vineri, 30 decembrie 2011

miercuri, 28 decembrie 2011

2012 - UN TEST DUR PENTRU IRAQ


Bagdad, 28 dec /Agerpres/ - Irakul se va confrunta în 2012 cu probabil cea mai mare provocare de după căderea lui Saddam Hussein, în condiţiile în care se încheie retragerea forţelor SUA, după o prezenţă de aproape nouă ani, însă care, după toate aparenţele, nu a reuşit să pună capăt violenţelor sectare, comentează DPA.

În primele opt luni ale lui 2011, atacurile insurgenţilor au provocat moartea a peste 1000 de irakieni, ceea ce înseamnă totuşi mult mai puţin decât vârful înregistrat în 2006, când aceste violenţe s-au soldat cu circa 16.500 de decese.

Totuşi, experţii militari continuă să aibă îndoieli în ce priveşte capacitatea armatei irakiene, slab pregătită şi echipată, de a îngrădi violenţele şi a împiedica escaladarea situaţiei într-un război civil, după plecarea forţelor SUA.

Generalul american Martin Dempsey, şef al Statului major interarme, a afirmat luna trecută că, deşi teoretic forţele de securitate irakiene sunt capabile să facă faţă insurgenţilor, 'mai sunt multe de făcut pentru ca irakienii să răspundă mai bine agresiunilor interne şi externe'.

Totuşi, potrivit lui Dempsey, rebelii şi tensiunile politice dintre grupurile religioase şi sectare nu reprezintă cel mai mare risc pentru stabilitatea Irakului.

'O ameninţare mult mai gravă vine de la influenţa iraniană nocivă, care subminează progresul politic', a apreciat generalul american, făcând referire la vecinul de la est al Irakului. Armata SUA va continua să asigure Bagdadului instruire şi consiliere în sfera securităţii, a menţionat Dempsey.

Retragerea trupelor SUA este o problemă ce creează divizări în rândul irakienilor, iar forma pe care ar putea-o lua o viitoare prezenţă militară americană în această ţară este deocamdată neclară.

Minoritatea musulmană sunită, care s-a aflat la putere în timpul lui Saddam Hussein, dar şi kurzii, care se bucură de o semiautonomie în nordul Irakului, ar prefera o prezenţă militară americană substanţială, ca mijloc de descurajare împotriva dominaţiei majorităţii şiite, susţinută de Iranul învecinat. Alte grupuri se opun însă până şi ideii unei prezenţe americane reduse care să antreneze forţele de securitate irakiene.

Influentul cleric şiit Moqtada Al-Sadr, care s-a întors anul acesta în Irak după patru ani petrecuţi în exil în Iran, a făgăduit că va lansa o revoltă împotriva trupelor americane care mai rămân dincolo de termenul-limită de la sfârşitul anului.

'Ar putea exista acorduri între Irak şi SUA privind menţinerea unei prezenţe militare americane, din considerente regionale, legate de rolul Iranului în Irak în viitor, dar şi din motive interne, cum este menţinerea securităţii', a spus Hussein Hafez, de la Universitatea Bagdad.

Dar, potrivit analistului, 'astfel de probleme vor fi discutate probabil în secret, departe de mass-media'. 'Iranul va rămâne o sursă de preocupare pentru Irak şi va încerca probabil să susţină un rol major pentru unele grupuri şiite, similar cu ceea ce face cu Hezbollah în Liban', a explicat Hafez.

'Se pare că rolul Iranului în Irak va spori după retragerea SUA' - a conchis analistul.

Irakul şi Iranul au luptat unul împotriva celuilalt într-un război devastator, în anii 80, în timpul lui Saddam Hussein.

Căderea fostului dictator, în 2003, a însemnat pentru majoritatea şiită din Irak eliberarea după anii de opresiune şi a permis Iranului să profite de legăturile sale istorice şi religioase cu această comunitate pentru a avea o influenţă în politica ţării.

În general, musulmanii suniţi din Irak au relaţii mai strânse - religioase, culturale şi economice - cu lumea arabă şi cu Turcia, scena unui conflict cu separatişti kurzi.

Pe de altă parte, premierul irakian Nouri Al-Maliki trebuie să ţină în frâu disputele politice dintre diferite grupuri sectare şi religioase, care ar putea slăbi guvernul central şi ar putea susţine separatismul regional.

În acelaşi timp, acordurile de prospecţii semnate anul acesta între gigantul petrolier american Exxon Mobil şi guvernul regional kurd au alimentat dezacordurile din interiorul guvernului lui Maliki, care a declarat aceste acorduri drept ilegale şi a ameninţat cu sancţiuni împotriva companiei americane.

Acest lucru a ilustrat pericolul pe care îl pot reprezenta neînţelegerile politice pentru industria petrolieră, altfel principalul exportator şi generator de venit pentru statul irakian.

La rândul lor, arabii suniţi vor mai multă autonomie pentru provinciile lor. Luna trecută, guvernatorul din provincia Salah Al-Din, la nord de Bagdad, s-a angajat să continue proiectele vizând autonomia, atrăgând criticile premierului, care a subliniat că astfel de demersuri ar transforma provincia într-un refugiu pentru foşti membri ai partidului Baas al lui Saddam Hussein.

Politicianul Wael Abdel Latif consideră că protagoniştii scenei politice irakiene trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru stabilitatea politică după retragerea forţelor SUA, avertizând că în caz contrar guvernul central s-ar găsi pe o poziţie slăbită şi s-ar putea declanşa o 'altfel de primăvară arabă'.

'Irakul trece printr-o fază foarte periculoasă şi situaţia se va clarifica după retragerea americanilor, când nivelul de interferenţă din partea Iranului şi a Turciei - care a început acum 1500 de ani - va deveni limpede', apreciază Latif, care conchide că 'se pare că se doreşte revenirea la violenţe'.

Afganistan: Trei militari ai NATO ucişi de o bombă artizanală (ISAF)


Kabul, 28 dec /Agerpres/ - Trei militari din cadrul forţelor NATO în Afganistan (ISAF) au fost ucişi în estul ţării de o bombă artizanală, arma preferată a insurgenţilor talibani, a anunţat miercuri ISAF, citată de AFP.
Conform politicii sale, ISAF nu a precizat naţionalitatea militarilor care şi-au pierdut viaţa, nici locul unde a avut loc explozia, nici dacă au fost răniţi.
Atentatul a avut loc marţi.
'Trei militari ai ISAF au fost omorâţi în urma exploziei unei bombe artizanale în estul Afganistanului, ieri (marţi)', a făcut cunoscut ISAF prin intermediul unui comunicat.
În Afganistan se află în prezent circa 130.000 de soldaţi străini, dintre care 90.000 sunt americani.
Insurecţia talibanilor, alungaţi de la putere la sfâşitul anului 2001 de către o coaliţie internaţională condusă de Statele Unite, s-a intensificat în ultimii ani şi s-a extins pe aproape întreg teritoriul ţării.
NATO, cu SUA în primele rânduri, a demarat în acest an retragerea progresivă din Afganistan a tuturor unităţilor combatante, prevăzută să se încheie la sfârşitul lui 2014, dată la care coaliţia intenţionează să fi remis responsabilitatea securităţii în întreaga ţară forţelor afgane.

Creştere puternică a numărului de agresiuni sexuale în academiile militare americane


WASHINGTON (MEDIAFAX) - Numărul agresiunilor sexuale semnalate autorităţilor în academiile militare americane este în creştere pentru al doilea an consecutiv, potrivit unui raport al Pentagonului, publicat marţi, relatează AFP.
În cursul anului şcolar 2010-2011, au fost raportate autorităţilor 65 de agresiuni sexuale, arată raportul. În 2009-2010, numărul lor a fost de 41, ceea ce reprezintă o creştere de 64 la sută în raport cu 2008-2009.
Departamentul american al Apărării a declarat că nu poate explica această creştere, dar potrivit oficialilor militari, ea ar putea fi cauzată de recentele campanii desfăşurate în rândul studenţilor care, sensibilizaţi cu privire la această problemă, au ezitat mai puţin în a denunţa aceste agresiuni autorităţilor.
"Când soldaţii semnalează agresiuni sexuale, Pentagonul poate ajuta victimele şi poate cere socoteală agresorilor", menţionează textul.
Potrivit raportului, toate academiile militare se conformează regulilor dictate de Departamentul Apărării pentru a preveni agresiunile sexuale.
Documentul anunţă, de asemenea, punerea în aplicare a unei noi politici care va permite unui elev să fie transferat rapid imediat după semnalarea unei agresiuni.

marți, 27 decembrie 2011

Şeful Serviciului rus de informaţii militare a fost înlocuit


MOSCOVA (MEDIAFAX) - Kremlinul l-a înlocuit, luni, pe şeful Serviciului rus de informaţii militare (GRU), cel ce realizase restructurarea acestei puternice instituţii, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de AFP.
"Generalul Igor Sergun a fost numit în funcţia de director al GRU prin decret al Kremlinului", a declarat purtătorul de al Ministerului Apărării, fără a oferi detalii.
Generalul Sergun îl înlocuieşte în funcţie pe Aleksandr Şliahturov, în vârstă de 63 de ani, care din 2009 s-a angajat în profunda reorganizare a instituţiei.
Potrivit agenţiei RIA Novosti, Aleksandr Şliahturov a ajuns la vârsta de pensionare.

Italia: explozia unui dispozitiv în apropierea unei agenţii de colectare a impozitelor în Sardinia


Roma, 27 dec /Agerpres/ - Un dispozitiv de putere redusă, probabil cu baza din gelatină, a explodat luni seară în faţa unei agenţii Equitalia, organism public de colectare a impozitelor, în apropiere de Olbia în Sardinia, insulă situată în centrul Italiei, au declarat carabinierii, transmite AFP.

Explozia, produsă la 19.30 GMT într-un moment când zona de obicei puţin frecventată era pustie, a distrus o parte din portalul de intrare, dar în rest pagubele sunt limitate, potrivit carabinierilor.

Carabinierii au o cazarmă în vecinătate şi au intervenit imediat. Numeroase camere sunt situate în zonă şi anchetatorii analizează imaginile pentru a-i identifica pe autorii atacului.

În 2003, persoane neidentificate au plasat dispozitive explozive în faţa dealerilor auto BMW şi Peugeot, foarte aproape de sucursala Equitalia.

Joia trecută, un colet capcană a fost interceptat la Roma la sediul unei agenţii Equitalia. Aceasta agenţie a fost lovită de explozia unui dispozitiv similar săptămâna trecută, care l-a rănit pe directorul ei general şi a fost revendicată de grupul italian de anarhişti FAI /Federaţia anarhistă informală/.

Cu zece zile în urmă, o scrisoare capcană ce conţinea un exploziv periculos a fost trimisă la Frankfurt şefului primei bănci germane, Deutsche Bank, Josef Ackermann, dar a fost detectată la timp.

Expedierea acestui colet a fost de asemenea revendicată de FAI care comite acest tip de acţiuni în Italia începând din anii 2000, vizând administraţii, personalităţi, carabinieri, poliţia, universităţi, penitenciare sau ambasade.

vineri, 23 decembrie 2011

CRĂCIUN FERICIT!





Bilanţul provizoriu al atentatelor comise în Irak a ajuns la 67 de morţi


BAGDAD (MEDIAFAX) - Bilanţul provizoriu al atentatelor comise joi în Iraq a ajuns la 67 de morţi, conform unor surse medicale şi din cadrul serviciilor de securitate, citate de AFP.

Zeci de atentate au avut loc joi în Bagdad, iar un post de control militar din Mosul a fost vizat de focuri de armă.

În total, în capitala Iraqului au fost ucise 60 de persoane, iar alte 183 au fost rănite, conform unui purtător de cuvînt al armatei, Ziad Tariq.
Alte cinci persoane au fost ucise în oraşul Baaquba, iar doi militari au fost împuşcaţi mortal în atacul de la Mosul.
Violenţele din Iraq intervin în contextul în care Statele Unite au retras toţii militarii americani de pe teritoriul iraqian.

joi, 22 decembrie 2011

Trupele americane ar putea fi menţinute în Afganistan şi după anul 2014


WASHINGTON (MEDIAFAX) - Trupele americane ar putea rămâne în Afganistan şi după anul 2014, afirmă generalul american John Allen, comandantul trupelor NATO din Afganistan, citat de New York Times, informează AFP.
Negocierile cu autorităţile afgane pe tema parteneriatului strategic includ "apropae sigur" o discuţie privind prelungirea misiunii după anul 2014, a declarat generalul Allen.
Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a cerut recent o discuţie cu Statele Unite pentru menţinerea unei forţe de stabilitate şi după anul 2014.
Trupele Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) urmează să fie retrase din Afganistan în 2014, conform actualului mandat.

Catherine Ashton solicită forţelor politice din Irak să rezolve criza politică prin dialog


BRUXELLES (MEDIAFAX) - Înaltul reprezentant al diplomaţiei europene Catherine Ashton a solicitat miercuri guvernului irakian şi tuturor forţelor politice din Irak să îşi rezolve disputele prin dialog, relatează AFP.
Ashton a declarat într-un comunicat că este "extrem de îngrijorată de informaţiile care vin din Irak privind evoluţiile politice interne".
"Solicit guvernului irakian şi tuturor forţelor politice să iniţieze dialogul imediat pentru a depăşi diferenţele politice".
Această solicitare vine în aceeaşi zi cu apelul făcut de premierul irakian Nuri al-Maliki către teritoriul autonom Kurdistan de a îl preda justiţiei pe vicepreşedintele Tarek al-Hashemi aflat sub mandat de arestare pentru complot pe fondul crizei politice dintre şiiţi şi sunniţi.
La un an de la venirea la putere a guvernului de uniune naţională, Maliki a ameninţat că va înlocui miniştrii blocului parlamentar laic Iraqiya susţinut de sunniţi, dacă aceştia continuă să boicoteze guvernarea.
Al doilea grup parlamentar ca mărime cu 82 de deputaţi după coaliţia şiită a Alianţei naţionale (159 deputaţi), Iraqiya a anunţat luni boicotarea guvernului la două zile după ce şi-a suspendat activitatea în Parlament, denunţând "dictatura" lui Maliki.
Această criză intervine la câteva zile de la retragerea ultimelor trupe americane din Irak.

miercuri, 21 decembrie 2011

Opţiuni pentru profesionalizarea Armatei Naţionale


CHIŞINĂU, Decembrie 20, 2011 – Guvernul R. Moldova şi-a asumat angajamentul de modernizare a ţării sub aspect politic, economic şi social, iar aceste procese se extind şi asupra sectorului de apărare şi securitate. Declaraţia a fost făcută de viceministrul Apărării, Igor Panfile, în cadrul mesei rotunde cu privire la dezbaterile publice pe marginea proiectului „Profesionalizarea Armatei Naţionale”, organizată marţi, 20 decembrie, în incinta Ministerului Apărării.
Viceministrul Apărării a opinat că în contextul misiunilor complexe ce revin Armatei Naţionale, tematica abordată în cadrul mesei rotunde este mai mult decît actuală. Igor Panfile a afirmat că în prezent Armata Naţională se confruntă cu deficienţe majore de capabilităţi pentru realizarea calitativă a misiunilor şi sarcinilor stabilite în documentele strategice.
„Consultarea publică cu privire la profesionalizarea Armatei Naţionale este necesară pentru a realiza o expertiză pertinentă şi complexă a opţiunilor de profesionalizare. Edificarea unei societăţi în care siguranţa şi securitatea cetăţenilor este prioritară trebuie să devină o condiţie esenţială într-un stat de drept”, a declarat viceministrul Apărării.
Reprezentantul Cancelariei de Stat, Sorin Hadîrcă, a afirmat că propunerea de politică publică constituie un document care conţine rezultatele analizei ex - ante pentru mai multe opţiuni de soluţionare a problemei. Hadîrcă a remarcat că toate opţiunile identificate de experţi privind profesionalizarea Armatei Naţionale sînt rezonabile şi merită a fi dezbătute public.

„Documentul pe care l-am elaborat i-a în calcul cîţiva parametri. Am analizat ce este mai bine pentru R. Moldova: o armată bazată pe recruţi, o armată profesionistă în totalitate sau poate o variantă mixtă”, a declarat Sorin Hadîrcă. „Totuşi, decizia finală aparţine decidenţilor politici, Guvernului, deci acelor care poartă responsabilitatea executivă pentru politicile pe care le promovează în faţa societăţii”.

Locotenentul major Diana Molodilo, şef secţie analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul Ministerului Apărării, a subliniat că Ministerul Apărării a identificat două opţiuni preferabile pentru profesionalizarea Armatei Naţionale.

„Una din acestea este păstrarea serviciului militar mixt, dar cu trecerea graduală la serviciul militar prin contract. În acest caz, a precizat Molodilo, aproximativ 70 % din tot efectivul Armatei Naţionale vor fi militari prin contract, iar alte 30% vor constitui militarii în termen. Cea de-a două opţiune, cu o povară bugetară mai mare, este trecerea la serviciul militar prin contract în proporţie de sută la sută, cu instruirea militarilor conform standardelor moderne”, a specificat Diana Molodilo.

De menţionat că opţiunile identificate de experţi pentru profesionalizarea Armatei Naţionale au fost analizate din punct de vedere al impactului fiscal, administrativ, economic, social, gender şi ecologic. Documentul definitivat şi consultat public urmează să fie înaintat Cancelariei de Stat spre examinare. În cazul avizului favorabil, Cancelaria de Stat va transmite documentul pentru examinare Comitetului interministerial pentru planificarea strategică.

În prezent, raportul de militari care îndeplinesc serviciul militar în bază de contract şi cei care îndeplinesc serviciul militar în termen în Armata Naţională este de circa 50 la sută pentru fiecare categorie.

Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Alexandru JOSAN, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079707243

Abonaţi-vă la noutăţile Ministerului Apărării pe www.army.md
Vizitaţi-ne pe YouTube, Facebook, Flickr şi Twitter
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

marți, 20 decembrie 2011

Mizele tranziţiei în Coreea de Nord


Phenian, 20 dec /Agerpres/ - Kim Jong-Un este fiul cel mic al defunctului lider nord-coreean Kim Jong-Il, care urmează să-i succeadă tatălui său la conducerea ţării, însă personalitatea şi intenţiile tânărului de nici 30 de ani rămân necunoscute, notează AFP, care face luni o trecere în revistă a mizelor tranziţiei în interiorul regimului comunist ermetic de la Phenian.

În ce ritm se va efectua tranziţia? Rămăşiţele pământeşti ale lui Kim Jong-Il vor fi depuse la mausoleul Kumsusan, unde se odihneşte şi corpul îmbălsămat al tatălui său Kim Ir-Sen, considerat părinte şi 'lider etern' al Coreii de Nord /Republica Populară Democrată Coreeană, RPDC/, care a decedat în 1994. După funeralii, care vor avea loc la 28 decembrie, atenţia opiniei publice şi analiştilor se va îndrepta asupra procesului de succesiune, despre care nu a 'transpirat' nimic la presă.

Kim Jong-Il, care fusese desemnat drept succesor cu 14 ani înaintea decesului tatălui său, a preluat oficial conducerea ţării la trei ani de la moartea lui Kim Ir-Sen. Oficial, Kim Jong-Un a fost desemnat succesor abia în septembrie 2010.

Cine se va afla la pupitrul de comandă? Puterea nord-coreeană va continua să dea dovadă de discreţie privind problemele interne, aşa cum timp de două zile s-a păstrat un secret absolut asupra decesului liderului nord-coreean. Totul lasă impresia că viitorul lider al ţării va fi Kim Jong-Un, ai cărui paşi la cârma ţării vor fi ghidaţi de mătuşa Kim Kyong-Hui - sora tatălui său - şi de fostul soţ al acesteia Jang Song-Thaek.

Care sunt riscurile? Coreea de Nord s-a remarcat frecvent printr-un comportament inconstant şi agresiv pe plan internaţional, motiv pentru care unii observatori ai scenei politice nord-coreene nu cred că tânărul lider va fi tentat, pentru a-şi pecetlui autoritatea, să efectueze teste nucleare sau să lanseze provocări militare.

Relaţiile cu ţara vecină Coreea de Sud /Republica Coreea/ sunt tensionate şi au fost agravate de cele două incidente militare de anul trecut, de producerea cărora a fost acuzată RPDC.

Ar putea avea loc o implozie în Coreea de Nord? Conform unor analişti politici, elitele nord-coreene nu au niciun interes să pună în cauză actuala situaţie, motiv pentru care este puţin probabil ca pe termen scurt să se producă tulburări. Cum de asemenea este puţin probabil ca noul lider, confruntat cu probleme cruciale precum criza alimentară nord-coreeană, să practice o politică necontrolată pe plan intern. În caz de eşec urmat de luptă pentru putere, consecinţele pentru regim şi pentru ţară nu pot fi cuantificate.

De ce este importantă Coreea de Nord? Această ţară este extrem de solidă din punct de vedere militar, dispunând de o armată de 1,10 milioane de soldaţi şi de un impresionant arsenal de arme convenţionale şi chimice, între care mii de rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. În încercarea de a se dota cu un vector capabil, din punct de vedere teoretic, să lovească SUA, RPDC a testat şi rachete cu rază lungă de acţiune, tip Taepodong. Potrivit majorităţii experţilor în domeniu, regimul dispune de suficient plutoniu pentru a fabrica cel puţin şase bombe atomice, deşi există reţineri privind capacitatea RPDC de a echipa rachete capabile să-şi lovească inamicii.

Eventuala denuclearizare a ţării constituie de câţiva ani una din principalele probleme diplomatice în regiune şi pentru care în 2003 au fost iniţiate negocieri pluripartite /cele două Corei, China, Japonia, Rusia, SUA/, îngheţate în 2008.

Cum se poziţionează vecinii? Principal aliat al RPDC, China, ar urma să susţină un regim a cărui cădere nu este dorită la Beijing, deoarece ar provoca milioane de refugiaţi pe teritoriul chinez. Coreea de Sud, care are relaţii tensionate cu Phenianul, şi Japonia, duşman declarat al regimului comunist, doresc să pareze orice neajuns: Seulul şi-a plasat armata în stare de alertă, iar Tokyo a organizat o reuniune de urgenţă pe tema securităţii.

În fine, SUA a cerut imediat strângerea legăturilor cu Seulul.

luni, 19 decembrie 2011

Un erou din Afganistan a fost decorat şi avansat din gradul de plutonier la cel de căpitan


InfoMondo Militar

Plutonierul Laurenţiu Şerban, cunoscut mai mult de pe canalul TV Discovery, a fost decorat cu Emblema “Onoarea Armatei României” cu însemn de război şi avansat la gradul de căpitan, pentru devotamentul excepţional și curajul dovedite în timpul unei misiuni executate în teatrul de operaţii din Afganistan, din 2006. In urma misiunii acesta a fost grav rănit.

Anterior decorării de către MApN militarul român a fost declarat eroul anului de canalul TV Discovery.

Laurenţiu Şerban are 32 de ani, este fost paraşutist militar şi este printre puţinii absolvenţi români ai “US Army Ranger School”.

În 2006, pe când executa o misiune în Afganistan şi încerca să-şi salveze colegii aflaţi într-un TAB care a fost atacat cu un DEI, el a călcat pe o mină, iar deflagraţia l-a rănit, piciorul drept fiind-i ulterior amputat.

După accident, Laurenţiu a găsit puterea să pună umărul la înfiinţarea Asociaţiei “Camarazii Armatei Române”, care-i ajută pe militarii răniţi în operaţiuni şi pe urmaşii celor decedaţi acolo.

Laurenţiu n-a mai avut voie să profeseze după accident, fiind inapt pentru serviciul militar, dar odată cu schimbarea legislaţiei a putut să se reangajeze la MApN. Între timp a devenit pilot de parapantă, iar mai apoi a făcut o pasiune pentru motocicletă.

Soţia lui povesteşte că primul lucru pe care l-a făcut după implantarea protezei pentru picior a fost să-şi cumpere maşină şi motcicletă. În timpul liber, Laurenţiu construieşte, proiectează, zideşte sau sudează.

Discovery Channel România a prezentat la Festivanul Internaţional de Film Transilvania – TIFF – 10 scurtmetraje despre 10 “eroi” români, identificaţi în cadrul campaniei “Oricine poate fi erou”. În urma voturilor primite pe pagina de Facebook Discovery România şi în urma jurizării de la TIFF, cea mai bună poveste a fost considerată cea a eroului Laurenţiu Şerban din Bucureşti.

Îl felicităm sincer pe Laurenţiu pentru decorarea sa, cu însemne de război, cât şi pentru avansarea la gradul de căpitan.

Greva agenţilor de securitate de pe aeroporturile franceze continuă după eşecul negocierilor


PARIS (MEDIAFAX) - Agenţii de securitate aflaţi în grevă în unele aeroporturi franceze începând de vineri au decis, duminică, să continue mişcarea de protest şi luni, după discuţiile fără rezultat cu patronatul privind salariile lor, a anunţat sindicatul CGT, citat de AFP.
Greva, care perturbă puternic traficul la Lyon şi provoacă întârzieri la Roissy şi Toulouse, va continua luni, după "eşecul total al tentativei de negociere care a fost deschisă de Sindicatul întreprinderilor aeroportuare (Sesa, patronat)", a declarat Christine Hamiani, delegat al CGT Brink's la Roissy.
Sesa invitase organizaţiile sindicale la o reuniune la Roissy, dar aceasta a durat circa 30 de minute şi a fost "sterilă", potrivit sindicalistei.
"Nu ne-au propus nimic serios, eventual să ne vedem mâine (luni) pentru a stabili un calendar al negocierilor, cu condiţia să reluăm lucrul", a precizat ea.
"Am refuzat toţi, am ieşit, iar greva s-a prelungit", a adăugat ea, precizând că sindicatele cer "propuneri salariale concrete"
'Toate acordurile /cu Statele Unite/ ar trebui să fie terminate', a declarat în faţa mulţimii Hafiz Saeed, şeful grupului care a organizat protestul, Jamaat-ud-Dawa. 'Noi spunem toate acordurile terminate din ziua în care s-a întâmplat atacul', a adăugat el.

Un soldat de 23 de ani, ultimul militar american ucis în Irak


Washington, 19 dec /Agerpres/ - Ultimul militar american ucis în lupte în Irak este un tânăr soldat de 23 de ani, rănit mortal în noiembrie de explozia unui dispozitiv artizanal, a anunţat duminică Pentagonul în timp ce ultimii oameni ai contingentului american au părăsit ţara.

David Hickman, originar din Carolina de Nord, este astfel al 4.474-lea soldat american ucis în aproape nouă ani de intervenţie în Irak, notează AFP.

Tânărul soldat aparţinând regimentului 325 de infanterie aeropurtată a murit pe 14 noiembrie la Bagdad. 'Acesta este ultimul /militar ucis/ identificat', a precizat un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Militarul a primit ordinul de a se întoarce acasă cu o zi înainte ca vehiculul său blindat să fie lovit de explozia unui dispozitiv artizanal plasat la marginea drumului, potrivit cotidianului Washington Post.

Tânărul era entuziasmat de ideea de a se întoarce acasă înainte de Crăciun, au mărturisit prieteni ziarului.

Pakistan: 30.000 de islamişti protestează contra Statelor Unite


Islamabad, 19 dec /Agerpres/ - Peste 30.000 de islamişti au protestat duminică împotriva Statelor Unite în oraşul pakistanez Lahore, cerând Islamabadului să rupă legăturile cu Washingtonul după loviturile aeriene ale NATO luna trecută care au ucis 24 de soldaţi pakistanezi, informează Associated Press.

Protestul a scos în evidenţă capacitatea adepţilor unei linii dure de a-şi aduna susţinătorii în stradă, precum şi furia ce durează după atacul de la 26 noiembrie ce a complicat eforturile Statelor Unite de a înrola cooperarea Pakistanului în războiul din Afganistan.

SUA au exprimat condoleanţe după loviturile aeriene ale NATO care au ucis 24 de soldaţi pakistanezi la două posturi militare de-a lungul frontierei afgane şi au promis să efectueze o anchetă completă. Răspunsul a făcut prea puţin pentru a calma furia armatei pakistaneze, care susţine că atacul a fost deliberat.
Jamaat-ud-Dawa este în general considerat a fi grupul din faţă al Lashkar-e-Taiba, o organizaţie militantă ce a început cu ajutorul guvernului pakistanez să lupte cu duşmanul de moarte indian dar a fost interzisă oficial sub presiune internaţională.

Lashkar-e-Taiba este acuzată pentru atacurile de la Mumbai din 2008 care au ucis 166 de persoane. India a cerut Pakistanului să zdrobească grupul, dar Islamabadul a arătat puţină disponibilitate de a urmări Lashkar-e-Taiba sau Jamaat-ud-Dawa.

Protestatarii au strigat: 'Un prieten al SUA şi India este un trădător'.

Pretinsa toleranţă pakistaneză pentru grupările islamiste militante a fost una dintre principalele surse de tensiune cu Statele Unite. Washingtonul a fost deosebit de frustrat după refuzul Islamabadului de a urmări talibani afgani şi aliaţi ai lor şi a acuzat chiar agenţia secretă a ţării de sprijinire a acestor grupuri, aminteşte AP.

vineri, 16 decembrie 2011

Traian Băsescu a prezentat hotărîrile CSAT


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Cotroceni, că în CSAT s-a discutat despre restructurarea MAI, menţionând că disponibilizările la această instituţie vor continua şi precizând că cele care s-au făcut până acum nu au afectat capacitatea operativă a Ministerului.

”Să nu vă aşteptaţi decât la un proces normal de restructurare în M.A.I. Specialiştii din minister ştiu unde au excedente, unde au personal insuficient. Eu sper că disponibilizările vor fi pe criterii de performanţă”, a anunţat şeful statului după şedinţa CSAT . “Procesul de restructurare va merge înainte pentru după ce se adoptă Statutul Poliţistului. Unele structuri vor fi transferate către autorităţi”, a adăugat Traian Băsescu.

“S-a făcut (în şedinţa CSAT – n.r.) o analiză legată de procesul de restructurare a Ministerului Administraţiei şi Internelor. Acest proces a inclus desfiinţarea a 35.056 de posturi care erau neocupate, dar generau finanţare de fond de salarii. În acelaşi timp, au fost disponibilizaţi 9.330 de angajaţi, în urma selecţiei făcute de Ministerul de Interne – şi acest proces va continua. Toate elementele care au fost prezentate arată că nu a fost diminuată cu nimic capacitatea operativă a Ministerului de Interne, fie că vorbim de poliţie, jandarmi, pompieri sau alte structuri ale MAI, prioritate la disponibilizare având cei care au venit din afara sistemului. Au fost acele procedee de angajare din afară, fără şcoli de poliţie, fie că erau de ofiţeri sau subofiţeri. Aceştia au fost primii care au părăsit MAI. În orice caz, procesul va continua“, a afirmat şeful statului.

Cât priveşte informaţiile potrivit cărora procesul de restructurare din MAI a ţinut cont şi de anumite “interese de familie“, Băsescu a precizat că ministrul Igaş l-a convins că presa nu a avut dreptate în legătură cu acest subiect. “Deci, ministrul m-a convins că presa nu avea dreptate atunci când spunea că s-au menţinut familiile. Cei care dacă din familie sunt din tată în fiu poliţist, dacă fiica unui poliţist a făcut Academia, nu poţi s-o dai afară doar fiindcă este fiica unui poliţist şi urmează tradiţia familiei“, a subliniat şeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că i-a cerut ministrului Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, să ia măsuri de corectă calibrare a promoţiei care va intra în 2012 la Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’ şi în alte şcoli ale MAI.

‘Ce am observat şi nu se justifică a mai continua, promoţii mari din şcolile de subofiţeri şi de la Academia ‘Alexandru Ioan Cuza’ care nu pot fi angajate. Practic, se generează locuri de muncă pentru instructori, profesori în aceste şcoli şi se produc absolvenţi pe care MAI nu-i poate absorbi. De aceea am cerut ministrului de Interne să ia măsuri de corectă calibrare a promoţiei care va intra în 2012 atât în Academia ‘Alexandru Ioan Cuza’, cât şi în alte şcoli ale MAI. Până la urmă, nu înţeleg de ce se scot absolvenţi pe bandă rulantă, care sunt şi absolvenţi de drept în acelaşi timp, iar MAI nu are posturi să-i angajeze, de aceea promoţia anului 2102 trebuie corect calibrată. Se impune, însă, un efort al MAI pentru a da o soluţie promoţiei care a terminat în 2011 şi nu este angajată. Totuşi, în aceşti oameni s-a investit’, a afirmat şeful statului, după şedinţa CSAT.

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că are exigenţa ca structurile de informaţii să îndeplinească misiunile pentru care au fost create, menţionând că DGIPI va trebui să se concentreze în mod fundamental să furnizeze poliţiştilor şi procurorilor informaţii legate de crima organizată, iar atunci când depistează subiecte care vizează securitatea naţională, să le transfere SRI.

Şedinţa CSAT. Reduceri la MAI, avioanele multirol şi fregata din Oceanul Indian armata 2“Un alt subiect discutat şi stabilit în această şedinţă a Consiliului a fost legat de aprobarea planului de priorităţi informative pentru structurile de informaţii, fie că vorbim de SRI, SIE şi structurile de informaţii ale Ministerului de Interne. Aici am dorit să precizez foarte clar pentru structurile de informaţii că în următorul CSAT, când vom aproba dispersarea misiunilor pe fiecare structură de informaţii, am exigenţa extrem de fermă ca fiecare să se ocupe şi să îndeplinească misiunile pentru care a fost creată. Şi aici vizez, în primul rând, cooperarea între SRI şi DGIPI, DGIPI urmând să se concentreze în mod fundamental să furnizeze poliţiştilor şi procurorilor informaţii legate de crima organizată, iar atunci când depistează subiecte, acţiuni care vizează securitatea naţională, să le transfere imediat SRI-ului. Ţin foarte mult ca în planurile de detalii pentru fiecare structură DGIPI să rămână pentru misiunea sa fundamentală, pentru ce a fost creat “, a afirmat şeful statului.

Şedinţa CSAT. Reduceri la MAI, avioanele multirol şi fregata din Oceanul Indian armata 2În 2015 avioanele de luptă din dotarea armatei îşi epuizează resursa, iar România nu este încă în poziţia de a spune că îşi va respecta obligaţiile asumate atunci când a intrat în NATO, a afirmat Traian Băsescu, completând că o concluzie a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a fost că trebuie găsite “în cel mai scurt timp” formule pentru revitalizarea forţelor aeriene.

”Vă pot spune şi o temă care n-a primit încă o decizie, pentru că nu are soluţii de finanţare pentru moment, dar CSAT a abordat şi problema capacităţii forţelor noastre aeriene, capacităţii viitoare de apărare a spaţiului aerian al ţării. Să nu fie vreo confuzie: nu vorbim de capacităţile de transport şi de proiectare, forţe în afara teritoriului sau în teritoriu, vorbim de aviaţia de vânătoare, sau de avioanele multirol, cele destinate să apere spaţiul aerian. Se prefigurează o situaţie critică: în 2015, avioanele pe care le avem îşi epuizează resursa, iar România nu este încă în poziţia de a spune că îşi va respecta obligaţiile asumate atunci când a intrat în NATO, şi anume de a contribui cu 48 de astfel de avioane la forţele NATO, dar şi la apărarea propriului teritoriu. În orice caz, ce trebuie să evite România pentru a nu se decredibiliza ca stat membru NATO este să ajungem la situaţia în care alte ţări să vină să ne facă patrularea aeriană. Ea este şi costisitoare şi umilitoare din punct de vedere al capacităţii forţelor armate în general şi al forţelor aeriene în special”, a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută după şedinţa CSAT.

El a menţionat că deşi nu există finanţare în momentul de faţă, concluzia CSAT a fost că trebuie găsite “în cel mai scurt timp“ formule pentru revitalizarea forţelor aeriene, în perspectiva epuizării resursei actualelor aeronave de luptă de care dispun Forţele Aeriene Române.

“Aici am cerut să se ia în calcul şi faptul că o prelungire de resurse a actualelor avioane este extrem de scumpă, iar dacă ajungem la situaţia în care alte state NATO ne-ar asigura patrularea aeriană, am fi în situaţia de a plăti această prestaţie şi trebuie să avem în vedere că cele două soluţii s-ar putea să fie mai costisitoare decât găsirea unei soluţii de finanţare pe termen lung a achiziţiei de aeronave”, a completat şeful statului. El a precizat că nu poate spune câte avioane va putea România să cumpere, în cazul în care se va găsi o soluţie de finanţare.

“România s-a angajat ca atunci când face înlocuirea MIG-urilor să o facă cu 48 de avioane multirol. În mod categoric este exclus să ne putem angaja într-un contract pentru 48 de avioane, dar trebuie să începem acest proces, fie că începem cu un avion pe an. (…) V-am spus că nu avem finanţare pentru ele, dar nu pot să nu informez publicul că România se apropie de un moment în care forţele ei aeriene nu vor fi operaţionale, ceea ce este grav din punctul de vedere al securităţii naţionale’, a mai afirmat Traian Băsescu.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat joi planul de forţe pentru misiuni în străinătate pentru 2012, a anunţat preşedintele Traian Băsescu. “Astăzi s-a aprobat planul de forţe pentru misiuni în străinătate, forţe ale Ministerului Apărării Naţionale şi ale Administraţiei şi Internelor. Misiunile vor fi îndeplinite din punctul de vedere al MApN de un număr de 2.348 de militari, aflaţi simultan în teatrele de operaţii. Deci, avem o diminuare cu 177 de militari comparativ cu anul care se încheie. Se menţine însă participarea în Afganistan cu 1.940 de militari, tot într-o misiune NATO, KFOR, în Kosovo cu 64 de militari şi în Bosnia-Herţegovina – 71 de militari”, a declarat şeful statului. El a anunţat că MApN va disloca o fregată de tip T 22, cu elicopter şi având la bord o echipă, un grup pentru operaţiuni speciale în Oceanul Indian, în operaţiunea UE “Atlanta”. “ Este vorba despre zona Golfului Aden, în Oceanul Indian, pentru protejarea navelor comerciale de actele de piraterie”, a spus Băsescu.

În ceea ce priveşte rezervele pentru anul 2012, Băsescu a spus în ţară vor fi gata de intervenţii unităţi cumulând un efectiv de 1.210 militari, forţe dislocabile în orice moment, la dispoziţia NATO. “În ceea ce priveşte forţele operative, ştiţi foarte bine, atunci când ai în teatre 2.348 de militari, de fapt trebuie să ai patru seturi de 2.348, un set la odihnă, un număr echivalent la pregătire, un număr echivalent în teatru şi, de asemenea, să poţi înlocui oricând efectivele întregului grup, în orice moment, în oricare dintre cele trei situaţii se află”, a afirmat Băsesc.
Cât priveşte forţele MAI pentru misiuni în străinătate, şeful statului spune că acestea înregistrează o creştere cu 36 de persoane faţă de anul 2011. Astfel, vor fi dislocaţi în total 382 de poliţişti şi jandarmi.

”Asta, în condiţiile în care, începând cu 24 decembrie 2011, retragem cei 106 jandarmi pe care îi avem în misiunea EULEX din Kosovo, mai rămân doar cinci jandarmi, pentru predarea materialelor şi a cazărmilor pe care le-au utilizat jandarmii români. Vom creşte însă participarea noastră la misiunile europene din Afganistan, din EULEX şi Europol, unde ne creştem participarea cu jandarmi şi poliţişti pentru a răspunde comandamentelor de instruire a structurile de ordine publică din această ţară. De asemenea, menţinem un efectiv de 51 de persoane în misiuni ONU. Nu în ultimul rând, la dispoziţia agenţiei Frontex, în misiuni destinate protejării frontierelor UE vom avea 134 de poliţişti de frontieră pe nave “, a declarat Băsescu. El a adăugat că vom mai avea şi poliţişti militari dislocaţi, ca observatori, în zone precum Africa.

joi, 15 decembrie 2011

Consiliul European al Sindicatelor din Poliţie reacţionează faţă de derapajul de la democraţie al Guvernului şi Ministerului Administraţiei şi Interne

La sesizarea Sindicatului Pro Lex, Consiliul European al Sindicatelor din Poliţie (CESP), organizaţie neguvernamentală a Consiliului Europei, printr-o scrisoare adresată Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, atrage atenţia asupra punerii în pericol a securităţii interne a României, dar şi a Europei, prin diminuarea mijloacelor alocate serviciului poliţienesc şi diminuarea drepturilor salariale ale poliţiştilor români.
De asemenea, CESP apreciază că măsurile îndreptate împotriva organizaţiilor sindicale prin modificarea legislaţiei şi restrângerea unor drepturi, reprezintă o acţiune împotriva cursului firesc al istoriei şi o întoarcere în trecut a României.
În adresă, este reprodus mesajul Președintelui Comitetului European al Drepturilor Sociale, dl Luis Jimena Quesada:
„Cu cât ne referim mai mult la o Europă socială, înainte de toate, ne referim la Carta socială, aceasta fiind cel mai bun instrument anticriză, cel mai bun antidot împotriva atingerilor aduse indispensabilei dimensiuni sociale a demnității umane”.

Pro Lex a mai solicitat CESP să sesizeze Consiliul Europei în legătură cu restrângerea dreptului la asociere şi comunicare a poliţiştilor români. Prin decizia ministrului Traian Igaş de a sista reţinerea cotizaţiilor şi contravaloarea facturilor telefonice pe statele de plată, fără o înştiinţare prealabilă şi fără a acorda un termen pentru rezilierea contractelor şi încasarea facturilor restante se împiedică desfăşurarea activităţii formelor asociative ale acestora (sindicate, asociaţii profesionale şi sportive).

Persoane de contact:
Preşedinte, Vasile Lincu, tel. 0728.788.000
Vicepreşedinte, Pavel Abraham, tel. 0743.468.814; 0766.60.6666.
Secretar general CESP, Gerard Greneron, tel. 0033610807924.

Categorii de construcţii la care este necesară echiparea cu instalaţii de semnalizare şi avertizare la incendiu

Asigurarea climatului de securitate şi siguranţă a cetăţenilor la incendiu, alături de respectarea masurilor de prevenire, se realizează şi prin amenajări specifice şi dotări adecvate. Astfel de amenajări specifice şi dotări adecvate o reprezintă şi echiparea construcţiilor cu instalaţii de semnalizare şi avertizare la incendii.
Categoriile de construcţii la care este necesară echiparea cu instalaţii de semnalizare şi avertizare la incendii, potrivit prevederilor Normativului pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de semnalizare a incendiilor, Indicativ I 18/2 sunt următoarele:
- toate categoriile de construcţii prevăzute cu instalaţii automate de stingere cu apă;
- construcţiile închise, de importanţă excepţională şi deosebită(A,B), neechipate cu instalaţii automate de stingere a incendiilor, precum şi cele echipate la care este necesară asigurarea semnalizării incendiilor înainte de intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere;
- construcţiile civile având destinaţia:
- construcţii administrative şi financiar bancare cu peste 600 de persoane;
- construcţii de turism cu mai mult de 3 niveluri sau care adăpostesc peste 150 persoane;
- construcţii de cultură şi învăţământ, cu mai mult de 4 nivele sau care adăpostesc peste 600 persoane;
- construcţii de sănătate care adăpostesc peste 100 de persoane (având paturi de spitalizare staţionare);
- construcţii comerciale şi de sport cu peste 1500 de persoane;
- construcţii de cult cu peste 600 de persoane;
- clădiri înalte şi foarte înalte, cu excepţia locuinţelor;
- clădiri cu săli aglomerate;
- construcţii de producţie şi depozitare din categoriile A,B sau C pericol de incendiu, cu aria desfăşurată mai mare de 600m, precum şi depozite cu stive înalte (peste 4m înălţime)
Menţionăm că executarea lucrărilor de proiectare, instalare şi întreţinere a sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu se poate face numai de către persoane autorizate în conformitate cu prevederile O.M.A.I. nr.87/2010, pentru aprobarea metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor.


OFIŢER SPECIALIST I
Căpitan

DUMITRACHE Simona

SUBOFIŢER OPERATIV PRINCIPAL I
Plutonier

PĂUN Ramona

Rusia se pregăteşte de un posibil atac al Israelului şi al SUA asupra Iranului


Moscova, 15 dec /Agerpres/ - Situaţia geopolitică privind Siria şi Iranul a determinat Rusia să accelereze perfecţionarea unităţilor militare din Transcaucazia, Caspic, din regiunile Mării Negre şi a Mării Mediterane, scrie Nezavisimaia Gazeta în ediţia de joi. Kremlinul deţine informaţii că Israelul pregăteşte, cu susţinerea SUA, un atac asupra obiectivelor nucleare ale Iranului. Atacul va fi unul prin surprindere şi va fi comis în ziua 'X', foarte curând, notează publicaţia, citând surse din Ministerul rus al apărării. Măsurile de retorsiune ale Teheranului nu se vor lăsa aşteptate. Este posibil un război de anvergură, ale cărui consecinţe nu pot fi prevăzute, mai scrie cotidianul rusesc.

Problema va fi discutată joi la Summitul Rusia-UE de la Bruxelles, la care ia parte preşedintele rus Dmitri Medvedev. În ajun, ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, a declarat că un atac al Israelului sau SUA asupra Iranului va conduce la o 'evoluţie catastrofală a evenimentelor', cu urmări negative nu doar pentru regiune, ci 'într-un context mai larg'. Rusia a început să exercite o influenţă directă asupra Europei şi a comunităţii internaţionale în această privinţă, doar după publicarea raportului Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică despre problema iraniană.

Dar pregătirea Rusiei în sfera militară, pentru diminuarea p0ierderilor în cazul unui atac asupra Iranului, au fost demarate de mai bine de un an. Potrivit surselor din ministerul apărării, în octombrie-noiembrie a fost optimizată baza militară 102 din Armenia. Familiile militarilor au fost mutate în Rusia, garnizoana rusească dislocată în apropiere de Erevan a fost redusă, iar unităţile duse în apropiere de graniţa cu Turcia. Lansarea unui atac al SUA asupra Iranului ar fi posibil de pe teritoriul Turciei. Dar rămâne neclar ce misiuni va rezolva baza 102 în acest caz. Se ştie însă că de la 1 decembrie sunt gata de luptă unităţile militare de la bazele din Osetia de Sud şi Abhazia, iar navele flotei la Marea Neagră se află în apropiere de frontiera cu Georgia, care s-ar putea situa, în acest conflict, de partea forţelor anti-iraniene.

O flotă de nave de război se îndreaptă spre coastele mediteraneene, urmând să intre în portul sirian Tartus. Publicaţia notează că baza 102 din Armenia este un punct-cheie, avanpostul Rusiei în Transcaucazia, ocupând o poziţie geopolitică foarte importantă. Dar Kremlinul se teme că această poziţie va fi pierdută şi semnalează că un război al SUA şi Israelului împotriva Iranului ar fi o catastrofă pentru Rusia. Georgia s-a retras în aprilie 2011 din tratatul privind tranzitul încărcăturilor militare din Rusia în Armenia, astfel că unitatea ruso-militară din Caucazul de Sud este practic izolată, alimentarea armatei ruse înfăptuindu-se numai pe calea aerului. Armenia, la rândul său, cumpără benzină, motorină din Iran, iar un război ar însemna încetarea alimentării bazei prin acest canal. Analiştii militari nu exclud implicarea Rusiei în cazul unul conflict în Iran. 'În condiţiile celui mai pesimist scenariu, când Teheranul va risca un eşec total într-o eventuală intervenţie terestră a SUA şi a NATO, Rusia îi va acorda sprijin militar. Cel puţin la nivel tehnico-militar', a estimat expertul militar Vladimir Popov.

miercuri, 14 decembrie 2011

Irak: trei morţi în violenţe printre care un atentat-sinucigaş la Bagdad


Bagdad, 14 dec /Agerpres/ - Trei persoane au murit marţi în atacuri în Irak, dintre care un căpitan de poliţie ucis într-un atentat-sinucigaş în centrul Bagdadului, au anunţat surse din securitatea irakiană, citate de AFP.

La Mosul /350 km nord de Bagdad/, un creştin şi soţia sa au fost ucişi în maşina lor de bărbaţi înarmaţi într-un cartier din vestul oraşului, a declarat un locotenent de poliţie sub acoperirea anonimatului.

Şi la Bagdad, un kamikaze s-a aruncat în aer cu maşina lui în jurul orei 21.00 /18.00 GMT/ la trecerea unei patrule de poliţie pe strada comercială Saadoune din centrul capitalei.

Un căpitan de poliţie a fost ucis în timp ce doi poliţişti şi trei civili au fost răniţi, potrivit unui responsabil din Ministerul de Interne.

Violenţa în Irak a scăzut brusc de la un maxim în anii 2006 şi 2007, dar atacurile rămân frecvente. În noiembrie, ele au ucis 187 de irakieni, potrivit cifrelor oficiale.

Plecarea trupelor americane, ce urmează să se încheie înainte de sfârşitul anului, este salutată de o mare parte a populaţiei din Irak, dar provoacă de asemenea îngrijorare cu privire la capacitatea forţelor irakiene de a asigura securitatea şi stabilitatea ţării.

Cinci persoane decedate şi 123 rănite în atacul de la Liege (bilanţ provizoriu)


Bruxelles, 14 dec - Autorităţile belgiene au confirmat moartea a cinci persoane şi rănirea altor 123 în atacul comis marţi în piaţa Saint-Lambert din centrul oraşului Liege, situat în estul Belgiei. Ultima victimă este un copil în vârstă de numai 17 luni. Potrivit unor surse medicale, un alt copil, în vârstă de 23 de luni, ar fi decedat din cauza rănilor grave, ceea ce ar ridica la 6 numărul morţilor. Un tânăr de 20 de ani se află în stare critică în spital. Atacul a fost comis de Nordine Amrani (33 ani), care s-a sinucis la scurt timp după incident. Şi-au mai pierdut viaţa în atac doi adolescenţi, cu vârste de 15 şi 17 ani, şi o femeie de 75 de ani. Majoritatea persoanelor rănite se aflau într-o staţie de autobuz, fiind în special tineri care ieşiseră de la un examen desfăşurat într-o sală din apropiere. După explozia grenadelor lansate asupra mulţimii de către Nordine Amrani, panica i-a cuprins pe cei care se aflau în piaţa Saint-Lambert, unde este organizat un târg de Crăciun.

Marţi după-amiază, Liege semăna cu un oraş în stare de asediu, după ce poliţia a izolat complet partea lui centrală.

Mobilul atacului nu se cunoaşte, dar conform poliţiei, Amrani nu ar fi avut afecţiuni psihice. O altă necunoscută este numărul autorilor, în condiţiile în care informaţiile contradictorii indică doi, trei sau patru persoane. Poliţia belgiană a anunţat că Amrani a fost condamnat în septembrie 2008 la 58 de luni de închisoare pentru deţinerea a 10 arme şi 2.800 de plante de canabis, în cadrul unei reţele de crimă organizată. Potrivit agenţiei de presă Belga, în urmă cu ceva timp apartamentul unde locuia Nordine Amrani, în rue Bonne Nouvelle din Liege, făcuse obiectul unei percheziţii. Poliţiştii aveau informaţii că în locuinţă s-ar găsi droguri, însă au fost surprinşi să descopere şi un număr semnificativ de arme.

Ultragiaţi în misiune


Ne dorim să fie la momentul potrivit şi în locul unde se întâmplă o ilegalitate, să salveze o viaţă, să oprească un viol, să stopeze un furt, să aplaneze un conflict, sau... de cele mai multe ori sunt în zonă sau ajung la timp şi reuşesc să prevină fapta. Se întâmplă însă, în ultima vreme tot mai des, ca solicitaţi la intervenţie să devină ţinta agresorilor, să fie chiar ei victime.
Sunt de notorietate cazurile în care poliţiştii au fost mutilaţi sau au plătit cu viaţa în misiunea lor de a pune capăt unei nesăbuinţe.
Zilnic, cel puţin un poliţist este înjurat, agresat fizic sau chiar înjunghiat în timpul exercitării atribuţiilor legale.
Statisticile au consemnat, anul trecut, 384 de cazuri de ultraj, în care 478 de poliţişti au fost agresaţi sub diferite forme. Cum spuneam, realitatea ne arată o înmulţire a violenţelor la adresa poliţiştilor aflaţi în misiune.
Cel mai recent caz s-a întâmplat în judeţul Mehedinţi, în localitatea Poroiniţa, unde o patrulă de ordine publică, for-mată dintr-un poliţist şi o poliţistă, a răspuns apelului de urgenţă de a aplana un scandal în care un individ era bătut de alţi doi bărbaţi. În timp ce îşi exercitau misiunea, poliţista a fost înjunghiată, iar colegul ei a fost nevoit să folosească armamentul din dotare pentru a-l opri şi imobiliza pe agresor. Poliţista se află internată în spital pentru că a vrut să salveze o viaţă.
Articolul 239 din Codul Penal stipulează şi o variantă agravantă pentru autorul ultrajului, în cazul în care fapta se comite asupra poliţistului sau a familiei sale. Agresiuni verbale, gestică şi semne simbolice, ameninţări cu arme, cuţite şi forţă fizică, lovirea cu pietre, aruncare de lichide alimentare, secreţii şi alte materii reziduale, prinderea de mână sau de haine a poliţistului, acroşarea auto-



vehiculelor instituţiilor, distrugerea parţială sau totală a unor bunuri... sunt numai câteva forme de ultraj la care au fost supuşi oamenii legii.
Cine sunt cei care comit asemenea fapte? Indivizi ce au comis infracţiuni cu violenţă, urmăriţi naţional şi internaţional, tinerii şi minorii cu educaţie deficitară, persoane fără ocupaţie, apartenenţi la grupările de cartier, persoane sub influenţa alcoolului şi a drogurilor, şi alţii.
Probabil, mulţi se întreabă de ce sunt agresaţi oamenii legii? Răspunsul este simplu: cine nu respectă ordinea socială îi vede duşmani pe cei cu atribuţii în aplicarea legii şi reacţionează. Sigur, cauzele ultrajului sunt multiple începând cu nemulţumirile de natură economică, birocraţia excesivă, consumul de alcool şi stupefiante, lipsa de fermitate şi tact a poliţiştilor solicitaţi să intervină, scăderea autorităţii, dar şi alte cauze.
În mod sigur reacţia neadecvată la aplicarea legii se sancţionează, sunt chiar şi circumstanţe agravante.
Cel ce face demersurile, cercetarea ultrajului şi încadrarea faptei, este procurorul.
În multe cazuri, poliţiştii ultragiaţi au fost grav răniţi, mutilaţi unii chiar au decedat. Alţii au făcut apel la toate mijloacele legale, inclusiv la armă, pentru a-şi îndeplini misiunea în condiţii de siguranţă publică şi de a-şi proteja viaţa.
- 211 cazuri de ultraj în mediul urban şi 173 în cel rural;
- 51,8 la sută dintre agresiunile asupra poliţiştilor s-au produs ziua, iar 41,2 la sută noaptea;
- 156 de poliţişti neînsoţiţi au fost ultragiaţi iar 258 se aflau în echipă cu cel puţin un alt poliţist.
- Cele mai multe ultraje asupra poliţiştilor s-au înregistrat în judeţele:
Bucureşti - 29 cazuri
Cluj - 19 cazuri
Dâmboviţa, Prahova, Vaslui - câte 18 cazuri.
Judeţele unde au fost cei mai puţini poliţişti agresaţi sunt:
Bistriţa-Năsăud - 2 cazuri
Giurgiu, Gorj, Harghita - câte 3 cazuri
Caraş-Severin, Alba, Vrancea câte 4 cazuri.
* la finele anului 2010
513 agresori au comis fapte de ultraj, din care:
-11,9 la sută au fost reţinuţi
- 16,15 la sută arestaţi preventiv
- 77,4 la sută cercetaţi în libertate
- 8,2 la sută arestaţi
0,97 la sută condamnaţi
* la finele anului 2010
Fiindcă suntem în pragul sărbătorilor de iarnă, în această perioadă poliţiştii vor fi cu „ochii în patru” şi nu vor ierta nici o abatere de la lege, chiar dacă va trebui folosit armamentul din dotare.
Poliţiştii îşi vor face simţită prezenţa mai ales în locurile aglomerate, pieţe, în zona supermarket-urilor, în mijloacele de transport în comun acolo unde hoţii de buzunare pot acţiona, dar şi în zonele din centrele civice unde va fi organizată trecerea în noul an.
Chiar dacă nu poartă uniformă, oamenii legii vor fi prezenţi în toate aceste locuri pentru a preveni săvârşirea de fapte penale sau tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Dacă este necesar nu ezitaţi să apelaţi numărul unic de urgenţă 112!

marți, 13 decembrie 2011

BULETIN DE PRESĂ

A lovit copacul după care a plecat de la locul accidentului


În seara zilei de 12.12.2011, poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe bulevardul Republicii din Reşiţa.
Echipa deplasată la faţa locului a găsit doar un autovehicul înmatriculat în străinătate izbit de un copac.
Oamenii legii l-au identificat imediat pe bărbatul care a condus autovehiculul, în faţa imobilului unde acesta locuieşte în Reşiţa, iar la testarea acestuia cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a constatat că pe fondul consumul de alcool şi al vitezei excesive a pierdut controlul vehiculului şi a intrat în coliziune cu un copac din afara părţii carosabile, după care conducătorul auto a părăsit locul accidentului.
Când tânărul a fost transportat la spital pentru recoltare de probe biologice de sânge i-au fost acordate şi îngrijiri medicale întrucât a fost rănit uşor.
Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumuri publice a unui vehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul unui autovehicul implicat într-un accident rutier ca urmare a producerii unei infracţiuni.

Şi iar alcool


În seara zilei de 12.12.2011, a fost depistat un tânăr în vârstă de 30 de ani, care s-a urcat la volan, deşi consumase băuturi alcoolice.
I.CATALIN a fost oprit pentru control la intersecţia străzii Trandafirilor cu DN 6 din Băile Herculane.
La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipal Orşova unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă pentru conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.

SRI va trimite însoţitori de bord în avioanele civile, pentru măsuri antiterorism


Bucureşti, 12 dec /Agerpres/ - Guvernul a suplimentat bugetul Serviciului Român de Informaţii pentru că acesta va trebui să plătească în anul 2012 şi însoţitori de bord care vor fi trimişi în avioanele civile, ca măsură antiteroristă, a declarat, luni seară, premierul Emil Boc, la postul B1TV.
El a făcut aceste precizări cu o oarecare reţinere, afirmând că poate nu va fi condamnat pentru că dezvăluie aceste măsuri antiteroriste.
'La SRI - nu ştiu dacă e bine să spun sau nu, cred că n-o să mă condamne - gândiţi-vă că am adoptat o lege ce prevede că trebuie să ai însoţitori de bord pe avioane, care trebuie să fie plătiţi de către SRI. De anul viitor intră în plin o asemenea prevedere. Sunt din aceştia care trebuie să asigure securitatea zborului şi ăia trebuie plătiţi. Nu sunt cheltuieli de altă natură, aşa cum ar încerca unii şi alţii să spună, pentru că SRI a fost extrem de riguros cu cheltuiala banilor publici', a susţinut Boc.
De asemenea, el a spus că suplimentarea de buget de la Serviciul de Protecţie şi Pază este 'legată în special de finalizarea unor investiţii, SPP are de finalizat un sediu, pentru că trebuie să plece din Senat'.
În mai 2010, Serviciului Român de Informaţii şi serviciul american de securitate a zborurilor Federal Air Marshals (FAM) au semnat un acord prin care ofiţeri înarmaţi ai SRI vor asigura securitatea zborurilor transatlantice la bordul aeronavelor TAROM, cerinţă a programului special de vize american Visa Waiver.
'Există un număr de cerinţe pentru admiterea României în programul Visa Waiver şi printre acestea se numără emiterea de paşapoarte electronice, raportarea actelor pierdute sau furate către Interpol, asigurarea unei siguranţe crescute a documentelor de călătorie, plasarea ofiţerilor de securitate la bordul curselor aeriene. Desigur, condiţia pe care o îndepliniţi astăzi este una dintre numeroasele condiţii', a explicat ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, prezent la ceremonia de semnare a acordului, în mai 2010.
Prin acordul româno-american, ofiţeri ai Brigăzii Antiteroriste a SRI, special antrenaţi în acest sens, vor urca înarmaţi la bordul aeronavelor TAROM care urmează să efectueze zboruri transatlantice, aceste curse urmând să se reia, probabil, până la finalul acestui an sau de anul viitor, a explicat şi directorul SRI, George Maior.
'Fiecare stat va avea pe cursele care se desfăşoară între cele două ţări, în funcţie de oportunitate şi de necesităţi, dislocaţi ofiţeri de securitate la bord. Cum nu există în acest moment o cursă directă TAROM Bucureşti-SUA, noi vom avea ofiţeri dislocaţi în momentul în care acea cursă se va relua şi sperăm că se va relua către sfârşitul anului sau anul viitor', a spus George Maior.
El a menţionat că, prin dislocarea ofiţerilor la bordul aeronavelor, va putea fi prevenit şi contracarat într-un mod adecvat riscul unor atentate teroriste, a unor incidente de amploare la bordul avioanelor şi vor putea fi diminuate vulnerabilităţile de securitate pentru aeronavele aviaţiei civile aflate în zbor.
Acordul a fost semnat, din partea SRI, de George Maior, şi din partea Federal Air Marshals, de Richard Stein, consilier executiv în cadrul Biroului de aplicare a legii - Programul Federal Air Marshals.
Visa Waiver permite cetăţenilor statelor incluse în acest program să meargă în SUA pentru o perioadă de maximum 90 de zile fără să aibă nevoie să obţină viză.

Dezacord între Washington şi Bagdad în problema Siriei


Washington, 13 dec /Agerpres/ - Premierul irakian, Nouri al-Maliki, şi-a manifestat luni opoziţia faţă de atitudinea preşedintelui american, Barack Obama, în raport cu situaţia din Siria, afirmând că el nu se simte îndreptăţit să ceară plecarea preşedintelui Bashar al-Assad aşa cum face Washingtonul, transmite AFP.
Obama, care tocmai îl primise pe Maliki în Biroul Oval de la Casa Albă, a luat notă de 'dezacordurile tactice' în problema siriană, recunoscând că oaspetele său este preocupat de interesele irakienilor.
'Ştiu că popoarele trebuie să-şi obţină libertatea, exercite liberul lor arbitru, să ajungă la democraţie şi egalitate. Suntem în favoarea acestor drepturi (...) pentru că le-am obţinut şi noi', a declarat Maliki în timpul conferinţei de presă susţinut împreună cu liderul administraţiei americane.
'Dar nu am dreptul să-i cer unui preşedinte ca să demisioneze. Nu ne putem aroga acest drept', a mai afirmat premierul irakian.
Obama a încercat să minimalizeze divergenţele dintre Washington şi Bagdad şi a dat asigurări că prim-ministrul Maliki şi el însuşi sunt de părere că, 'atunci când sirienii sunt ucişi sau nu li se dă voie să se exprime, există o problemă'.
'Dat fiind că Siria şi Irakul au graniţă comună şi că Irakul este situat într-o regiune dificlă, vom conlucra strâns cu Bagdadul pe viitor' în privinţa Siriei, a adăugat preşedintele american.
Liga Arabă a aprobat o serie de sancţiuni, cele mai severe adoptate vreodată de organizaţie la adresa unuia din cei 22 de membri ai săi, împotriva guvernului Bashar al-Assad, pentru a protesta faţă de violenta represiune a revoltei populare ce zguduie ţara de opt luni şi jumătate.
Nici Libanul, nici Irakul nu au aprobat aceste sancţiuni, lăsând să se înţeleagă că au în vedere crearea unor culoare de aprovizonare ce ar permite supravieţuirea regimului de la Damasc.

Armata Naţională a făcut progrese cu resurse modeste


CHIŞINĂU, Decembrie 12, 2011 – Armata Naţională a îndeplinit cu succes toate misiunile trasate pentru anul 2011 şi a continuat procesul de modernizare în limita resurselor disponibile. Concluzia respectivă a fost făcută luni, 12 decembrie, în cadrul şedinţei Consiliului Colegial al Ministerului Apărării la care a participat preşedintele interimar al R. Moldova, Comandant Suprem al Forţelor Armate, Marian Lupu.

Şeful statului a declarat că conducerea ţării apreciază eforturile depuse de militarii Armatei Naţionale, atît în ţară, cît şi în afara hotarelor.

„Pe parcursul acestui an, Armata Naţională a progresat. Poate nu cu viteza pe care ne - am fi dorit - o cu toţii, pe motivul lipsei resurselor financiare”, a afirmat Comandantul Suprem, precizînd că armata este dependentă de situaţia financiară a statului.

Marian Lupu a subliniat că infracţiunile care s-au produs în Armata Naţională în 2011 au avut consecinţe, iar disciplina şi respectarea regulamentelor militare trebuie să fie îmbunătăţite în Armata Naţională.

„Demiterile care au fost operate în Armata Naţională au avut la bază abateri serioase de la disciplina militară. În ciuda deficienţelor existente, totuşi, vreau să constat că armata a păşit ferm pe calea modernizării, pe calea corelării intereselor ei cu cele a întregii societăţi”, a accentuat Comandant Suprem al Forţelor Armate.

Ministrul Apărării a afirmat la rîndul său că Armata Naţională şi-a îndeplinit misiunile chiar şi în condiţiile unui buget de criză.
„Bugetul alocat Ministerului Apărăii a avut un caracter social şi a acoperit necesităţile armatei doar parţial. Cu toate acestea, Ministerul Apărării a început europenizarea domeniul militar nu în vorbe, ci în fapte”, a accentuat Vitalie Marinuţa.
Ministrul Apărării a subliniat că vestimentaţia veche, de croială sovietică, a fost înlocuită cu o uniformă militară elegantă şi comodă.
„Au fost modificate uniformele de instrucţie şi de paradă. De asemenea, a fost cusută în premieră uniforma de gală pentru ofiţeri şi ţinuta pentru misiunile în zone cu climă toridă”, a specificat ministrul Apărării.
Totodată, a specificat ministrul Apărării, în consens cu alte structuri de forţă ale statului, Ministerul Apărării a modificat pasul de defilare.
„Am renunţat la pasul ceremonial prusac moştenit de la armata roşie. Aceasta înseamnă că sub aspectul formei, dar şi a conţinutului, Armata Naţională se sincronizează cu armatele occidentale, deoarece, în esenţă, noul pas de defilare reprezintă modelul european”, a evidenţiat Vitalie Marinuţa.

Ministrul Apărării a subliniat că la 27 august, Ministerul Apărării a organizat în Piaţa Marii Adunări Naţionale cea mai amplă parada militară cu tehnică militară din istoria R. Moldova. De asemenea, potrivit lui Vitalie Marinuţa, o realizare majoră a anului 2011 a fost adoptarea Strategiei Securităţii Naţionale. În consecinţă, Ministerul Apărării a demarat procedura de elaborare a Strategiei Militare Naţionale. Proiectul acestui document se află actualmente în proces de avizare la ministerele de resort, urmînd să fie prezentat spre examinare şi aprobare factorilor de decizie.

Şeful interimar al Marelui Stat Major, general de brigadă Vitalie Stoian, a afirmat la rîndul său că în afară de pregătirea efectivului pentru îndeplinirea misiunilor conform destinaţiei, Armata Naţională a obţinut rezultate notabile şi în cadrul procesului de distrugere a stocurilor de muniţii învechite. În total, în cadrul proiectului de nimicire a muniţiilor cu termenul de păstrare expirat, geniştii Armatei Naţionale au nimicit 106 bombe de aviaţie. Totodată, geniştii Armatei Naţionale au executat 222 misiuni de dezamorsare a obiectelor explozibile pe teritoriul R. Moldova şi au nimicit 2207 obiecte explozibile.

Generalul Stoian a adăugat că Armata Naţională a avut o contribuţie substanţială inclusiv la nimicirea pesticidelor inutilizabile din R. Moldova. Un pas concret în această direcţie este operaţiunea de pregătire pentru evacuarea şi distrugerea a 200 tone de deşeuri de pesticide depozitate în raioanele Ocniţa, Căuşeni şi Cantemir. De remarcat că pe teritoriul R. Moldova există încă alte circa 5949 tone de pesticide, iar Ministerul Apărării poartă în prezent negocieri cu diferiţi subiecţi internaţionali care să susţină lichidarea deşeurilor de pesticide.

Totodată, în plan internaţional, Armata Naţională a detaşat şapte ofiţeri care participă în calitate de observatori în misiunile ONU din Coasta de Fildeş, Liberia şi Sudan. De asemenea, personalul navigant şi tehnic al Forţelor Aeriene, continuă să participe la misiunea UNAMA (United Nations Assitance Mission in Afganistan). Specialiştii Armatei Naţionale au efectuat pe parcursul anului 370 ore de zbor şi au executat diferite misiuni de sprijin logistic, evacuare şi transport aerian de urgenţă.

De menţionat că ordinea de zi a şedinţei Consiliului Colegial al Ministerului Apărării a inclus trei rapoarte de referinţă pentru domeniul de apărare. Este vorba despre bilanţul activităţii Armatei Naţionale în anul 2011, evaluarea implementării politicilor de apărare în anul 2011 şi concepţia activităţii organelor de conducere, marilor unităţi şi unităţi militare întru implementarea politicilor de apărare în anul 2012.


Pentru informaţii contactaţi:
Locotenent – colonel Alexandru JOSAN, Şef Serviciul Relaţii Publice,
Tel: +373 22 252090, +373 079707243

www.army.md
YouTube: http://www.youtube.com/mdnationalarmy
Facebook: http://www.facebook.com/MDAarmy?sk=info#!/MDAarmy?sk=wall
Flickr: http://www.flickr.com/photos/army_md/
Twitter: http://twitter.com/#!/MD_NationalArmy

luni, 12 decembrie 2011

BULETIN INFORMATIV


Incendiu la Rusca Teregova.

Sâmbătă, 10 decembrie a.c., Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat, prin Sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Rusca Teregova. Pentru stingerea incendiului, la faţa locului, s-au deplasat două echipaje de pompieri militari precum şi voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Teregova.
În incendiul a cărui cauză probabila de producere o constituie fumatul în locuri nepermise, au ars acoperişul anexei gospodăreşti, precum si aproximativ două tone de fân depozitate în anexă.Valoarea bunurilor distruse se ridică la circa 6000 lei, iar a celor salvate sau protejate la aproximativ 100.000 lei, existând risc major de propagare a incendiului la întreaga locuinţă.


Un coş de fum provoacă pagube

Tot sâmbătă, pompierii militari de la Detaşamentul Reşiţa, au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o gospodărie în comuna Brebu Nou, unde din cauza unui coş de fum necurăţat, s-a produs un incendiu.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu violenţă la o anexă în care erau amenajate un atelier de tâmplarie, un grajd şi o magazie de lemne.
În incendiu au ars acoperişul anexei în întregime, precum si bunuri aflate în interior ( diferite unelte de de tâmplarie, 10 mc de lemn de foc, obiecte electrocasnice ), şi doar intervenţia operativă a pompierilor militari sprijiniţi de cître cei din cadrul SVSU Brebu Nou, a făcut ca, focul să nu mistuie şi casa proprietarului.
Valoarea bunurilor distruse se ridică la 40.000 lei, iar a celor salvate sau protejate la 300.000 lei.

Afumătoare în flăcări

Incendiul a izbucnit duminică, la o afumătoare amplasată într-o gospodărie particulară din oraşul Moldova-Nouă, şi exista pericolul de extindere a focului la locuinţa proprietarului. La faţa locului s-au deplasat două echipaje de pompieri militari din cadrul Secţiei Moldova Nouă, care au reuşit să lichideze incendiul înainte ca acesta să producă pagube majore. Totuşi, focul a mistuit aproximativ 50 kg de preparate din carne, şi o parte din acoperişul anexei în care a fost amenajată afumătoarea.
Valoarea bunurilor distruse se ridică la 2000 lei iar a bunurilor salvate sau protejate la 80.000 lei.




INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Plt. maj Sorin MEZIN

FURT DIN SUPERMARKET



Luni, 12 decembrie a.c, în jurul orei 08.30, dispeceratul Inspectoratului de
Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat de către agenţii de pază dintr-un
supermarket, despre faptul că o persoană a sustras produse din magazin.
Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin s-au
deplasat la faţa locului, unde au identificat-o pe Viorica D., în vârstă de 49 de ani,
din com. Tîrnova, care profitând de neatenţia personalului a sustras produse
alimentare pe care le-a ascuns în buzunarul hainei. După ce aceasta a reuşit să treacă
de casa de marcat, a fost oprită de agenţii de pază ai supermarketului, care au
observat neregula, sesizând imediat oamenii legii.
În urma celor constatate, jandarmii cărăşeni au întocmit celei în cauză actele
premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibilă de comiterea infracţiunii
de “furt calificat”, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa
în vederea continuării cercetărilor, prejudiciul fiind recuperat şi predat
reprezentantului supermarketului.
COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

BULETIN DE PRESĂ


Licoarea lui Bahus


În seara zilei de 11.12.2011, a fost depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, care s-a urcat la volan, deşi consumase băuturi alcoolice.
D.CONSTANTIN şi-a avariat uşor maşina pe calea Caransebeşului din Reşiţa. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au testat pe tânăr cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă pentru conducere pe drumuri publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool pur în sânge.



Doi şi un dosar


În seara zilei de 11.12.2011, lucrătorii din cadrul Postului de Poliţie Vermeş au fost sesizaţi de către un cetăţean cu privire la faptul că a surprins doi tineri care încercau să sustragă fier vechi din curtea unui imobil din localitatea Ersig.
S.I., de 14 ani şi O.D., de 15 ani, au pătruns în curtea casei pe poarta grădinii care nu era asigurată şi au încercată să sustragă bucăţile de fier, însă au fost surprinşi de cetăţeanul care a anunţat şi poliţia.
Cei doi tineri au fost conduşi la sediul poliţiei unde oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de tentativă la furt calificat.

Luptătorii nu pleacă din Tripoli înainte de formarea unei armate naţionale


Tripoli, 12 dec /Agerpres/ - Şeful Consiliului militar din Libia de Vest, Mokhtar Fernana, a afirmat duminică, în cursul unei conferinţe de presă, că foştii luptători rebeli nu intenţionează să părăsească Tripoli înainte de formarea unei armate naţionale, după cum cer locuitorii capitalei, transmite AFP.
Libia 'este în prezent un stat fără poliţie. Trupele thowar (combatanţii revoluţionari) apără Tripoli. Beneficiaţi de securitate şi stabilitate datorită membrilor thowar', a declarat generalul Fernana, aflat în capitala ţării.
'Când va fi formată armata naţională, trupele thowar îşi vor abandona armele', a adăugat el, menţionând că ministerele 'Apărării şi de Interne nu au destulă forţă' pentru a asigura securitatea capitalei.
Miercuri, sute de locuitori din Tripoli au manifestat pentru a cere plecarea din capitală a facţiunilor armate venite din alte oraşe, care au participat în august la 'eliberarea Tripoli' şi au rămas la faţa locului.
Guvernul a anunţat la acea dată că susţinea un plan al Consiliului local din Tripoli ce prevedea dezarmarea capitalei înainte de 31 decembrie. De atunci însă, nu a fost observată nicio măsură în acest sens.
Ffernana, care a precizat că face parte din grupul responsabil cu formarea noii armate, a cerut Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) să numească de urgenţă un şef de stat-major al armatelor.
'Fără numirea unui şef de stat-major, nu va exista armată naţională', a adăugat el.

Poliţiştii români se alătură acţiunilor umanitare desfăşurate în cadrul misiunilor internaţionale de menţinere a păcii


Poliţiştii români din Afganistan au participat, cu colinde româneşti şi preparate tradiţionale, la o acţiune caritabilă pentru copiii poliţiştilor afgani căzuţi la datorie

Poliţiştii români care desfăşoară misiuni internaţionale în Afganistan şi Haiti au participat la începutul lunii decembrie a.c., la acţiuni caritabile, organizate pentru a veni în sprijinul copiilor instituţionalizaţi şi al persoanelor aflate în dificultate.

În Afganistan, poliţiştii români s-au alăturat iniţiativei reprezentanţilor  misiunii EUPOL, sub egida căreia îşi desfăşoară activitatea, şi au participat, la data de 8 decembrie a.c., la un eveniment caritabil având ca scop strângerea de fonduri pentru orfelinatul şi şcoala unde sunt crescuţi şi învaţă copii ai poliţiştilor afgani căzuţi la datorie.

Pentru a strânge fonduri, poliţiştii români au organizat un stand cu specific românesc unde, alături de tradiţionalele colinde de iarnă, au oferit invitaţilor – poliţişti şi jandarmi din toate ţările care participă la misiunea internaţională de menţinere şi asigurare a păcii – preparate culinare tradiţionale româneşti, pregătite chiar de poliţiştii români. Contingentul român de jandarmi din Afganistan a fost permanent alături de poliţişti în acţiunea caritabilă.
      
Sumele strânse, alături de donaţiile proprii, au fost oferite de poliţiştii români aflaţi în misiune în Afganistan pentru consolidarea orfelinatului şi a şcolii unde învaţă copii ai poliţiştilor afgani căzuţi la datorie. 

La eveniment au participat reprezentanţi ai NTM-A (NATO Training Mission in Afghanistan), ISAF, ai corpului diplomatic din Kabul, precum şi membri ai contingentului român de jandarmi din Afganistan.

În Haiti, doi poliţiştii români aflaţi în misiune în această ţară au fost, la începutul acestei luni, la orfelinatul din Port au Prince pentru a oferi daruri persoanelor aflate în dificultate, cadourile fiind achiziţionate din sume strânse urmare a unor contribuţii benevole a membrilor întregului contingent de poliţişti români.

  

***

            Cei nouă poliţişti români aflaţi în misiune în Afganistan ocupă poziţii de îndrumători şi consilieri pe lângă oficialii afgani, fiind responsabili de implementarea proiectelor care sprijină democratizarea şi reformarea sistemului din această ţară.
           Misiunea de poliţie a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL) a fost inaugurată la data de 17 iunie 2007 ca urmare a Conferinţei de la Bonn din decembrie 2001 şi a Conferinţei de la Londra din 31 Ianuarie 2006 cât şi a invitaţiei adresată Uniunii Europene de către guvernul Republicii Islamice Afganistan de a deschide o misiune de poliţie civilă în această ţară.
          Totodată, din aprilie a.c., 66 de jandarmi români participă la misiunea de instruire NATO Training Mission a forţelor de ordine publică din Afganistan, care se înscrie în responsabilităţile ce revin României ca urmare a aderării la Alianţa Nord-Atlantică.
          Jandarmii români din Afganistan au ca misiuni pregătirea poliţiştilor afgani pentru prevenirea şi aplanarea conflictelor, instruirea privind procedeele folosite pe timpul desfăşurării misiunilor de ordine publică, precum şi pentru utilizarea armamentului din dotare.
           Secretarul de stat, şef al  Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică din cadrul MAI, chestor de poliţie Ioan Dascălu, a efectuat, în luna iulie a.c., o vizită de lucru în teatrul de operaţiuni din Afganistan.
           În acest context, oficialul MAI s-a întâlnit cu jandarmii români care execută misiunile specifice (potrivit Acordului tehnic între MAI din România şi  Comanda Centrală din cadrul Departamentului de Apărare al S.U.A. privind dislocarea forţelor MAI Român în Afganistan), precum şi cu cei opt poliţişti români care îşi desfăşoară activitatea în Kabul, în cadrul Misiunii EUPOL Afganistan, sub egida U.E..
            În Misiunea ONU din Haiti – MINUSTAH, 24 de poliţiştii români, mulţi dintre ei aflaţi la a doua misiune sub egida ONU, desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a criminalităţii, precum şi de pregătire specifică a Poliţiei Naţionale din Haiti.


***

Pe site-ul M.A.I. (www.mai.gov.ro) puteţi vizualiza imagini (foto) cu poliţiştii români din Afganistan şi Haiti care au participat la acţiunile umanitare desfăşurate în cadrul misiunilor internaţionale de menţinere a păcii.


DIRECŢIA INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE