IERUSALIM (MEDIAFAX) - Stocurile de arme
chimice din Siria sunt în siguranţă, în pofida faptului că regimul Bashar
al-Assad a pierdut controlul asupra unor regiuni ale ţării, afirmă un oficial
israelian de rang înalt.
"Dacă presupunem că regimul Bashar al-Assad ar pleca, va fi haos în Orientul Mijlociu. Trebuie să fim pregătiţi. În acest moment, armele chimice încă sunt în locaţii sigure", a declarat, conform Reuters, Amos Gilad, director pentru Afaceri politice şi militare în cadrul Ministerului israelian al Apărării.
"Opoziţia nu reuşeşte să învingă regimul sirian, iar regimul nu reuşeşte să învingă opoziţia, dar din ce în ce mai multe părţi din Siria sunt sub controlul insurgenţilor", a precizat oficialul israelian.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări armate între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad şi forţele opoziţiei. Bilanţul conflictului civil este, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, de aproximativ 43.000 de morţi. Cifra nu poate fi verificată din alte surse.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu