marți, 5 februarie 2013

Cinci deţinuţi CIA din România, între principalii suspecţi de terorism transferaţi la Guantanamo

NEW YORK (MEDIAFAX) - Cinci dintre cei şase bărbaţi care ar fi fost deţinuţi în România se numără printre cei 14 principali suspecţi de terorism transferaţi de administraţia SUA în 2006 din închisori secrete ale CIA la Guantanamo Bay, potrivit raportului "Globalizing Torture" publicat de Open Society Justice Initiative.
Yemenitul WALEED MOHAMMED BIN ATTASH (Tawfiq bin Attash) a fost capturat la Karachi, în Pakistan, la 29 aprilie 2003, după care a fost deţinut în închisori secrete ale CIA, inclusiv în Polonia, în martie 2003. El ar fi fost deţinut într-o închisoare CIA din Bucureşti începând cu 1 octombrie 2004. Administraţia americană a confirmat în septembrie 2006 că acesta se află printre cei 14 deţinuţi de foarte mare importanţă transferaţi dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay, unde se află şi în prezent. În mai 2011, procurorii militari au formulat acuzaţii împotriva lui pentru rolul său în atentatele din 11 septembrie 2001.
JANAT GUL (cunoscut şi ca Hammidullah), fost preşedinte al companiei afgane Ariana Airline, capturat în ianuarie 2003 în Lashkargar, Afganistan. El a fost deţinut într-o închisoare secretă a CIA din Bucureşti în 2004. Janat Gul a fost deţinut o vreme la Guantanamo Bay şi transferat în Afganistan la 18 aprilie 2005.
Indonezianul RIDUAN ISAMUDDIN (cunoscut şi ca Hambali), presupus membru al Al-Qaida şi bănuit de organizarea atentatului din 2002 asupra unei discoteci din Bali, a fost capturat la 14 august 2003 în Thailanda în cadrul unei operaţiuni comune americano-thailandeze. El a fost deţinut într-o închisoare din Rabat în 2004, precum şi în România. Administraţia americană a confirmat în septembrie 2006 că Isamuddin se numără printre cei 14 deţinuţi de foarte mare importanţă transferaţi dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay. Transferul a avut loc la 4 septembrie 2006, iar acesta se află în continuare la Guantanamo.
Pakistanezul KHALID SHEIKH MOHAMMED, presupusul organizator al atacurilor teroriste din 11 septembrie 2011, a fost arestat în Pakistan la 1 martie 2003. La câteva zile după ce l-a arestat, CIA l-ar fi deţinut în secret în Afganistan, după care l-ar fi transferat în Polonia pentru detenţie secretă şi interogatorii. Acolo el a fost supus tehnicii de simulare a înecului de 183 de ori. Potrivit unor scurgeri de informaţii dintr-un raport ICRC (Comitetul Internaţional al Crucii Roşii), Mohammed şi-a dat seama că se află în Polonia în momentul în care a primit o sticlă cu apă care avea etichetă poloneză. El ar fi fost deţinut în România în 2004. Administraţia americană a confirmat în septembrie 2006 că Mohammed a fost unul dintre cei 14 deţinuţi de mare importanţă transferaţi dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay. Transferul a avut loc la 4 septembrie 2006, iar Mohammed se află în continuare la Guantanamo. În mai 2011, procurorii militari au formulat acuzaţii împotriva lui pentru rolul său în atacurile din 11 septembrie 2001.
Sauditul ABD AL RAHIM AL NASHIRI a fost capturat în Dubai, în octombrie 2002, dus la închisoarea secretă CIA Salt Pit din Afganistan şi apoi într-un alt centru secret din Bangkok, Thailanda, unde a fost supus tehnicii de simulare a înecului. Potrivit unui raport al ONU, la 4 decembrie 2002, CIA l-a transportat pe al Nashiri la bordul unui avion charter cu numărul de înmatriculare N63MU din Bangkok către o închisoare secretă a CIA din Polonia. În Polonia, interogatorii americani l-au suspus pe al Nashirii unor tehnici asimilate torturii. În jurul datei de 6 iunie 2003, Polonia a asistat Statele Unite la trasferarea lui de pe teritoriul polonez. Al Nashiri a fost ulterior deţinut la Rabat, în Maroc, la Guantanamo Bay, în Cuba, şi la o altă închisoare secretă a CIA din Bucureşti, înainte de a fi dus înapoi la Guantanamo Bay, în septembrie 2006, unde se află în continuare. Administraţia americană a confirmat în septembrie 2006 că al Nashiri a fost unul dintre cei 14 deţinuţi de mare importanţă transferaţi dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay. La 20 aprilie 2011, procurorii militari americani au formulat acuzaţii împotriva lui al Nashiri pentru presupusul său rol în atacul împotriva USS Cole din 2000 şi a atacului împotriva petrolierului civil francez MV Limburg în Golful Aden în 2002. În mai 2011 şi august 2012, Open Society Justice Initiative a depus o plângere în numele lui al Nashiri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului împotriva Poloniei şi României.
Yemenitul RAMZI BIN AL-SHIBH a fost arestat în Pakistan la 11 septembrie 2002 şi în aceeaşi lună a fost transportat la Bagram, în Afganistan, unde a fost interogat timp de mai multe zile la un centru CIA. La 17 septembrie 2002 el a fost transferat din Kabul şi, după o oprire în Amman, în Iordania, a fost dus într-o închisoare marocană din afara Rabatului. Înregistrări video ale interogatoriilor sale din Maroc au fost descoperite în 2007. El a fost transportat la 7 martie 2003 într-o închisoare secretă din Polonia, după care a fost dus din nou la Rabat la 6 iunie 2003. La 23 septembrie 2003 el a fost dus la Guantanamo Bay, la 22 martie 2004 în Maroc, iar la 1 octombrie 2004 a fost transferat într-o închisoare secretă din Bucureşti. Administraţia americană a confirmat în septembrie 2006 că al-Shibh se numără printre cei 14 deţinuţi de mare importanţă transferaţi dintr-o închisoare secretă a CIA la Guantanamo Bay. El se află în continuare la Guantanamo, iar în mai 2011 procurorii militari au formulat acuzaţii împotriva lui pentru rolul său în atentatele din 11 septembrie 2001.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu