MARSILIA (MEDIAFAX) - Douăzeci şi cinci de persoane au fost rănite uşor în cursul unei tornade care a afectat duminică o zonă comercială în apropiere de Marsilia, în sud-estul Franţei, fenomen care a produs numeroase pagube materiale, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.
Către ora locală 15.45 (16.45, ora României), potrivit prefecturii, o furtună însoţită de rafale de vânt violente a afectat timp de câteva minute o suprafaţă de aproximativ 20 de hectare în zona Plan-de-Campagne, unde se află numeroase magazine.
Pompierii au intervenit pentru a prelua 25 de persoane rănite uşor, dintre care zece au fost conduse la spital, a anunţat prefectura într-un comunicat.
Acoperişuri au fost smulse, iar panouri publicitare au fost trântite la pământ, potrivit echipelor de intervenţie, care au întâmpinat numeroase dificultăţi în a ajunge la locurile afectate. Un circ, instalat la Plan-de-Campagne, a fost devastat, a constat un fotograf AFP la faţa locului.
În total au fost mobilizaţi 112 pompieri şi 23 de ambulanţe, a precizat prefectura.
Olivier Bouveri, un angajat al unei firme de electrocasnice, a declarat pentru AFP că, mai întâi a "auzit vibraţii ciudate", după care a văzut, prin geamurile uşii de la intrare, "prospecte şi spaţii de afişaj care zburau".
"Împreună cu colegii, am reuşit să închidem uşile, dar a trebuit să fim mai mulţi pentru a face faţă. Aveam impresia că urmau să explodeze", a adăugat el.
Cerul era "foarte negru, era mult vânt, ploaie, iar numeroase obiecte zburau, (şi anume) copaci, bucăţi de lemn, ziare, cartoane, ambalaje, etc.", a subliniat el, adăugând că această "mini-tornadă" a durat "două minute care au părut foarte lungi".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu