miercuri, 30 iunie 2010

Localităţile riverane Dunării sunt în alertă


Sistemul de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin, Instituţia Prefectului şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului au solicitat miercuri tuturor primăriilor situate în zonele riverane Dunării să fie în alertă, având în vedere faptul că debitul fluviului este în creştere.
„Primăriile şi Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă trebuie să ia toate măsurile ce se impun în astfel de situaţii, astfel încât, pagubele să fie cât mai mici. În special, trebuie să se acorde o atenţie deosebită salvării vieţii oamenilor”, a afirmat prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea.
Localităţile din Clisura Dunării vizate sunt Pojejena, Coronini, Sicheviţa, Berzasca, Socol şi Moldova Nouă.
La momentul de faţă, debitul Dunării la Baziaş, intrarea în ţară a fluviului, este de 13.350 metri cub pe secundă, cu 3.000 m.c./s. mai puţin decât la inundaţiile din 2006, dar este în creştere.
După cum a precizat Dorin Gavril, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Caraş-Severin, în prezent, debitul nu pune în prezent probleme localităţilor riverane Dunării, însă, dacă acesta creşte la peste 14.000 m.c./s., situaţia s-ar putea schimba.
Debitul fluviului Dunărea de la ora actuală depăşeşte cu mult media multianuală a lunii iunie, de 6.400 m.c./s.
Totodată, prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea, a atras atenţia şi primarilor şi comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, pentru orele următoare, având în vedere avertizarea de tip Cod Galben, care vizează zonele localităţilor Prigor, Dalboşeţ, Sicheviţa, Bolvaşniţa, Slatina Timiş, Teregova.

Poliţiştii cărăşeni sunt alături de cetăţenii afectaţi de inundaţii

În cursul zilelor de 29 şi 30 iunie a.c., peste 35 de poliţişti cărăşeni, în special cei de la formaţiunile de ordine publică, poliţie rutieră şi de la posturile de poliţie comunale, au desfăşurat activităţi în sprijinul locuitorilor din zona comunelor Armeniş, Teregova dar şi Bozovici, afectate de inundaţii.
Poliţiştii rutieri au asigurat fluenţa şi siguranţa traficului rutier pe şoselele care au fost afectate de alunecări de teren sau au fost acoperite cu apă, interzicând, acolo unde s-a impus, accesul în zonele calamitate, deviind traficul rutier pe rute alternative.
Poliţiştii de ordine publică au executat activităţi de menţinere a ordinii publice în zonele afectate de inundaţii şi au participat alături de lucrători din cadrul I.S.U. Caransebeş la căutarea celor două persoane luate de viitură, în data de 29.06.2010 de pe raza localităţii Sat Bătrân.
Evoluţia fenomenelor hidro - meteorologice este monitorizată în permanenţă iar în cazul producerii de inundaţii, echipe de intervenţie formate din poliţişti sunt pregătite să intervină în sprijinul populaţiei şi pentru limitarea pagubelor.



Insp. ADRIANA BEŢA

ACŢIUNILE COMPLEXE DE COMBATERE A EVAZIUNII FISCALE CU LEGUME ŞI FRUCTE

În perioada 24 – 30 iunie a.c., poliţiştii de investigarea fraudelor, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R., au acţionat la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale prin achiziţii intracomunitare şi importuri de legume-fructe şi flori din ţările Uniunii Europene şi din spaţiul extracomunitar.

Acţiunea, derulată sub coordonarea şefului Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre Tobă şi a preşedintelui ANAF, Sorin Blejnar, a vizat verificări privind legalitatea achiziţiilor intracomunitare pe parcursul tranzacţiilor comerciale de la furnizorii externi, operatorii de transport internaţional, importatorii, depozitarii de legume şi fructe, precum şi toate tranzacţiile de vânzare către piaţa internă en-detail.
În perioada menţionată poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor al I.P.J. Caraş-Severtin în cooperare cu specialişti ai Gărzii Financiare şi inspectori din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, au acţionat la nivelul judeţului, pentru identificarea şi sancţionarea ilegalităţilor îb dom comercial leg si fru ct, fiind verificate 24 de societăţi comerciale.
Până în prezent a fost constatată o singură infracţiune la Legea 241/2005, privind evaziunea fiscală, la nivelul inspectoratului fiind în cercetare şi alte dosare cu acest gen de infracţionalitate.
Cu ocazia controalelor efectuate au fost aplicate 14 contravenţii de natură economică, valoarea amenzilor aplicate fiind de aproximativ 10.000 lei.
Totodată, au fost ridicate şi indisponibilizate, în vederea confiscării, aproximativ 1.000 kilograme de legume şi fructe, ce erau comercializate fără documente de provenienţă .
Verificările efectuate au evidenţiat practici ilegale precum neevidenţierea vânzărilor şi cumpărărilor de legume şi fructe, livrarea de mărfuri fără documente legale sau utilizarea de documente contabile falsificate.
Acţiunea continuă şi vizează legalitatea tuturor operaţiunilor de import sau achiziţii intracomunitare.

Exemple:

A. S., în calitate de administrator al unei societăţi comerciale din Oraviţa, în cursul anului 2009, a efectuat achiziţii intracomunitare de legume, în valoare de 42.944 euro, fără ca aceste achiziţii să fie înregistrate în contabilitate, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale la bugetul consolidat al statului.

La nivelul Serviciului e Investigare a Fraudelor al I.P.J. se află în lucru dosarul penal privind o societate comercială din zoana municipiului Caransebeş, al cărui administrator, în anul 2008, a efectuat achiziţii intracomunitare de legume în valoare de 96.835 euro în baza unor documente falsificate.


Insp. ADRIANA BEŢA

PENTRU UN MINISTER AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ

de Mario BALINT

Despre înfiinţarea, la nivelul Guvernului României, a unui Minister al Situaţiilor de Urgenţă, sau a unei Agenţii specializate, vorbesc "mai apăsat" din anul 2006, atunci cînd, mai bine de o lună de zile, împreună cu actualul Comandant al Jandarmeriei Române, excelentul profesionist General Dr. Olimpiodor ANTONESCU, am bătut Dunărea pe toată lungimea sa de 1050 de km de sector românesc, răvăşit, înecat, distrus de diluviul fără precedent. Vorbeam cu distinsul profesor în uniformă, într-o noapte, stînd pe un dig din saci cu nisip construit chiar pe mijlocul şoselei la Mănăstirea, sau Spanţov, în judeţul Călăraşi, ce bine ar fi dacă în România ar exista o FEMA care să preia comanda întregii structuri de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă, cu intervenţii, cazări, hrăniri etc, post-urgenţă, cu remedierea pagubelor şi eliberarea terenului, dar, mai ales în materie de PREVENIRE, asta însemnînd gestionarea tipurilor de situaţii de urgenţă, materiale, fonduri, oameni, lucrări etc. Discuţia noastră se desfăşura pe fundalul unei ploi mărunte, în hîrşîitul ritmic al lopeţilor militarilor ajutaţi de farurile unui camion al jandarmeriei.

După acel moment, am încercat să-mi exprim punctul de vedere în faţa unor oameni politici la care aveam acces. Unii, parlamentari de Caraş-Severin, alţii, nu. Unii mă priveau ca pe o ciudăţenie care le vorbea de o "prostie" care nu figura pe agenda personală de parlamentar. Alţii, mă băteau prieteneşte pe umăr şi spuneau: "da, da"... Întreb, din nou: CARE SÎNT PRIORITĂŢILE OAMENILOR POLITICI PE CARE ÎI TRIMITEM ÎN PARLAMENT? SITUAŢIILE DE URGENŢĂ NU FIGUREAZĂ PRINTRE ACESTEA? UN MINISTER AL SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ, SAU O AGENŢIE NU AR DA MAI MULTĂ COERENŢĂ GESTIONĂRII UNOR ASTFEL DE SITUAŢII? De zece ani România se confruntă cu inundaţii în aceleaşi zone. Deşi ştiu unde se revarsă apele, în fiecare an autorităţile sînt luate prin surprindere şi spun că natura este de vină. Potrivit estimărilor, în ultimiii 10 ani aproximativ 280 de persoane au murit din cauza inundaţiilor, iar pagubele oficiale înregistrate sînt de milioane de euro. Potrivit specialiştilor, cauzele inundaţiilor sînt aceleaşi în fiecare an: fenomenele de tip flash-flood (căderea unor cantităţi importante de precipitaţii, în intervale scurte de timp), depăşirea capacităţii de transport a podurilor şi podeţelor, defrişarea pădurilor, construirea de case în zonele inundabile şi neîntreţinerea corespunzătoare a cursurilor de apă.

În lista celor 229 de state şi teritorii care se situează la polii riscului de dezastre se află şi România, care prezintă un risc mediu, împreună cu Japonia, Germania, Rusia, Grecia, Canada, Elveţia, Belgia şi Olanda. Sărăcia şi infrastructura deficitară însă, sînt factori care cresc riscul de producere a dezastrelor naturale, şi implicit pe cel de mortalitate. Dar, România, împreună cu alte ţări precum Afganistan, Algeria şi Congo se numără printre ţările cu nivel de risc “foarte ridicat” în ceea ce priveşte expunerea la calamităţi naturale şi fenomene meteorologice extreme. Conform Indexului privind Riscul de Mortalitate, dezbătut în cadrul celei de-a doua sesiuni a Platformei Globale pentru Reducerea Dezastrelor, la Geneva, în 16 iunie 2009, ţara noastră se află pe lista ţărilor cu grad foarte ridicat de expunere la calamităţi naturale. Acest fapt a fost admis şi de directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie - Ion Sandu, care a afirmat că în România, fenomenele meteorologice extreme sînt din ce în ce mai frecvente. El a afirmat că „În sudul ţării, fenomenul de aridizare se accentuează de la un an la altul, iar ploile torenţiale sînt tot mai dese” adăugînd că tot sudul Europei e încadrat în clasa de risc „foarte ridicat” în privinţa expunerii la calamităţi şi fenomene meteo extreme. România are în prezent planuri şi strategii pentru refacerea luncilor inundabile ale rîurilor, ca soluţii pentru reducerea riscului de inundaţii, dar acestea rămîn pe hîrtie, potrivit organizaţiei World Wide Fund for Nature (WWF). De exemplu, în Planul de Management pentru fluviul Dunărea, România propune 473.000 hectare în lunca îndiguită a Dunării, dar termenul de realizare este incert. Cu toate acestea, inundaţiile reven frecvent în România şi ameninţă comunităţile de pe malurile Dunarii.

Potrivit specialiştilor, numărul persoanelor care vor fi afectate de dezastre naturale va creşte cu 50% pînă în 2015, ajungînd la 375 milioane de persoane, în condiţiile în care, oricum numărul lor s-a dublat în ultimii 30 de ani. Aproximativ 252 milioane de oameni sînt afectaţi în prezent de dezastrele naturale, excluzînd cutremurele, erupţiile vulcanice sau alte pericole care nu au legatură cu apa. În aceste situaţii, este de neînţeles de ce din nou DECIDENTUL POLITIC este cel care nu ia în seamă propunerilor specialiştilor. Un minister al situaţiilor de urgenţă, cu un corp de specialişti, care să coordoneze structurile ISU şi SMURD, separat de Ministerul de Interne, se impune cu fermitate acum şi în viitor. DE asemenea, crearea unui corp specializat de jurnalişti care să nu inducă panică gratuită, prin formulări idioate şi o neînţelegere crasă a fenomenelor. Aceştia ar trebui instruiţi pentru: cunoaşterea şi analiza legislaţiei în domeniu; scopul, obiectivele, principiile şi atribuţiile Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă; apărarea împotriva efectelor dezastrelor; metode cantitative specifice managementului situaţiilor de urgenţă; decizia în situaţii de urgenţă; perspectiva ONU, UE şi NATO privind situaţiile de urgenţă; evaluarea riscurilor locale; planificarea, organizarea şi conducerea acţiunilor de căutare-salvare; principiile organizării acordării îngrijirilor medicale prespitaliceşti în dezastre; primul ajutor al victimelor la locul dezastrului; planurile de urgenţă ale sectorului de sănătate pentru managementul afluxului masiv de victime; organizarea spitalicească de urgenţă; transmisiile din zone de risc şi situaţii de urgenţă în media-pool şi DEMS.

Cîteva recomandări, de bun simţ, pe care nu cred că le va lua cineva în calcul!

UCIŞI DE VIITURĂ



În data de 30.06.2010, în jurul orei 08.00, pe malul stâng al Râului Timiş, în zona localităţii Slatina Timiş, la o distant de 16 m de podul care face legătura între D.N. 6 şi localitatea Slatina Timiş, a fost găsită o persoană de sex feminin decedată.
Aceasta a fost identificata de membrii familiei ca fiind G. S. MARIA, de 40 ani, din Caransebeş, dispărută în urma viiturilor din seara zilei de 29.06.2010 din localitatea Sat Bătrân, în timp ce se deplasa împreună cu soţul său, cu un autoturism, spre municipiul Caransebeş.

În urma activităţilor de căutare efectuate de către lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş, a posturilor de poliţie arondate precum şi de către lucrătorii I.S.U. Caransebeş, în jurul orei 11.20, pe raza comunei Slatina Timiş, pe malul stâng al Râului Timiş, în zona numită “Lunca Zăvoiului”, a fost găsit şi cadavrul lui G. S. NICOLAE DORIN, de 47 ani, din Caransebeş, soţul femeii găsite decedată. Acesta era prins într-un gard din scânduri de lemn ce delimitează terenurile agricole.

Cadavrele celor doi soţi au fost transportate la Morga Spitalului Judeţean Caransebeş în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

VIITURĂ ÎN CARAŞ-SEVERIN




Viitură pe păraiele din comuna Armeniş
Precipitaţiile înregistrate, ieri 29 iunie a.c, au dus la scurgeri de pe versanţi şi crearea de torente ce au afectat localităţile Feneş, Sat Bătrân şi Submargine, aparţinătoare comunei Armeniş. Două persoane care circulau cu un autoturism au fost luate de viitură pe raza localităţii Satbâtrân, iar zeci de case din localităţile amintite au fost în pericol din cauza apelor care au antrenat cantităţi mari de pământ, bolovani şi buşteni. Din fericire, casele nu au suferit stricăciuni iremediabile. Terenul în pantă a făcut ca apa să se scurgă prin curţi, grădini, inundând fântânile, pivniţele şi afectând, în unele gospodării, clădirile anexelor, fără a inunda casele propriu-zise. Echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului Caransebeş acţionează cu două autospeciale şi două motopompe la evacuarea apei din pivniţele caselor.
Totodată, circulaţia pe drumul E70 a fost întreruptă din cauza creşterii debitelor râului Timiş dar şi a apei care se scurgea de pe panta ce mărgineşte şoseaua. După aproximativ 30 de minute, la ora 17.45 situaţia s-a remediat, traficul fiind reluat fără a se înregistra alte probleme. Circulaţia rutieră a mai fost blocată şi pe DN 57B ce face legătura între localităţile Bozovici şi Anina. La deblocarea drumului au acţionat echipe de muncitori din cadrul Secţiei Orşova – Drumuri Naţionale.
Inundaţiile au determinat şi blocarea căii ferate, în zona localităţii Teregova, ce face legătura între Timişoara şi Bucureşti. Muncitorii CFR acţionează la îndepărtarea pământului şi crengilor de copaci care blochează linia.

Inventarierea pagubelor nu a fost încă realizată. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă trebuie să facă aceste lucru şi să transmită o situaţie în acest sens, în mod operativ, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” Caraş-Severin.

CONTACT:
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Plutonier Anca BALINT

marți, 29 iunie 2010

ALUNECARI DE TEREN

Datorită ploilor abundente căzute în după-amiaza zilei de 29.06.2009, pe D.N. 57B, la ieşirea din Bozovici către Oraviţa, s-a produs o alunecare de teren, care a dus la blocarea traficului rutier.
La această oră (19.30) s-a reuţit degajarea parţială a carosabilului, în prezent circulându-se pe un singur sens.

Datorită ploii torenţiale a fost afectată circulaţia feroviară şi circulaţia rutieră pe D.N. 6 Orşova – Caransebeş. În intervalul orar 18.15 – 19.15, pe raza localităţii Armeniş, între kilometrii 429 şi 431, carosabilul a fost acoperit complet de apă, circulaţia rutieră fiind blocată.
La această oră traficul rutier pe D.N. 6 s-a reluat, după ce apa s-a retras de pe carosabil.
Traficul feroviară este încă întrerupt pe raza localităţii Armeniş.

De asemenea, au fost grav afectate de precipitaţiile puternice satele Feneş, Submargines şi Sat Bătrân.

Recomandăm participanţilor la trafic să circule cu prudenţă şi să respecte indicaţiile agenţilor de circulaţie aflaţi în zonele afectate.



Insp. ADRIANA BEŢA

luni, 28 iunie 2010

BULETIN INFORMATIV

Incendiu la moara din Bocşa
Vechea moară din oraşul Bocşa, o clădire formată din P+3, a fost cuprinsă, sâmbătă 26 inie a.c., de flăcări. Incendiul a fost unul de proporţii însă fără să fi produs pagube dat fiind faptul că moara era dezafectată, iar clădirea în curs de demolare. Totuşi, exista riscul de extindere a focului la două case particulare aflate în apropiere. Astfel pompierii militari şi-au creat dispozitivul de intervenţie în aşa fel încât să supravegheze în permanenţă locuinţele oamenilor.
Pentru localizarea şi stingerea acestui incendiu s-a intervenit în cooperare de către Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bocşa şi Detaşamentul de Pompieri Reşiţa al Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin.
Potrivit observaţiilor efectuate la faţa locului, se pare că incendiul a izbucnit ca urmare a utilizării mijloacelor de tăiere autogene fără respectarea normelor.

Bombă la Reşiţa
Duminică, 27 iunie a.c., echipa pirotehnică a ISU „SEMENIC” Caraş-Severin a fost solicitată să intervină la ridicarea, de pe Bulevardul Revoluţiei, din municipiul Reşiţa, unei bombe de aruncător cal. 120 mm.
Lucrările executate la infrastructura subterană a municipiului scot la suprafaţă, în mod periodic, muniţie neexplodată. În aceste condiţii, reamintim că manevrarea acestor obiecte, elemente este periculoasă, pentru ridicarea lor trebuie anunţate la 112 echipele specializate în acest sens.

38 de poliţişti vor acţiona zilnic pentru buna desfăşurare a examenului naţional de bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2010

Poliţiştii din Caraş-Severin vor acţiona pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă publică în toate unităţile de învăţământ de pe raza judeţului în care se va organiza Examenul Naţional de Bacalaureat 2010, sesiunea iunie - iulie 2010.
Poliţiştii vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la cele 15 unităţi de învăţământ din judeţ în care va avea loc examenul şi la cele două centre zonale de corectare.
În scopul realizării acestui obiectiv vor acţiona conform competenţelor, zilnic, pe perioada desfăşurării examenului de bacalaureat, 38 de poliţişti (dintre care 27 de la structurile de ordine publică şi 11 de la structurile de poliţie rutieră).
Vor fi efectuate patrulări de către poliţiştii din dispozitivele de ordine şi siguranţă publică în timpul deplasării candidaţilor şi a însoţitorilor acestora spre locurile de susţinere a examenelor iar poliţiştii rutieri vor asigura fluidizarea traficului rutier în zona instituţiilor de învăţământ, în scopul prevenirii accidentelor rutiere şi a ambuteiajelor.
De asemenea vor fi luate măsuri specifice de siguranţă publică în zona adiacentă instituţiilor de învăţământ pentru combaterea cerşetoriei şi a comerţului ambulant neautorizat şi vor fi luate măsuri faţă de persoanele care prin comportamentul sau activităţile pe care le desfăşoară afectează climatul de siguranţă publică.

Insp. ADRIANA BEŢA


BULETIN DE PRESĂ


COLIZIUNE FAŢĂ - SPATE ÎNTRE DOUĂ AUTOTURISME, SOLDATĂ CU UN RĂNIT UŞOR
În data de 27.06.2010, în jurul orei 09.00, pe D.N. 6, pe raza localităţii Buchin, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală uşoară a unei persoane.
În timp ce D. IULIAN, de 32 ani, din comuna Afumaţi, judeţul Dolj, conducea un autoturism din direcţia Caransebeş - Orşova, nu a păstrat o distanţă de siguranţă în mers faţă de autoturismul care circula în faţa sa, condus de către P. IOSIF, de 57 ani, cetăţean român cu domiciliul în Austria, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto P. IOSIF, care a fost transportat la Spitalul Municipal Caransebeş pentru acordare de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În momentul producerii accidentului ambii conducători auto purtau centura de siguranţă.
În continuare se efectuează cercetari faţă de D. IULIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184 Cod Penal.

PROFITÂND DE FAPTUL CĂ A ADORMIT ÎN TREN, I-A FURAT BANII DIN POŞETĂ
În data de 27.06.2010, în jurul orei 15.20, Serviciul Poliţiei Transporturi Feroviare Caransebeş a fost sesizat de către A. SOLOMIA, de 60 ani, din Caransebeş, cu privire la faptul că în timp ce călătorea cu trenul din direcţia Reşiţa - Caransebeş, i-a fost sustrasă din poşetă suma de 150 lei.
În urma verificărilor efectuate a fost depistat autorul faptei, B. MARINEL, de 43 ani, din Vişeul de Sus, judeţul Maramureş care, profitând de faptul că victima a adormit, i-a sustras banii din poşetă, după care a coborât în Gara C.F.R. Caransebeş, unde a fost depistat de lucrătorii Serviciului Poliţiei Transporturi Feroviare din localitate.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.
Faţă de B. MARINEL se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.



Insp. ADRIANA BEŢA

sâmbătă, 26 iunie 2010

AFGANISTAN: ÎNTRE SPRIJINUL CIVILILOR ŞI RĂZBOIUL PIERDUT

Recenta schimbare a generalului Stanley McChrystal, comandantul forţelor americane şi ale NATO din Afganistan, este dovada că SUA şi aliaţii lor au pierdut războiul, se arată în două comunicate publicate pe două site-uri islamiste, relatează CNN. Preşedintele american Barack Obama a dorit să salveze aparenţele prin demiterea generalului Stanley McChrystal şi prin aducerea în locul său a generalului David Petraeus, se precizează într-un comunicat transmis de purtătorul de cuvînt al talibanilor, Qari Mohammad Yousif Ahmadi. Într-un alt comunicat, o grupare care se autointitulează Emiratul Islamic al Afganistanului susţine că Petraeus este "epuizat mental" din cauza lungimii războiului, care a început în octombrie 2001. "Nouă ani de activităţi militare, diferite strategii şi pagube materiale şi umane uriaşe în mîinile mujahedinilor i-au condus pe cruciaţi într-o suferinţă totală", se arată în documentul citat.

După 9 ani de război în Afganistan, militarii continuă să acorde sprijin medical şi umanitar populaţiei civile, traumatizată după 30 de ani de război neîntrerupt.

vineri, 25 iunie 2010

BULETIN DE PRESĂ



CERCETAT PENTRU DISTRUGEREA UNUI APARAT ELECTRONIC DE JOCURI DE NOROC
În data de 24.06.2010, în jurul orei 20.30, lucrătorii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Oraviţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr a distrus un aparat electronic de jocuri de noroc într-un bar situat în staţia C.F.R. Oraviţa.
În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Oraviţa care l-au identificat pe P. M. D, de 16 ani, din Oraviţa, căruia i-au întocmit dosar penal pentru săvârşire infracţiunii de distrugere.


TÂNĂRĂ DE 24 ANI DEPISTATĂ FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM
În data de 24.06.2010, în jurul orei 21.15, pe raza localităţii Prisaca, a fost depistată M. VIRGINIA CRISTINA, de 24 ani, din comuna Constantin Daicoviciu, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.
Faţă de M. VIRGINIA CRISTINA se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană care nu posedă permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86, al. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată.



Insp. ADRIANA BEŢA

joi, 24 iunie 2010

BULETIN DE PRESĂ


1000 PACHETE DE ŢIGĂRI NETIMBRATE AU FOST GĂSITE ASCUNSE ÎNTR-UN AUTOTURISM
În data de 23.06.2010, în jurul orei 12.00, cadrele de poliţie aflate în filtru organizat pe D.N. 57, pe raza localităţii Grădinari, au oprit pentru control un autoturism ce circula din direcţia Oraviţa - Timişoara, fiind condus de B. PETRU-CLAUDIU, 28 de ani, din comuna Socol.
În urma controlului, sub capota motor şi sub bancheta din spate a autoturismului au fost descoperite 1.000 pachete de ţigări netimbrate.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării iar conducătorul auto a fost sancţionat conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, cu amendă în valoare de 1.000 lei.
Valoarea ţigărilor pe piaţa neagră este de aproximativ 7.000 lei.

FĂRĂ PERMIS LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM NEÎNMATRICULAT
În data de 23.06.2010, în jurul orelor 11.42, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Caransebeş l-au depistat în trafic, pe Aleea Mărăşeşti din localitate, pe I. GHEORGHE - CRISTIAN, de 38 ani, din Oţelu Roşu, care conducea un autoturism neînmatriculat în circulaţie.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale poliţiei s-a stabilit faptul că I. GHEORGHE - CRISTIAN nu poseda permis de conducere auto.
Faţă de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 85 al. 1 şi art. 86 al. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată.

MINOR ACCIDENTAT DE UN MOPED
În data de 23.06.2010, în jurul orei 19.40, pe D.J. 573A, pe raza localităţii Mercina, comuna Vărădia, s-a produs un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat rănirea uşoară a unui pieton.
În timp ce G. MIRCEA CĂTĂLIN, de 32 ani, din Ciclova Română, conducea un moped neînregistrat, din direcţia Greoni - Vrani, l-a acroşat pe minorul Ţ. I., 9 ani, din localitate, care a pătruns pe partea carosabilă, fără a se asigura, alergând după o minge.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului care a fost transportat la Spitalul Oraviţa pentru acordare de îngrijiri medicale, fără a fi necesară internarea. Ulterior, la cererea părinţilor, minorul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Reşiţa, pentru mai multe investigaţii medicale.
Faţă de G. MIRCEA CĂTĂLIN se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

DEPISTAŢI DE PATRULA MIXTĂ ÎN TIMP CE TRANSPORTAU BARE METALICE FURATE
În noaptea de 23/24.06.2010, în jurul orei 02.40, în cartierul Câlnic al municipiului Reşiţa, patrula mixtă de siguranţă publică formată dintr-un poliţist şi un jandarm, au oprit în trafic un microbuz în care se aflau nouă persoane de etnie rromă.
În urma controlului efectuat s-a constatat faptul că în interiorul autoutilitarei se aflau 15 bare metalice de aproximativ patru metri lungime şi diametrul de 10 cm, ce au fost sustrase din incinta unei societăţi comerciale din Moniom.
Valoarea bunurilor sustrase se ridică la valoarea de 7.000 lei.
Faţă de cele nouă persoane s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208, 209 Cod Penal.



Insp. ADRIANA BEŢA

miercuri, 23 iunie 2010

BULETIN DE PRESĂ


DISPĂRUTĂ DE LA DOMICILIU
În data de 21.06.2010, lucrătorii Postului de Poliţie Teregova au fost sesizaţi de către fratele lui VUCULESCU CRINA, de 51 ani, din localitate, cu privire la faptul că aceasta a plecat de la domiciliu din data de 18.06.2010 şi nu s-a mai întors.
VUCULESCU CRINA este cunoscută cu afecţiuni psihice iar din declaraţiile fratelui său a reieşit faptul că a ceasta a mai fost plecată de la domiciliu de mai multe ori, frecventând îndeosebi staţiile C.F.R. din localităţile Caransebeş, Băile Herculane şi Timişoara.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că persoana dispărută a fost observată în data de 18.06.2010, în jurul orelor 21.20, în staţia C.F.R. Lugoj, unde a urcat într-un tren spre Caransebeş.
La data dispariţiei VUCULESCU CRINA era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni din material textil, în carouri negru cu alb, bluză de culoare neagră şi pantofi de culoare maro.
Semnalmente: înălţime 1,60 - 1,65 metri, aproximativ 68 kg, păr blond spre cărunt, ochi albaştri, faţa ovală şi nu prezintă semne particulare.
Cine poate oferi relaţii este rugat să sune gratuit la numărul pentru situaţii de urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.



ACŢIUNE A POLIŢIŞTILOR RUTIERI DIN ORAVIŢA PENTRU DEPISTAREA NEREGULILOR DIN TRAFIC
În perioada 21-22 iunie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraş Oraviţa au desfăşurat o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere cauzate de viteza excesivă dar şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă rutieră pe şosele.
Astfel, în cele două zile de desfăşurare a acţiunii, poliţiştii rutieri au controlat 172 de autoturisme şi au aplicat 41 de sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care: 13 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, nouă pentru nepurtarea căştilor de protecţie de către conducătorii de mopede, cinci pentru nepurtarea centurii de siguranţă, trei pentru circulaţie pe sectoare de drum unde accesul era interzis, două pentru opriri neregulamentare şi nouă pentru alte abateri.
Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la suma de 6.060 lei.
Au fost reţinute două permise de conducere (unul pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi unul pentru viteză) şi a fost constatată o infracţiune de conducere a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.

Exemplificăm:
În data da 22.06.2010, în jurul orei 16.00, a fost depistat pe strada Cloşca din Oraviţa un autoturism Audi Q7 ce rula cu viteza de 117 km/h, pe un sector de drum unde limita de viteză era de 50 km/h. La volanul bolidului se afla H. FLORIAN, de 38 ani, care a fost sancţionat contravenţional şi i s-a suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe o perioadă de 90 zile.

Acţiuni pe linie de silvicultură organizate la nivelul
judeţului Caraş-Severin


Pentru diminuarea agresiunilor îndreptate împotriva fondului forestier, în perioada 10.05 - 22.06.2010, poliţiştii de ordine publică din judeţul Caraş-Severin au intensificat şi diversificat acţiunile, identificându-se până în prezent o serie de ilegalităţi privind respectarea legislaţiei silvice săvârşite de administratorii societăţilor comerciale precum şi de către persoane fizice şi juridice care deţin fond forestier.
Cauzele principale ale tăierilor ilegale şi ale faptelor ilicite asociate se regăsesc, în principal, în tendinţa de obţinere imediată de venituri din tăierea, exploatarea şi valorificarea ilegală a lemnului.
Mulţi agenţi economici din acest sector deţin instalaţii de debitat neomologate, încalcă reglementările în materie de protecţie a mediului, folosesc forţă de lucru fără forme legale, recurg la modalităţi de aprovizionare cu buşteni fără documente de provenienţă, care duc la amplificarea practicilor ilegale de sustragere, prelucrare şi valorificare a materialului lemnos.
Pentru prevenirea şi combaterea tăierilor ilegale de arbori din păduri, a faptelor ilegale asociate cu circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin s-a întocmit un plan comun de acţiune, împreună cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspecţia Silvică Caraş-Severin, Direcţia Silvică, Garda Financiară, Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Garda de Mediu - Comisariatul Judeţean Caraş-Severin
Planul comun de acţiune a avut ca scop:
Prevenirea tăierilor ilegale de arbori
Verificarea legalităţii funcţionării instalaţiilor de debitat material lemnos (gatere, banzice şi circulare);
Verificarea documentelor de transport, de intrare şi ieşire, a proceselor verbale de transformare a materialului lemnos intrat, a sortimentelor rezultate etc., la instalaţiile de debitare primară a materialului lemnos;
Verificarea respectării dispoziţiilor legale privitoare la protecţia mediului cu ocazia exploatării masei lemnoase (regimul deşeurilor rezultate din prelucrarea materialului lemnos, verificarea comercializării speciilor protejate);
Verificarea legalităţii procurării documentelor de provenienţă şi transport al materialelor lemnoase ce sunt supuse actelor de comerţ efectuate de firmele ce intermediază vânzarea – cumpărarea de masă lemnoasă;
Controlul circulaţiei materialului lemnos pe drumurile publice şi forestiere prin organizarea de acţiuni punctuale;
Verificarea provenienţei materialului lemnos;
Astfel, cu ocazia acţiunilor desfăşurate au fost verificate 362 de instalaţii de debitare a materialului lemnos, au fost organizate 288 controale privind circulaţia materialului lemnos, dintre care 212 pe drumurile publice şi 76 în fondul forestier şi au fost constatate 43 de infracţiuni, dintre care 18 au fost constatate în fondul forestier proprietatea publică a statului, patru infracţiuni în fondul forestier proprietatea publică a unităţilor administrativ teritoriale, 10 infracţiuni în fondul forestier proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice, două infracţiuni în fondul forestier proprietatea privată a unităţilor administrativ teritoriale şi nouă alte infracţiuni.
Au fost aplicate 74 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 53.000 lei şi a fost confiscată cantitatea de 103,5 m.c. material lemnos, în valoare de 22.700 lei.
Exemplificăm:
În urma unei acţiuni pe linie de prevenire şi combatere a tăierilor ilegale de material lemnos, Poliţiştii din cadrul Compartimentului Silvic al I.P.J. Caraş-Severin i-au prins în flagrant pe T. ŞTEFAN, de 55 ani, C. IOAN, de 51 ani şi B. CONSTANTIN, de 63 ani, toţi din Reşiţa, în timp ce tăiau material lemnos cu un motofierăstrău, din fondul forestier al Consiliului Local Reşiţa.
Celor trei li s-a întocmit dosar penal iar motofierăstrăul şi materialul lemnos au fost ridicate în vederea confiscării.


Insp. ADRIANA BEŢA

Ploile nu au ocolit judeţul Caraş-Severin

Precipitaţiile abundente din cursul zilei de ieri, 22 iunie a.c., au dus la inundarea mai multor pivniţe şi subsoluri din municipiul Reşiţa. Astfel, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin a fost solicitat să intervină la evacuarea apei din pivniţele a nouă case particulare din Reşiţa, inclusiv cartierul Ţerova, dar şi din subsolul clădirii Trezoreriei din municipiu.
Tot în cursul zilei de ieri au mai fost inundate şi pivniţele de la două case particulare în localitatea Nicolinţ, comuna Ciuchici unde, pentru remedierea situaţiei, a acţionat Secţia de Pompieri Oraviţa.
La Comorâşte, comuna Forotic pompierii militari au intervenit, în sprijinul populaţiei, la evacuarea apei din 15 fântâni (publice şi particulare) afectate de infiltraţiile din pânza freatică.


CONTACT:
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Plutonier Anca BALINT

marți, 22 iunie 2010

INUNDATII... GRATIS!




Aproximativ 30 de localităţi, din care patru oraşe, din judeţul Caraş-Severin au fost afectate de inundaţiile care au avut loc în perioada 15 mai - 1 iunie, valoarea pagubelor ridicându-se la 44,2 milioane lei.
'Speranţa stă în bugetele ministerelor, respectiv ale Mediului şi Pădurilor şi Administraţiei şi Internelor, având în vedere că Fondul de intervenţie aflat la dispoziţia Guvernului este epuizat. Pagubele sunt destul de mari, însă sperăm că finanţarea pentru lucrările de amenajare a mai multor cursuri de apă de pe teritoriul judeţului Caraş-Severin va fi urgentată, dat fiind faptul că există, în momentul de faţă, în cea mai mare parte, întocmite studiile de fezabilitate', a precizat prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea.
Cele mai mari pagube, raportate marţi în şedinţa Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, s-au înregistrat, în perioada amintită, la Anina, Moldova Nouă şi Bocşa.
În total, au fost afectate 43 de case, 37 de gospodării şi anexe, trei poduri, 28 de podeţe, 73 de fântâni, precum şi aproape 5 kilometri de eroziuni de mal. Nu au fost înregistrate victime omeneşti, dar au fost pierdute 37 de animale.
Fenomene hidro-meteorologice s-au înregistrat şi după data de 1 iunie, însă valoarea pagubelor produse în urma acestora urmează să fie stabilită în perioada următoare.
Aici intră pagubele care au avut loc la Vârciorova, unde două biserici au fost decopertate de vânt, ca de altfel şi căminul cultural, dispensarul, şcolile, dar şi peste 60 de case.
În şedinţa de marţi 22 iunie a Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, Prefectul judeţului, Octavian Ţunea s-a arătat sceptic cu privire la primirea banilor necesari , afirmând că fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului este 0, iar rectificarea din luna iulie are şanse să fie negativă.

luni, 21 iunie 2010

Cu bombele în sacoşă



Un reşiţean a încercat, astăzi 21 iunie a.c, să comercializeze, sub formă de fier vechi, 32 de proiectile perforante de calibru 37 mm. Situaţia a fost anunţată, de către angajaţii SC Remat SA, prin Serviciul unic de apel 112, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” Caraş-Severin, cât şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie. „Comerciantul” îşi transporta marfa, în mod inconştient, într-o sacoşă cu ajutorul unei motociclete.
Tot astăzi, echipa pirotehnică a ISU a fost solicitată în cartierul reşiţean Mociur unde, lângă depozitul unei societăţi comerciale care colectează fier vechi, au fost găsite 39 de proiectile perforante, cal. 37 mm, şapte proiectile de 125 mm şi un proiectil exploziv de cal. 75 mm. În acelaşi cartier, dar această dată lăsate pe o stradă, au mai fost găsite şapte proiectile neperforante şi un proiectil exploziv de cal. 75 mm.
Din cartierul Mociur pirotehniştii s-au deplasat în cartierul Lend de unde au mai ridicat 10 bombe de aruncător, de cal. 120 şi 82 mm, cât şi două proiectile explozibile de 152 mm.

În total, astăzi, au fost identificate şi ridicate din diverse zone ale Reşiţei zece bombe, cât şi 89 de proiectile de diferite calibre. Dată fiind această situaţie ISU SEMENIC atrage atenţia asupra faptului că muniţia neexplodată constituie un real pericol, manevrarea acesteia de către persoane neautorizate poate avea consecinţe grave.
Agenţii economici care au ca obiect de activitate achiziţionarea de fier vechi sunt rugaţi să fie atenţi şi să anunţe instituţiile abilitate în cazul în care cineva intenţionează să comercializeze muniţie sau elemente de muniţie.

CONTACT:
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Plutonier Anca BALINT

BULETIN DE PRESĂ




PIETON ACCIDENTAT GRAV ÎN APROPIEREA TRECERII PENTRU PIETONI
În data de 20.06.2010, în jurul orei 11.00, pe strada Zona Gării din Oraviţa, în apropierea trecerii de pietoni din faţa Gării C.F.R., s-a produs un accident e circulaţie soldat cu vătămarea corporală gravă a unei persoane.
În timp ce L. MARIUS TEOFIL, de 33 ani, din Oraviţa, conducea un autoturism, la intersecţia cu drumul fără prioritate care face accesul spre D.N. 57, a efectuat o manevră de schimbare a direcţiei de mers spre stânga, a pătruns pe drumul fără prioritate şi a lovit frontal pietonul R. MĂRIOARA, de 64 ani, care se angajase în traversarea străzii, în zona trecerii pentru pietoni, semnalizată corespunzător.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului R. MĂRIOARA, care a fost transportată şi internată la Spitalul Judeţean din Reşiţa, cu multiple fracturi.
Conducătorul auto au fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Faţă de L. MARIUS TEOFIL se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

DEPISTAT LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM CE AVEA AUTORIZAŢIA DE CIRCULAŢIE PROVIZORIE ESTE EXPIRATĂ
În data de 20.06.2010, în jurul orei 17.40, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Caransebeş, în timp ce efectuau controlul, supravegherea şi îndrumarea traficului rutier pe strada N. Bălcescu din localitate, l-au identificat pe M. PETRU, de 55 ani, din Caransebeş, în timp ce conducea un autoturism ce avea autorizaţia de circulaţie provizorie expirată.
Faţă de M. PETRU se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

AUTOACCIDENTARE
În data de 20.06.2010, în jurul orei 19.40, în timp ce P. GHEORGHE, de 52 ani, din Oraviţa, conducea un moped pe strada Principală din Răchitova, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice şi încercând să evite o groapă din carosabil, a pierdut controlul mopedului, s-a dezechilibrat şi a căzut de pe moped.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a lui P. GHEORGHE, care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Oraviţa pentru acordare de îngrijiri medicale, fără a necesita internare.
Conducătorului mopedului este posesor al cursului de legislaţie rutieră iar în momentul accidentului nu purta cască de protecţie.
A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Lui P. GHEORGHE i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.

DEPISTAT DE POLIŢIŞTII RUTIERI LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM DEŞI NU POSEDA PERMIS DE CONDUCERE
În data de 20.06.2010, în jurul orelor 19:10, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Reşiţa l-au depistat în trafic, pe strada Piaţa Republicii din municipiul Reşiţa pe C. IOAN, de 25 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere.
Lui C. IOAN i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

BĂUT LA VOLAN, A LOVIT O MAŞINĂ PARCATĂ
În data de 20.06.2010, în jurul orei 23:00, în timp ce B. FLORIN-TRAIAN, de 28 ani, din Doman, conducea o autoutilitară pe strada Principală din Doman, a acroşat un autoturism care staţiona.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie alcoolică de 1.29 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean din Reşiţa unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Lui B. FLORIN TRAIAN i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.

AUTORII UNUI FURT DIN APARTAMENT AU FOST IDENTIFICAŢI CU OPERATIVITATE DE POLIŢIŞTII REŞIŢENI
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Reşiţa i-au identificaţi pe P. GRIGORE SAMUEL, de 20 ani şi V. CĂTĂLIN GABRIEL, de 19 ani, ambii din Reşiţa, care în noaptea de 20/21.06.2010 au sustras din locuinţa părţii vătămate H. ALEXANDRA, situată pe strada Independenţei din municipiul Reşiţa, două televizoare, un cuptor cu microunde, un aparat expreso, o maşină de feliat carne, un aspirator, o combină muzicală şi trei boxe audio, în valoare totală de 5.000 lei.
Prejudiciul cauzat prin comiterea acestei fapte a fost recuperat în proporţie de 95 % şi restituit părţii vătămate.
Împotriva acestora a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208, 209 Cod Penal, luându-se măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca în data de 21.06.2010 să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa cu propunere de arestare preventivă pe o perioada de 29 de zile.

Insp. ADRIANA BEŢA

duminică, 20 iunie 2010

Maşini-capcană în Bagdad

În atentat şi-au pierdut viaţa 26 de persoane şi peste 50 au fost rănite.



Două maşini-capcană au explodat în capitala Irakului, Bagdad, provocînd moartea a 26 de persoane şi rănirea a peste 50. Agenţiile de presă transmit că maşinile încărcate cu explozibili au fost conduse de atentatori sinucigaşi. Aceştia au parcat în faţa unei bănci, unde au declanşat exploziile, la interval de cîteva minute. În apropiere se aflau şi birouri ale administraţiei, în faţa cărora mulţi oameni stăteau la coadă pentru a obţine cărţi de identitate sau paşapoarte. Printre victime se află numeroase femei şi agenţi de circulaţie.

BULETIN DE PRESĂ


INFRACŢIUNI LA REGIMUL CIRCULAŢIEI RUTIERE
- În data de 17.06.2010, pe D.N. 58B, în urma unei acţiuni efectuate de poliţişti din cadrul posturilor de poliţie rurală, desemnaţi pentru activităţi pe linie rutieră, a fost depistat în trafic, pe raza localităţii Măureni, B. CRISTIAN, de 39 ani, din Timişoara, care conducea o autoutilitară deşi poseda permis de conducere doar pentru categoriile C şi C+E. Lui B. CRISTIAN i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei de autovehicul cu care circula, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86 al. 2 din O.U.G. 195/2002 republicată.
- De asemenea, tot pe raza localităţii Măureni, a fost identificat şi M. ADRIAN, de 26 ani, din Reşiţa, care conducea un autoturism ce avea autorizaţia provizorie de circulaţie expirată. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmaticulat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 85 al. 1 din O.U.G. 195/2002.
- Cu ocazia aceleiaşi acţiuni, pe D.N. 58B, pe raza localităţii Gherteniş, a fost depistat coducătorul auto G. PETRIŞOR - VASILE, de 25 ani, din Şoşdea, care conducea un autoturism ce avea autorizaţia provizorie de circulaţie expirată. Lui G. PETRIŞOR - VASILE i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmaticulat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 85 al. 1 din O.U.G. 195/2002.


ACCIDENT RUTIER PE D.N. 58
În data de 18.06.2010, în juurl orei 06.30, pe D.N. 58, în timp ce B. CONSTANTIN, de 43 ani, din Soceni, conducea din direcţia Caransebeş - Reşiţa un ansamblu de vehicule format din autoutilitară şi remorcă, nu a circulat cât mai aproape de marginea dreaptă a carosabilului şi, în momentul în care a fost depăşit de un autoturism condus de R. ANA, de 65 ani, din Timişoara, l-a acroşat cu partea laterală stânga a remorcii.
În urma impactului autoturismul s-a răsturnat în afara carosabilului, pe partea stângă a direcţiei de deplasare.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto R. ANA, care a fost internată sub supraveghere medicală la Spitalul Municipal Caransebeş.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Faţă de B. CONSTANTIN se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

CĂLCATĂ PE PICIOR DE UN AUTOTURISM. CONDUCĂTORUL AUTO ESTE CĂUTAT PE POLIŢIŞTI
În data de 18.06.2010, în jurul orei 10.00, Poliţia Municipiului Reşiţa a fost sesizată telefonic de către personalul Spitalului Judeţean Reşiţa cu privire la faptul că la această unitate s-a prezentat o femeie, care a declarat că a fost victima unui accident rutier.
Echipa operativă deplasată la Spitalul Judeţean Reşiţa a identificat victima ca fiind V. ANA - ELENA, de 69 ani, din Caransebeş, care a declarat faptul că în timp ce traversa Bulevardul I. L. Caragiale din municipiul Reşiţa, în dreptul imobilelor 5-6, prin loc nepermis, a fost călcată pe piciorul drept de un autoturism care efectua manevra de mers înapoi, după care a fost transportată la Spitalul Judeţean din Reşiţa de către conducătorul auto, cu autoturismul implicat în accident şi abandonată în incinta spitalului.
Victima a primit îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
În continuare se efectuează cercetări pentru identificarea conducătorului auto, care nu s-a mai întors la locul accidentului şi nu a anunţat poliţia.
Cine poate oferi relaţii legate de producerea accidentului este rugat să sune gratuit la numărul de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

ACCIDENTE ÎN LANŢ PROVOCATE DE UN BĂRBAT BĂUT ŞI FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
Sâmbătă, 18 iunie a.c., în jurul orei 19.30, pe strada Oituz din municipiul Reşiţa, s-a produs un accident de circulaţie în următoarele împrejurări: în timp ce G. PETRU, 25 ani, din localitate, aflat în stare avansată de ebrietate, conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere, din direcţia Piaţa Republicii - Dealul Crucii, a acroşat un taximetru condus de B. CONSTANTIN, de 51 ani, din Reşiţa, după care a pierdut controlul autoturismului şi a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat în faţa imobilului cu nr. 5.
În urma impactului autoturismul condus de G. PETRU a fost proiectat în imobilul nr. 5, spărgând vitrina unui magazin alimentar şi rănind uşor pe pietonul C. FLAVIUS - RUSALIN, de 20 ani, din Reşiţa, ce se afla pe trotuar.
Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean din Reşiţa pentru acordare de îngrijiri medicale, fără a necesita spitalizarea.
După producerea accidentului G. PETRU a părăsit locul faptei, fiind identificat la aceeaşi unitate spitalicească, la U.P.U., unde a declarat că s-a accidentat în alte împrejurări decât accident rutier.
Cei doi conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative iar lui G. PETRU i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Lui G. PETRU i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge şi părăsirea locului accidentului fără încuvinţarea organelor de poliţie.

I S-A FURAT TELEFONUL ÎN TIMP CE DORMEA ÎN GARĂ
În noaptea de 18/19.06.2010, în jurul orei 01.00, Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Caransebeş a fost sesizat de către N. NICOLAE, din comuna Sirineasa, judeţul Vâlcea, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil în timp ce era întins pe o bancă, în holul caselor de bilete al Staţiei C.F.R. Caransebeş.
În urma cercetărilor efectuate autorul furtului a fost identificat în persoana lui S. VALENTIN, de 23 ani, din Lugoj, judeţul Timiş, faţă de care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Telefonul a fost recuperat şi restituit părţii vătămate.

AU FOST PRINŞI DIN NOU LA FURAT
În noaptea de 18/19.06.2010, în jurul oei 01.35, Poliţia Oţelu Roşu a fost sesizată telefonic cu privire la faptul că două persoane necunoscute încearcă să pătrundă într-un magazin alimentar situat pe strada Haţegului din loclaitate, pentru a sustrage bunuri.
În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat o patrulă mixtă poliţist - jandarm care a reuşit să-i prindă pe minorii Ş.S.-V., de 17 ani, din Oţelu Roşu şi L.C.-O., de 16 ani, din com. Zăvoi, cunoscuţi cu antecedente penale.
Din cercetările efectuate a reieşit faptul că cei doi nu au reuşit să pătrundă în magazin dar au pătruns prin efracţie în imobilul aparţinând lui H. GERTRUDE, de unde au sustras obiecte de uz casnic, electronice şi produse cosmetice, în valoare totală de 300 lei.
Bunurile furate au fost recuperate şi restituite părţii vătămate.
Faţă de cei doi minori se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208, 209 Cod Penal.

A REFUZAT SĂ OPREASCĂ LA SEMNALELE POLIŢIŞTILOR RUTIERI
În data de 19.06.2010, în jurul orei 23.45, pe strada Traian Vuia din Reșița, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Reşiţa, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism. Conducătorul acestuia a refuzat să oprească, continuându-şi deplasarea, cu toate că au fost folosite semnalele acustice şi luminoase ale autoturismului de serviciu.
După aproximativ o oră, autotuirsmul în cauză a fost identificat pe strada Progresului, la volanul acestuia aflându-se I. IONUŢ CRISTI.
Din verificările efectuate a reieşit faptul că iniţial la volan se aflase S. IOSIF DANIEL, de 20 ani, din Reșița, care a refuzat oprirea la semnalul patrulei de poliție rutieră, întrucât nu poseda permis de conducere. De asemenea, acesta a refuzat şi recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Lui S. IOSIF DANIEL i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere și refuz de recoltare de probe biologicede sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.




Insp. ADRIANA BEŢA

Creştere alarmantă a violenţei în Afganistan



Violenţa din Afganistan a crescut dramatic în primele patru luni ale acestui an, se arată în raportul Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Într-un raport trimestrial al consiliului de securitate al ONU, se arată că atacurile cu bombă din Afganistan au crescut alarmant cu 94%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, informează BBC. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a prezentat raportul consiliului de securitate în această săptămînă. Conform raportului, în medie au existat trei atacuri sinucigaşe cu bombă pe săptămînă, jumătate din acestea în sudul Afganistanului. Creşterea violenţei vine pe fondul unei suplimentări a trupelor SUA şi a unei importante ofensive NATO . În decembrie 2009, preşedintele american Barack Obama a ordonat suplimentarea trupelor din Afganistan cu un număr de 30.000 de militari. În februarie 2010 forţele NATO au lansat operaţiunea Moshtarak în provincia Helmand, fiind considerată cea mai importantă ofensivă militară de cînd talibanii au fost înlăturaţi de la putere în 2001. Creşterea violenţei, se arată în raportul consiliului de securitate, este atribuită intensificării operaţiunilor militare din sudul Afganistanului în cursul primului trimestru al anului 2010. Situaţia securităţii din Afganistan nu s-a îmbunătăţit de la ultimul raport al ONU din martie 2010. Cu toate acestea, implicarea în politică a crescut, comisia electorală înregistrînd cu succes mai mult de 2500 de candidaţi politici, incluzînd 400 de femei pentru sondaje în septembrie, se arată în acelaşi raport al consiliului de securitate al ONU. Asasinatele au crescut cu aproximativ 45% , oficialii afgani fiind vizaţi în special de talibani, atacurile sinucigaşe cu bombe sofisticate dublîndu-se faţă de anul trecut la aproximativ două pe lună. Purtătorul de cuvînt al NATO, generalul de brigadă Josef Blotz a declarat sîmbătă reporterilor prezenţi în capitala afgană Kabul că "este de aşteptat ca luptele grele să continue, dar situaţia se va îmbunătăţi odată cu sosirea de noi trupe aliate în zonă”. Operaţiunea Moshtarak, care implică 15.000 de militari în zona Marjah Helmand, este privită de oficialii afgani şi NATO ca un succes. În acelaşi timp, forţele aflate sub comanda NATO sunt gata de a lansa o ofensivă îndelung planificată în oraşul Kandahar, un bastion al talibanilor. România are dislocaţi în Afganistan aproape 1500 de militari, numărul acestora ajungînd la 2000 în viitorul apropiat.

sâmbătă, 19 iunie 2010

YEMENN - ATAC!



Unsprezece persoane, majoritatea membri ai serviciilor de securitate, au fost ucise sîmbătă, într-un atac fără precedent asupra sediului serviciilor de informaţii yemenite din Aden, conform unor surse medicale, citate de mediafax.ro.

În cursul atacului comis de un grup de persoane înarmate, un număr nedeterminat de deţinuţi, suspectaţi că fac parte din Al-Qaida, au fost eliberaţi, au declarat oficiali locali, sub protecţia anonimatului. Majoritatea celor ucişi făceau parte din serviciile de securitate, dar o femeie care aparţinea serviciului de menaj al clădirii a fost de asemenea ucisă, conform surselor medicale. Conform martorilor, cinci bărbaţi înarmaţi au atacat clădirea cu rachete RPG, mitraliere şi grenade.

vineri, 18 iunie 2010

Autorii omorului comis la Apadia au fost identificaţi

În urma exploatării probelor ridicate de la faţa locului, din locuinţa lui T. ADAM, de 62 ani, din comuna Brebu, sat Apadia, ce a fost găsit decedat în dimineaţa zilei de 15.06.2010, prezentând mai multe lovituri în zona capului, s-a reuşit identificarea autorului omorului: B. DUŞCO, de 27 ani, din comuna Peciu Nou, sat Sînmartinu Sîrbesc, judeţul Timiş.
Din primele verificări efectuate s-a stabilit că acesta a fost pus în libertate din Penitenciarul Timişoara, la data de 14.06.2010, la termen, după efectuare a trei ani şi şase luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În baza acestor date, în urma colaborări dintre poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale de la I.P.J. Caraş-Severin şi cei ai Serviciului de Investigaţii Criminale de la I.P.J. Timiş, în noaptea de 16/17.06.2010, pe raza localităţii Rădmăneşti judeţul Timiş, B. DUSCO a fost depistat şi reţinut.
Cel în cauză a fost condus la sediul I.P.J. Caraş-Severin unde, în urma cercetărilor efectuate, a recunoscut fapta comisă. Acesta a condus poliţiştii într-o zonă împădurită, la aproximativ 3 km de localitatea Apadia, unde a abandonat tractorul cu remorcă sustras de la victimă, ce se împotmolise într-o mlaştină.
De asemenea, din locuinţa victimei, la care B. DUŞCO lucrase în urmă cu aproximativ şapte ani, cei doi au sustras un costum şi un telefon mobil, bunuri ce nu au fost momentan recuperate.
Din declaraţia acestuia a rezultat faptul că a intrat în locuinţa victimei împreună cu un fost coleg de penitenciar „Neluţu”, unde cei doi, folosindu-se de o sapă şi un cuţit, au lovit în mod repetat victima, încercând să o determine să spună unde sunt banii.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit faptul că cei doi au fost transportaţi din Timişoara până în apropierea locului faptei, de către un prieten al lui „Neluţu” şi fiul acestuia, cu un autoturism.
În continuare se desfăşoară activităţi specifice în vederea identificării celorlalţi trei participanţi la faptă, în vederea dispunerii măsurilor legale.
B. DUŞCO a fost reţinut pe bază de ordonanţă iar în data de 17.06.2010 a fost prezentat Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi instanţei de judecată, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, pentru comiterea infracţiunilor de omor deosebit de grav şi tâlhărie.

Insp. ADRIANA BEŢA

ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ – COD GALBEN


Potrivit atenţionării meteorologice - cod galben - transmisă de către Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în intervalul 18 iunie (ora 21.00) – 19 iunie (ora 21.00), în mai multe regiuni ale ţării, inclusiv în Banat, vor fi ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot avea aspect de vijelie şi căderi de grindină.
Instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată la noapte şi mâine după-amiază, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25l/mp şi izolat 60-65l/mp. În partea de vest şi sud-vest a ţării fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala din cursul acestei după-amiezi, intensificându-se seara şi în cursul nopţii, se mai arată în atenţionarea emisă de ANM.

Fenomenele prognozate pot fi periculoase, de intensitate mare şi pot avea consecinţe serioase, după cum urmează:
- întreruperi ale curentului electric şi ale legăturilor de comunicaţii;
- acoperişurile şi coşurile caselor pot fi avariate;
- se pot rupe ramuri, crengi de copaci;
- circulaţia rutieră, dar şi feroviară poate fi perturbată;
- se pot produce cantităţi importante de precipitaţii în timp scurt, ce pot local provoca
viituri pe râurile mici şi scurgeri pe versanţi;
- risc de deversare a reţelelor de canalizare.

De asemenea furtunile intense însoţite de descărcări electrice pot provoca local pagube importante. Trăsnetele neînsoţite de precipitaţii pot provoca incendii de pădure.


CONTACT:
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Plutonier Anca BALINT

Măsuri privind apărarea împotriva incendiilor pe timpul campaniei agricole de vară

Pentru evitarea apariţiei de evenimente generatoare de situaţii de urgenţă (incendii), în perioada desfăşurării campaniei agricole de vară, Inspecţia judeţeană de prevenire, Serviciul prevenirea incendiilor recomandă concetăţenilor să respecte următoarele:

Lucrările de recoltare vor începe prin protejarea lanurilor faţă de drumuri, păduri şi căi ferate cu care se mărginesc:
o protejarea se efectuează prin realizarea unor fâşii paralele arate, paiele şi cerealele recoltate de pe acestea fiind evacuate în exteriorul acestor fâşii. Lăţimea liniilor de izolare va fi de 20 m faţă de drumuri şi păduri şi de 50 m faţă de calea ferată;
o în zonele căilor ferate unde riscul de incendiu este mai mare (rampe, curbe) lăţimea zonei de izolare va fi mărită, iar recoltatul va începe cu aceste parcele;
o dacă terenurile amplasate de-a lungul căii ferate sunt înguste, fără posibilitate de evacuare imediată a snopilor sau paielor, acestea vor fi depozitate la cel puţin 10 m de calea ferată, între rândurile de clăi efectuându-se brazde de 1-2 m lăţime;
o dacă cerealele recoltate urmează a fi treierate pe arie, clăile de snopi se vor clădi în rânduri drepte, lăsându-se o distanţă de 5-6 m între clăi şi cel puţin 10 m între rânduri după care zonele libele vor fi arate.
Stingerea incendiilor pe perioada campaniei agricole se bazează, în primul rând, pe acţiunea imediată a deţinătorilor de terenuri agricole, întreprinderi agricole şi pe participarea populaţiei la operaţiunile de stingere astfel că în acest sens se vor lua din timp următoarele măsuri:
Se va asigura dotarea cu mijloace de apărare împotriva incendiilor potrivit normelor;
Se va asigura, anterior efectuării lucrărilor de recoltare, instruirea proprietarilor de terenuri, a angajaţilor societăţilor agricole privind utilizarea mijloacelor de stingere precum şi a procedeele de stingere a incendiilor;
Amenajarea de rampe de acces pentru alimentarea cu apă din surse naturale (râuri, lacuri, iazuri,etc.), verificarea şi umplerea cu apă a bazinelor existente;
Amenajarea căilor de acces pornind din şosele şi drumuri de acces la rampele de alimentare cu apă la arii, depozite,etc.
Facem un apel către concetăţeni de a efectua toate lucrările de recoltare cu luarea, anterior desfăşurării acestor activităţi, a tuturor măsurilor de apărare împotriva incendiilor în scopul evitării producerii de pagube financiare, materiale sau umane.
Vă reamintim că, în cazul producerii de incendii:
apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau apelaţi Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă de pe raza localităţii dumneavoastră.

BULETIN DE PRESĂ


INSPECTOR DE TRAFIC DIN CADRUL A.R.R. ULTRAGIAT DE UN CONDUCĂTOR AUTO
În data de 17.06.2010, în jurul orei 10.00, Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, de către P. GEORGE, din Bucureşti, inspector de trafic în cadrul A.R.R., cu privire la faptul că, aflându-se pe D.N. 6, la intrarea în municipiul Caransebeş dinspre Buchin, a oprit pentru control un ansamblu de vehicule format din autotractor şi semiremorcă. Şoferul acestuia nu s-a supus controlului, înjurându-l şi lovindu-l pe inspectorul de trafic, după care s-a pus în mişcare cu ansamblul de autovehicule.
În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie care au reuşit identificarea autorului, S. GHEORGHE, de 34 ani, din comuna Făureşti, judeţul Vâlcea, care a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Caransebeş.
În continuare faţă de S. GHEORGHE se efectuează cercetări împreună cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş pentru săvârşirea infracţiuni de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 239, al. 2 Cod Penal.

O MINORĂ A FOST ACROŞATĂ DE UN AUTOTURISM ÎN TIMP CE TRAVERSA STRADA NEREGULAMENTAR
În data de 17.06.2010, în jurul orei 10.00, pe strada Zăvoiului din staţiunea Băile Herculane s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei minore.
În timp ce B. DUMITRU, de 56 ani, din Băile Herculane, conducea o autoutilitară din direcţia Centrul civic - Gara Băile Herculane, în dreptul imobilului cu nr. 28, a acroşat-o pe minora N. L. M., în vârstă de 6 ani, care s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure.
În urma accidentului minora a fost transportată la Spitalul Drobeta Turnu Severin, pentru acordare de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Lui B. DUMITRU i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă

MINOR ACCIDENTAT PE TRECEREA DE PIETONI
În data de 17.06.2010, în jurul orei 16.25, pe Bulevardul Muncii din municipiul Reşiţa s-a produs un accident de circulaţie î următoarele împrejurări: în timp ce S. SORIN COSMIN, de 35 ani, din Reşiţa, conducea un autoturism din direcţia Gara de Nord - RENK, la trecerea de pietoni din faţa blocului 18 nu a acordat prioritate de trecere minorului A. R. C., de 10 ani, din localitate, angajat regulamentar în traversarea străzii, acroşându-l şi proiectându-l pe partea carosabilă.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului, care a fost internat la Spitalul Judeţean din Reşiţa pentru acordare de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Lui S. SORIN COSMIN i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Insp. ADRIANA BEŢA

VULTURII S-AU ÎNTORS ACASĂ



Ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, a participat joi, 17 iunie, la Târgu-Mureş, alături de familiile militarilor, la ceremonia prilejuită de încheierea misiunii în Afganistan a celui de-al 8-lea Detaşament românesc de forţe pentru operaţii speciale, din compunerea Batalionului 1 Operaţii Speciale.

După efectuarea Apelului Solemn şi oficierea serviciului religios, comandantul detaşamentului a prezentat cîteva date despre misiunea desfăşurată şi au fost înmânate decoraţii şi medalii militarilor care s-au evidenţiat în timpul acţiunilor de luptă din teatrul de operaţii.

Ministrul Gabriel Oprea le-a urat militarilor "Bun venit acasă!", mulţumindu-le pentru modul exemplar în care şi-au făcut datoria în Afganistan, pentru curajul şi determinarea cu care şi-au asumat riscurile din teatrul de operaţii şi au dus la bun sfârşit misiunile încredinţate. Totodată, ministrul apărării a mulţumit familiilor militarilor pentru importantul suport moral pe care l-au asigurat permanent din ţară.

"La capătul acestei grele misiuni, aţi demonstrat încă o dată că sunteţi cu adevărat profesionişti şi că aţi reprezentat cu succes Forţele pentru operaţii speciale, una dintre categoriile de elită ale Armatei României, îndeplinind un mandat operaţional care onorează militarii Batalionului 1 Operaţii Speciale din Târgu-Mureş. Experienţa dobândită în focul acţiunilor militare, numărul mare de misiuni îndeplinite ireproşabil, cele mai multe cu un grad ridicat de risc, specifice acestui complex domeniu de activitate, se adaugă profilului de "luptător complet" pe care trebuie să-l atingă fiecare dintre dumneavoastră", le-a spus militarilor ministrul Gabriel Oprea.

Trecând în revistă misiunile îndeplinite în zona de responsabilitate din Afganistan, ministrul a arătat că, prin instruire temeinică, militarii detaşamentului au ajuns la standardul înalt de pregătire, profesionalism şi spirit de corp demn de o armată modernă a NATO, acţionând hotărât şi energic, pe frontul luptei împotriva terorismului şi confirmând încrederea şi respectul de care se bucură forţele româneşti pentru operaţii speciale în rândul aliaţilor.

"Sunt deosebit de mândru că forţele Armatei Române dovedesc, în fiecare misiune, eficienţa lor în teatrul de operaţii din Afganistan, ca un aliat de nădejde în cadrul ISAF. Distincţiile şi medaliile pe care le primiţi astăzi vin să răsplătească meritele deosebite în îndeplinirea misiunilor în care aţi fost angajaţi, spiritul combativ şi de sacrificiu, curajul, camaraderia şi dăruirea de care aţi dat dovadă în timpul acţiunilor militare, calităţi apreciate în mod deosebit de către aliaţii şi partenerii noştri", a subliniat ministrul apărarii naţionale.

Domnia sa a cerut conducerii Batalionului 1 Operaţii Speciale să-şi concentreze, în continuare, eforturile pe susţinerea, sub toate aspectele, a detaşamentelor din subordine care acţionează în Afganistan, în paralel cu menţinerea capacităţii operaţionale şi a standardelor de pregătire pentru efectivele care urmează să plece în misiune, valorificând din plin experienţa dobândită de militarii acestui detaşament în zonele de conflict.

joi, 17 iunie 2010

BULETIN INFORMATIV







Acoperişuri măturate de vijelie

Zeci de acoperişuri din Vârciorova au fost măturate, miercuri 16 iunie a.c., de o furtună cu aspect de vijelie. Astfel, au fost afectate parţial acoperişurile a 60 de case, iar trei au fost distruse în totalitate. Au mai suferit distrugeri acoperişurile căminului cultural, dispensarului, bisericii ortodoxe, cât şi cel al bisericii baptiste din localitate.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al juderţului Caraş-Severin a trimis la faţa locului echipaje de pompieri care au sprijin, în măsura posibilităţilor, comunitatea afectată.

Drum închis
Urmare a precipitaţilor abundente ce au dus la scurgeri de pe versanţi, ieri,16 iunie a.c., în jurul orei 18.00, DN 57 care face legătura între localităţile Grădinari – Comorâşte a fost inundat pe o lungime de aproximativ 300-400 m, fiind astfel impracticabil. Pe timpul manifestării fenomenului, în zona respectiva, s-au aflat echipe din cadrul Secţiei Drumuri Naţionale Orşova. În acest caz nu a fost necesară intervenţia pompierilor militari.

Inundaţii
Scurgerile de pe versanţi au dus la inundare unei case, cât şi la curţile şi beciurile a altor şapte case din Ticvaniu Mare. ISU „SEMENIC” a intervenit prin Secţia de Pompieri Oraviţa.
Şi la Bozovici a fost necesară intervenţia pompierilor militari pentru a sprijini la evacuarea apei din curţile şi beciurile a patru case.


CONTACT:
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Plutonier Anca BALINT

BULETIN DE PRESĂ




DECEDAT – GĂSIT ÎN STARE DE PUTREFACŢIE
În data de 16.06.2010, S. Ioan, din Cornuţel Banat, sesizează că în timp ce executa lucrări de construcţie la un imobil de pe strada Racoviţă din Caransebeş, a observat o persoană decedată, aflată în stare de putrefacţie. În urma verificărilor efectuate nu s-a putut stabili identitatea cadavrului care a fost transportat la Morga Spitalului Caransebeş, unde urmează a fi examinat medico-legal.
Se continuă cercetările în vederea stabilirii identităţii cadavrului şi cauzele morţii acestuia.

ACCIDENTE RUTIERE PRODUSE PE FONDUL TRAVERSĂRII NEREGULAMENTARE
- În data de 16.06.2010, orele 11.35, C. FIRUŢA, de 46 ani, din Oraviţa, în timp ce conducea pe strada Zona Gării din localitate un autoturism marca Volkswagen Polo, din direcţia Calea Timişoarei spre strada Răchitovei, acroşează cu parte stângă faţă pe minorul D. D. F., de 12 ani, care s-a angajat neregulamentar în traversarea străzii.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a minorului care a fost transportat la Spitalul Oraviţa, fără a necesita internarea.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

- În data de 16.06.2010, orele 15.25, S. SORIN LUCIAN, de 43 ani, din Oraviţa, în timp ce conducea un autoturism marca Daewoo Matiz pe strada Zona Gării, din direcţia strada Răchitovei spre Gara CFR, acroşează cu aripa strângă faţă pe D. GHEORGHE, de 77 ani, care s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la Spitalul Judeţean din Reşiţa, pentru investigaţii medicale, deoarece este cunoscut cu afecţiuni cardiace.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.


NU A ADAPTAT VITEZA LA CONDIŢIILE DE DRUM
În data de 16.06.2010, orele 20.45, P. MARIUS GEORGE, de 24 ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism marca Toyota, pe D.N. 68, pe raza localităţii Bucova, pe un segment de drum în lucru, acoperit parţial cu criblură, părăseşte partea carosabilă şi se izbeşte frontal de un postament de beton din faţa unui imobilul.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto care a fost transportat la Spitalul Oţelu-Roşu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Se continuă cercetările pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului.

CONDUCÂND UN MOPED S-A DEZECHILIBRAT
În data de 16.06.2010, orele 22.40, J. TRANDAFIR, de 65 ani, din localitatea Marga, în timp ce conducea un moped marca Piagio, pe D.C. 2, în localitatea Marga, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, se dezechilibrează şi cade pe carosabil.
În urma accidentului a rezultat rănirea gravă conducătorului mopedului, care a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Oţelu-Roşu.
Se continuă cercetările cu privire la producerea accidentului.

PRINŞI ÎN FLAGRANT
În noaptea de 16/17.06.2010, în jurul orei 01,00 o patrulă mixtă formată din lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş şi un jandarm, în timp ce efectuau serviciul de patrulare, pe strada Aleea Liliacului, au surprins în flagrant trei tineri, având asupra patru calorifere din tablă, sustrase dintr-un spaţiu comercial dezafectat, aparţinând lui P. ADRIAN.
Cei trei autori, W.A-I., V.A.-C. şi D. I.-P., sunt minori cu vârsta cuprinsă între 16 şi 17, toţi cu domiciliul în Caransebeş.
Bunurile sustrase au fost recuperate şi predate proprietarului.

Insp. RADU TOMOIAGĂ

miercuri, 16 iunie 2010

BULETIN DE PRESĂ





ACCIDENT RUTIER PE D.N.58, SOLDAT CU DOI RĂNIŢI
În data de 15.06.2010, în jurul orei 07.00, pe D.N. 58, pe raza localităţii Gherteniş, s-a produs un accident de circulaţie în următoarele împrejurări: în timp ce S. ADRIAN, de 41 ani, din Anina, conducea un autoturismul din direcţia Reşiţa - Timişoara, nu s-a asigurat corespunzător la depăşirea unei coloane de autoturisme şi, pentru a evita coliziunea cu primul autoturism din coloană care vira stânga, a părăsit partea carosabilă, lovindu-se frontal de un mal de pământ.
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto S. ADRIAN şi a pasagerei din autoturismul condus de acesta S. CLAUDIA MIHAELA, de 36 de ani, din Anina, ambii fiind internaţi la Spitalul Judeţean din Reşiţa, pentru acordare de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Faţă de S. ADRIAN se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184, al. 1 şi 3 Cod Penal.

ACCIDENT PE FONDUL NEASIGURĂRII CORESPUNZĂTOARE LA EFECTUAREA UNEI DEPĂŞIRI
În data de 15.06.2010, în jurul orelor 12.45, pe D.N. 58, în afara localităţii Păltiniş, pe sensul de mers Caransebeş - Păltiniş, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.
În timp ce C. NICOLAE, de 45 ani, din Domaşnea, conducea un autoturism înmatriculat în Italia, s-a angajat în depăşirea unei autoutilitare fără a se asigura că din spate s-a angajat în depăşirea sa un alt autoturism, condus de B. COSMIN CIPRIAN, de 36 ani, din Timişoara.
Acesta, pentru a evita coliziunea cu autoturismul condus de C. NICOLAE, a frânat, a virat stânga, a părăsit partea carosabilă, reuşind să evite coliziunea.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto B. COSMIN, care a fost transportat la Spitalul Municipal Caransebeş pentru acordare de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
Lui C. NICOLAE i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184, al. 1 şi 3 Cod Penal.

CONDUCEA O AUTOUTILITARĂ CU SEMIREMORCĂ DEŞI AVEA PERMIS DOAR PENTRU CATEGORIA B
În data de 15.06.2010, în jurul orei 09.20, lucrătorii Biroului Rutier Caransebeş l-au identificat în trafic pe R. IONUŢ, de 28 ani, din comuna Unirea, judeţul Dolj, în timp ce conducea un ansamblu de autovehicule format dintr-o autoutilitară şi semiremorcă, având masa maximă autorizată de 4.460 kg.
Conducătorul auto a declarat faptul că nu are permisul de conducere asupra sa, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional iar în urma verificărilor în bazele de date ale poliţiei a rezultat faptul că posedă permis de conducere doar pentru categoria B.
Faţă de R. IONUŢ se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu permis de conducere necorespunzător categoriei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 86 al. 2 din O.U.G. 195/2002 republicată.

UN TÂNĂR S-A ÎNECAT ÎN BARAJUL POIANA MĂRULUI ÎN TIMP CE ÎNCERCA SĂ SALVEZE DOUĂ FETE DE LA ÎNEC
În data de 15.06.2010, în jurul orei 15.15, Poliţia Oraş Oţelu Roşu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că un tânăr s-a înecat în Barajul Poiana Mărului.
La faţa locului s-a deplasat o echipă constituită la nivelul Poliţiei Oraş Oţelu Roşu, care a identificat persoana înecată ca fiind O. DANIEL NICOLAE, de 26 ani, din Lugoj, judeţul Timiş.
Din verificările efectuate a reieşit faptul că, în jurul orei 14.00, acesta venise la scăldat, cu un grup de prieteni din Lugoj, la barajul de acumulare din Poiana Mărului, în locul numit “Maurul”. De asemenea, s-a stabilit faptul că O. DANIEL NICOLAE s-a înecat în timp ce încerca să salveze de la înec două fete ce au căzut de pe saltea în apă, acestea fiind în pericol de înec.
Cele două femei au reuşit să fie salvate de mai mulţi pescari aflaţi în zonă.
Cadavrul lui O. DANIEL NICOLAE a fost găsit după circa patru ore de căutări, de către lucrătorii I.S.U. Caransebeş şi transportat la morga Spitalului Oţelu Roşu pentru efectuarea necropsiei de către medicul legist.

A CONDUS UN AUTOTURISM FURAT, AVÂND O ALCOOLEMIE DE 1,06 MG/L ALCOOL PUR ÎN AER RESPIRAT
În data de 15.06.2010, în jurul orei 19.00, P. TRĂILĂ DAN a sesizat Postul de Poliţie Obreja cu privire la faptul că C. GHEORGHE, de 58 ani, din Obreja, i-a furat autoturismul marca Dacia 1410 ce se afla parcat pe strada Cozia din localitate, cu cheile în contact, îndreptându-se spre municipiul Caransebeş.
În baza sesizării, la faţa locului s-au deplasat lucrătorii Postului de Poliţie Obreja, în timpul cercetărilor autorul întorcându-se cu autoturismul la locul faptei.
Întrucât acesta emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aer respirat.
Lui C. GHEORGHE i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 208 al 4. Cod Penal şi art. 87 al. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată.

DEPISTAT DE POLIŢIŞTI LA VOLANUL UNUI AUTOVEHICUL NEÎNMATRICULAT
În data de 15.06.2010, în jurul orei 23.30, M. GRIGORE RĂZVAN, de 21 de ani, din localitatea Bucoşniţa, a fost depistat de către lucrătorii Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Reşiţa, în timp ce conducea un autoturism pe Pasajul Superior Lunca Bârzavei din municipiu, având autorizaţia provizorie atribuită plăcuţelor de înmatriculare expirată.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 85 al. 1 din O.U.G. 195/2002.

Insp. ADRIANA BEŢA

marți, 15 iunie 2010

Un bărbat de 62 ani a fost omorât în propria casă

În data de 15.06.2010, în jurul orei 08.40, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 de către H. ADAM, cu privire la faptul că l-a găsit pe tatăl său T. ADAM, de 62 ani, decedat în locuinţa sa din comuna Brebu, sat Apadia, acesta prezentând mai multe lovituri la nivelul capului iar bunurile din locuinţă fiind răvăşite. De asemenea a mai sesizat că din curtea locuinţei a fost sustras un tractor.
La faţa locului s-a deplasat o echipa complexă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin însoţită de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi medicul legist din cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Caraş-Severin.
La o examinare sumară a cadavrului s-a constatat că acesta prezintă fractură de craniu. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa în vederea efectuării necropsiei.
Până în prezent nu s-au putut stabili ce alte bunuri din locuinţă lipsesc în afară de tractorul cu remorcă.
În continuare se efectuează cercetări împreună cu procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, în vederea identificării autorilor.




Insp. ADRIANA BEŢA

Caraş-Severinul sub nori de furtună



Furtuna de aseară a afectat mai multe localităţi din judeţul Caraş-Severin, însă fără a crea pagube majore. Cu toate acestea la Gârlişlte, comuna Goruia, 50 de curţi au fost inundate urmare a viiturii venite pe pârâul ce traversează satul. Buştenii şi bolovanii antrenaţi de viitură au înfundat un podeţ ducând astfel la revărsarea apei. S-a intervenit operativ de către cetăţeni, pompieri voluntari şi militari. La această oră în zonă nu mai este nici un pericol.
O altă situaţie a fost înregistrată în localitatea Var, comuna Obreja unde, din cauza unei canalizări înfundate, au fost afectate două fântâni şi au fost inundate pivniţele a trei case.
În jurul orei 20.45 a fost anunţat faptul că în zona localităţii Jitin, comuna Ciudanoviţa, DJ 573 este blocat de bolovani şi trunchiuri de copaci şi se circulă cu dificultate din cauza scurgerilor de pe versanţi, iar la Nicolinţ, comuna Ciuchici pârâul Vecinic s-a umflat existând riscul de inundare a două curţi. Totodată la Oţelu Roşu au fost solicitaţi pompierii militari pentru a îndepărta un copac ce risca să cadă pe o casă. Situaţia a fost rezolvată fără incidente.



CONTACT:
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Plutonier Anca BALINT

BULETIN DE PRESĂ


MINORI CERCETAŢI PENTRU FURT DIN MAGAZIN
În data de 14.06.2010, în jurul orei 07.45, Poliţia Comunală Bozovici a fost sesizată de către gestionarul un ei societăţi comerciale cu privire la faptul că a observat că persoane necunoscute au pătruns şi sustras din interiorul magazinului mai multe bunuri alimentare şi nealimentare, creând un prejudiciu de aproximativ 300 lei.
În urma cercetărilor efectuate, lucrătorii Poliţiei Comunale Bozovici au identificat autorii, trei minori din localitate, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţii vătămate.
Faţă de cei trei minori se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii in fracţiunii de furt calificat.

A ADORMIT LA VOLAN
În data de 14.06.2010, în jurul orei 06.15, pe D.N. 6, pe raza localităţii Domaşnea, s-a produs un accident de circulaţie în următoarele împrejurări: în timp ce C. CRISTIAN, de 28 ani, din localitatea Viişoara, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Caransebeş - Băile Herculane, a adormit la volan, a părăsit şoseaua pe partea dreaptă a direcţiei de deplasare, lovind frontal un zid de sprijin, din beton.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, a soţiei acestuia C. BIANCA MARIANA, de 22 ani şi a fiicei celor doi, C.C.-M., de 6 luni, toţi trei fiind internaţi la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, pentru acordare de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Faţă de C. CRISTIAN se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.


Insp. ADRIANA BEŢA

luni, 14 iunie 2010

BULETIN DE PRESĂ


CONDUCĂTOR AUTO DEPISTAT BĂUT LA VOLAN
În data de 13.06.2010, în jurul orei 17.25, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Reşiţa l-au depistat pe M. GHEORGHE, de 26 ani, din Reşiţa în timp ce conducea un autoturism pe strada Piaţa.1 Decembrie din Reşiţa, având o concentraţie alcoolică de 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
M. GHEORGHE a fost condus la Spitalul Judeţean din Reşiţa unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană cu o alcoolemie de peste de peste  0,80 g/l alcool pur în sânge.

ACCIDENT RUTIER SOLDAT CU UN MORT ŞI DOI RĂNIŢI
În data de 13.06.2010, în jurul orei 19.20, pe D.C. 4, s-a produs un accident grav de circulaţie, soldat cu decesul unei persoane şi vătămarea corporală a altor două persoane.
În timp ce R. DANIIL, de 54 ani, din Zăvoi, conducea un autoturism din direcţia Iaz - Ciuta, după trecerea peste podeţul pârâului „Axin”, într-o curbă uşoară la stânga, din neatenţie, a pătruns pe contrasens şi a lovit cu partea lateral stânga faţă o motocicletă, condusă din sens opus de L. TEODOR, de 40 ani, din Obreja.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului motocicletei L. TEODOR, care nu figura în bazele de date ale poliţiei ca fiind posesor de permis de conducere şi rănirea gravă a pasagerului de pe motocicletă, minorul L. C. A., de şase ani, care a fost internat la Spitalul Municipal Caransebeş sub supraveghere medicală.
De asemenea, din accident a rezultat şi vătămarea corporală a conducătorului auto R. DANIIL, care a fost internat la acelaşi spital, pentru acordare de îngrijiri medicale. A fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În momentul producerii accidentului conducătorul motocicletei şi pasagerul nu purtau căşti de protecţie.
Conducătorului auto R. DANIIL i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.


ŞASE MAŞINI DISTRUSE DE UN ACOPERIŞ SMULS DE VÂNT
În noaptea de 13/14.06.2010, în jurul orelor 02.30, vântul puternic a smuls o bucată din acoperişul scării nr. 2 a blocului nr. 2, de pe Aleea Macilor, ce era construit din schelet de lemn şi acoperit cu plăci de azbociment. Acesta a căzut pe trotuar, avariind în cădere şase autoturisme care se aflau în parcarea din faţa blocului.
În cauză se continuă cercetările.



Insp. ADRIANA BEŢA

BULETIN INFORMATIV - ISU

Măturaţi de vânt
Vântul puternic înregistrat în noaptea de duminică spre luni (13-14 iunie a.c.) a creat pagube în judeţul Caraş-Severin. Astfel, au fost afectate acoperişurile a două blocuri de locuit din Reşiţa şi Caransebeş, opt autoturisme fiind avariate urmare a prăbuşirii unor elemente de construcţie, iar mai mulţi copaci au căzut creând probleme, inclusiv în traficul rutier.
Tot din cauza vântului, la ora 11.00, zece localităţi/cartiere erau nealimentate cu energie electrică: Câlnic, Moniom, Fârliug, Cornuţel Banat, Caransebeş (parţial), Ohaba Mâtnic, Sasca Montană, Slatina Nera, Ştinăpari şi Cărbunari.

Bombe
Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de urgenţă „SEMENIC” Caraş-Severin a intervenit, la sfârşitul săptămânii trecute, la două acţiuni de asanare a teritoriului de muniţie neexplodată. Astfel, vineri 11 iunie a.c., ora 18.00, a fost ridicată din zona B-dul Muncii din Reşiţa, o bombă explozivă de aruncător cal. 120 mm, iar duminică 13 iunie a.c., în jurul prânzului, din Râul Miniş, localitatea Bozovici, o bombă de artilerie de cal. 82 mm.
Intervenţiile în cele două situaţii s-au derulat fără incidente, muniţia fiind transportată şi depozitată în siguranţă.



CONTACT:
INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Plutonier Anca BALINT

duminică, 13 iunie 2010

SENZAŢIONAL!!!



Absolut senzaţional textul publicat astăzi de Vlad Popescu pe http://militar.infomondo.ro/opinii/subversiune-in-numele-vanitatii.html ! Senzaţional! Îmi permit să-l reproduc şi să vă invit să-l citiţi!


Subversiune în numele vanităţii!


Motto:
„Eu nu mai am nimic de spus!
Voi bratele jurând le-ati pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Si-n zei! Dar va gânditi, eroi,
Ca zeii sunt departe, sus,
Dusmanii lânga noi!”


Existenţa poporului român a fost, până azi, legată indisolubil de existenţa acestui grup de oameni inimoşi şi curajoşi, dar întotdeauna prost echipaţi. Aceasta a facut ca Armata să fie mereu una din cele mai de încredere instituţii ale statului. Dar, oare, cât va mai dura această încredere? Poate că, de aici izvorăşte atitudinea de azi faţă de Armată.

„Vuittoanele”, „bemveurile”, „Hai bărbate să votăm/ Şi apoi să ne-mbătăm” sunt mult mai uşor de „digerat” decât Eminescu, Coşbuc, Enescu şi alţii. Este dureros ca astăzi, un copil cu un nivel mediu de cunoştinţe, de clasa a 7-a, nu este în stare să recite o strofă din oricare poezie a lui Eminescu sau nu ştie cine a fost Decebal. Pentru el, Armata nu înseamnă nimic. Pentru alţii, Armata este caporalul care le-a făcut zile fripte pe timpul perioadei instrucţiei de bază, creându-le astfel un background informaţional cu ce vor face şi ei, la rândul lor, “bibanilor”, iar cadrele militare sunt asociate cu acei ofiţeri/ subofiţeri burtoşi, politruci, cu care au avut nefericirea de a intra în contact. Dar pentru toţi, Armata este acel grup de oameni care – îmbrăcaţi frumos, tunşi, bărbieriţi, cu bocancii lustruiţi, în maşini de luptă vopsite proaspăt şi cu cauciucuri negre, date cu cremă de ghete – defilează de 1 Decembrie pe sub Arcul de Triumf. Atunci, ei ne dau onorul, noi ne uitam la ei mai mult sau mai puţin impresionaţi, comentăm cu privire la nivelul lor de instruire şi echipare (ca deh, suntem cunoscători) şi… dăm iama, ca hoardele lui Timur Lenk, în fasolea şi cârnaţii puşi la bătaie de vreun primar mai „avut”.

Dar ce este Armata de fapt? Astăzi Armata este un organism în semi-convalescenţă, dar a cărui boală este întreţinută din motive care îmi sunt greu de înţeles şi acceptat. După 1944, Armata a fost decapitată, iar valorile ei desfiinţate de consilierii sovietici. Ulterior, regimul comunist român a continuat cu desfiinţarea tradiţiilor prin impunerea unor modele importate de la Est. Şi pentru ca toate acestea nu erau suficiente, onoarea Armatei a fost şi ea pusă la grea încercare. Astfel, Armata a fost implicată în marile realizări socialiste ca: Transfăgărăşanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Casa Poporului, culesul recoltei, construcţia de locuinţe etc. Toate, misiuni „esenţiale” ale oricărei armate din lume.

Culmea este că toate acestea nu au constituit, neapărat, cel mai tragic lucru ce se putea întâmpla. Tragic este ceea ce se întâmplă după 1989. În numele modernizării şi îndeplinirii obiectivului naţional de aderare la NATO, Armata şi-a redus efectivele cu aproape 75%, punând astfel presiuni mari, atât asupra bugetului apărării (pentru cei care s-au pensionat) cât şi asupra societăţii (pentru absorbţia celor care au părăsit sistemul militar). Acest lucru a făcut ca Armata să fie prima – şi aparent, singura – instituţie a statului care, din 2004, poate raporta că restructurarea din punct de vedere al personalului s-a încheiat. Acest moment, ar fi trebuit să însemne pentru Armată intrarea în acea convalescenţă de care am amintit mai sus. Dar, nu a fost aşa. Din interese meschine, politicul a ales să se implice în activitatea Armatei, exploatând slăbiciuni şi nevoi materiale ale unor oameni, pe fondul unei demnităţi terfelite de zeci de ani.

Din 1989 şi până azi, noi, militarii, am trecut printr-o metamorfoză de imagine complicată. Am trecut de la inofensivul şi hilarul „castraveţi” sau „răţoi” aruncat de civili, coloanelor de militari care traversau oraşul catre terenul de instrucţie sau poligonul de tragere, la „bugetari de lux” şi „pensionari nesimiţiţi”.

Devenim piloţi pentru că ne place zborul, devenim marinari pentru că simţim că lupta cu natura ne face să ne simţim mai bărbaţi, devenim vânători de munte pentru că acolo – pe acoperişul ţării – ne simţim liberi, devenim tanchişti pentru ca huruitul motoarelor de sute de cai putere ne creează senzaţia de forţă. Cu toate acestea, în timp, învăţăm că ceea ce facem, dincolo de pasiuni, poartă cu sine o responsabilitate care ne modelează ireversibil.

Sunt mulţi cei care azi spun: „Nu vă convine fraţilor, plecaţi! Sunt alte sute de oameni care aşteaptă la poarta să vă ia locul.” Nimic mai adevărat. Dar trebuie să vţ spun dragi compatrioţi că simpla rostire a jurământului nu te face militar. Militar devii după ce înţelegi ce faci şi – mai mult – alegi să continui. Cineva spunea că militarii au fost, sunt şi vor muri idealişti. Aşa este! Dar dacă nu am fi, cine poate garanta că am fi în stare să murim pentru ţară?

De ce se întâmplă asta Armatei, mi-e greu să înţeleg şi să accept! Ca număr, nu mai suntem de mult o masă de manevra electorală. Beneficiile financiare, aduse de cele câteva contracte pe care le mai are Armata, sunt nesemnificative în comparaţie cu ce se (poate) obţine în mediul civil.

Ani la rând, Armata a fost pe primele locuri în sondajele privind încrederea populaţiei în instituţiile statului, în detrimentul constant al clasei politice. Era previzibil ca acest lucru nu putea fi lăsat aşa. Vanitatea şi lăcomia au dus la această situaţie. În loc să caute ca prin competenţă şi corectitudine să câştige imagine, au ales să pornească o campanie de eliminare a adversarilor de imagine a clasei politice. Iar această campanie a devenit tot mai virulentă cu cât la putere au ajuns oameni din ce în ce mai vanitoşi şi mai lacomi.

Subjugarea politică a unor lideri militari interesaţi de avansare prin orice mijloace şi eliminarea sau trecerea pe linie moartă a celor care mai aveau verticalitatea specifică militarilor a fost unul din paşii importanţi. Concomitent, Armata a primit întotdeauna bani insuficienţi pentru a parcurge şi ultima etapă a procesului de restructurare respectiv: modernizare echipamentelor. A urmat îndeaproape instigarea treptată a diferitelor categorii sociale, una împotriva celeilalte şi aşa mai departe.

În numele vanităţii şi al lăcomiei Armata a fost şi este vaduvită de valori umane şi resurse necesare îndeplinirii cu succes a misiunilor încredinţate!

Nu sunt adeptul teoriei conspiraţiei, dar aceasta nu poate fi altceva decât subversiune. Şi nu prin scopurile urmărite, ci prin efecte. În concepţia NATO, subversiunea este definită ca “acţiunea menită să slăbească puterea militară, economică sau politică a unei naţiuni, prin subminarea moralului, loialităţii sau încrederii cetăţenilor ei”.

De ce tăiem 25% din salariile militarilor când efectivele Armatei sunt în parametrii stabiliţi, iar din salariile angajaţilor companiilor de stat care au fost „restructurate”, nu tăiem nimic? De ce în decembrie 2008, se lansează „puşca şi cureaua lată/ ce sporuri şi salarii aveaţi odată” când ţara nu era în criza? De ce din 2004 şi până azi, Armata nu a avut alocate fondurile asumate în faţa Aliaţilor? DE CE? Răspunsul este unul simplu: ignoranţă, lacomie şi vanitate!

Suntem militari şi ca militari suntem învăţaţi să muncim după cursuri de acţiune. Din acest simplu motiv, vă propun un exerciţiu de „worst case scenario” (scenariul cel mai rău posibil).

Ignoranţa, lăcomia şi vanitatea unora sunt cele care ne-au adus azi în situaţia în care suntem. Aceeaşi ignoranţă, lăcomie şi vanitate care în 1990 i-a facut să abroge articolul 164 din Codul Penal privind infracţiunea de sabotaj, adică „fapta funcţionarului ori a altui salariat care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o perturbare deosebit de gravă a activităţii unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 (organizaţiile de stat, organizaţiile obşteşti sau orice organizaţii care desfăşoară o activitate utilă din punct de vedere social şi care funcţioneaza potrivit legii) ori o pagubă importantă economiei naţionale, în scopul de a aduce în orice mod atingere securităţii statului”. Ce era “comunist” în asta?

O societate care valorizează aceste trei lucruri (ignoranţa, lăcomia, vanitatea) este supusă riscului fragmentării, iar acest fapt este din ce în ce mai vizibil azi. Avem o fragmentare socială, iar acesteia, îi va urma îndeaproape cea economică pentru ca, la final, să avem – de ce nu – o fragmentare teritorială.Iar Armata nu va putea face nimic, pentru că nu va mai avea cu cine şi cu ce. Judecaţi şi singuri, dragi camarazi!

ONOARE ŞI PATRIE! Cât şi câţi le-om mai avea şi pe-astea…

Vlad Popescu
13 iunie, 2010