joi, 18 octombrie 2012

BULETIN DE PRESĂ

A condus fără permis

    În data de 16.10.2012, orele 23.45, lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Bocşa, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere şi îndrumare a traficului rutier pe str. Semenicului au oprit pentru control un autoturism condus de P. Carlos Emanuel, de 22 ani, din Bocşa.
    În urma verificărilor efectuate s-a constatat că conducătorul auto nu posedă permis de conducere.
    În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”.

Cu alcoolul la volan

    În data de 16.10.2012, orele 16.10, în Caransebeş a avut loc un accident rutier în următoarele împrejurări: în timp ce B. Vasile, de 50 ani, din localitate,  se  deplasa cu autoturismul pe str. C.D. Loga, nu a păstrat distanţa regulamentară faţă de un alt autoturism în mers, condus de N. Gabriela Maria, de 50 ani, din Caransebeş, intrând în coliziune cu acesta.
    Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat negativ pentru N. Gabriela şi de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru B. Vasile, acesta fiind condus la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş unde i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.


Autorul unui furt de produse agricole prins în flagrant

    În data de 16.10.2012, în jurul orelor 14.30, lucrători din cadrul Postului de Poliţie Berzovia au surprins în flagrant pe U. Simion, de 63 ani, din Berzovia, în timp ce sustrăgea porumb ştiulete dintr-o parcelă din zona „Bârzăvii”.
    Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu