luni, 24 decembrie 2012

Adevăr sau diversiune?


Damasc, 24 dec/BMTF/ - Corespondenţă de la Riyad Mohammed Saad – Războiul fratricid syrian pare să se apropie de sfîrşit, iar forţele internaţionale, care pîndesc un moment prielnic de a intra în cea mai veche capitală alumii, îşi curăţă flintele. Mai multe media arabe, între care canalul qatariot Al Jazira, precum şi reprezentanţi ai opoziţiei siriene au anunţat astăzi că, pentru prima oară, conducerea ţării a utilizat  arme chimice! Este anunţul cutremurător pentru regimul preşedintelui Bashar al-Assad. Cel puţin două surse au raportat că într-o suburbie a oraşului Homs, al-Bayada, au fost aruncate pe calea aerului două containere cu agenţi toxici. Ca urmare, şi-au pierdut viaţa şase (şapte sau opt, potrivit altor surse) insurgenţi, catalogaţi drept „civili” în rapoartele Observatorului sirian pentru drepturile omului, de la Londra.

În relatarea Al Jazira se spune că soldaţi sirieni au aruncat grenade conţinînd substanţe toxice, un gaz necunoscut pînă acum, asupra poziţiilor rebelilor într-un cartier al oraşului Homs, controlat de aceştia. Mulţi locuitori din această suburbie au mers la spital, acuzînd greaţă, probleme respiratorii şi paralizie parţială. O parte dintre aceştia s-ar afla în prezent în stare gravă, grave dureri de cap şi, uneori, crize de epilepsie. Pe internet a apărut şi o înregistrare video, ai cărei autori susţin că au filmat cum este readus la viaţă unul dintre cei care s-au intoxicat în urma „atacului cu arme chimice”. Potrivit opoziţiei siriene, patru persoane au orbit, iar patru au fost paralizate. Reprezentanţii opoziţiei nu ştiu ce fel de gaz a fost utilizat, dar medicii presupun că ar fi vorba de sarin, deşi alţi observatori spun că nu miroase deloc!

O confirmare oficială a acestor informaţii privind utilizarea de arme chimice de către regimul la putere în Siria nu există în acest moment.

Cu cîteva săptămîni în urmă, agenţii de informaţii (intoxicare, dez-informaţii!) occidentale declarau că armata siriană a început pregătirile pentru utilizarea substanţelor otrăvitoare. Autorităţile de la Damasc au negat, afirmînd că niciodată nu vor recurge la armele chimice împotriva propriului popor. Dar, cînd e vorba de insurgenţi şi terorişti străini, poate se pune altfel problema… Nici atacul chimic mimat de rebeli nu poate fi exclus, demonstrîndu-se faptul că aceştia se străduiesc din răsputeri să provoace o invazie străină în Syria şi debarcarea lui Bashar Al-Assad.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu