnat la trei ani închisoare a săvârşit o infracţiune de furt calificat în anul 2009 şi este cunoscut ca persoană fără adăpost.
În prezent acesta se află în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
ACCIDENTATĂ PE TRECEREA DE PIETONI
În data de 20.09.2010, în jurul orelor 13.00, Poliţia Oraşului Bocşa a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Funicularului.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că O.EFTIMIE de 70 ani, domiciliat în Bocşa, în timp ce conducea un autoturism a accidentat-o grav pe M.ELENA de 76 ani, din Bocşa, care se afla în traversarea străzii în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa, unde a rămas internată.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă fiindu-i reţinut şi permisul de conducere.
A CĂZUT CU MOTOCICLUL
În data de 20.09.2010, în jurul orelor 17.30 P.ALEXANDRU în vârstă de 30 ani, domiciliat în Caransebeş în timp ce conducea pe DN 6 din direcţia Caransebeş spre Jupa, un motociclu, a observat un autoturism care circula din sens opus şi care a efectuat manevra de depăşire a unei autospeciale, s-a speriat, a frânat brusc şi s-a dezechilibrat căzând pe carosabil.
Motocicleta a pătruns pe contrasens şi s-a oprit în faţa autospecialei care circula din sens opus fără a exista coliziune între cele trei autovehicule.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului motociclului care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Caransebeş nefiind necesară internarea.
Cei trei conducători au fost testaţi cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative.
Din primele cercetări s-a stabilit că P.ALEXANDRU purta cască de protecţie iar cei doi conducători purtau centura de siguranţă.
A FOST ACCIDENTATĂ PE DN6
În data de 20.09.2010, în jurul orelor 22.30, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă despre producerea unui accident rutier pe DN6 rezultat cu rănirea gravă a unui pieton.
În urma cercetării la faţa locului s-a stabilit că S.VICTORIA de 67 ani, din Drobeta Turnu Severin, în timp ce circula pe partea carosabilă a DN 6 din direcţia Lugoj spre Caransebeş, în dreptul parcării unei societăţi comerciale, nefiind iluminat public, a fost lovită frontal de un autoturism condus de către F.IOAN de 45 ani, din Oţelu-Roşu, care circula în acelaşi sens.
S.VICTORIA a fost rănită grav fiind transportată la Spitalul de Urgenţă din Caransebeş unde a rămas internată.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Explozie urmată de incendiu la un centru comercial din Reşiţa
Marţi, 21 septembrie a.c., ora 20.30, la Centrul Comercial Nera Shopping Center din Reşiţa se va desfăşura un exerciţiu de antrenare a structurilor din cadrul Sistemului judeţean cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă pentru intervenţia în caz de explozie, urmată de incendiu, produsă la clădiri cu aglomerări de persoane.
Astfel, este vorba despre un exerciţiu de cooperare cu forţe şi mijloace în teren ce se va desfăşura pornind de la următorul scenariu:
„În data de 21.09.2010, la etajul 1 al Centrului Comercial NERA Shopping Center, situat în Piaţa 1 Decembrie 1918, se produce o explozie urmată de incendiu.
Situaţia de urgenţă creată este anunţată prin Sistemul Unic de Apeluri pentru Situaţii de Urgenţă – 112 la punctul de conducere al I.S.U.J. Caraş-Severin.
După evacuarea persoanelor, la parterul clădirii, în incinta magazinului Carrefour, se descoperă o valiză suspectă lăsată la locul bagajelor de mână.
Având în vedere explozia ce a avut loc la etajul 1, şi faptul că nu au fost stabilite împrejurările declanşării exploziei, se consideră suspectă această valiză şi se ordonă retragerea din dispozitiv şi alarmarea echipelor specializate pentru ridicarea coletului suspect”.
La exercţiu vor participa forţe şi mijloace ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC”, ale Direcţiei Judeţene de Informaţii Caraş-Severin, ale Inspectoratelor de Poliţie şi Jandarmi ale Judeţului Caraş-Severin, Poliţiei Comunitare Reşiţa, Serviciului judeţean de Ambulanţă, cât şi echipe de intervenţie din cadrul unor societăţi de utilitate publică.
Unul dintre obiectivele exerciţiului priveşte asigurarea cooperării eficiente a forţelor participante şi conducerii operative a acţiunilor de intervenţie, punerea în aplicare a sistemului informaţional decizional privind alarmarea, alertarea, notificarea, transmiterea datelor, informaţiilor şi prelucrarea acestora celor interesaţi.
În cazul unei situaţii reale mass-media are rolul de informare a populaţiei asupra situaţiei operative create, cât şi a măsurilor ce trebuie luate pentru diminuarea pagubelor şi limitarea numărului răniţilor. Având certitudine că ne veţi fi alături, vă mulţumim pentru spijinul acordat în mediatizarea acestui exerciţiu.
luni, 20 septembrie 2010
Acţiune desfăşurată de poliţişti la Moldova Nouă
În acest sfârşit de săptămână lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin au desfăşurat o acţiune în Oraşul Moldova Nouă în urma căreia au fost constatate un număr de cinci infracţiuni şi aplicate zece sancţiuni contravenţionale.
La acţiune au participat 38 de poliţişti din care 14 lucrători de ordine publică, cinci poliţişti rutieri, şase lucrători de investigare a fraudelor, dar şi şase lucrători de la Serviciul de Intervenţie Rapidă.
Nouă baruri şi trei societăţi comerciale au fost controlate fiind legitimate un număr de 138 persoane.
Din cele zece sancţiuni contravenţionale aplicate, opt au fost pentru nerespectarea normelor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice iar una la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Valoare totală a sancţiunilor contravenţionale se ridică la suma de aproximativ 4000 de lei.
Poliţiştii rutieri au controlat 63 de autovehicule şi au testat cu aparatul alcooltest 48 de conducători auto.
Exemplu:
În urma verificărilor efectuate la o societate comercială, s-a constatat faptul că în local s-au redat opere muzicale purtătoare de drepturi conexe prin intermediul unei combine muzicale folosindu-se dvd-uri şi un memory stick.
Totodată s-a mai constatat că prin casa de marcaj nu au fost înregistrate în totalitate sumele de bani rezultate în urma încasărilor pe ziua în curs cu scopul de a se sustrage de la plata taxelor şi impozitelor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor folosire a unor programe şi difuzarea de muzică ambientală fără autorizaţie dar şi pentru neînregistrarea unor surse impozabile sau taxabile în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA
joi, 16 septembrie 2010
RADIO ROMANIA ÎN AVANGARDA INFORMĂRII ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ
1. ARGUMENT
În secolul nostru, SECURITATEA devine axul central pe care se fundamentează dezvoltarea economică şi, în consecinţă, bunăstarea socială. Astăzi, securitatea este un PRODUS DE CONSUM, cu o piaţă proprie şi standarde de calitate specifice. Sfîrşitul Războiului Rece a modificat, fără îndoială, balanţa de putere mondială. Vechile probleme ale lumii contemporane, precum creşterea demografică necontrolată în unele regiuni şi îmbătrînirea dramatică a populaţiei în altele, reducerea rezervelor de apă, hrană şi resurse energetice, degradarea mediului etc., s-au acutizat şi au efecte nebănuite. În plus, altele noi şi-au făcut apariţia: terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, crima organizată. Despre toate acestea serviciile de informaţii prezintă rapoarte detaliate şi se întocmesc analize şi proiecţii pentru viitor. Securitatea internă reprezintă ansamblul activităţilor de protecţie, pază şi apărare a locuitorilor, comunităţilor umane, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor asimetrice, de factură militară sau non-militară, precum şi a celor generate de factori geo-fizici, meteo-climatici ori alţi factori naturali sau umani care pun în pericol viaţa, libertăţile, bunurile şi activităţile oamenilor şi ale colectivităţilor, infrastructura şi activităţile economico-sociale, precum şi alte valori, la un nivel de intensitate şi amploare mult diferit de starea obişnuită. Securitatea internă priveşte, deopotrivă, siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor, a energiei, a transporturilor şi a sistemelor de aprovizionare cu resurse vitale, precum şi protecţia infrastructurii critice. Sarcina asigurării securităţii interne este complexă şi interdependentă. Ea implică responsabilităţi din partea unui număr mare de instituţii şi agenţii din cadrul sistemului de securitate naţională, şi nu numai. Aceste responsabilităţi revin preponderent: administraţiei publice şi structurilor de pentru situaţii de urgenţă, precum şi celor care se ocupă cu prevenirea şi gestiunea urgenţelor civile, structurilor de informaţii, contrainformaţii şi securitate (Strategia de Securitate Naţională a României).
Apariţia neaşteptată a unei situaţii excepţionale, într-un moment nefavorabil, cerinţa ca această situaţie să fie manageriată şi acoperită informaţional într-o perioadă de timp relativ scurtă, presupune existenţa unei echipe, pregătită din timp, antrenată, capabilă să preia conducerea forţelor şi mijloacelor de intervenţie, dar şi să gestioneze comunicarea cu presa şi, implicit, cu publicul larg. În această ecuaţie complexă, rolul comunicării şi informării este crucial. Pornind de la dictornul: "percepţia este realitate", comunicarea eficientă a unei situaţii de urgenţă se poate încadra în demersul asigurării securităţii şi chiar a siguranţei naţionale în unele cazuri. Pentru ca acet mecanism să funcţioneze, este nevoie de un comunicator eficient şi un purtător de mesaj, jurnalist, profesionist, pregătit special să acopere situaţii excepţionale, care să înlocuiască panica cu informaţie corectă sau utilă. Cînd oamenii cred că sînt în pericol nu contează că autorităţile angrenate în rezolvarea situaţiei excepţionale declară că totul este sub control. De aceea, informaţiile transmise de corespondent trebuie să fie însoţite de mesaje care să aibă la bază aşteptările publicului şi nu numai ce doreşte autoritatea să comunice. Studiile de specialitate relevă faptul că problemele de comunicare în timpul unei crize ocupă 70-80% din activitatea unui comitet pentru situaţii de urgenţă (Chiciudean Ion, Stănciugelu Irina, Bilanici Aurel, Dogeanu Marius, "Comunicarea în situaţii de urgenţă", SNSPA, 2006, pag. 8).
În decursul ultimilor ani, statistica şi măsurătorile de audienţă au dovedit că Radio România Actualităţi reprezintă cel mai legitim comunicator în situaţii excepţionale şi de criză. Corespondenţii RRA, din care fac parte, au acoperit profesionist, corect şi cu simţ civic evenimente excepţionale care au marcat viaţa comunităţilor locale sau au avut impact major la nivel naţional. Catastrofele, fie provocate de furia naturii, fie generate de om, au constituit subiecte de ştire, reportaj sau analiză, în emisiunile de actualităţi ale postului public de radio. Aşa se face că la ultima măsurătoare de audienţă, din iunie 2010, Radio România Actualităţi s-a clasat pe primul loc în peferinţele românilor, cu peste 10 milioane de ascultători în interiorul graniţelor şi alte 7 milioane în lume, devenind cea mai importantă şi credibilă sursă de informare din şi despre România. În aceste condiţii, calitatea informaţiei transmisă ascultătorului, corectitudinea şi profesionalismul relatărilor despre situaţii excepţionale pot deveni, la un moment dat, elemente de interferenţă în siguranţa naţională! Rolul corespondentului RRA este acela de a informa corect şi la timp ascultătorul, de a-l preveni şi instrui în aşa fel încît să fie în măsură să facă faţă unei situaţii de urgenţă şi de a face distincţia clară între risc şi criză pentru că, nu orice comunitate aflată "în risc" se confruntă automat cu "o criză majoră"!
2. RISC, VULNERABILITATE, CRIZĂ
Analiza riscului şi a vulnerabilităţii constituie o importantă parte a materialului pe baza căruia comitetele pentru situaţii de urgenţă îşi bazează activitatea de planificare, atît pentru a preveni apariţia situaţiilor excepţionale, cît şi pentru a supraveghea riscul ce poate afecta aria de responsabilitate. Această analiză serveşte la întocmirea unor planuri de management al situaţiilor de urgenţă. Scoaterea în evidenţă a circumstanţelor în care un dezastru poate avea loc poate duce la schiţarea unor măsuri de prevenire şi de limitare a pierderilor produse.
Riscul este definit ca fiind posibilitatea de a ajunge într-o primejdie. Definiţia conţine elementul de probabilitate.
Vulnerabilitatea este, la rîndul ei, definită de către ONU, ca fiind amploarea la care comunitatea sau aria geografică poate fi afectată de impactul distructiv al unei situaţii excepţionale. ONU a definit riscul ca fiind pierderile aşteptate cauzate de un fenomen particular, în funcţie de vulnerabilitate. Riscurile pot fi clasificate ca fiind: de geneză (naturale, industriale, accidente majore pe căile de transport), după amploarea efectelor (catastrofice, grave, minore sau neglijabile), după viteza de propagare şi la adresa securităţii naţionale (atunci cînd fenomenul s-a dezvoltat pînă a ajuns la o o stare în care societatea, în ansamblul ei, este afectată).
Ignorarea semnalelor care indică apariţia riscurilor, a consecinţelor fenomenelor meteo periculoase, a posibilelor dezastre naturale sau tehnologice care ar putea afecta u nitatea administrativ-teritorială poate fi un factor care afectează siguranţa naţională. Dezastrul este, în definiţia ONU, evenimentul natural sau tehnologic apărut surprinzător, sau cu o evoluţie progresivă, al cărui impact asupra comunităţii este de aşa natură încît aceasta trebuie să răspundă prin măsuri excepţionale care, de regulă, depăşesc propriile capabilităţi.
Criza, provine din grecescul Krinein, care înseamnă decizie şi reprezintă faza decisivă, în bine sau în rău! În planul relaţiilor internaţionale, criza este asociată evenimentelor cu implicaţii politice, economice, financiare, sociale sau de securitate naţională. Între multiplele definiţii punctuale ale crizei, am reţinut, pentru nevoile acestui material, două: "situaţie care depăşeşte capacitatea şi resursele existente ale unei societăţi pentru rezolvarea unei situaţii excepţionale, care ameninţă să destabilizeze sistemul propriu de control al societăţii şi care poate perturba grav viaţa de zi cu zi a unui însemnat număr de oameni" şi "disfuncţionalitate majoră apărută în structurile sociale vitale". Deşi foarte uzitat în discursul mediatic din România, termenul de "criză" nu este definit de nici un act normativ din punct de vedere legal, Constituţia României definind doar stările de urgenţă, de asediu, de mobilizare şi de război.
3. SITUAŢIILE DE URGENŢĂ ŞI SECURITATEA NAŢIONALĂ
De zece ani România se confruntă cu inundaţii în aceleaşi zone. Potrivit estimărilor, în ultimiii 10 ani aproximativ 280 de persoane au murit din cauza inundaţiilor, iar pagubele oficiale înregistrate sînt de milioane de euro. Potrivit specialiştilor, cauzele inundaţiilor sînt aceleaşi în fiecare an: fenomenele de tip flash-flood (căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, în intervale scurte de timp), depăşirea capacităţii de transport a podurilor şi podeţelor, defrişarea pădurilor, construirea de case în zonele inundabile şi neîntreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă. În lista celor 229 de state şi teritorii care se situează la polii riscului de dezastre se află şi România, care prezintă un risc mediu, împreună cu Japonia, Germania, Rusia, Grecia, Canada, Elveţia, Belgia şi Olanda. Sărăcia şi infrastructura deficitară însă, sînt factori care cresc riscul de producere a dezastrelor naturale, şi implicit pe cel de mortalitate. Dar, România, împreună cu alte ţări precum Afganistan, Algeria şi Congo se numără printre ţările cu nivel de risc “foarte ridicat” în ceea ce priveşte expunerea la calamităţi naturale şi fenomene meteorologice extreme. Conform Indexului privind Riscul de Mortalitate, dezbătut în cadrul celei de-a doua sesiuni a Platformei Globale pentru Reducerea Dezastrelor, la Geneva, în 16 iunie 2009, ţara noastră se află pe lista ţărilor cu grad foarte ridicat de expunere la calamităţi naturale. Acest fapt a fost admis şi de directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie - Ion Sandu, care a afirmat că în România, fenomenele meteorologice extreme sînt din ce în ce mai frecvente. El a afirmat că „În sudul ţării, fenomenul de aridizare se accentuează de la un an la altul, iar ploile torenţiale sînt tot mai dese” adăugînd că tot sudul Europei e încadrat în clasa de risc „foarte ridicat” în privinţa expunerii la calamităţi şi fenomene meteo extreme. România are în prezent planuri şi strategii pentru refacerea luncilor inundabile ale rîurilor, ca soluţii pentru reducerea riscului de inundaţii, dar acestea rămîn pe hîrtie, potrivit organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF). De exemplu, în Planul de Management pentru fluviul Dunărea, România propune 473.000 hectare în lunca îndiguită a Dunării, dar termenul de realizare este incert. Cu toate acestea, inundaţiile reven frecvent în România şi ameninţă comunităţile de pe malurile Dunarii. Potrivit specialiştilor, numărul persoanelor care vor fi afectate de dezastre naturale va creşte cu 50% pînă în 2015, în condiţiile în care, oricum numărul lor s-a dublat în ultimii 30 de ani.
Pe plan internaţional nu găsim o definire strictă a situaţiei de urgenţă deşi, după cum am arătat mai sus, evenimentele produse pe neaşteptate şi care afectează viaţa a milioane de persoane, valorile, bunurile materiale, valorile sociale şi infrastructurile critice, se produc din ce în ce mai des. Pentru contracararea acestora este nevoie de măsuri urgente şi angajarea de resurse umane şi materiale din ce în ce mai importante. OUG 21/2004 defineşte situaţia de urgenţă în România ca fiind: un eveniment excepţional, cu caracter non-militar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sînt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate. Această definiţie stă la baza constituirii Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, deci şi la crearea structurilor instituţionale de comunicare necesare unei gestionări eficiente. Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă are în componenţă:
# Comitetele pentru situaţii de urgenţă,
# Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă,
# Serviciile publice comunitare pentru situaţii de urgenţă,
# Centre operative şi
# Comandamentul
La nivel judeţean, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă este coordonat de prefect şi este format din: preşedintele Consiliului Judeţean, şefii de servicii deconcentrate, directori de instituţii şi societăţi comerciale de interes judeţean care îndeplinesc funcţii de sprijin în gestionarea situaţiilor de urgenţă, manageri ai unor agenţi economici care, prin specificul activităţii, constituie factori de risc. În cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă funcţionează şi GRUPURILE DE SUPORT TEHNIC, formate din specialişti, care coordonează operaţiunile specifice în funcţie de natura situaţiei.
Managementul eficient al situaţiilor de urgenţă previne apariţia ameninţărilor la aadresa siguranţei naţionale. Din experienţa proprie pot spune că grupurile de intervenţie din cadrul Ministerului de Interne, ale IGSU, Poliţie, Jandarmi şi Poliţie de Frontieră, care acţionează într-o structură de tip Joint intervin într-o proporţie de 70%, în primele ore de la declanşarea stării de urgenţă pentru salvarea de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. În 30% din situaţii, au acţionat Structurile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă, Armata şi Salvatorii privaţi, cel mai important fiind BGS care are o structură specializată de intervenţie în situaţii de urgenţă!
O menţiune aparte trebuie făcută referitor la infrastructurile naţionale ca suport al dezvoltării durabile. Securitatea cetăţenilor, comunităţilor şi statelor este influenţată, în mod organic, de funcţionarea continuă a unor sisteme integrate şi complexe de infrastructuri care asigură serviciile esenţiale tuturor domeniilor vieţii sociale. Infrastructurile critice reprezintă valori de securitate naţională, exprimă necesităţi naţionale de securitate, permit promovarea intereselor naţionale de securitate şi asigură susţinerea componentelor strategice fundamentale ale securităţii naţionale. În ţara noastră, potrivit Strategiei naţionale privind dezvoltarea durabilă a României (Centrul de Studii şi Cercetări pentru Siguranţa Naţională, "Infrastructurile critice", PROFIL, anul 4, numărul 10, martie 2006), în categoria infrastructurilor au fost incluse: căile de transport, energie, apă şi gospodărirea ei, telecomunicaţiile şi infrastructura IT. La 25 noiembrie 2004 a fost adoptată Legea 535 privind prevenirea şi combaterea terorismului, care prevede că "factorii materiali - de mediu, culturile agricole şi şeptelul, alimentele şi alte produse de consum curent, obiectivele de importanţă strategică, militare sau cu utilitate militară, facilităţile de stat şi guvernamentale, facilităţile vieţii sociale, sistemele de transport, telecomunicaţii şi informaţionale, simbolurile şi valorile naţionale, precum şi bunurile mobile sau imobile ale organizaţiilor internaţionale - constituie elementre ale infrastructurii naţionale". În cazul apariţiei unor situaţii excepţionale, dezastre naturale şi accidente tehnice, pot provoca daune materiale, ecologice şi umane, elementelor infrastructurilor de interes naţional şi aduce atingere securităţii naţionale, provocînd noi vulnerabilităţi.
4. COMUNICAREA ÎN SITUAŢII DE URGENŢĂ
O comunicare inadecvată a situaţiilor de urgenţă se pot transforma în riscuri suplimentare la adresa siguranţei naţionale. Colaborarea centrului de comunicare al comitetelor pentru situaţii de urgenţă cu mass-media este esenţială în astfel de situaţii. În 90% din cazuri se constată, însă, că mass-media caută senzaţionalul, cea mai mare parte a relatărilor se referă la dramele umane şi la probabila lentoare în intervenţie a autorităţilor locale şi nu pune la dispoziţie spaţii de emisie în vederea comunicării informaţiilor de interes general care ar putea salva vieţi şi bunuri materiale. Situaţiile de urgenţă, fie naturale, fie provocate de om, dau naştere în rîndul publicului unor reacţii psihologice inevitabile precum teama şi anxietatea. Aceste stări sînt întreţinute şi amplificate de mesajele negative la adresa salvatorilor, emise de mass-media în căutare de subiecte senzaţionale şi audienţă. În acele situaţii, inducerea stării de neîncredere în salvatori este deosebit de periculoasă ştiut fiind faptul că publicul judecă răspunsul autorităţilor la urgenţe aproape numai în baza ştirilor din mass-media. Din experienţa personală pot spune că eforturile de comunicare ale Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă de cele mai multe ori NU fac faţă valului de ştiri negative transmise de televiziunile în căutare de senzaţional. De asemenea, uneori, comunicarea internă inter-instituţională este deficitară. Au fost cazuri în care primarii unor comune au evacuat populaţia afectată de inundaţii, au asigurat acestora cazarea şi hrănirea, dar nu au informat preşedintele comitetului judeţean, respectiv prefectul judeţului, de atare intervenţii.
Componenta de informare publică este planificată şi se derulează în funcţie de urgenţa rezolvării situaţiilor create, a gravităţii consecinţelor pentru populaţie, a implicaţiilor pe plan internaţional şi amploarea temerilor populaţiei. Cu cît gravitatea şi implicaţiile sînt mai mari, cu atît mai urgent şi mai amplu este răspunsul. Pentru a fi utilă, informaţia trebuie să fie autentică, exactă şi oportună, adică disponibilă în locul şi la momentul cerut. Ea devine astfel un bun social. Ea se află în conexiune directă cu ştirea şi zvonul (extrem de greu de contracarat!).
5. RADIO ROMÂNIA ÎN AVANGARDA COMUNICĂRII ÎN SITUAŢII EXCEPŢIONALE
În ultimii ani, Radio România Actualităţi s-a dovedit principalul canal de informare a publicului în situaţii excepţionale şi de urgenţă. Odată cu izbucnirea conflictelor din Afganistan şi Iraq, la nivelul postului s-a creat un nucleu de corespondenţi de război care au transmis, timp de 7 ani, ştiri şi reportaje din locurile cele mai fierbinţi ale planetei. Pentru profesionalismul de care a dat dovadă, pentru corectitudinea informaţiei transmise şi pentru suportul mediatic oferit, nucleul amintit a fost distins, în iunie 2010, cu Medalia de Onoare a Marelui Stat Major General al Armatei. În anul 2006, s-a format un nou grup, de reporteri speciali, care să acopere situaţiile de urgenţă la nivel naţional. Acest grup a fost prezent în ultimii 4 ani, la toate marile inundaţii care au avut loc pe teritoriul României, iar în luna iunie a acestui an pe aliniamentul stîng al Prutului, în satele inundate din Republica Moldova, alături de echipele de salvatori şi Armata Naţională, dar şi alături de detaşamentele româneşti care au intervenit pentru salvarea de vieţi, animale şi bunuri din raioanele Hînceşti şi Cantemir şi la consolidarea de diguri. Ambiţia acestui grup este înfiinţarea oficială, la nivelul structurii radioului public a unei "Forţe de Reacţie Rapidă" în situaţii excepţionale, în parteneriat direct cu IGSU, parteneriat dorit de Comandantul IGSU, gen.Secară. Scopurile anunţate ale acestui QRF mediatic sînt trei: creşterea vitezei de intervenţie la dezastre a reporterilor speciali ai RRA, contracararea mediatică - prin utilizarea jurnalismului multimedia! - a avalanşei de ştiri senzaţionale şi negative promovate de televiziunile de ştiri în cazul situaţiilor de urgenţă, precum şi obţinerea unui spaţiu de emisie în grila de programe pentru o emisiune permanentă de informare şi educare a publicului larg pentru situaţii de urgenţă, precum şi formarea şi promovarea culturii de securitate la nivelul ascultătorului de radio şi utilizatorului de internet.

Pompierii cărăşeni şi întrecerile sportive
Vineri, 17 septembrie a.c., ora 13.00, în sala de sport a Şcolii cu clasele I-VIII nr. 7 din Reşiţa, pompierii cărăşeni se vor întrece în cadrul Campionatului de tenis de masă „Cupa Asociaţiei Sportive a Pompierilor din România – ediţia a VII-a”, etapa I, faza judeţeană (pe inspectorat).
La această întrecere s-au înscris sportivi din cadrul unor subunităţi de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin. Câştigătorii vor participa la Etapa interjudeţeană a campionatului ce se va desfăşura în perioada 27-30 septembrie a.c., la Arad.
„Cupa 13 SEPTEMBRIE la fotbal” este o altă competiţie sportivă iniţiată la nivelul ISU „SEMENIC”. Competiţia se va desfăşura sâmbătă, 17 septembrie a.c., începând cu ora 10.00, în sala de sport a şcolii cu clasele I-VIII nr. 8 din Caransebeş. Cupa va fi disputată de echipele constituite la nivelul subunităţilor din Reşiţa, Caransebeş, Oraviţa, Moldova Noua, Bozovici, cât şi de cea formată din cadre de la sediul inspectoratului.
PURTATOR DE CUVINT
PLT.ANCA BALINT

UN DOSAR PENAL, CINCI INFRACŢIUNI
În data de 15.09.2010, în jurul orelor 15.30, pe DN 58 la intrarea în municipiul Reşiţa, în timp ce C.STELA - IULIANA de 25 ani din Reşiţa, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Reşiţa, s-a angajat în depăşirea unui autoturism aflat în faţa sa condus de M.VASILE, de 52 ani din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, moment în care din sens opus circula un ansamblu de autovehicule format dintr-un autotractor şi o semiremorcă condus de R.FLORIN de 25 ani, din Timişoara.
Pentru a evita coliziunea cu ansamblu de vehicule C.STELA – IULIANA a virat dreapta şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de M.VASILE, pe care l-a proiectat pe contrasens unde a fost acroşat de ansamblu de autovehicule.
În urma accidentului a fost rănită uşor pasagera M.ANA de 48 ani din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, care a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa unde în urma îngrijirilor medicale acordate nu a necesitat internare.
În urma accidentului C.STELA – IULIANA a părăsit locul accidentului revenind după aproximativ 30 de minute.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceasta nu posedă permis de conducere iar autoturismul pe care îl conducea nu este înmatriculat, având montate plăcuţe cu număr fals de înmatriculare.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto rezultatele au fost negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă.
DEPISTAT CU AUTOTURISMUL NEÎNMATRICULAT
În data de 15.09.2010, în jurul orelor 18.00, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au oprit pe strada Nicolae Bălcescu, pentru control un autoturism.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de către B.ROMEO de 37 ani, din Oţelu Roşu, iar numerele de înmatriculare provizorii au fost expirate din data de 09.09.2010.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA
luni, 13 septembrie 2010
BULETIN DE PRESĂ
ACCIDENT RUTIER PE DN68
În data de 12.09.2010, în jurul orelor 05.00, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe DN 68 soldat cu victime.
În urma cercetării la faţa locului s-a constatat că în timp ce I.MIHAI, de 26 ani din Oţelu - Roşu, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Haţeg, înainte de intrarea în localitatea Iaz, din cauza oboselii şi a consumului de alcool a aţipit şi a pierdut controlul volanului, răsturnându-se pe carosabil după care autoturismul a părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoara a conducătorului auto şi a pasagerei de pe locul din dreapta faţă – B.IULIA de 18 ani, domiciliată în Oţelu - Roşu, ambii fiind transportaţi la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale, pasagera rămânând internată.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 mg/l alcool pur în sânge.
A ADORMIT LA VOLAN ŞI A PROVOCAT UN ACCIDENT RUTIER PE DN6
În data de 12.09.2010, în jurul orelor 13,00, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă cu privire la producerea unui accident rutier pe D.N.6, în afara localităţii Slatina Timiş, soldat cu victime.
În urma cercetării la faţa locului s-a stabilit că C.DUMITRU de 55 ani, domiciliat în municipiul Timişoara, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Orşova spre Caransebeş, într-o curbă la stânga, a aţipit şi a pierdut controlul volanului pătrunzând pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de B.ION, de 18 ani, domiciliat în Teregova.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pasagerei S.ANUTA, de 74 ani, rănirea uşoară a conducătorului auto B.ION şi a pasagerelor S. MARIOARA VIORICA de 26 ani, S.A., de 7 ani, S.P., de 10 ani, toţi din comuna Teregova. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Caransebeş unde au rămas internate.
Conducătorul auto C.DUMITRU a fost rănit uşor fiind transportat la Spitalul Municipal Caransebeş unde a rămas internat şi i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma testării cu aparatul alcooltest a conducătorului auto B.ION rezultatul a fost negativ.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA
sâmbătă, 11 septembrie 2010
A fost înfiinţat Serviciul Medical Militar de Urgenţă
Vineri, 10 septembrie, a fost inaugurat Serviciul Medical Militar de Urgenţă al Ministerului Apărării Naţionale (S.M.M.U).
Serviciul Medical Militar de Urgenţă a fost înfiinţat prin ordin al ministrului apărării naţionale, pentru a răspunde unei necesităţi reale de realizare şi funcţionare a unei structuri specializate în anunţarea rapidă, intervenţia, acordarea primului ajutor calificat la faţa locului, transportul şi asistenţa medicală de urgenţă pentru personalul M.Ap.N. aflat în misiune pe teritoriul naţional şi în marea liberă în limita razei tactice de acţiune a navelor militare.
S.M.M.U. va fi interconectat la sistemul naţional medical de urgenţă, putând fi alertat inclusiv prin apelarea numărului unic de apel de urgenţă 112.
Concepţia de realizare a S.M.M.U. prevede mai multe etape care urmează să fie implementate până în luna mai 2011. În prima etapă, au fost asigurate două elicoptere IAR-330 în configuraţie MEDEVAC, un avion AN-26 capabil să execute misiuni de evacuare aeromedicală, o ambulanţă şi două echipe medicale de urgenţă, precum şi Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central.
Pentru atingerea capacităţii operaţionale proiectate, mijloacele S.M.M.U. se vor completa progresiv cu alte elicoptere echipate în configuraţie MEDEVAC, ambulanţe şi echipe de specialişti, iar în final se vor constitui şi vor fi acreditate Compartimentele de Primiri Urgenţe în cadrul tuturor spitalelor din reţeaua sanitară proprie a M.Ap.N.
Fondurile necesare derulării proiectului S.M.M.U. vor fi asigurate din bugetul M.Ap.N.
A fost înfiinţată Brigada de Informaţii Militare
Vineri, 10 septembrie, la sediul Ministerului Apărării Naţionale s-a desfăşurat ceremonia de constituire a Brigăzii de Informaţii Militare, mare unitate din subordinea operaţională a Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării (DGIA).
În cadrul ceremoniei, ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea a înmânat Brigăzii Drapelul de Luptă, iar militarii au depus jurământul de credinţă faţă de drapelul acestei mari unităţi.
La eveniment au participat miniştrii, senatori şi deputaţi, ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, directorul structurii de informaţii a NATO, Karen Laino, ataşaţi ai apărării din statele membre NATO, personalităţi civile şi militare din conducerea instituţiilor sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.î
Participarea militarilor Direcţiei Infomaţii Militare la misiuni specifice în teatrele de operaţii Afganistan, Irak şi Balcanii de Vest s-a reflectat în succesul structurilor HUMINT, IMINT şi SIGINT.
Misiunile îndeplinite au impus, ca o necesitate obiectivă, constituirea Brigăzii de Informaţii Militare, structură integrată, caracterizată prin flexibilitate şi capacitate ridicată de reacţie, destinată întăririi sprijinului cu informaţii a decidenţilor militari.
Trei militari din cadrul detaşamentelor de informaţii, sublocotenenţii post-mortem Iosif-Silviu Fogoraşi, Mihail-Anton Samuilă şi Narcis Şonei, şi-au pierdut viaţa, în timpul executării unor misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan.
Armata României este unul dintre liderii, în cadrul NATO, în pregătirea şi folosirea în teatrele de operaţii a structurilor de informaţii de tipul HUMINT, ca urmare în România a fost înfiinţat un Centru de Excelenţă NATO HUMINT
vineri, 10 septembrie 2010
BULETIN DE PRESĂ
NU A ADAPTAT VITEZA ŞI A INTRAT CU MAŞINA ÎNTR-UN PARAPET
În data de 09.09.2010, în jurul orelor 08.30, Poliţia Băile Herculane a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 57B.
În urma efectuării cercetării la faţa locului s-a stabilit că în timp ce D.NICOLAE de 66 ani din comuna Socol, conducea un autoturism pe DN57B, pe raza comunei Iablaniţa, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga şi a intrat în coliziune cu parapetul de beton de pe marginea drumului.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerelor S. MARIA de 59 ani din Deta şi D.GEORGETA de 63 ani din Socol, care au fost transportate la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
NU A ACORDAT PRIORITATE ŞI A PROVOCAT UN ACCIDENT RUTIER
În data de 09.09.2010, în jurul orelor 18.00, în timp ce C. NICOLAE de 72 ani din Caransebeş, conducea un moped pe DC19, la intersecţie cu DN6, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de G.PETRU de 48 ani din comuna Teregova care circula regulamentar pe DN6 din direcţia Orşova spre Lugoj, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului mopedului care a fost internat la Spitalul Municipal Caransebeş unde i-a fost recoltată şi o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă
AUTORI DE FURT DEPISTAŢI DE POLIŢIŞTII DIN CARANSEBEŞ
În data de 09.09.2010, în urma verificărilor efectuate de către lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş au fost identificaţi şi depistaţi autorii unui furt săvârşit în data de 03.09.2010.
D. LAURENŢIU SORIN de 28 ani, D. IOANA MIHAELA de 22 ani, G. ION de 30 ani şi F. ŞTEFAN NICOLAE de 25 ani, toţi din Reşiţa, au sustras dintr-un sălaş din comuna Păltiniş fier vechi în valoare de 500 lei.
Prejudiciu cauzat a fost recuperat în totalitate.
Celor patru li s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
TRANSPORTA MATERIAL LEMNOS FĂRĂ AVIZ
În data de 09.09.2010, în jurul orelor 20.30, lucrători din cadrul posturilor de poliţie Berzovia şi Ramna au oprit pentru control pe DJ 572 un autocamion ce transporta material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autovehiculul a fost condus de C.DUMITRU de 58 ani domiciliat în Măureni, fără a avea aviz de însoţire a mărfii.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2000 lei iar materialul lemnos confiscat.
I S-A ÎNTOCMIT DOSAR PENAL PENTRU CĂ A CONDUS BĂUT UN AUTOTURISM
În data de 09.09.2010, în jurul orelor 23.30, C.SEBASTIAN MIHAI de 31 ani domiciliat în Reşiţa, a fost depistat pe strada Traian Lalescu din localitatea de domiciliu, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Moroasa spre Centrul Civic, având o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat la testarea cu aparatul alcooltest.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 mg/l alcool pur în sânge.
MINOR LA VOLANULUI UNUI AUTOVEHICUL
În data de 10.09.2010, în jurul orei 00.30, lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa - Biroul Rutier în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe strada Ţerovei din municipiu, l-au depistat pe S.A. în vârstă de 16 ani în timp ce conducea un autoturism.
La testarea cu aparatul alcooltest a tânărului a rezultat o concentraţie de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA!
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Pompierilor, pe 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SEMENIC, din judeţul Caraş-Severin, organizează o serie de manifestări, la Reşiţa şi Caransebeş.
Astăzi, între orele 13 şi 16, în parcul Tricolorului din Municipiul de pe Bîrzava, Detaşamentul Reşiţa îşi prezintă tehnica nouă de intervenţie, de la autospeciala cu apă şi spumă, la cea de descarcerare sau la intervenţia pirotehnică. Din păcate, Inspectoratul nu este dotat corespunzător necesităţilor de intervenţie, nu dispune de personal suficient şi nici de locaţii care să permită pompierilor militari o intervenţie în timpul cel mai scurt în raioanele gestionate. Deşi specificul judeţului este unul de munte, împădurit, nu există nici măcar un singur utilaj de stingere a incendiilor provocate în păduri, intervenţiile făcîndu-se tot cu PET-urile cu apă sau mătura de nuiele. De asemenea, Primăria Municipiului Reşiţa tărăgănează de mai mulţi ani acordarea unui spaţiu în cartierul Lunga Bărzavei, care ar scurta durata intervenţiei cu cel puţin 4 minute în zona oraşului Bocşa. Pentru că aceste neajunsuri nu pot fi înlăturate, din lipsă de fonduri, ofiţerii şi subofiţerii Detaşamentului Reşiţa organizează astăzi acţiuni de prevenire a incendiilor, după principiul verificat: "Paza bună trece primejdia rea"!
ATENŢIONARE PENTRU CONDUCĂTORII AUTO!
Având în vedere vizita Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, prilejuită de inaugurarea catedralei ”Învierea Domnului” din municipiul Caransebeş, traficul rutier pe o serie de străzi din acest municipiu, în data de 12.09.2010, între orele 06.00-16.00, va fi închis temporar circulaţiei vehiculelor, după cum urmează:
- de pe str.Ardealului intersecţie cu A.I. Cuza (dinspre Oţelu Roşu), traficul rutier în tranzit va fi deviat pe str. A.I.Cuza – Tudor Vladimerscu - Ţarinei – Cazărmii – N.Bălcescu, pentru cei care doresc să se deplaseze spre judeţul Timiş;
- de pe str.M.Vitezul intersecţie cu str.Libertăţii, traficul rutier în tranzit va fi deviat pe str.N.Bălcescu – Traian – Gării – Cazărmii - Ţarinei – Tudor Vladimirescu – A.I.Cuza – Ardealului, pentru cei care se deplasează spre judeţul Hunedoara din direcţia Orşova.
Traficul rutier de pe aceste străzi va fi deviat pe arterele adiacente de către poliţiştii rutieri.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA

GRUPARE DE CONTRABANDĂ CU ŢIGARETE, DESTRUCTURATĂ
14 persoane suspectate de contrabandă cu ţigări din Serbia au fost reţinute în această dimineaţă urma a 13 descinderi. Pe parcursul anchetei au fost ridicate în vederea confiscării peste 170.000 de ţigarete.
În dimineaţa zilei de 9 septembrie a.c., poliţştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, cu sprijinul grupării mobile de jandarmi Timişoara şi al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Caraş-Severin, au efectuat 13 descinderi domiciliare pe raza judeţului Caraş-Severin, în urma cărora au depistat şi reţinut 14 persoane membre ale unui grup infracţional suspectat de contrabandă cu ţigări.
La percheziţii, oamenii legii au descoperit şi ridicat 40.000 de ţigarete provenite din Serbia.
Grupul infracţional acţiona atât prin introducerea în ţară a unor însemnate cantităţi de ţigări provenite din magazinul duty-free din incinta punctului de trecere a frontierei Naidăş, judeţul Caraş-Severin , cât şi prin introducerea în ţară peste frontiera de uscat cu Serbia a unor ţigări provenite din această ţară.
După încetarea activităţii magazinului duty free gruparea s-a reprofilat, pe lângă contrabanda peste frontieră, introducând în mod repetat cantităţi mari de ţigări provenite din Serbia, prin punctul de frontieră Naidăş.
Pe parcursul anchetei în acest caz poliţiştii au mai efectuat trei capturi de ţigări netimbrate, respectiv 135.410 de ţigarete.
Persoanele reţinute au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Caraş-Severin, unde urmează a fi audiate de către procurorul de caz, fiind cercetate pentru comiterea infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat, sprijinire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.
Până în prezent prejudiciul estimat prin neplata taxelor şi accizelor la bugetul de stat este de aproximativ 800 000 lei.
PURTĂTOR DE CUVÂNT
Agent de poliţie
CĂRBUNARU ANCUŢA-RAMONA
Abonați-vă la:
Postări (Atom)