de MERKAVA
În epoca globalizării, valorile fundamentale
ale statului-naţiune, aşa cum îl cunoaştem azi, sînt din ce în ce mai
vulnerabile. Xavier Raufer (op.cit. pag. 9) este de părere că globalizarea
porneşte de la ideea diminuării importanţei statului-naţiune şi afirmă că «
ordinea internaţională nu mai este una exclusiv inter-statală ».
Statul-naţiune, în accepţia sa occidentală,
clasică, a apărut după Revoluţia franceză. În sec. al 19-lea, naţiunea, bazată
în principal pe limbă, cultură şi tradiţie comune a oferit un cadru adecvat
pentru creşterea economică, securitate, stabilitate, îmbunătăţirea nivelului de
trai şi afirmare în arena internaţională. După prima conflagraţie mondială a
crescut numărul de state-naţiuni, fenomen amplificat prin de-colonizarea de la
sfîrşitul celui de Al Doilea Război Mondial. După sfîrşitul Războiului Rece,
procesul de remodelare politico-teritorială a continuat. Nu în puţine cazuri,
statele-naţiuni s-au născut ca urmare a unor convulsii puternice, fapt ce a
sporit insecuritatea în sistemul internaţional şi a creat impresia de anarhie.
Dar, sfîrşitul Războiului Rece a făcut
vizibilă şi o nouă realitate: existenţa statelor slabe sau falite care au
devenit, în mod indiscutabil, cea mai importantă problemă a ordinii
internaţionale. Un principiu – suveranitatea – e pe cale de a fi amendat, azi
vorbindu-se tot mai pregnant despre „suveranitate limitată” sau „asistată” .
Acesta este un discurs 100% globalist, într-o lume în care, mare parte din
suveranitatea statelor-naţiune a fost transferată spre organisme pan-statale,
de tipul UE , ONU, NATO. Aceste organisme pan-statale adoptă reguli şi legi
internaţionale impuse de noile realităţi economico-sociale, generate, la rîndul
lor, de intervenţia globală a actorilor non-statali. Regulile astfel adoptate
sînt impuse statelor-naţiune care, pe deoparte pierd din suveranitate, iar pe
de alta sînt « colonizate » de actorii non-statali ai globalizării, fără a
putea să se apere.
Globalizarea produce turbulenţe în ambele
sensuri, este de părere Ionel Nicu Sava, în lucrarea STUDII DE SECURITATE (ed.
Centrul Român pentru Studii Regionale, 2005, pag. 131) : în jos, către
statele-naţiune şi în sus către societatea internaţională. Ea împinge unele
state să preia responsabilităţi globale, în timp ce altele sînt deposedate de
atributele suveranităţii. Ea creează noi structuri internaţionale sau le
forţează pe cele existente să preia mai multe sarcini decît pot duce în
prezent, accelerează relaţiile dintre societăţi şi economii, dintre zone şi
regiuni ale lumii. Prin globalizare, statele-naţiune încep să aibă
responsabilităţi externe suplimentare, în condiţiile în care o parte din
atribuţiunile lor interne sînt diminuate. Cu alte cuvinte, statele sînt chemate
să se implice în stabilitatea şi securitatea internaţională. Statele slabe nu
asigură un nivel adecvat de securitate pe plan intern, suveranitatea lor este
limitată, iar vulnerabilitatea lor la ameninţările politice este deosebit de
crescută. Resentimentele populaţiilor faţă de stat cresc. Fără sprijin şi cooperare
din afară, gestionarea unor probleme de bază, altă dată pe deplin rezolvabile,
devine imposibilă.
În ultimii ani, s-au modificat radical
coordonatele geo-strategiei şi geopoliticii, lumea bipolară făcînd loc unui univers
fragmentar în care se „nasc” şi „renasc” antagonisme de toate categoriile.
Col.(r) ing. prof. univ. dr. NICOLAE ROTARU, scrie, în studiul amintit deja,
citînd « un mare analist al lumii de azi şi al „valurilor” prin care a trecut
omenirea »: „Folosirea violenţei ca sursă de putere nu va dispărea prea curînd.
Studenţii şi protestatarii încă vor fi împuşcaţi în pieţe, prin toată lumea.
Armatele vor continua să duduie peste graniţe. Guvernele vor aplica în
continuare forţa atunci cînd îşi închipuie că acest lucru serveşte scopurilor
lor. Statul nu va renunţa niciodată la puşcă.”
James Rosenau (Turbulence in World Politics. A
Theory of Change and Continuity, Princeton University Press, 1990), citat de
conf. George Cristian Maior, defineşte impactul globalizării prin transformarea
structurală a sistemului internaţional, dintr-un model centrat pe relaţiile
interstatale într-unul multicentric în sensul distribuirii pe mai multe
niveluri a relaţiilor de autoritate şi putere. Rosenau subliniază că procesul
de globalizare implică simultaneitatea şi inter-cauzalitatea unor procese
contradictorii – de integrare versus fragmentare, centralizare versus
descentralizare şi regionalizare. Aceste polarizări creează tensiuni inerente
între cupluri de procese: globalizarea relaţiilor implică în subsidiar anumite
fenomene de localism/localizare, tensiuni între centru şi periferie,
comunitarism şi cosmopolism, culturi şi subculturi, state şi pieţe, etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu