STATUL-NAŢIUNE ÎNTR-O LUME GLOBALĂ

de MERKAVA

În epoca globalizării, valorile fundamentale ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai vulnerabile. Xavier Raufer (op.cit. pag. 9) este de părere că globalizarea porneşte de la ideea diminuării importanţei statului-naţiune şi afirmă că « ordinea internaţională nu mai este una exclusiv inter-statală ».

Statul-naţiune, în accepţia sa occidentală, clasică, a apărut după Revoluţia franceză. În sec. al 19-lea, naţiunea, bazată în principal pe limbă, cultură şi tradiţie comune a oferit un cadru adecvat pentru creşterea economică, securitate, stabilitate, îmbunătăţirea nivelului de trai şi afirmare în arena internaţională. După prima conflagraţie mondială a crescut numărul de state-naţiuni, fenomen amplificat prin de-colonizarea de la sfîrşitul celui de Al Doilea Război Mondial. După sfîrşitul Războiului Rece, procesul de remodelare politico-teritorială a continuat. Nu în puţine cazuri, statele-naţiuni s-au născut ca urmare a unor convulsii puternice, fapt ce a sporit insecuritatea în sistemul internaţional şi a creat impresia de anarhie.

Dar, sfîrşitul Războiului Rece a făcut vizibilă şi o nouă realitate: existenţa statelor slabe sau falite care au devenit, în mod indiscutabil, cea mai importantă problemă a ordinii internaţionale. Un principiu – suveranitatea – e pe cale de a fi amendat, azi vorbindu-se tot mai pregnant despre „suveranitate limitată” sau „asistată” . Acesta este un discurs 100% globalist, într-o lume în care, mare parte din suveranitatea statelor-naţiune a fost transferată spre organisme pan-statale, de tipul UE , ONU, NATO. Aceste organisme pan-statale adoptă reguli şi legi internaţionale impuse de noile realităţi economico-sociale, generate, la rîndul lor, de intervenţia globală a actorilor non-statali. Regulile astfel adoptate sînt impuse statelor-naţiune care, pe deoparte pierd din suveranitate, iar pe de alta sînt « colonizate » de actorii non-statali ai globalizării, fără a putea să se apere.

Globalizarea produce turbulenţe în ambele sensuri, este de părere Ionel Nicu Sava, în lucrarea STUDII DE SECURITATE (ed. Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005, pag. 131) : în jos, către statele-naţiune şi în sus către societatea internaţională. Ea împinge unele state să preia responsabilităţi globale, în timp ce altele sînt deposedate de atributele suveranităţii. Ea creează noi structuri internaţionale sau le forţează pe cele existente să preia mai multe sarcini decît pot duce în prezent, accelerează relaţiile dintre societăţi şi economii, dintre zone şi regiuni ale lumii. Prin globalizare, statele-naţiune încep să aibă responsabilităţi externe suplimentare, în condiţiile în care o parte din atribuţiunile lor interne sînt diminuate. Cu alte cuvinte, statele sînt chemate să se implice în stabilitatea şi securitatea internaţională. Statele slabe nu asigură un nivel adecvat de securitate pe plan intern, suveranitatea lor este limitată, iar vulnerabilitatea lor la ameninţările politice este deosebit de crescută. Resentimentele populaţiilor faţă de stat cresc. Fără sprijin şi cooperare din afară, gestionarea unor probleme de bază, altă dată pe deplin rezolvabile, devine imposibilă.

În ultimii ani, s-au modificat radical coordonatele geo-strategiei şi geopoliticii, lumea bipolară făcînd loc unui univers fragmentar în care se „nasc” şi „renasc” antagonisme de toate categoriile. Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU, scrie, în studiul amintit deja, citînd « un mare analist al lumii de azi şi al „valurilor” prin care a trecut omenirea »: „Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd. Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea. Armatele vor continua să duduie peste graniţe. Guvernele vor aplica în continuare forţa atunci cînd îşi închipuie că acest lucru serveşte scopurilor lor. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă.”

James Rosenau (Turbulence in World Politics. A Theory of Change and Continuity, Princeton University Press, 1990), citat de conf. George Cristian Maior, defineşte impactul globalizării prin transformarea structurală a sistemului internaţional, dintr-un model centrat pe relaţiile interstatale într-unul multicentric în sensul distribuirii pe mai multe niveluri a relaţiilor de autoritate şi putere. Rosenau subliniază că procesul de globalizare implică simultaneitatea şi inter-cauzalitatea unor procese contradictorii – de integrare versus fragmentare, centralizare versus descentralizare şi regionalizare. Aceste polarizări creează tensiuni inerente între cupluri de procese: globalizarea relaţiilor implică în subsidiar anumite fenomene de localism/localizare, tensiuni între centru şi periferie, comunitarism şi cosmopolism, culturi şi subculturi, state şi pieţe, etc.

MALI: ÎNTRE ISLAMISMUL DIN TOMBUKTU ŞI EUROPA

de MERKAVA

Tomuktu, 19 ian. /BMTF/ - În Mali, Preşedintele francez, François Hollande, s-a angajat într-un război în care sînt în joc obiective strategice importante pentru Franţa şi Europa şi care beneficiază de sprijinul diplomatic - nu militar - al ONU, SUA, UE şi Rusia. Un conflict în care există noi ameninţări cu pondere uriaşă pentru industria nucleară, dependentă de importurile dintr-o regiune, care a devenit un nou focar mondial de tensiune. Statul Mali, alături de: Maroc, Algeria, Tunisia, Benin, Burkina Faso, Coasta de Fildeş, Guineea, Mali, Mauritania, Niger, Senegal, Togo, Camerun, Republica Centrafricană, Ciad, Gabon, Republica Congo şi Djibuti, Tanzania, Madagascar şi Mayotte, pe coasta de Est, face parte din vastul imperiu african al Franţei. Imperiul colonial francez a început să se destrame în timpul celui de-al doilea război mondial, cînd diferite părţi ale imperiului au fost ocupate de alte puteri. Controlul asupra posesiunilor coloniale a fost restabilit treptat de Charles de Gaulle. Uniunea Franceză, prevăzută în Constituţia Franţei din 1946, a înlocuit fostul imperiu colonial.

Mali se confruntă cu o criză politică fără precedent, una dintre cele mai grave de la cîştigarea independenţei faţă de statul francez, în1960. Statul vest-african este pus într-o situaţie extrem de dificilă pe care, se pare, nu o poate manageria. Rebelii, controlează, în momentul de faţă, partea de nord a ţării, una din cele mai sărace regiuni din lume. Armata a preluat puterea în luna martie a anului 2012, acuzînd guvernul că nu are soluţii destul de eficiente şi măsuri coerente în faţa rebelilor. "Sîntem obosiţi de situaţia din nord" a ţării afectată de o rebeliune a tuaregilor şi de activităţile grupurilor radicale islamiste. Vrem muniţie pentru a merge să luptăm cu rebelii tuaregi, prea mult este prea mult", a declarat un caporal din tabăra din Kati, locul de unde a pornit această rebeliune.

Pînă nu demult statul Mali era lăudat pentru tranziţia sa democratică dar acum a devenit teatrul unui sîngeros război civil şi al unei forme de dezintegrare amintind de scenariul din Somalia. Statul Mali este unul dintre cele mai sărace de pe glob, dar se situează pe locul al treilea în Africa în ce priveşte producţia de aur. Mali se învecinează cu 7 ţări şi are peste 15 milioane de locuitori. Criza fără precedent,  prin care trece Mali, are imense repercusiuni economice şi sociale, îndeosebi la Bamako, capitala din care străinii au plecat masiv şi în care şomajul şi preţurile nu încetează să crească. ”Economia trece printr-o perioadă dificilă. Aflată deja în dificultate din cauza recoltei slabe din 2011-2012, ea a suferit enorm de pe urma loviturii de stat din martie 2012”, observa recent Fondul monetar internaţional (FMI), la capătul unei misiuni de două săptămîni la Bamako. După puciul din 22 martie care l-a alungat de la putere pe preşedintele Amadou Toumani Toure, grupuri islamiste înarmate au preluat controlul nordului ţării, declanşînd o tot mai mare îngrijorare din partea comunităţii internaţionale. „Ocuparea nordului ţării a perturbat serios producţia agricolă şi comerţul. Deteriorarea situaţiei în ceea ce priveşte siguranţa a dus la scăderea drastică a călătoriilor de afaceri în Mali”, arată FMI, care adaugă: „Sectoarele comerţului, hotelier şi de alimentaţie publică au fost grav afectate”. Preţurile carburanţilor, gazului şi produselor de primă necesitate s-au dublat, iar şomajul a atins 17,3%, potrivit Institutului naţional de statistică. Şi industria este grav afectată: 20% din unităţile productive din capitală s-au închis şi 60% au recurs la şomajul tehnic. În sectorul transporturilor, compania naţională Air Mali nu a mai putut rezista şi şi-a suspendat activitatea pentru nouă luni. „Anticipam un echilibru în 2013, dar lovitura de stat a schimbat totul”, arată Soulezmane Szlla, director administrativ şi financiar al companiei la care 66 de salariaţi şi-au pierdut locurile de muncă chiar înainte de Crăciunul trecut.

Dacă în Mali ar fi fost vorba numai despre Mali, probabil că soldaţii francezi n-ar fi ajuns să lupte acum contra miliţiilor islamiste. În această zonă, de Nord, rebelii islamişti au preluat controlul şi au creat un recunoscut stat islamist Azawad, ale cărui frontiere se întind la nord de Mali pînă la vest de Niger, unde industria nucleară franceză are interese strategice importante. Uraniul din Niger alimentează o treime din centralele nucleare franceze, care asigură în cea mai mare parte electricitatea ţării. În 2010, în Niger au fost răpiţi angajaţi ai firmei nucleare franceze Areva, iar patru sînt încă ostatici în Sahel. Algeria, cea mai mare ţară africană şi principalul partener economic african al Franţei, este o mare exportatoare de petrol şi gaze în Europa. Intervenţia militară a Franţei se explică prin faptul că statul-problemă din zona Sahel ameninţă să devină un pericol pentru „Centură africană”. Iar Franţa a intervenit singură întrucît celelalte state europene s-au eschivat. Ceea ce spune multe despre starea actuală a politicii europene comune de securitate şi de apărare!

Situaţia care se manifestă în această zonă a continentului african este deosebit de importantă prin prisma a două aspecte cu impact major asupra securităţii şi stabilităţii din Mali şi a regiunilor din proximitate.

În primul rând, criza politică şi fragmentarea statului reprezintă o ameninţare la adresa stabilităţii din regiune, în condiţiile în care state precum Guineea sau Coasta de Fildeş încă se luptă să facă faţă unor crize recente. Dacă nu este controlată, această criză care bîntuie Mali, se poate extinde către vest în Mauritania şi la est în Niger, Ciad şi Sudan şi poate ajunge chiar pînă în zona Golfului Aden. În aceste areale autoritatea statală este oricum foarte slabă, iar controlul este deţinut de către grupările de crimă organizată. Zona sahariană, uriaşă ca teritoriu şi resurse, este predispusă, la  ebulaţii periodice. Vom aminti doar intervenţia avioanelor franceze JAGUAR în Mauritania vecină, în 1977, împotriva Frontului Polisario – cel care, la 27 februarie 1976, a doua zi după ce ultimele unităţi spaniole au părăsit teritoriul ţării, potrivit acordului tripartit Maroc-Spania-Mauritania din 14 noiembrie 1975, de la Rabat, a proclamat Republica Arabă Democratică Sahariană, recunoscută de 11 membri ai ONU! Sau, ca să ne mutăm mai la est, pe continent, diferendul din 1986 între Ciad şi Lybia Colonelului Ghadafi, cel care visa la „Statele Unite ale Sahelului”.

Pe de altă perte, conservatorismul social şi religios tribal s-au impus ca mod de exprimare şi organizare, în noile societăţi Vest-Africane, devenite „independente” de hegemonul colonial francez. Astfel, „instituţia makhzen”-ului, de pildă, un fel de camarilă a regelui, preşedintelui, şefului tribal, un cerc format, prioritar, din prietenii din copilărie este elementul prin intermediul căruia se exercită puterea, penetrînd instituţiile de orice natură, considerîndu-se „voinţa poporului”. După cum scrie analistul francez Jean-Francois Clement, în „Anuarul de Geopolitică şi Geostrategie 2000 – 2001” al Centrului Beaumarchais pentru Studii Internaţionale (Elaborat sub coordonarea: Arnaud Blin, Gerard Chaliand şi Francois Gere), apărut în aprilie 2000, la „Edition Mille e tune nuits, departement de la Librarie Artheme Fayard, pag. 104, „această intituţie a avut drept funcţie istorică crearea şi menţinerea dezordinii sociale pentru a se legitima ca putere. Oamenii din mekhzen erau cei care păstrau memoria compromisurilor, conflictelor, revoltelor, alianţelor, cei care ofereau mijloacele îmbogăţirii sau le retrăgeau”. În Mali, acest tip de „instituţie” a intrat în conflict cu nomazii Tuaregi care au perceput schimbările democratice ale ţării doar la schimbarea oamenilor şi la rămînerea regulilor ancestrale, o gestionare bazată pe violenţă. Considerîndu-se „cetăţeni de mîna a doua”, tuaregii au creat periodic răzmeriţe. Vom reveni!

A doua problemă majoră care macină ţara se referă la combinaţia de conflicte, instabilitate politică şi criza alimentară, care se extinde şi în regiunile din proximitate şi care a generat deja efecte grave. Mai mult de 260.000 de refugiaţi au fugit din Mali de la începutul anului 2012, cu precădere în Mauritania, Niger, Burkina-Faso şi Algeria. Alte 175.000 de persoane sînt dislocate în interiorul ţării. Deplasarea bruscă a unui număr atât de mare de oameni a avut consecinţe profunde asupra bunăstării acestora, iar agenţiile de ajutor şi asistenţă se luptă pentru a satisface nevoile de bază ale persoanelor aflate în zonele caracterizate de insecuritate.

Anterior un exemplu, aclamat pentru progresele democratice în regiune, Mali nu a putut să asigure o continuitate în acest sens, cu precădere în zona de nord a ţării, caracterizată acum de traficul de arme, narcotice, imigranţi şi ostatici. Partea de nord a statului este acum controlată de militanţi străini Touareg, şi de mişcările radicale islamiste. Revolta tuaregilor n-ar fi atît de gravă, pentru că acest popor nomad din zona Sahelului s-a revoltat des în ultimile decenii, dacă tuaregii nu s-ar fi aliat de data aceasta cu grupuri aparţinînd Al Qaida africane. Ori, în acest moment Europa descoperă cu stupoare că islamismul radical a cucerit de fapt un teritoriu care este mare cît Franţa, şi un oraş simbolic, Tombuktu. În ceea ce priveşte oraşul Tombuktu, unde islamiştii au şi instaurat legea islamică, el era pînă nu demult o destinaţie turistică importantă. Fondat în secolul al XI-lea, Tombuctu a fost un centru comercial şi religios de mare faimă, mai era numit şi “perla deşertului” sau “cetatea celor 333 de sfinţi”. Oraşul a fost plasat de UNESCO pe lista patrimoniului cultural al umanităţii iar în bibliotecile sale sunt stocate zeci de mii de manuscruse, unele datînd din secolul al XII-lea. Puţine oraşe ale Africii se pot lăuda cu atîtea secole de istorie, iată de ce căderea sa în mîna islamiştilor radicali nu poate fi de bun augur. Pentru Al Qaida maghrebiană ocuparea acestui oraş considerat o “capitală africană a culturii islamice” este mai mult decît o victorie strategică, este una mediatică şi morală, extrem de periculoasă, existînd precedentul de la Bamyan – Afghanistan, unde cele mai mari statui ale lui Budha au fost distruse de talibani cu artileria.  Intervenţia armată a Franţei în Mali este, aşadar, un război purtat solitar în numele întregii Europe.

Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest /CEDEAO/, fidelă intereselor Franţei în regiune, a creat o forţă de intervenţie, conform unei rezoluţii a ONU de ajutorare a autorităţilor de la Bamako privind preluarea controlului în nordul Mali, ocupat de grupări islamiste armate care procedează la execuţii sumare, notează joi, 17 ianuarie 2013,  AFP. Misiunea Internaţională de Sprijin în Mali /MISMA/ va fi condusă de generalul nigerian Shehu Abdulkadir şi va număra peste 3.000 de persoane. Aproximativ 2.000 soldaţi sînt aşteptaţi până la 26 ianuarie la Bamako.

Franţa a desfăşurat deja 1.400 militari în Mali, iar numărul acestora va ajunge la 2.500.

Uniunea Europeană a aprobat joi desfăşurarea unei misiuni, care începînd cu jumătatea lunii februarie va proceda la reorganizarea forţelor armate în Mali, compuse în prezent din 450 de militari, din care 200 sînt instructori. Ţările europene ar putea decide depăşirea cadrului logistic şi desfăşurarea de asistenţă militară în Mali, a indicat ministrul de externe francez, Laurent Fabius.

AFP prezintă cele nouă ţări participante şi numărul de soldaţi ce vor fi desfăşuraţi în cadrul forţei de pace în Mali: Nigeria /900 persoane/, Togo /540 persoane, Niger /500 persoane/, Burkina Faso /500 persoane/, Senegal /500 persoane/, Benin /300 persoane/, Guineea /125 persoane/, Ghana /120 persoane/. Ciadul, care nu face parte din CEDEAO a promis un contingent de 2.000 de persoane - un regiment de infanterie şi două batalioane de intervenţie. Marea Britanie, SUA, Danemarca, Belgia şi Germania s-au angajat să susţină MISMA în domeniul transportului aerian şi în plan logistic.

Starea de urgenţă a intrat vineri, 11 ianuarie 2013, în vigoare în Mali, unde armata s-a angajat, cu ajutorul forţelor franceze, într-o ofensivă împotriva grupurilor islamiste armate, a anunţat guvernul, transmite AFP. Franţa a intervenit militar în fosta sa colonie, după ce preşedintele ţării vest-africane, Amadou Toumani Toure, a cerut ajutor pentru a contracara înaintarea spre sud a combatanţilor islamişti, mulţi dintre ei antrenaţi în tabere speciale din Maghreb, Orientul Mijlociu sau chiar Afghanistan.

Jean-Yves Le Drian a subliniat că fără sprijinul misiunii franceze capitala Mali, Bamako, ar fi fost cucerită de islamişti.

În ceea ce poriveşte grupările din Nord, putem spune că, în principal, „francii” luptă cu francizele!

Trei principale oraşe din nordul ţării vest-africane, situate într-o regiune dominată de deşert unde armata franceză şi-a început duminică, 13 ianuarie 2013, intervenţia, sînt controlate de trei grupări jihadiste care se conformează cu stricteţe Sharia, legea islamică. Este vorba de Kidal, Gao şi de oraşul istoric Tombuktu, controlate de Al-Qaida în Magrebul islamic /AQMI/, Mişcarea Tawhid wal Jihad în Africa de Vest /MUJAO/,  şi de Ansar al-Dine. Aceste organizaţii au preluat controlul asupra respectivelor oraşe de la rebeli separatişti tuaregi, care au rupt orice legătură de „prietenie” cu cele trei grupări jihadiste, anul trecut, pe 6 noiembrie.  AQIM este o „franciză Al-Qaida”care s-a numit, înainte, Grupul Salafist pentru Predică și Luptă. Existenţa sa a fost alimentată de contrabandă şi răpiri de occidentali. AQMI a beneficiat din plin de destabilizarea Lybiei, de unde a recuperat arme, vehicole militare precum şi foşti militari ai armatei Colonelului Ghadaffi şi miliţieni islamişti. În Mali, controlează regiunea muntoasă Adrar Ifoghas, din nord-estul zonei de nord, inclusiv oraşul Kidal. Tawhid wal Jihad în Africa de Vest controlează împrejurimile oraşului Gao. Această mişcare, considerată dizidentă între grupările jihadiste, consideră că AQIM nu a depus toate eforturile împotriva Algeriei şi a Africii de Vest, în particular întinsa zonă deşertică unde ar putea fi instituit un emirat islamic! Gruparea a mai acţionat în Yemen şi Sudan şi s-a stabilit relativ de curînd în Vestul Africii. Formată din jihadişti internaţionalişti, Tawhid wal Jihad în Africa de Vest este o „franciză” a Grupului Tawhid wal Jihad al iordanianului Abu Mussab al-Zarqawi, ce a proclamat un Califat Islamic în Iraq. Al-Zarqawi s-a antrenat în celebra tabără Al-Qaida de la Herat, Afghanistan, pe frontispiciul căreia scria: Tawhid wal Jihad! Ansar al-Dine controlează Tombuktu şi împrejurimile sale. Gruparea provine din Tawhid wal Jihad în Africa de Vest şi se remarcă prin distrugerea sitului de patrimoniu UNESCO de la Tombuktu, precum talibanii au distrus statuile uriaşe ale lui Budha de la Bamyam, în Afghanistan. Reconcilierea religioasă nu face casă bună cu islamul radical salafist, extrem de tentant şi de expansiv, în prezent.  Relaţiile cu celelalte două grupări din Nordul Mali sunt îngheţate pentru a nu atrage o „reacţie militară internaţională” împotriva grupului. Aceste facţiuni îşi dispută controlul asupra statului islamic fantomă Azawad. Statul Independent al Azawadului este un stat nerecunoscut, care a fost declarat unilateral, la 6 aprilie 2012, după conflictul în care Mișcarea Națională pentru Eliberarea Azawadului (MNEA), tuaregă, sprijinită de grupări islamiste, au învins Armata Maliului. Acesta controlează regiunile Tombouctou, Kidal, Gao, precum și o parte din regiunea Mopti, toate fiind recunoscute pe plan internațional ca fiind parte a Republicii Mali. Teritoriul deținut de Azawad are granițe cu Mali și Burkina Faso la sud, Mauritania la vest și nord-vest, Algeria la nord, și Niger la est și sud-est. Gao este capitala și cel mai mare oraș. După dezicerea tuaregilor de grupările islamiste, acestea au preluat puterea, tuaregii rămînînd să controleze doar regiunea Mopti, iar Azawadul a fost transformat în Califat islamic.

Iniţial, tuaregii s-au angajat să restabilească securitatea și să înceapă construirea instituțiilor de stat, ceea ce "va duce la o constituție democratică pentru un stat independent Azawad", cum se scrie pe site-ul oficial al MNEA.

MNEA s-a format în octombrie 2011, cînd rebelii tuaregi locali s-au alăturat camarazilor lor, care au luptat în Libia alături de Muammar Al-Gaddafi, împotriva NTC (Consiliul Național de Tranziție). Înfrîngerea Colonelului a condus la un aflux de arme în deșertul Sahara. Guvernul din Mali a acuzat, în repetate rînduri, AMN de legături cu Al-Qaeda din Maghrebul Islamic şi cu Ansar Al-Dine, un grup extremist islamist.

Algeria a promis că "niciodată nu va pune sub semnul întrebării integritatea teritorială a Mali" Conflictul din Mali a devenit o problemă care priveşte Sahelul şi Sahara. Toate aceste grupări sînt internaţionale: din ele fac parte cetăţeni din Mali, oameni care au venit aici în urma conflictului din Libia, dar şi din Algeria şi Mauritania, Sudan sau Yemen

La rîndul lor, tuaregii dețin încă un număr de poziții în sud-estul teritoriului din nordul Mali.

Pentru a înţelege situaţia din regiune iată cîteva date legate de tuaregi. Tuaregii spun despre ei că sunt „Imushagh”, ceea ce se traduce prin „popor liber”, dar şi „oameni de onoare”. Sînt un popor berber, deci se consideră cei mai vechi locuitori ai Sahelului. Din cauza turbanului albastru sunt denumiţii „Poporul albastru”. Economia lor se bazează, în principal, pe comerţul cu vite, capre, oi, cămile, dar şi pe activităţi de creştere a animalelor, agricultură în oaze, şi, nu în ultimul rînd, transportul sării în caravane. Chiar şi în zilele noastre, aceştia părăsesc oazele di Mali – între Timbuktu şi Taoudeni – Traversînd Niger în drum spre Deşertul Tenere şi pînă la oazele estice de la Fachi şi Bilma. Este evident că natura comerţului s-a diversificat, produselor tradiţionale luîndu-le locul armele, drogurile sau matrialele de contrabandă. Tuaregii trăiau deci în regiune din timpuri imemoriale, înainte de venirea arabilor sau a europenilor. Ei au adoptat religia musulmană, şi un nivel superior de învăţătură!, de la cuceritorii arabi dar nu şi poligamia. Au rămas un popor nomad, numărînd cam 5, 2 milioane de indivizi repartizaţi în 6 ţări: Niger, Mali, Algeria, Burkina Faso, Libia şi Maroc. În toate aceste ţări tuaregii sînt nemulţumiţi. Ei spun că sînt marginalizaţi, chiar dispreţuiţi, uitaţi de puterea centrală, supuşi unor numeroase presiuni de asimilare forţată, culturală şi lingvistică, şi aşa mai departe. Unii tuaregi au abandonat nomadismul dar alţii, cum sînt cei din Mali, se luptă pentru păstrarea tradiţiilor ancestrale. În Occident tuaregii au avut o imagine bună. Simpatia pentru ei s-a mai atenuat cînd aceştia au luptat de partea lui Gaddafi în Libia. Într-o anumită măsură, dezordinile din Mali sînt o prelungire a războiului din Libia unde au intervenit puterile occidentale, în special Franţa lui Szarkozi, pentru a-l debarca de la putere pe Ghaddafi, un martor incomod – spun unii! – în cazul campaniilor electorale ale preşedintelui de dreapta! Tuaregii au luptat de partea lui Ghaddafi, iar în momentul cînd au fost obligaţi să se retragă au făcut-o ducînd cu ei o parte din armamentul greu al arsenalul libian. Cu aceste arme şi-au relansat tuaregii ofensiva împotriva puterii de la Bamako şi s-au dovedit de fapt extrem de eficienţi. Asocierea lor cu cu grupurile care predică războiul sfînt de sorginte „strămoşească” – salafistă! -este un fenomen nou, grav, de natură să provoace panică în regiunea Sahelului şi nelinişte în Europa. Occidentul european a început să se neliniştească în momentul în care tuaregii au declanşat revolta cerînd de fapt mai multă autonomie, sătui de nedreptăţile camarilei prezidenţiale, de segrecarea culturală, sărăcie şi „proasta guvernare” a guvernului de la Bamako. Din păcate, alianţa cu diverse mişcări salafiste s-a întors împotriva lor, pentru că, mai multe oraşe din nordul statului Mali sînt controlate în prezent de islamiştii radicali. Practic, asistăm în această zonă a Africii la un fel de răbufnire a unor forţe care vin dintr-un ev mediu întunecat, o ameninţare care planează deja asupra intereselor nucleare ale Franţei în Niger, un stat de frontieră, unde micile grupuri islamiste, instalate în nordul statului Mali, pot face incursiuni cu destulă uşurinţă.

Unii experţi consideră că situaţia din Mali este asemănătoare cu situaţia din Afghanistan. Ca şi acolo, în Mali, islamiştii sînt mai organizaţi şi mai instruiţi. Experţii consideră că o intervenţie poate duce la intensificarea activităţii islamiştilor în ţările învecinate cu Mali, deoarece graniţele dintre ele sînt simbolice şi, practic, nu sînt păzite. Probabil, o asemenea criză nu poate fi rezolvată numai prin intermediul unei intervenţii militare, deoarece ea include multe probleme. Nu este vorba numai de terorism, ci şi de mişcarea naţionalistă, liderii căreia tind către autonomie şi o mai bună guvernare a ţării. De asemenea, ei insistă asupra unei libertăţi religioase. Prin urmare, activitatea insurgenţilor are numeroase aspecte şi situaţia generală necesită o soluţie complexă.

La baza acestei instabilităţi politice stau mai mulţi factori ce converg într-un punct şi generează astfel de crize: insecuritatea alimentară, deşertificarea, schimbările climatice, procesele de democratizare incomplete marcate de excluderea socială, precum şi o întinerire a populaţiei fără o perspectivă de ocupare a forţei de muncă.

Syria: Mii de morţi, milioane de refugiaţi, foamete, sărăcie, război şi Curtea Penală Internaţională. Comunitatea Internaţională reacţionează ca într-o glumă românească.

Damasc, 12 ian /BMTF/ - Corespondenţă de la Ryiad Mohammed Saad – Mai mult de  100.000 de refugiaţi din Syria au fost înregistraţi în ultima lună în ţările din vecinătate şi în Africa de Nord, numărul total al acestora depăşind 600.000, a anunţat, ieri, la Geneva, Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), citat de AFP şi preluat de televiziunea libaneză Al-Manar, controlată de Hezbollah.

Potrivit UNHCR, 612.134 de syrieni au fost înregistraţi drept refugiaţi în statele din vecinătatea ţării lor, pe cînd la data de 11 decembrie 2012 erau numai 509.550.   Peste 176.600 de refugiaţi syrieni se află în Iordania, care este pregătită să primească pînă la 280.000 de compatrioţi. Aproximativ 200.000 de refugiaţi din Syria sînt înregistraţi în Liban, peste 153.000 în Turcia, 69.300 în Egipt, 69.000 în Iraq, 13.000 în Egipt şi peste 5.000 în Africa de Nord, informează UNHCR.

 Trimisul special al ONU şi al Ligii Arabe, Lakhdar Brahimi, s-a întîlnit ieri, la Geneva, cu oficiali ruşi de rang înalt, pentru a găsi o soluţie politică pentru conflictul din Syria, care durează deja 22 de luni, şi a provocat moartea a 60.000 de persoane. ONU consideră că, dacă războiul va continua, numărul refugiaţilor din Syria va ajunge la 1,1 milioane pînă în luna iunie, dacă se păstrează acest raport.

ONU trebuie să reclame conflictul din Syria la Curtea Penală Internaţională (CPI), sînt de părere patru ţări membre ale Uniunii Europene într-o scrisoare comună dată publicităţii vineri de Ministerul austriac de Externe, informează AFP. De la Damasc, acest gest dovedeşte nu numai „un curaj nebun” şi o „implicare” serioasă a Diplomaţiei UE în rezolvarea conflictului, dar este ca într-o glumă românească cu găina care se gîndeşte dacă să fugă sau să stea sau, mai bine, se împiedică, glumă foarte gustată de studenţii syrieni în anii 80! Pe de altă parte, termenul de „război civil” începe să deranjeze şi pe locuitorii care au rămas neutri, dar chiar şi pe cei anti-regim. Neimplicarea unei armate regulate, cu uniforme şi ecusoane distincte, nu înseamnă că războiul e mai puţin militar, iar hainele civile nu le conferă mercenarilor mai puţină instrucţie, tehnică şi îndemînare. Părerea mea, de civil!

”În cursul conflictului din Syria au fost comise crime oribile, însă fără consecinţe pentru autorii acestora” pînă în prezent, scriu şefii diplomaţiilor austriacă, daneză, irlandeză şi slovenă. „Dată fiind profunda îngrijorare în legătură cu acest subiect şi absenţa urmăririi penale în Syria, cerem Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite să reclame urgent situaţia din Syria la CPI', se arată în documentul citat. „A reclama acest caz la CPI ar face limpede pentru orice combatant din rîndul tuturor părţilor implicate în conflict că, în final, crimele cele mai grave vor fi pedepsite”, fie că este vorba despre forţele guvernului de la Damasc, fie de rebeli, menţionează cei patru miniştri.

Scrisoarea lor comună a fost dată de postul american de televiziune CNN şi remisă joi tuturor statelor membre ale ONU, potrivit ministerului austriac, transmite TV Ugarit.

Ei au mai spus că atacul asupra Căştilor Albastre ale ONU comis în noiembrie în această ţară, cînd patru austrieci au fost răniţi, fac necesară intervenţia CPI.

Syria nu a aderat la crearea acestei curţi, astfel încît este necesară intervenţia Consiliului de Securitate pentru ca CPI să fie sesizată în legătură cu crimele comise în cursul conflictului.

Comic, dacă nu ar fi o tragedie pentru ţara mea!

Soldaţi americani în Afganistan după 2014

Kabul, 12 ian /BMTF/ - Preşedintele american, Barack Obama, a avertizat că eventuala prezenţă a soldaţilor americani pe teritoriul Afghanistanului după încheierea misiunii de luptă a NATO în 2014, este posibilă numai în cazul în care autorităţile de la Kabul acceptă să le acorde acestora imunitate juridică, transmite AFP, preluată de corespondentul BMTF la Kabul, Baba Victor.

Această imunitate urmează să fie prevăzută în „acordul bilateral de securitate” ce va fi încheiat între Statele Unite şi Afghanistan, a precizat Preşedintele Obama în cursul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu omologul său afghan, Hamid Karzai, la Casa Albă.

Misiunea militarilor americani în Afghanistan va evolua din această primăvară, concentrîndu-se pe antrenarea armatei afghane, a anunţat preşedintele Obama. "Începînd din primăvară, militarii noştri vor avea o misiune diferită: formarea, consilierea şi asistarea forţelor afghane. Acesta va fi un moment istoric şi o nouă etapă spre o suveranitate deplină a Afghanistanului", a mai spus preşedintele american.

La rîndul său, preşedintele afghan, Hamid Karzai, a dat asigurări că progresele înregistrate în Afghanistan, cu ajutorul Statelor Unite, vor fi protejate după încheierea misiunii de luptă a NATO, în 2014.

Oficiali IGPR: Existau informaţii că mai multe persoane urmau să amplaseze un dispozitiv exploziv

Bucureşti, 11 ian /Agerpres, BMTF/ - Poliţiştii au obţinut informaţii în urmă cu aproximativ o săptămână în legătură cu faptul că mai multe persoane au intenţia de suprimare a vieţii unei persoane din Piatra Neamţ, membru al unei grupări infracţionale, prin amplasarea unui dispozitiv exploziv la autoturismul acestuia, au declarat, vineri, pentru AGERPRES, oficiali ai Poliţiei Române.
Imediat ce au intrat în posesia acestor informaţii, poliţiştii au anunţat Parchetul, respectiv DIICOT, pentru a demara o anchetă. Aşa s-a descoperit faptul că este vorba despre trei persoane care ulterior au şi fost prinse în flagrant în timp ce amplasau dispozitivul exploziv sub maşina unei persoane din municipiul Piatra Neamţ, precizează sursele citate.
Vineri, poliţişti de la BCCO Bacău şi SCCO Neamţ, împreună cu procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Neamţ, au depistat în flagrant delict trei dintre suspecţi, membri ai unei grupări specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă - omor calificat, distrugere calificată şi acte de terorism.

Din primele verificări a rezultat că dispozitivul conţinea aproximativ un kilogram de substanţă explozivă, probabil C4, echivalentul a 5,5 kg de TNT.

Patru morţi într-un atentat sinucigaş vizînd şefi tribali

Kabul, 6 ian /BMTF/ - Corespondenţă de la Baba Victor – Nici bine nu a hotărît Guvernul de la Kabul să elibereze talibani din închisori, în semn de reconciliere naţională, că doi atacatori sinucigaşi şi-au detonat încărcătura explozivă pe care o aveau asupra lor în mijlocul reuniunii de duminică a şefilor tribali de la Spin Boldak, în sudul Afghanistanului, provocînd patru morţi şi 15 răniţi, au informat autorităţile locale. „Exploziile s-au produs în interior”, a declarat, presei internaţionale, purtătorul de cuvînt al guvernatorului din Kandahar, Jawed Faisal. Patru persoane au fost ucise şi alte 15 au fost rănite. Martorii au declarat că au auzit două explozii urmate de focuri de armă de calibru mic. Clădirea Consiliului a fost grav avariată şi este posibil ca unele persoane să fie îngropate sub dărîmături.

În fiecare duminică, shura (consiliul) local se reuneşte în clădirea administrativă unde a avut loc atacul, aflată la o sută de kilometri de oraşul Kandahar.  Este posibil ca numărul morţilor să crească în următoarele ore ca urmare a gravităţii rănilor unor victime.

După cum ştiţi, Provincia sudică Kandahar este considerată bastionul spiritual al insurgenţilor talibani care de peste un deceniu luptă pentru a răsturna guvernul afgan şi a forţa plecarea din ţară a trupelor străine.

Debarcarea "Leului din Damasc"

de MERKAVA

Spirala violenței din Syria a atins un nivel critic! Deşi marota tuturor a devenit "predarea puterii de către președintele Assad", "Primăvara arabă" continuă, oferă mai multe cazuri de studiu asupra ineficienţei spectaculoase a politicii externe europene. Paralizată de criza euro, Europa este incapabilă să acţioneze în faţa situaţiei din Syria, deşi, am bune motive să cred, că în jocul de şah Iran-Israel-SUA-Syria există o deja nervoasă aşteptare a implicării europene, conform "modelului" libian, salutată revenire a Franţei în structurile combatante ale NATO. Este ultima dovadă, dacă mai era nevoie, a unui eşec al politicii externe europene, "întărită, din punct de vedere teoretic, de tratatul de la Lisabona". În paralel, SUA şi aliaţii lor au început discuţii serioase privind o posibilă intervenţie militară în Syria, deşi operaţiile de sprijin al păcii desfăşurate sub egida ONU încă au un statut teoretic şi de drept internaţional insuficient teoretizat, controversat şi chiar inadaptat la mediul de securitate actual. Cu toate acestea însă, ele rămîn un important instrument de prevenire şi gestionare a conflictelor în întreaga lume.

 "Antanta Cordială" franco-britanică, forţa întregii operaţiuni NATO din Libia, pare a fi ţăndări după apocalipticul summit UE din decembrie trecut, cînd, la presiunile Franţei, „finanţele britanice" au sărit din trenul integrării fiscale. Pe de altă parte, Franţa lui Sarkozi "l-a muls" straşnic pe Bashar al-Assad înainte de aplicarea sancţiunilor. Şi la această oră, aplicînd modelul din Libia, Franţa joacă la două capete la Damasc, avînd forţe speciale şi în tabăra guvernamentală şi în cea a rebelilor. Apoi, intervenţia militară în Syria şi ruperea ţării în două sau trei provincii ar fi un dezastru pentru relaţia UE cu Turcia, care oricum nu se află la cea mai înaltă intensitate. Deşi, DOAR o rupere a teritoriului syrian în mai multe entităţi ar oferi Israelului confortul unei confruntări cu Iranul nuclear! Scenariul este privit cu rezerve la Washington, iar fosta şefă diplomaţiei, "Madama Clinton" - un personaj mediocru la cîrma diplomaţiei democrate americane! - a sugerat o debarcare a lui Assad de către armată, singura forţă din interior capabilă să păstreze unitatea naţională. În orice alt scenariu, Israelul iese în dezavantaj. Deşi Syria şi Assad în mod special, sînt inamici consecvenţi ai Israelului, o îndepărtare a lui Assad de la putere ar schimba, în mod dramatic, regulile întregului joc strategic din Orientul Mijlociu şi nu este deloc clar că s-ar schimba în favoarea Statului Evreu. Israelul este conştient că sub un Assad puternic, nu ar fi existat Al Qaeda în Syria. Sub un regim „popular'', condus de majoritatea sunnită oprimată vreme de atîtea decenii de minoritatea alawită- din care face parte clanul Assad-, aceasta şi-a făcut apariţia în diverse forme şi "cantităţi".

Preşedintele syrian, Bashar al-Assad, afirma că ţara sa se confruntă cu "un complot" şi se află într-un "moment de răscruce", conform unui discurs rostit la Universitatea din Damasc şi televizat de postul public de televiziune. Liderul de la Damasc a insistat, de mai multe ori în ultimele luni, asupra dejucării unui presupus plan de dezmembrare a ţării. Assad le-a spus parlamentarilor că protestele iniţiale ale populaţiei sînt un amestec între nevoia autentică de reformă şi acţiunile instigatorilor influenţaţi din exterior. “Avem de-a face cu un complot în vederea dezmembrării Syriei. A început prin incitări pe internet şi pe Facebook, după care acţiunile s-au mutat în mass-media şi în stradă. Am reuşit să dejucăm un complot americano-israelian”, a declarat al-Assad, potrivit cotidianului “Jerusalem Post”. admiţînd, însă că "economia syriană este pe cale să se prăbuşească", din cauza sancţiunilor internaţionale. Există informaţii, potrivit cărora Bashar Al-Assad nu se mai poate baza pe cei 400.000 de militari şi poliţişti, gata oricînd să întoarcă armele, ci doar pe cei 100.000 din Garda Republicană şi serviciile speciale, la care se adaugă luptători Hezbollah sosiţi din Liban(! interesant, nu?!). Deşi pare că a pierdut şi sprijinul Iranului, clanul Assad pare, totuşi pregătit să lupte pînă la capăt, sprijinit de structurile tribului său şiit Allawit, care reprezintă doar 10% din structura Syriei, riscînd un război regional în care să atragă TOATE ţările Orientului Mijlociu plus Iranul! Atît Turcia şi NATO, dar şi Iranul au, în momentul de faţă, interesul ca Syria să NU se dezintegreze, chiar dacă Syria şi actualul regim, reprezintă platforma cea mai potrivită şi apropiată de luptă împotriva Israelului, iar pro-reformiştii syrieni au dat "aripi" noi contestatarilor regimului de la Teheran. Pe de altă parte, NATO ar dori să elimine capetele de pod Iraniene din regiune, fără însă o intervenţie armată directă, care ar presupune, ulterior, o blocare a forţelor armate în misiuni directe de pacificare. Pericolul dezintegrării Syriei, în perioada imediat următoare, este, însă, enormă! Există riscul apariţiei unei mulţimi de micro-state sectare şi a unui triunghi kurd chiar "sub burta" Turciei!

Adevăr sau diversiune?

Damasc, 24 dec/BMTF/ - Corespondenţă de la Riyad Mohammed Saad – Războiul fratricid syrian pare să se apropie de sfîrşit, iar forţele internaţionale, care pîndesc un moment prielnic de a intra în cea mai veche capitală alumii, îşi curăţă flintele. Mai multe media arabe, între care canalul qatariot Al Jazira, precum şi reprezentanţi ai opoziţiei siriene au anunţat astăzi că, pentru prima oară, conducerea ţării a utilizat  arme chimice! Este anunţul cutremurător pentru regimul preşedintelui Bashar al-Assad. Cel puţin două surse au raportat că într-o suburbie a oraşului Homs, al-Bayada, au fost aruncate pe calea aerului două containere cu agenţi toxici. Ca urmare, şi-au pierdut viaţa şase (şapte sau opt, potrivit altor surse) insurgenţi, catalogaţi drept „civili” în rapoartele Observatorului sirian pentru drepturile omului, de la Londra.

În relatarea Al Jazira se spune că soldaţi sirieni au aruncat grenade conţinînd substanţe toxice, un gaz necunoscut pînă acum, asupra poziţiilor rebelilor într-un cartier al oraşului Homs, controlat de aceştia. Mulţi locuitori din această suburbie au mers la spital, acuzînd greaţă, probleme respiratorii şi paralizie parţială. O parte dintre aceştia s-ar afla în prezent în stare gravă, grave dureri de cap şi, uneori, crize de epilepsie. Pe internet a apărut şi o înregistrare video, ai cărei autori susţin că au filmat cum este readus la viaţă unul dintre cei care s-au intoxicat în urma „atacului cu arme chimice”. Potrivit opoziţiei siriene, patru persoane au orbit, iar patru au fost paralizate. Reprezentanţii opoziţiei nu ştiu ce fel de gaz a fost utilizat, dar medicii presupun că ar fi vorba de sarin, deşi alţi observatori spun că nu miroase deloc!

O confirmare oficială a acestor informaţii privind utilizarea de arme chimice de către regimul la putere în Siria nu există în acest moment.

Cu cîteva săptămîni în urmă, agenţii de informaţii (intoxicare, dez-informaţii!) occidentale declarau că armata siriană a început pregătirile pentru utilizarea substanţelor otrăvitoare. Autorităţile de la Damasc au negat, afirmînd că niciodată nu vor recurge la armele chimice împotriva propriului popor. Dar, cînd e vorba de insurgenţi şi terorişti străini, poate se pune altfel problema… Nici atacul chimic mimat de rebeli nu poate fi exclus, demonstrîndu-se faptul că aceştia se străduiesc din răsputeri să provoace o invazie străină în Syria şi debarcarea lui Bashar Al-Assad.

Morţi şi răniţi la Damasc

Damasc, 22 Dec /BMTF/- Corespondenţă de la Damasc de la Riyad Mohammed Saad – Mai mult de cinci sirieni civili au murit şi foarte mulţi alţii, probabil cîteva zeci, au fost răniţi într-un atentat cu maşină-capcană comis astăzi, în cartierul Qabun din capitala ţării, Damasc. Zeci de ambulanţe au sosit la faţa locului, în timp ce pompierii încearcă să stingă incendiile provocate de explozia autoturismului. Atentatorul a murit şi el, plecînd la Allah, Slăvit fie Numele Său, în căutarea celor 40 de virgine. Amară deşertăciune…

Ziarele scriu că sistemele de rachete sol-aer Patriot, oferite de NATO, vor fi instalate în Turcia în următoarele săptămîni, după cum anunţă Alianţa Nord-Atlantică într-un comunicat citat de AFP. "Aceste sisteme, care vor fi instalate în următoarele săptămîni, vor avea caracter pur defensiv. Nu vor fi folosite pentru stabilirea unor zone de interdicţie aeriană, nici pentru vreo operaţiune defensivă. Obiectivul este descurajarea oricăror ameninţări la adresa Turciei, apărarea populaţiei şi teritoriului turc", subliniază NATO, citat de Agenţia Franceză de Ştiri, fără să sublinieze că atacurile asupra frontierei cu Turcia nu au fost provocate de forţele guvernamentale, ci de cele ale teroriştilor care doresc o acţiune militară internaţională împotriva Syriei.  Germania, Olanda şi Statele Unite sînt implicate în misiunea de instalare a bateriilor de rachete Patriot, manevrate de 600 de militari ai acestor ţări membre ale Alianţei. Germania va instala sistemele la Kahramanmaras, Olanda, la Adana, iar Statele Unite, la Gaziantep, trei zone importante pentru tranzitul hidrocarburilor prin Turcia.
 

Syria se confruntă, începînd din martie 2011, cu revolte populare şi confruntări armate între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi forţele opoziţiei, dar şi grupări teroriste ce au identificat oportunităţi şi breşe de putere. Bilanţul conflictului este, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, cu sediul la Londra, de aproximativ 43.000 de morţi, în care sunt incluşi şi combatanţii rebeli, consideraţi „civili” conform tratatelor internaţionale. Cifra nu poate fi verificată din alte surse dar este preluată şi transmisă de presa internaţională ca o dovadă a brutalităţii regimului de la Damasc.

Ministrul de interne syrian, rănit grav într-un atentat

Beirut, 20 dec /BMTF/ - Ministrul de interne syrian, Mohammed al-Shaar, a fost grav rănit într-un atentat cu bombă comis la 12 decembrie, la Damasc, au anunţat miercuri surse ale securităţii libaneze, citate de AP, preluată de Agerpres. Ministrul syrian a sosit miercuri la Beirut pentru a primi îngrijiri medicale într-un spital libanez, conform aceloraşi surse. Postul public de televiziune din Syria a dezminţit informaţia referitoare la Mohammed al-Shaar.

În explozia produsă săptămîna trecută la Damasc şi-au pierdut viaţa mai multe persoane, iar alte 20 au fost rănite.

Violenţele din Syria s-au soldat cu peste 44.000 de morţi, dintre care peste 30.000 de civili, de la începutul contestării regimului lui Bashar al-Assad acum 21 de luni, a raportat miercuri Observatorul syrian al Drepturilor Omului.

Cel puţin 30.819 civili au murit din 15 martie 2011, a precizat ONG-ul care îi consideră civili şi pe cei care luptă împotriva trupelor regimului. "Mii de persoane considerate civili sînt rebeli", a apreciat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.

Numărul militarilor ucişi se ridică la 10,978 şi cel al dezertorilor la 1.482, a precizat ONG cu sediul în Marea Britanie care se bazează pe o reţea extinsă de militanţi şi surse medicale din spitalele civile şi militare din întreaga ţară.

"Trebuie adăugate alte 784 de persoane a căror identitate nu a fost stabilită", conform lui Abdel Rahmane, ceea ce ridică numărul de morţi la 44.063.

"Acest bilanţ, transmis de la Londra, nu include miile de persoane dispărute în detenţie şi nici majoritatea morţilor din cadrul "chabbihas" (miliţiile pro-regim). În plus, nici rebelii, nici armata guvernamentală nu au publicat numărul exact al persoanelor ucise în rîndurile lor pentru a nu afecta moralul trupelor", a transmis ieri, corespondentul BMTF la Damasc, Riyad Mohammed Saad.

SECURITATE DE 100 DE LEI

de MERKAVA

Industria de securitate privată este un sector agreat la nivelul Uniunii Europene. În ultimii 30 de ani, sectorul de securitate privată în cele 27 state membre a cunoscut o creştere importantă atît în ceea ce priveşte numărul societăţilor cît şi a numărului şi nivelului personalului de securitate. În cele mai multe dintre statele membre, la ora actuală, numărul angajaţilor din sectorul de securitate privată corespunde, mai mult sau mai puţin, cu numărul angajaţilor din poliţia publică, iar în cîteva state, acesta se dovedeşte a fi chiar mai mare ca forţele publice. În raport cu populaţia se poate afirma că reprezentativitatea sectorului de securitate privată corespunde în medie unui raport de 1/500 locuitori. Numărul personalului de securitate din sectorul privat îl depăşeşte pe al poliţiştilor în şapte state UE, între care şi România, aflată pe locul doi, potrivit unor date ale CoESS, organizaţie europeană a companiilor de securitate privată, de la Bruxelles, relatează publicaţia electronică EUObserver, citată de Mediafax. 54% din militarii din Iraq şi Afganistan sînt contractori, nu mercenari. Companiile de securitate private joacă un rol important în operaţiunile internaţionale de gestionare a crizei din Afganistan, protejînd oamenii şi echipamentul militar al UE din aceste zone. Aceste companii ar putea fi, în curînd, în Libia! Evident, prin această dinamică spectaculoasă, industria de securitate privată schimbă norme, obiceiuri şi repere. Inevitabil, detractorii vor face apel la "morală" şi la "lege". VINA majoră a industriei, mai ales cea din România, este aceea că nu colaborează suficient cu ONG-urile profilate pe securitate şi nu îşi fac publice realizările şi implicaţiile în viaţa societăţii. Grupul pentru Securitate şi Democraţie, prin demersurile pe care le face, la nivel local şi naţional, încearcă să creeze o cultură de securitate în rîndul cetăţenilor şi mass-media, atît de necesară în demersurile industriei de profil.

Statul este principalul gestionar al securităţii naţiunii ceea ce face ca gradul său de implicare în mediul social să fie definitoriu din perspectiva
securităţii interne. Securitatea internă priveşte, deopotrivă, atît siguranţa cetăţeanului cît şi securitatea publică. Securitatea privată constituie un domeniu circumscris securităţii interne, care se diferenţiază de securitatea publică prin faptul că subiectul ei îl constituie cetăţenii (ca persoane fizice), reşedinţele private ale acestora, afacerile lor particulare, transporturile, sănătatea publică, protecţia mediului etc. Cum se poate asigura, însă, supravegherea eficientă a activităţilor acesteia? Deputaţii europeni, de la subcomisia pentru securitate şi apărare au dezbătut această temă pe 15 martie cu experţi şi reprezentanţi ai Serviciului european de acţiune externă. Dupa intrarea României în Uniunea Europeană, acest sector a pornit în plină expansiune, cu o creştere a cifrei de afaceri de 30% pe an, dar criza forţei de muncă se resimte şi aici. În România, în prezent sînt multe societăţi de profil. Există, potrivit unor statistici, 1.200 de firme de pază, iar pe linie de sisteme tehnice sînt, aproximativ, 1.350 de societăţi. Paza şi protecţia sînt activităţi desfăşurate prin forţe şi mijloace specifice, în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor, împotriva oricăror acţiuni ilicite care lezează dreptul de proprietate, existenţa materială a acestora, precum şi a protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile. In ceea ce priveşte detectivistica din România, însă, nu există o informare. 98% din populaţia ţării nici nu ştie ca există segmentul de piaţă al detectivilor particulari! Acest segment al securităţii private exista legal, potrivit Legii 329/2003. Anne-Marie Buzatu, de la Centrul din Geneva pentru controlul democratic al forţelor armate, a arătat în cadrul audierii de la Bruxelles, că legile internaţionale nu se aplică acestor companii, deoarece ele nu reprezintă un stat! În plus, investigaţiile transfrontaliere sînt dificile, ceea ce îngreunează responsabilizarea companiilor de securitate private. Andy Bearpark, Director General la British Association of Private Security Companies, a arătat că cererea pentru astfel de operaţiuni creşte în Europa: „Sfîrşitul războiului rece a dus la reducerea numărului de conflicte interstatale şi la creşterea numărului de conflicte intrastatale. În acelaşi timp au scăzut bugetele. Important este cum folosim companiile de securitate private“, a adăugat britanicul, arătînd importanţa clarităţii sarcinilor şi a reglementării prin codul de conduită. Clienţii principali ai companiilor private de securitate sînt guvernele şi ONG-urile, a spus Michael Clarke, directorul afacerilor publice la G4S (companie de securitate privată britanică). „Noi protejăm oamenii. Nu intervenim în politică, nici în afacerile statului şi nu oferim servicii care încalcă drepturile omului“, a adăugat Clarke. Toate aceste aspecte, dar şi reglementările şi standardele profesionale din industria de securitate, vor fi "adunate", pentru prima dată, în România, în primul MANUAL DE SECURITATE, în 10 volume, redactat de specialiştii Asociaţiei Române a Specialiştilor în Securitate. Preconizat să apară la sfîrşitul acestui an, Manualul se doreşte a fi "Biblia" securităţii private din România, în concordanţă TOTALĂ cu normele şi reglementările europene şi internaţionale, la elaborarea sa fiind implicaţi cei mai buni specialişti din ţară.

Aşadar, securitatea devenind un „produs de consum” generează apariţia în ecuaţie şi a altor termeni, proprii pieţei libere, precum ,,preţul” sau ,,standarde de calitate”. Astăzi se caută, tocmai, identificarea acestor standarde pentru serviciile private de securitate menite a oferi aceeaşi calitate, pentru aceleaşi tipuri de servicii, pe plan internaţional. Finalitatea, de maximă generalitate, a acestui demers este realizarea, la nivel european, a unui sistem de securitate viabil şi integrat cerinţelor specifice în domeniu. Problematica serviciilor private de securitate trebuie să fie abordată atît din perspectiva ei ca sector industrial de sine stătător, cît şi din perspectiva dialogului social.

Cele mai populate ţări din Uniunea Europeană au şi cele mai mari "contingente" de securitate privată, Germania numără 170.000 de agenţi de securitate privaţi, Polonia 165.000, Franţa - 160.000, iar Marea Britanie 120.000. Pe de altă parte, România are 107.000 de agenţi, iar Ungaria 105.121. Turcia are, însă, cele mai numeroase trupe de securitate privată din Europa, cu un personal de 257.192 de membri, dar şi cele mai mari probleme pe linia asigurării securităţii inter-statale! Acestea au, însă, cîteva puncte comune: • Sectorul de securitate privată este bine delimitat în statele membre UE; • Cele mai multe societăţi de securitate privată sînt implicate în paza statică; • Sectorul de securitate privată angajează în general bărbaţi; • Vârsta medie a personalului de securitate este 35 ani; • Cele mai multe state beneficiază de un sistem de pregătire organizat în societate sau în afara acesteia; • Cîinii sînt utilizaţi frecvent în activităţile de securitate privată; • Persoanele din securitatea privată lucrează în general în uniforme; • Ziua de muncă medie: de la 8 la 12 ore

Potrivit analizei experţilor de la Bruxelles, structurile private de securitate vor rămîne o parte a mediului de securitate în viitorul previzibil şi este indubitabil nevoie de îmbunătăţirea reglementărilor, prin mijloace fie naţionale, fie internaţionale. Regîndirea sistemului de securitate românesc, în deplin acord cu evoluţiile din ţara noastră şi cu provocările mediului contemporan de securitate, presupune angrenare tuturor resurselor intelectuale ale organizaţiilor din domeniu, ale clasei politice şi nu în ultimul rînd ale societăţii civile. Această piaţă este încă empirică, este în dezvoltare şi, sînt sigur, că în cinci-zece ani, companiile de profil vor ajunge la o cifră de afaceri de peste 200-300 de milioane de euro pe an. În clipa de faţă, 20%-30% din societăţile licenţiate nu îşi desfăşoară activitatea în toate segmentele. Unii sînt specializaţi pe tehnică, alţii pe pază sau pe gărzi de corp. Tariful ar trebui să se stabilească pornind de la asigurarea unui salariu motivant pentru agent. De obicei, profitul se negociază cu beneficiarul şi este mai mic. Un tarif bun este de 12-15 lei pe oră. Dar, în ultimul an, acest "barem minim" a fost încălcat de nenumărate ori, mai ales companiile din provincie făcînd rabat de la calitate. Puţini beneficiari înţeleg că un agent de securitate NU mai este paznicul din perioada comunistă! Companii ca BIGroup, specializate pe investigaţii, consultanţă şi analiză prin intermediul surselor deschise, nu mai au nimic în comun cu tradiţionalii paznici în uniforme maro!

Astăzi, dacă plăteşti 100 de lei, beneficiezi de servicii de 100 de lei! Total non-europene!

Şeful serviciilor secrete afgane - rănit într-un atentat la Kabul

Kabul, 6 dec /BMTF/ - Corespondenţă de la Kabul, de la Baba Victor – O puternică explozie a zguduit capitala Afghanistanului, în jurul orei 15, adică 12,30 ora Bucureştiului. Şeful serviciilor secrete din Afganistan, temutul NDS, construit de KGB-ul sovietic, Asadullah Khalid, a fost rănit într-un atentat sinucigaş produs chiar în incinta hotelului său. Khalid a fost transferat la spital, au confirmat surse afgane din domeniul securităţii.

Talibanii au revendicat atacul cu bombă împotriva directorului NDS, Asadullah Khalid, considerat o persoană-cheie a regimului de la Kabul şi un înverşunat inamic al organizaţiei islamiste. "Assadullah Khalid a fost principala ţintă, dar au fost ucişi sau răniţi mai mulţi spioni", a declarat purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, într-o postare pe internet. Din informaţiile furnizate de talibani, şeful serviciilor secrete afgane este în comă.

Autorităţile afgane nu au făcut nici un comentariu şi nu au dat publicităţii informaţii privind existenţa altor victime ale atacului sinucigaş. Incidentul a scos în evidenţă instabilitatea care persistă în Afganistan, pe fondul pregătirii retragerii forţelor internaţionale din această ţară, proces care se va încheia la sfîrşitul anului 2014.

În pofida celor 11 ani de prezenţă în Afganistan, forţele internaţionale, care se cifrează în prezent la aproximativ 100.000 militari,  nu au reuşit să înfrîngă mişcarea talibană, înlăturată de la putere în 2001 de o coaliţie internaţională condusă de SUA.

Forţa internaţională a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan, ISAF, condusă de SUA, urmează să se retragă din regiune la 31 decembrie 2014, cînd forţele afgane vor asigura securitatea ţării. În ultimii ani, mişcarea talibană şi-a extins activitatea la nivelul întregii ţări. Ţinta predilectă a talibanilor sînt forţele de ordine afgane şi conducerea ţării, pro-occidentală.

BASHAR AL-ASSAD SAU E MORT, SAU A FUGIT LA MOSKOVA

Damasc, 4 dec /BMTF/ Corespondenţă de la Ryiad Mohammed Saad - De trei seri încoace, staţia de televiziune libaneză Al-Manar (Farul), care se prinde bine la mine în cartier, comentează ştirea morţii preşedintelui Bashar. Asta, în timp ce mai multe canale media, între care televiziunea qatariotă Al Jazeera şi publicaţia online israeliană Rotter, pe care nu o mai pot citi de ieri de la prînz!, au difuzat concomitent la 1 decembrie ştirea că preşedintele sirian Al-Assad ar fi fugit la Moskova. Hezbollah-ul libanez, care controlează Farul, se contrazic din oră în oră, citînd sau agenţia rusă Regnum, care vorbeşte de ajungerea lui Assad la Kremlin, sau insurgenţi care declară că l-ar fi omorît pe Preşedinte la 1 decembrie, cu tiruri de artilerie. Aseară, şi Al Jazeera nu a exclus faptul ca liderul de la Damasc să fi fost ucis în luptele cu rebelii la 1 decembrie, ceea ce mă face să cred că dacă nu e adevărat, zilele Doctorului şi frumoasei sale soţii, sînt pe sfîrşite. Potrivit unor surse ale opoziţiei siriene în exil, al-Assad ar fi fugit la Moscova la scurt timp după ce autorităţile siriene au anunţat că au recăpătat controlul asupra traseelor care duc spre aeroportul din Damasc.

Mii de mesaje pe Twitter vorbesc de "zborul suspect" RB441 al liniilor aeriene siriene. Airbus-ul A320 la bordul căreia s-ar fi aflat preşedintele sirian, cu destinaţia Damasc-Moscova, aterizare pe aeroportul Vnukovo, ar fi urmat un traseu ocolitor prin Cipru, Grecia, Bulgaria, România, Republica Moldova şi Ucraina, ca şi cum l-ar fi dus într-o excursie pe preşedinte. Însă, potrivit "inteligenţilor" care au lansat informaţia, a fost nevoie de un astfel de traseu complex pentru a nu intra în spaţiul aerian al Turciei. Ankara, după cum se ştie, nu ezită să forţeze aterizarea avioanelor care părăsesc sau vin în Siria dacă "există suspiciuni" că la bordul acestora s-ar afla un "transport neconvenţional", în special de natură să încalce embargoul UE privind furnizarea de arme şi muniţii către Siria. Adică, faţă de toate avioanele care pleacă din Damasc spre restul lumii, turcii erijîndu-se într-un fel de "gardieni ai cerului". Ministerul Transporturilor de la Damasc a închis, la rîndul său, spaţiul aerian pentru avioanele de pasageri turceşti.

În această dimineaţă, Al Jazeera transmite, din nou, din partea Armatei Siriene Libere (ASL), că preşedintele Bashar Al-Assad a fost ucis în tirurile artileriei în luptele date la 1 decembrie lîngă Damasc, iar avionul care a plecat la Moscova ar fi transportat cadavrul acestuia. ASL nu spune ce căuta Bashar LÎNGĂ Damasc, dacă era la iarbă verde, sau vizita linia frontului.

Eu cred că chiar dacă Preşedintele nu e mort sau fugit, mult timp nici nu mai are. De ce zic asta? Diversele grupări de rebeli care luptă acum numai pentru cauze de ei ştiute, încearcă de săptămîni bune să atragă în luptă comunitatea internaţională, vecinii, poate NATO. Ei bombardează Turcia şi Libanul, pentru ca comunitatea internaţională să spună că, "vedeţi, Siria nu mai e guvernată, trebuie noi să mergem să apărăm poporul sirian". Poate aşa vine NATO sau o coaliţie internaţională, poate pan-arabă... Dar înmulţirea, în ultimele zile a ştirilor cum că Bashar Al-Assad ar comanda folosirea armelor chimice împotriva propriului popor, ca Saddam în Kurdistan, sau a ţărilor vecine, sau ar putea să scape pe mîini necontrolabile (vedeţi diversiunea?!) este un semnal. Nimeni nu-şi va mai amintii că a fost o diversiune! Aşa s-a întîmplat şi cu Saddam Hussein, amintiţi-vă! Numai că nimeni nu-şi mai aminteşte că Saddam s-a consultat înainte cu consilierii săi americani (kurzii se aliaseră cu iranienii şi spărseseră frontul de Nord!), iar gazul a fost livrat sub semnătura actualului ministru american Hillary Clinton, de Lafarge USA! Al-Jazeera, de la Washington, l-a dat pe ministrul iordanian de externe, Nasser Judeh, care a declarat că "utilizarea unor arme chimice în conflictul din Siria ar schimba datele problemei şi ar provoca cu siguranţă o intervenţie internaţională"! În opinia şefului diplomaţiei iordaniene, "...orice divizare în rîndul comunităţii internaţionale în legătură cu lansarea unei acţiuni comune s-ar schimba cu siguranţă în cazul în care vor fi folosite arme chimice. Nimeni nu va mai sta să se gîndească de două ori înainte să acţioneze", a spus Judeh. Asta, după ce Obama l-a ameninţat şi el, luni, pe Bashar!
Un alt semnal este că Naţiunile Unite au anunţat că vor retrage, săptămîn aceasta, "personalul internaţional neesenţial" din Siria, aproximativ 25 de persoanedin totalul de 100 , şi va limita deplasările funcţionarilor săi în afara oraşului Damasc, din cauza agravării condiţiilor de securitate. Vor urma misiunile diplomatice şi atunci, e sigur, că se va interveni din afara ţării, oficial!

Ce este foarte sigur, purtătorul de cuvînt al Ministerului sirian de Externe, Jihad Makdissi, a părăsit postul şi a plecat la Londra, din Beirut. De tot! "A fost constrîns să demisioneze de anturajul preşedintelui, dar nu de preşedinte, şi a plecat cu familia, luni, de la aeroportul din Beirut spre Londra", a declarat directorul OSDO, Rami Abdel Rahman, la televiziunea Al-Manar. La rîndul său, regimul sirian a anunţat că Makdissi a fost demis.

Reamintesc că confruntările armate între forţele rebele şi serviciile de securitate subordonate preşedintelui Bashar Al-Assad durează din martie 2011, iar bilanţul victimelor este, potrivit unor organizaţii, de peste 42.000 de morţi.

Se strînge laţul...

MORŢI ŞI RĂNIŢI LA JALALABAD

Afghanistan, 2 dec /BMTF/ - (Corespondentul Baba Victor transmite) – ISAF şi civili, la rînd, au cunoscut gustul sîngelui, în această dimineaţă, în estul ţării, la Jalalabad. Cel puţin cinci localnici şi-au pierdut viaţa şi mai mulţi soldaţi ai NATO au fost răniţi într-un atac de mare amploare comis de mai mulţi kamikaze, recrutaţi de talibani, împotriva aeroportului din Jalalabad, ce găzduieşte şi o importantă bază a forţelor internaţionale ale ISAF. Atacul s-a terminat în jurul prînzului, adică ora 10, 30, ora României. După o explozie uriaşă, aeroportul a fost vizat de tiruri de rachete, de mortier şi de arme de calibru mic, au informat surse din securitatea privată.

Elicopterele ISAF, aflate în patrulare aeriană deasupra aeroportului, au tras asupra agresorilor după ce şoferul unei maşini mici s-a aruncat în aer în interiorul autovehiculului, la intrarea în perimetrul de securitate de la intrarea în aeroport, şi după ce complexul a devenit ţinta unei ploi de rachete şi obuze de mortier.

Trei agenţi de securitate afghani şi doi lucrători civili au fost ucişi şi 18 agenţi de securitate privată şi 4 angajaţi civili au fost răniţi, în timp ce atacatorii au suferit nouă victime, cu tot cu cei trei kamikaze. Atacul a fost neaşteptat, pînă azi în Provincia Estică
 Nangarhar, unde se află Jalalabad, fiind tot normal.

Talibanii au revendicat atacul, într-un apel telefonic.

Rebelii pot să-şi facă o nouă ţară în Siria (corespondenţă)

Damasc, 23 nov /BMTF/ (Corespondentul BMTF la Damasc, Riyad Mohammed Saad, transmite) - Rebelii sirieni au preluat, ieri, controlul unei părţi importante din estul ţării, de-a lungul frontierei cu Iraq-ul. "Zona, care se întinde de la frontiera iraq-iană pînă la Deir Ezzor, un imens rezervor de petrol, este, din acest moment, cel mai important sector care a scăpat în totalitate controlului Armatei Naţionale Siriene", potrivit observatorului pentru drepturile omului de la Damasc, Rami Abdel Rahman, "după un asediu de trei săptămîni şi un asalt pe parcursul căruia cel puţin şase militari au fost ucişi". Insurgenţii au ocupat o tabără militară în apropiere de Mayadine,iar armata nu mai este prezentă în oraş.

Anterior, rebelii a ocupat o altă bază importantă a armatei lui Bashar al-Assad: Baza 46, situată în nordul Siriei, în apropiere de Turcia, dar a pierdut-o pe cea de lîngă Sheikh Suleiman, unde armata a cîştigat teren miercuri. Sheikh Suleiman este singurul obstacol pentru rebeli în vederea "eliberării" aproape în totalitate a unei zone largi care merge de la frontiera cu Turcia pînă la metropola Alep, zonă pe care, potrivit invormaţiilor, doresc să o reconstruiască ca un nou stat în regiune.

Armata Naţională Siriană care este tot mai hărţuită de o rebeliune tot mai îndrăzneaţă, şi-a redus ambiţiile teritoriale pentru a se concentra asupra părţii de sud, Damascului, centrului Siriei şi teritoriului alawit, în nord-vest, apreciază analiştii.

Armata a reluat bombardamentele asupra sudului Damascului şi teritoriului rural din regiune. Un rebel a murit în luptele împotriva trupelor regimului în regiunea Damascului, potrivit OSDO, care anunţă totodată că trei civili au fost ucişi de rachete trase asupra localităţii Yabrud, în nordul provinciei Damasc, fără să precizeze originea acestor tiruri. Şi respectatul reporter de televiziune, Bassel Tawfiq Youssef, a fost ucis cu gloanţe de către rebelii care-l acuzau că aparţine miliţiilor civile ale regimului, ''shabbihas'', în cartierul Tadamoun, din sudul capitalei Damasc, teatrul unor lupte violente între soldaţi şi insurgenţi.

Cotidianul partidului Baas Arab Socialist, aflat la putere, scria în ediţia de ieri: "Operaţiunea de epurare a regiunii Damasc a intrat aproape oficial în etapa finală datorită eliminării a zeci de terorişti în Ghouta de Est în aceste ultime zile". Această regiune, cu numeroase livezi, este principala bază din spatele unor rebeli care încearcă să conducă operaţiuni în capitala siriană. Potrivit ziarului, regimul afirmă că luptă împotriva unor grupări "teroriste" armate şi finanţate din străinătate.

Miercuri, 122 de persoane au fost ucise din cauza violenţelor în întreaga ţară, între care 46 de militari, 37 de civili şi 39 de rebeli, potrivit OSDO.

NOTA REDACŢIEI

Conducerea redacţiei Agenţiei BMTF, editorul publicaţiilor "M" specializate în informaţii militare, de securitate şi ordine publică, a luat act cu îngrijorare şi surprindere de cererea purtătorilor de cuvînt ai Inspectoratelor de Poliţie din 38 de judeţe care susţin că ziariştii ajung înaintea poliţiştilor la tot felul de evenimente şi distrug probe ori sperie martori şi victime, motiv pentru care le cer şefilor Ministerului de Interne să „cenzureze” sistemul informatic al Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din toată ţara care permite anunţarea prin sms-uri a jurnaliştilor acreditați despre misiunile la care intervin echipajele de pompieri.

BMTF consideră complet DEPLASATE şi ABERANTE acuzaţiile aduse jurnaliştilor acreditaţi cum că: „Afectează imaginea Poliţiei Române prin faptul că, imediat după anunţarea jurnaliştilor de către ISU, aceştia deja solicită informaţii suplimentare Poliţiei, care nu le deţine pînă la ajungerea şi cercetarea la faţa locului. Acest lucru conduce la ideea lipsei de intervenţie rapidă a poliţiei, a neprofesionalismului şi mai grav se reproșează polițiștilor lipsa de transparenţă prin faptul că ei nu anunţă despre producerea acestor evenimente aşa cum o fac cei de la ISU. În cazul accidentelor rutiere, reprezentanţii poliţiei sînt surprinşi de mediatizarea unor astfel de evenimente, pînă ca solicitarea să ajungă la poliţişti, astfel că purtătorii de cuvînt sînt sunaţi de reprezentanţi mass-media şi le sînt solicitate intervenţii tv, pentru a da primele date cu privire la incident, şi puşi în situţia în care par nepregătiţi sau neinformaţi, sau li se cer să confirme datele prezentate de reprezentanţii ISU.

BMTF se consideră LEZATĂ PROFESIONAL şi PROTESTEAZĂ în mod public faţă de această încălcare flagrantă a drepturilor la informare ale opiniei publice, precum şi faţă de nerespectarea deontologiei profesionale  a purtătorilor de cuvînt ai poliţiei şi îşi rezervă dreptul de a nu mai mediatiza NICI O ACŢIUNE a Poliţiei Române pînă la retragerea acestor acuzaţii şi revenirea la starea de normalitate. De asemenea, BMTF solicită SCUZE PUBLICE din partea PURTĂTORILOR DE CUVÎNT AI POLIŢIEI faţă de jignirile aduse corpului de jurnalişti acreditaţi pe lîngă Ministerul de Interne şi solicită colegilor din presă instituirea unui boicot informaţional pînă la rezolvarea situaţiei.

Director BMTF

MERKAVA

Gaza: Cartierul general al Hamas, distrus de lovituri israeliene. Celulă de criză la Bucureşti. Iranul "mulţumit", potrivit STRATFOR

Gaza, 17 nov /BMTF/ - Cartierul general al guvernului Hamas din localitatea Gaza a fost ţinta unor lovituri aeriene israeliene în zorii zilei de sâmbătă, transmite AFP, preluat de Agerpres.

'Cartierul general al cabinetului a fost ţinta a patru lovituri, însă guvernul subliniază că rămâne pe poziţii şi alături de poporul său', a precizat guvernul mişcării palestinene islamiste într-un comunicat, în cea de-a patra zi a ofensivei 'Stâlpul apărării' lansate de Israel. Imobilul a suferit pagube importante, potrivit primilor martori.

Un lider al aripii militare a mişcării Hamas, Ahmed Abu Jalal, a fost ucis, vineri seara, în raidul aerian israelian efectuat în zona Maghazi din Fâşia Gaza, anunţă surse palestiniene citate de site-ul Ynetnews. Potrivit surselor citate, Ahmed Abu Jalal a fost ucis într-un raid aerian care a avut loc în apropierea taberei de refugiaţi de la Maghazi, situată în centrul Fâşiei Gaza. În atac au fost ucişi şi doi fraţi ai lui Abu Jalal, precum şi o altă persoană.

Ieri, Armata israeliană a distrus în Fâşia Gaza un atelier de fabricare a dronelor militare care aparţinea mişcării islamiste palestiniene Hamas, a anunţat un purtător de cuvânt militar, citat de AFP.

'Serviciile noastre de informaţii au descoperit programul Hamas pentru realizarea dronelor, iar aceste aparate au fost distruse', a declarat el.

Imagini dintr-un videoclip filmat de aviaţia israeliană au prezentat o dronă în faza de testare ce survola o pistă în apropierea unui hangar din oraşul Gaza, situat între mai multe imobile de locuit.

Secretarul guvernului israelian, Zvi Hauser, a avut vineri seara consultări telefonice cu principalii miniştri pentru a obţine undă verde în vederea mobilizării a până la 75.000 de rezervişti pentru ofensiva din Gaza, potrivit unui comunicat oficial difuzat în a treia zi a ofensivei din Gaza, se arată în comunicat.

Ministrul apărării Ehud Barak a ordonat anterior mobilizarea de 'noi contingente de rezervişti', a anunţat purtătorul său de cuvânt Josh Hantman, care nu a dat detalii suplimentare. Potrivit unui comunicat 'Ehud Barak a autorizat armata şi va extinde mobilizarea rezerviştilor dincolo de numărul prevăzut iniţial'.

Această măsură, care urmează să fie aprobată de cabinetul de securitate, a fost anunţată la puţin timp de la căderea în apropiere de Ierusalim a unei rachete lansate din Gaza, o premieră în istoria conflictului israeliano-palestinian.

Armata Israeliană a blocat, vineri seara, toate căile de acces rutier spre Fâşia Gaza, anunţând că zona este una "militarizată închisă", măsuri care sugerează declanşarea unei ofensive terestre. "Zona este militarizată închisă", a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, citat de corespondentul nostru în zonă. Acesta mai spune că armata israeliană a atacat 613 obiective "teroriste" de la începutul operaţiunilor în Fâşia Gaza, care ar putea dura aproximativ şapte săptămâni. Sistemul israelian antirachetă a interceptat 197 de rachete, din cele aproximativ 500 lansate din teritoriul palestinian. Comandamentul Frontului Intern le-a cerut autorităţilor locale să se pregătească pentru aproximativ şapte săptămâni de ostilităţi, conform unui comunicat al Statului Major israelian.

 Oficialii iranieni sunt probabil destul de multumiti cu evolutia evenimentelor in conflictul din Fasia Gaza, scrie agentia americana Stratfor, care apreciaza, intr-o analiza publicata vineri, ca o ofensiva militara a Israelului in Gaza ar submina si mai mult autoritatea in acest teritoriu a militiilor palestiniene Hamas, carora Iranul este suspectat ca le-a furnizat armament, si ar putea face mai mult loc pentru o grupare precum Jihadul Islamic Palestinian, care are legaturi stranse cu Teheranul. "Iran avea nevoie sa-si revizuiasca relatiile cu Hamas si sa demonstreze ca isi mentine influenta prin intermediul grupurilor militante din teritoriile palestiniene, ca parte a strategiei sale de descurajare a unui potential atac asupra programului sau nuclear", scrie Stratfor.

Stratfor precieaza ca, pentru a intelege escaladarea conflictului din Fasia Gaza, trebuie sa ne intoarcem la noaptea de 23 octombrie, in Khartoum, capitala Sudanului. In acea noapte, in jurul orei 23.00, uzina de arme Yarmouk din capitala sudaneza a fost bombardata, pesemne de aviatia israeliana. Existau indicii ca Iranul folosea aceasta uzina pentru a depozita si posibil pentru a asambla armament, inclusiv rachete antiaeriene, rachetele antitanc dirijate si rachete cu raza lunga de actiune Fajr-5, capabile sa tinteasca din Gaza inspre Tel Aviv si Ierusalim.

Unul din principalele motoare din spatele recentei campanii aeriene de asasinare dusa de Israel este convingerea statului evreu ca Hamas detine o mare cantitate de provizii ascunse de rachete cu raza lunga de actiune Fajr-3 si Fajr-5. Scopul primar in aceasta campanie militara este de a-i ingradi gruparii Hamas posibilitatea de a folosi aceste rachete ori de a le mentine drept o amenintare constanta pentru zonele populate din Israel.

Acestul lucru ar explica probabil de ce la inceputul lunii octombrie, cand atacurile cu rachete de raza scurta din Fasia Gaza erau inca de slaba intensitate, oficialii israelieni au inceput sa pregateasca publicul cu ideea unei "inevitabile" interventii israeliene in Fasia Gaza. Israel stia ca Hamas are in posesie aceste arme si ca ar putea fi nevoie de un razboi pentru a elimina amenintarea rachetelor Fajr. A inceput cu atacul asupra uzinei din Sudan, a continuat cu asasinarea comandantului militar al Hamas Ahmad Jabari (creatorul programului de rachete Fajr), iar acum ar putea evolua intr-o incursiune terestra a Israelului in Fasia Gaza.

Analiza Stratfor:

In 23 octombrie nu a fost prima data cand Israelul ar fi atacat depozite secrete de arme de pe teritoriul sudanez, arme ce erau destinate sa ajunga in Gaza. In ianuarie 2009, Israelul ar fi intreprins un atac aerian, la nord-vest de Port Sudan, impotriva unui convoi cu arme ce se indrepta spre Gaza. Convoiul transporta inclusiv rachete Fajr-3 si era deosebit de voluminos, cu peste 20 de camioane ce se deplasau spre nord, catre Gaza. Transportul in graba ar fi fost aranjat de catre Iran, pentru a intari Hamas in timpul Operatiunii "Plumb Topit". Iranul a fost de asemenea demascat incercand sa introduca pe ascuns arme in Gaza prin Marea Rosie.

Desi probabil s-au depus eforturi pentru camuflarea depozitului secret de arme de la Yarmouk, in mod evident acesta a fost detectat de Israel. Hamas si-a luat astfel de la inceput un risc major introducand arme in Gaza, gandind probabil ca pot scapa fara a fi prinsi, in conditiile in care au mai reusit acest lucru cu sisteme de armament mai putin sofisticate. Inainte ca Hamas sa raspunda la asasinarea de catre Israel a lui Ahmad Jabari, din 14 noiembrie, au existat doua importante tiruri de rachete si atacuri cu obuze in ultima luna. Primul atac a fost pe 8-10 octombrie, iar cel de-al doilea pe 22-24 octombrie. Cand s-a luat decizia efectuarii acestor atacuri, e posibil ca Hamas sa nu fi stiut ca Israelul a detectat rachetele de tip Fajr cu raza lunga de actiune. Lansand obuze Grad si Qassam ar fi putut fi incercarea Hamas de a face Israelul sa creada ca nici macar nu detine rachete Fajr, pentru ca, altfel, le-ar fi folosit. De asemenea, e posibil ca Hamas sa fi presupus in mod gresit ca lansand obuze si rachete de raza scurta, cum face de fiecare data cand situatia devine tensionata cu Israelul, nu va conduce la un raspuns major al Israelului.

Pana la momentul la care Israelul a atacat uzina Yarmouk, Hamas trebuie sa-si fi dat seama ca Israelul stia de transferul de arme catre Gaza. Atunci Hamas a acceptat rapid o incetare a focului, sub medierea Egiptului, pe 25 octombrie. Cand atacurile impotriva Israelului au inceput sa se intensifice din nou in jurul datei de 10 noiembrie - inclusiv un atac antitanc asupra unui jeep militar israelian, revendicat de Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, precum si alte cateva zeci de atacuri cu rachete revendicate de miscarea Jihadul Islamic Palestinian si grupari salafiste jihadiste mai mici - Hamas a aparut a fi mai precaut, chemand la discutii principalele grupuri militante din Gaza, pe 12 noiembrie, pentru a incerca obtinerea unui nou armistitiu. Insa era prea tarziu. Ei le-au furnizat deja in mod necugetat israelienilor justificarea de care aveau nevoie pentru a obtine sustinerea publica pentru campania de a distruge programul de rachete cu raza lunga de actiune a Hamas.

Pe 14 noimebrie, Jabari a fost asasinat, iar Hamas era nevoit sa actioneze stiind ca Israelul va face orice ii sta in putere sa lanseze o campanie militara vasta pentru eliminarea amenintarii rachetelor Fajr. Probabil ca la acest moment Hamas si-a redus strategia la principiul "foloseste sau pierde" si a tras cu rachete Fajr spre Tel Aviv, stiind ca vor fi vizati oricum si ca ar putea folosi amenintarea pentru a profita intr-o incercare decisiva de a incheia un alt armistitiu cu Israelul. De asemenea, un raspuns puternic al Hamas ar spori credibilitatea organizatiei in randul palestinienilor. In esenta, Hamas a incercat sa obtina maximumul din aceasta situatie deja dificila si acum probabil va incerca, prin intermediul Egiptului, sa obtina un armistitiu pentru a evita o ofensiva terestra a Israelului in Fasia Gaza, care i-ar submina si mai mult autoritatea in acest teritoriu.

La Teheran, oficialii iranieni sunt probabil destul de multumiti cu aceste evolutii ale evenimentelor. Iran avea nevoie de o distragere a atentiei de la conflictul din Siria. Beneficiaza acum de acest lucru, cel putin temporar. Iran avea nevoie de asemenea sa-si revizuiasca relatiile cu Hamas si sa demonstreze ca isi mentine influenta prin intermediul grupurilor militante din teritoriile palestiniene, ca parte a strategiei sale de descurajare a unui potential atac asupra programului sau nuclear. Hamas a decis in ultimul an ca ii este mai bine sa se alinieze organizatiei din care isi are originea, Fratii Musulmani, decat sa ramana pironit de un rival ideologic precum Iranul, care era pus in defensiva in regiune. Cu toate acestea, Iranul poate in continuare capta atentia Hamas prin vanzarea de arme si e posibil chiar sa se fi asteptat ca Israelul sa detecteze transporturile de rachete Fajr.

Rezultatul este o campanie militara a Israelului in Gaza, care pune sub semnul intrebarii credibilitatea Hamas si ar putea face mai mult loc pentru o grupare precum Jihadul Islamic Palestinian, care are legaturi stranse cu Iranul. Conflictul ar putea de asemenea crea tensiuni in relatiile dintre Hamas si Fratia Musulmana in Egipt, Iordania si Siria, in conditiile in care Fratia, in special in Egipt, nu este pregatita si nici nu vrea sa confrunte Israelul dincolo de retorica si, mai mult, nu vrea sa atraga oprobiul public pentru ca nu face destul pentru a-i apara pe palestinieni de Fortele de aparare israeliene (IDF). Pana la urma, aceasta situatie s-ar putea dovedi o manevra cu costuri relativ scazute, dar foarte profitabila, a Iranului.

MAE al României anunţă activarea Celulei de criză la nivelul ministerului ca urmare a violenţelor din Israel şi Faşia Gaza, aceasta urmând să gestioneze "adecvarea formelor de asistenţă consulară pentru cetăţenii români, la situaţia concretă, inclusiv din perspectiva unei eventuale părăsiri a zonei".
"Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte cu atenţie evoluţiile din Israel şi Fâşia Gaza. Având în vedere deteriorarea situaţiei, la nivelul instituţiei, a fost activată Celula de criză, coordonată de secretarul general al MAE. Celula de criză gestionează adecvarea formelor de asistenţă consulară pentru cetăţenii români, la situaţia concretă, inclusiv din perspectiva unei eventuale părăsiri a zonei", se arată într-un comunicat al MAE.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români, "în contextul escaladării crizei recente şi deteriorării situaţiei de securitate", să contacteze Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah pentru a-şi înregistra prezenţa şi a transmite propriile coordonate, precum şi pe cele ale rudelor lor, astfel încât, în eventualitatea unei situaţii de urgenţă, să poată beneficia, la cerere, de asistenţa statului român.
"Ca primă măsură, MAE a decis trimiterea de urgenţă a unor echipe consulare, dotate cu mijloace mobile de acordare a asistenţei consulare, la misiunile diplomatice din zonă. Cei afectaţi de actuala situaţie din Fâşia Gaza pot contacta 24/24: +40213192137 - Departamentului Consular din MAE, e-mail: drco@mae.ro; +97222401025, fax: +9722.240.10.26 - Oficiul de Reprezentare a României la Ramallah, e-mail: romofficeramallah@gmail.com; +972545643279 - Ambasada României la Tel Aviv, e-mail: office_romania@bezeqint.net", se mai arată în comunicat.