luni, 4 februarie 2013

Hunedoara: O asociaţie a pompierilor doreşte să cumpere o maşină pentru SMURD, din cota de 2% pe impozitul pe venit

Deva, 4 feb /Agerpres/ - Asociaţia 'Salvatorii hunedoreni', organizaţie neguvernamentală ce reuneşte aproape 900 de membri din rândul personalului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, a început o campanie prin care intenţionează să atragă fonduri pentru achiziţia unei maşini speciale necesară intervenţiilor SMURD.
Populaţia poate să sprijine acest efort prin redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit către un cont al asociaţiei, formularul care trebuie depus apoi la administraţiile financiare fiind disponibil pe site-ul ISU Hunedoara, www.isuhd.ro, până la data de 15 mai 2013.
'Sumele colectate vor fi utilizate pentru achiziţionarea unei autospeciale de primă intervenţie şi comandă, capabilă să se deplaseze rapid chiar şi în zone cu grad redus de accesibilitate, cum ar străzile înguste sau terenul accidentat. Maşina oferă şansa unei intervenţii în situaţii de urgenţă încă din primele etape ale apariţiei şi dezvoltării acestora', a declarat luni purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, căpitan Anemona Doda.
Autospeciala are un rezervor de apă cu o capacitate de 200 de litri, este prevăzută cu o pompă de înaltă presiune ce poate fi racordată la surse de apă şi hidranţi şi prezintă echipamentele necesare pentru operaţiunile de descarcerare. De asemenea, autospeciala este dotată cu o trusă de prim ajutor în caz de intervenţie la accidente rutiere.
'Beneficiarul autospecialei va fi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Iancu de Hunedoara' al judeţului Hunedoara. Orice contribuabil, persoană fizică, poate direcţiona, dacă doreşte, 2% din impozitul pe venitul anual către asociaţii non-guvernamentale, asociaţii, fundaţii. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie, ci este o parte din impozitul datorat statului pe care contribuabilii o pot direcţiona către entitatea dorită', a explicat căpitanul Anemona Doda.
Campaniile de informare derulate, în ultimii doi ani, de Asociaţia 'Salvatorii hunedoreni' au atras de la populaţie fonduri în valoare de 37.450 lei, sub forma redirecţionării a 2% din impozitul pe venit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu