miercuri, 28 noiembrie 2012

Sute de locuitori evacuaţi ca urmare a inundaţiilor din Ţara Galilor

Londra, 28 nov /Agerpres/ - Sute de locuitori din Ţara Galilor au fost evacuaţi marţi, în urma inundaţiilor care afectează mai multe regiuni din Marea Britanie şi care ar putea continua în următoarele 48 de ore, a informat Agenţia britanică de mediu, relatează AFP.

Marţi după-amiază, corpul unei femei în vârstă a fost găsit într-o casă inundată din St. Asaph, un oraş din nordul Ţării Galilor unde autorităţile le-au cerut locuitorilor să-şi părăsească casele ameninţate de deversarea râului Elwy. Acest nou deces ridică la patru numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa începând de miercuri din cauza inundaţiilor. Mai mult de 1.100 de case au fost de asemenea afectate.

Premierul britanic David Cameron a vizitat zonele afectate, între care şi satul Buckfastleigh, din Devon (sud-vestul Angliei), lovit la sfârşitul săptămânii trecute de inundaţii.

Intemperiile au continuat să perturbe traficul feroviar şi să provoace dificultăţi pentru mii de vehicule.

Echipele de salvare au fost nevoite să intervină luni seara la St. Asaph pentru a salva un bărbat de 92 de ani care rămăsese blocat în locuinţa inundată.

Chiar dacă meteorologii au prezis o perioadă de acalmie, Agenţia de mediu a avertizat că inundaţiile continuă să ameninţe nord-estul şi o parte din centrul Angliei şi nordul Ţării Galilor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu