duminică, 14 octombrie 2012

Principalul şef salafist din Gaza ucis de o lovitură la ţintă israeliană


Gaza, 14 oct /Agerpres/ - Principalul şef salafist din Fâşia Gaza, iordanianul Hisham al-Saedini, a fost ucis sâmbătă noapte de o lovitură aeriană la ţintă israeliană în partea de nord a teritoriului palestinian, potrivit unor surse din serviciile de securitate palestiniene, transmite AFP.

Hisham al-Saedini, 43 de ani, cunoscut sub numele de Abu al-Walid al-Maqdisi, a fost ucis împreună cu un alt activist salafist jihadist într-un raid aerian asupra taberei de refugiaţi Jabaliya din nordul Fâşiei Gaza, în timp ce ei circulau pe o motocicletă, au adăugat aceleaşi surse.

Hisham al-Saedini era şeful grupului radical salafist din Gaza Tawhid wal Jihad. El a condus de asemenea o nouă coaliţie de organizaţii salafiste, denumită Majlis Shura al-Mujahedin, în enclava palestiniană.

Raidul israelian a făcut de asemenea doi răniţi, dintre care un copil de 12 ani, au precizat surse medicale locale.

Un comunicat al armatei israeliene a precizat că raidul israelian a vizat 'responsabili pentru activităţi teroriste ai Majlis Shura al-Mujahedin, un grup afiliat Jihadului global'.

Hisham al-Saedini era considerat cel mai important şef salafist din Gaza.

El a fost arestat şi deţinut de Hamas, mişcarea islamistă la putere în Gaza, după care a fost eliberat în august 2012 în urma unei medieri iordaniene.

Numele său a fost evocat în asasinarea militantului propalestinian italian Vittorio Arrigoni, 36 de ani, un membru al asociaţiei International Solidarity Mouvement /ISM/, descoperit spânzurat la 15 aprilie 2011 în oraşul Gaza, la câteva ore după ce a fost luat ostatic de un grup de salafişti.

Aceştia din urmă au cerut anterior eliberarea camarazilor lor deţinuţi de Hamas, mai ales a lui Hisham al-Saedini.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu