Spirala violenței din Syria a atins un nivel critic! Deşi marota tuturor a devenit "predarea puterii de către președintele Assad", "Primăvara arabă" continuă, oferă mai multe cazuri de studiu asupra ineficienţei spectaculoase a politicii externe europene. Paralizată de criza euro, Europa este incapabilă să acţioneze în faţa situaţiei din Syria, deşi, am bune motive să cred, că în jocul de şah Iran-Israel-SUA-Syria există o deja nervoasă aşteptare a implicării europene, conform "modelului" libian, salutată revenire a Franţei în structurile combatante ale NATO. Este ultima dovadă, dacă mai era nevoie, a unui eşec al politicii externe europene, "întărită, din punct de vedere teoretic, de tratatul de la Lisabona". În paralel, SUA şi aliaţii lor au început discuţii serioase privind o posibilă intervenţie militară în Syria, deşi operaţiile de sprijin al păcii desfăşurate sub egida ONU încă au un statut teoretic şi de drept internaţional insuficient teoretizat, controversat şi chiar inadaptat la mediul de securitate actual. Cu toate acestea însă, ele rămîn un important instrument de prevenire şi gestionare a conflictelor în întreaga lume.
"Antanta Cordială" franco-britanică, forţa întregii operaţiuni NATO din Libia, pare a fi ţăndări după apocalipticul summit UE din decembrie trecut, cînd, la presiunile Franţei, „finanţele britanice" au sărit din trenul integrării fiscale. Pe de altă parte, Franţa lui Sarkozi "l-a muls" straşnic pe Bashar al-Assad înainte de aplicarea sancţiunilor. Şi la această oră, aplicînd modelul din Libia, Franţa joacă la două capete la Damasc, avînd forţe speciale şi în tabăra guvernamentală şi în cea a rebelilor. Apoi, intervenţia militară în Syria şi ruperea ţării în două sau trei provincii ar fi un dezastru pentru relaţia UE cu Turcia, care oricum nu se află la cea mai înaltă intensitate. Deşi, DOAR o rupere a teritoriului syrian în mai multe entităţi ar oferi Israelului confortul unei confruntări cu Iranul nuclear! Scenariul este privit cu rezerve la Washington, iar fosta şefă diplomaţiei, "Madama Clinton" - un personaj mediocru la cîrma diplomaţiei democrate americane! - a sugerat o debarcare a lui Assad de către armată, singura forţă din interior capabilă să păstreze unitatea naţională. În orice alt scenariu, Israelul iese în dezavantaj. Deşi Syria şi Assad în mod special, sînt inamici consecvenţi ai Israelului, o îndepărtare a lui Assad de la putere ar schimba, în mod dramatic, regulile întregului joc strategic din Orientul Mijlociu şi nu este deloc clar că s-ar schimba în favoarea Statului Evreu. Israelul este conştient că sub un Assad puternic, nu ar fi existat Al Qaeda în Syria. Sub un regim „popular'', condus de majoritatea sunnită oprimată vreme de atîtea decenii de minoritatea alawită- din care face parte clanul Assad-, aceasta şi-a făcut apariţia în diverse forme şi "cantităţi".
Preşedintele syrian, Bashar al-Assad, afirma că ţara sa se confruntă cu "un complot" şi se află într-un "moment de răscruce", conform unui discurs rostit la Universitatea din Damasc şi televizat de postul public de televiziune. Liderul de la Damasc a insistat, de mai multe ori în ultimele luni, asupra dejucării unui presupus plan de dezmembrare a ţării. Assad le-a spus parlamentarilor că protestele iniţiale ale populaţiei sînt un amestec între nevoia autentică de reformă şi acţiunile instigatorilor influenţaţi din exterior. “Avem de-a face cu un complot în vederea dezmembrării Syriei. A început prin incitări pe internet şi pe Facebook, după care acţiunile s-au mutat în mass-media şi în stradă. Am reuşit să dejucăm un complot americano-israelian”, a declarat al-Assad, potrivit cotidianului “Jerusalem Post”. admiţînd, însă că "economia syriană este pe cale să se prăbuşească", din cauza sancţiunilor internaţionale. Există informaţii, potrivit cărora Bashar Al-Assad nu se mai poate baza pe cei 400.000 de militari şi poliţişti, gata oricînd să întoarcă armele, ci doar pe cei 100.000 din Garda Republicană şi serviciile speciale, la care se adaugă luptători Hezbollah sosiţi din Liban(! interesant, nu?!). Deşi pare că a pierdut şi sprijinul Iranului, clanul Assad pare, totuşi pregătit să lupte pînă la capăt, sprijinit de structurile tribului său şiit Allawit, care reprezintă doar 10% din structura Syriei, riscînd un război regional în care să atragă TOATE ţările Orientului Mijlociu plus Iranul! Atît Turcia şi NATO, dar şi Iranul au, în momentul de faţă, interesul ca Syria să NU se dezintegreze, chiar dacă Syria şi actualul regim, reprezintă platforma cea mai potrivită şi apropiată de luptă împotriva Israelului, iar pro-reformiştii syrieni au dat "aripi" noi contestatarilor regimului de la Teheran. Pe de altă parte, NATO ar dori să elimine capetele de pod Iraniene din regiune, fără însă o intervenţie armată directă, care ar presupune, ulterior, o blocare a forţelor armate în misiuni directe de pacificare. Pericolul dezintegrării Syriei, în perioada imediat următoare, este, însă, enormă! Există riscul apariţiei unei mulţimi de micro-state sectare şi a unui triunghi kurd chiar "sub burta" Turciei!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu