vineri, 8 februarie 2013

Buletin de presă

Infracţiuni la regimul circulaţiei


În urma acţiunilor pe linia circulaţiei rutiere desfăşurate în cursul zilei de ieri, 7 februarie a.c., poliţiştii au constatat trei infracţiuni.
Pe Aleea Liliacului din municipiul Caransebeş, oamenii legii au observat un autoturism înmatriculat în străinătate care circula haotic, motiv pentru care a fost oprit pentru control. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că automobilul era condus de către M.ION, în vârstă de 36 ani. La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Fiind condus la Spitalul Municipal de urgenţă Caransebeş bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge în vedrea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oţelu Roşu au oprit pentru control un moped. Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că vehiculul era condus de către S.IONEL, de 29 ani, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
Un alt autoturism a fost oprit pentru control pe strada Libertăţii din Caransebeş. La volanul auvehiculului se afla un bărbat în vârstă de 42 ani, însă autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din data de 19.01.2013.
În ambele cazuri au fost întocmite dosare de cercetare penală.


Rănită grav


În dimineaţa zilei de ieri, 7 ianuarie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe strada Funicularului din Bocşa în urma căruia o tânără a fost rănită.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat cu ocazia cercetărilor că în timp ce R.PETRU, de 41 ani, conducea un autoturism, din direcţia Timişoara spre Reşiţa, la o trecere de pietoni marcată şi semnalizată corespunzător a acroşat o tânără în vârstă de 16 ani, care a fost transportată la Spitalul judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale, fiind rănită grav.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Trei şi toţi pentru furt

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 24 şi 32 ani, au fost reţinuţi de poliţişti în cursul zilei de ieri, 7 februarie a.c., întrucât pe numele acestora existau mandate de executare a pedepsei închisorii pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Cei trei su fost reţinuţi în acceaşi zi când Judecătoria Moldova Nouă a emis pe numele E.ALIN, de 25 ani, C.ROMULUS, de 32 ani şi S.ADRIAN, de 24 ani, toţi din Moldova Nouă, mandate de executare a pedepsei închisorii de 6 ani, 3 ani, respectiv 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Cei trei au ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă şi urmează să fie transferaţi la penitenciar.

Dispărut găsit decedat

În seara zilei de 6 februarie a.c., Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 68 ani, din Obreja a plecat de la domiciliu şi nu s-a mai întors.
De la data sesizării, oamenii legii au efectuat căutări de depistare a persoanei dispărute. În cursul zilei de ieri, 7 februarie, în urma căutărilor efectuate de poliţişti cu mai mulţi cetăţeni, într-o baltă situată pe câmp în partea dreaptă a centurii ocolitoare a municipiului Caransebeş, bărbatul dat dispărut a fost găsit decedat.
Din primele verificări efectuate la faţa locului nu există suspiciuni de omor, însă cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Caransebeş unde în urma necropsiei efectuate de medicul legist se vor stabilii cu exactitate cauzele decesului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu