marți, 8 ianuarie 2013

Timiş: Peste 500 de militari pleacă în Afganistan

Timişoara, 8 ian /Agerpres/ - Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a participat, marţi, la Timişoara, la ceremonialul militar şi religios organizat cu prilejul plecării a peste 500 de militari români ai Batalionului 2 Manevră 'Yellow Scorpions' în Afganistan.
Aceasta este cea de-a doua misiune pe care batalionul o va executa într-un teatru de operaţiuni.
Misiunea ostaşilor români va dura şase luni, aceştia urmând să acţioneze în provincia Zabul, principalul obiectiv fiind asigurarea securităţii şi combaterea forţelor insurgente din zonă.
Ministrul Duşa s-a declarat încrezător în pregătirea celor care vor reprezenta România în Afganistan.
'Peste 500 de bravi bărbaţi şi femei pleacă în cel mai periculos loc din lume, în Afganistan. Pleacă pentru a reprezenta România, pentru a-şi face datoria faţă de organismele internaţionale, faţă de faptul că suntem ţară NATO (...). MApN a făcut toate eforturile în ultima perioadă pentru ca pregătirea celor care pleacă în teatrele de operaţiuni să fie una de excepţie. Este important să ne facem datoria în teatrele de operaţiuni, dar este şi mai important ca aceşti bravi români să se întoarcă sănătoşi acasă', a afirmat Duşa.
La rândul său, locotenent-colonel Cristian-Daniel Dan, comandantul 'Scorpionilor Galbeni', a declarat că înainte de a pleca în această misiune, fiecare militar a parcurs un proces minuţios de pregătire.
'Suntem pregătiţi. Sunt peste 500 de oameni care au parcurs un complex proces de pregătire la finalul căruia am demonstrat că suntem gata să ne ducem la bun sfârşit mandatul pe care ţara ni l-a încredinţat. Am reuşit să creez o echipă şi, în acelaşi timp, o mare familie. Sunt convins că militarii pe care îi comand îşi vor face pe deplin datoria în teatrul de operaţiuni din Afganistan', a spus comandantul 'Scorpionilor Galbeni'.
La ceremonial au participat, alături de autorităţile locale, familiile şi prietenii militarilor care vor pleca în Afganistan.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu