Washington, 12 feb /Agerpres/ - Pentagonul va extinde unele beneficii familiale pentru partenerii de acelaşi sex din rândul armatei Statelor Unite, a declarat secretarul apărării Leon Panetta, la mai mult de doi ani de când Congresul a eliminat interdicţia privindu-i pe militarii gay declaraţi, relatează BBC News.
Beneficiile includ îngrijire pentru copii, ajutor juridic, sarcini de serviciu comune, concediu medical şi transport.
Alte beneficii, precum asistenţa de sănătate şi alocaţiile de cazare, nu pot fi garantate, a spus el.
Panetta a declarat că a dispus ca fiecare serviciu militar să aplice aceste schimbări până la 1 octombrie.
'Este o chestiune de echitate fundamentală prin faptul că oferim beneficii similare tuturor bărbaţilor şi femeilor în uniformă care îşi servesc ţara', a precizat Panetta.
'A avea grijă de membrii armatei şi a onora sacrificiile tuturor familiilor de militari sunt două valori centrale ale acestei naţiuni', a adăugat el.
Şeful Pentagonului a mai anticipat că, deşi restul beneficiilor sunt blocate de legea federală care nu recunoaşte căsătoriile între persoane de acelaşi sex, va veni o vreme când 'legislaţia va permite Departamentului (Apărării) să garanteze beneficii depline militarilor şi celor apropiaţi lor, indiferent de orientarea sexuală'.
Pentru a se califica pentru obţinerea beneficiilor, un militar şi partenerul său trebuie să semneze o 'declaraţie de parteneriat conjugal' care să ateste relaţia exclusivă şi angajată între cei doi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu