joi, 22 noiembrie 2012

Batalionului 1 Manevră „Leii de Aur” pleacă în Afghanistan


Arad, 22 nov /BMTF/- Peste 540 de militari din Arad, Timişoara şi Cluj-Napoca pleacă în perioada următoare, în Teatrul de Operaţii din Afghanistan, ceremonia prilejuită de plecarea acestora în misiune desfăşurîndu-se joi, în Cetatea Aradului, ne-a transmis trimisul nostru special Adrian Toma.

Ceremonia militară s-a desfăşurat în prezenţa Ministrului Apărării Naţionale,Corneliu Dobriţoiu, a şefului  Statului Major General al Armatei Române, generalului locotenent Ştefan Dănilă, şi ai altor reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice locale şi instituţiilor din Sistemul Naţional de Apărare.

Batalionul - care va pleca în 26 noiembrie şi 17 decembrie în teatrul de operaţii Afganistan - este alcătuit din 23 de ofiţeri, membri ai Grupului de Comandă Românesc „Zabul” şi 518 militari - între care şi 7 femei - care fac parte din Batalionul 1 Manevră „Golden Lions”. Cei mai mulţi dintre militarii care pleacă în Afganistan fac parte din Batalionul 191 Infanterie „Colonel Radu Golescu” din Arad, pe a cărui structură a fost constituit Batalionul 1 Manevră.

Scopul principal al misiunii îl constituie participarea, alături de aliaţii NATO din cadrul ISAF, la operaţiunea de sprijin şi asistenţă a Guvernului Republicii Afghanistan, în procesele de impunere şi menţinere a păcii, a stabilităţii şi extinderii autorităţii guvernamental în provincial Zabul.

Timp de şase luni militarii Batalionul 1 Manevră „Golden Lions” urmează să participe la misiuni specifice în aria de responsabilitate din Provincia Zabul din Afghanistan, menite să asigure climatul de securitate oportun creării condiţiilor necesare pentru preluarea responsabilităţilor în aria de operaţii de către Forţele de Securitate Afgane şi reprezentanţii guvernului afgan.

Comanda operaţională se va exercita de către Statul Major Greneral, prin Centrul de Conducere Operaţională, coordonarea Batalionului 1 Manevră în teatrul de operaţii Afganistan urmînd a se realiza de către Comandamentul Regional de Sud.

”Ca militar bătrân, vă doresc înţelepciune, curaj, să vă lumineze Dumnezeu mintea şi fapta şi să vă ridicaţi la înălţimea faptelor de arme ale înaintaşilor dumneavoastră. Nu va fi o misiune uşoară, dar vă doresc ca în colaborare cu aliaţii noştri de acolo, în spirit camaraderesc, să vă îndepliniţi misiunea în mod onorabil. Vă doresc suscces şi vă doresc de asemenea să vă întoarceţi acasă la familiile dumneavoastră, sănătoşi, cu misiunea îndeplinită'”, a declarat ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, în faţa militarilor care urmează să plece în Afganistan.

Înaltul oficial militar a mai declarat că subfinanţarea cronică a Armatei este încă o problemă serioasă cu care se confruntă ministerul şi şi-a exprimat speranţa că în 2013 bugetul MApN va avea o creştere de cel puţin 0,3%: „Datorită faptului că bugetele sunt dezechilibrate într-un mod aberant, cheltuielile de personal sunt foarte mari, fără însă ca aceasta să însemne că oamenii au cîştigat la salarii deoarece de la bugetul MApN au fost retrase sume echivalente cu 0,8 % din PIB pe an, ceea ce înseamnă foarte mult. Nu avem însă probleme în privinţa dotărilor pe care le au militarii aflaţi în teatrele de operaţii, deoarece dotările sunt asigurate de către partenerii noştri americani, cu excepţia armamentului individual” , a precizat ministrul Dobriţoiu. Pentru anul viitor, se speră că MApN va avea o creştere de cel puţin 0,3% din PIB. „Vrem ca la finele unui ciclu de guvernare să ajungem la 2% din PIB, pentru că la acest moment s-a creat un mare dezechilibru şi în ceea ce priveşte bugetul NATO, SUA ajungînd să contribuie cu circa 75% din totalul bugetului Alianţei. Pentru noi lucrurile sînt mai acute, deoarece ne aflăm la graniţa de est a Europei şi uitaţi-vă ce se întîmplă în jurul nostru. România a rămas în centrul unui arc de instabilitate. Din nefericire suferim şi din pricina crizei economice care a trecut peste Europa”, a spus ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu

Un comentariu:

  1. daca inainte de'89 exportam carne de porc la ,azi exportam " carne de tun " !!

    RăspundețiȘtergere