Pristina, 25 nov /Agerpres/ - Fatmir Limaj,
fost ministru kosovar şi fost comandant în Armata de Eliberare din Kosovo (UCK)
în timpul războiului împotriva forţelor sârbe (1998-1999), a fost arestat
preventiv sâmbătă, urmând să fie judecat în apel pentru crime de război de care
a fost achitat, a anunţat Misiunea Uniunii Europene în Kosovo (EULEX), preluată
de AFP.
Limaj, în prezent deputat în parlamentul de la Pristina şi vicepreşedinte al Partidului Democratic din Kosovo condus de premierul Hashim Thaçi, a fost achitat în luna mai de o instanţă formată dintr-un magistrat local şi doi judecători europeni, însă procurorul italian Maurizio Salustro a făcut cunoscut că va face apel.
Curtea Supremă din Kosovo, aflată sub controlul UE, a ordonat marţi să i se intenteze un nou proces lui Fatmir Limaj, după ce a anulat achitarea sa pronunţată în primă instanţă.
Un judecător al EULEX a ordonat arestarea preventivă a lui Limaj şi a altor trei acuzaţi, apreciind ca 'întemeiată suspiciunea că persoanele reţinute au comis crimele de care sunt acuzate' şi că există riscul evadării şi al falsificării probelor pentru fapte excepţional de grave.
Data la care va începe viitorul proces numit 'afacerea Klecka', considerat ca unul dintre cele mai importante procese privind crimele de război comise în Kosovo, încă nu a fost stabilită.
În primă instanţă, tribunalul european i-a achitat pe Limaj şi alţi trei responsabili cu rang înalt din cadrul Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK), gherila separatistă care a luptat împotriva forţelor sârbe, pentru torturarea şi uciderea unui civil albanez kosovar şi a şapte prizonieri de război sârbi, în 1999, într-un lagăr de prizonieri de la Klecka, lângă Pristina.
Linaj era la acea dată comandant al închisorii aflate sub controlul UCK.
Odată cu acest proces, este pentru prima oară când un responsabil cu rang înalt din rândul UCK care a luptat împotriva forţelor sârbe trimise de liderul sârb Slobodan Milosevici, este judecat pentru crime de război în faţa unei instanţe locale.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu