marți, 6 decembrie 2011

Costea (MAE): România ia în calcul numirea unui reprezentant special pentru Afganistan


BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Secretarul de stat în MAE Doru Costea a declarat, la o conferinţă internaţională privind Afganistanul, că România ia în calcul numirea unui reprezentant special pentru această ţară, după deschiderea, în luna august, a unei misiuni diplomatice la Kabul.
"România a inaugurat, în august, o misiune diplomatică la Kabul cu scopul de a ne dezvolta relaţiile bilaterale cu Afganistanul şi de a ne reînnoi angajamentul faţă de stabilitatea societăţii afgane şi luăm în calcul numirea unui reprezentant special pentru Afganistan", a spus Costea, la o conferinţă desfăşurată la Bonn, citat de MAE.
Evenimentul a avut o largă participare, circa 85 ţări şi 15 organizaţii internaţionale, venind cu mesaje de continuare a angajamentelor asumate în Afganistan, îndeosebi privind întărirea capacităţii de guvernare a autorităţilor afgane, precizează Ministerul.
Costea a evidenţiat hotărârea României de a menţine personalul dislocat în cadrul ISAF şi EUPOL Afganistan până la momentul când cele două misiuni îşi vor atinge obiectivele propuse şi a anunţat intenţia României de a continua participarea la activităţile de instruire a forţelor naţionale afgane de securitate, inclusiv după data preconizată pentru finalizarea tranziţiei.
"Permiteţi-mi să subliniez că România este hotărâtă să rămână alături de prietenii din Afganistan de-a lungul şi după încheierea perioadei de tranziţie", a spus el.
Costea a amintit în discursul rostit că România a susţinut în mod activ încă de la început campania militară din Afganistan, unde a contribuit cu trupe al căror număr a crescut ajungând azi la 1880.
Totodată, secretarul de stat a amintit că militarii români şi-au pierdut viaţa în Afganistan, Costea aducând un omagiu familiilor acestora.
E a amintit că în 2011, pentru a doua oară, România şi- a asumat responsabilitatea operării aeroportului din Kabul. El a mai spus că numai în acest an România a contribuit la eforturile de pregătire a forţelor afgane trimiţând 59 de instructori de armată şi 66 de jandarmi, care au antrenat peste 4.000 de afgani.
Potrivit MAE, conferinţa internaţională din 5 decembrie constituie evenimentul politic principal al anului 2011 în ceea ce priveşte "problematica Afganistan".
Pe agenda reuniunii au fost incluse aspecte civile ale procesului de tranziţie până în 2014, angajamentul pe termen lung al comunităţii internaţionale în Afganistan şi în regiune, îndeosebi pentru perioada 2015-2024, procesul politic menit să contribuie la reconcilierea inter-afgană, stabilizarea ţării şi întărirea cooperării regionale.
Au fost prezente statele care contribuire la realizarea misiunii ISAF, precum şi organizaţiile internaţionale care derulează programe în Afganistan, printre care: ONU, OSCE, UE, NATO, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Banca pentru Dezvoltare Asiatică, Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, OIC/Organizaţia pentru Cooperare Islamică, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu