Alger, 24 ian /Agerpres/ - Armele utilizate de terorişti în luarea de ostatici la situl gazier In Amenas din Sahara algeriană fuseseră cumpărate de şeful comandoului islamist de la rebeli libieni, a relatat miercuri cotidianul algerian Echorouk, iar potrivit cotidianului francofon El Watan, atacul a fost planificat în Libia.
'Primele audieri ale celor trei terorişti capturaţi de serviciile de securitate au permis constatarea că rebelii din Zenten (sud-vestul Libiei) se află în spatele vânzării de arme utilizate în cursul atacului împotriva sitului gazier de la Tiguentourine', în apropiere de In Amenas, a precizat Echorouk, ziar arabofon.
Trei atacatori au fost capturaţi în cursul operaţiunii lansate de forţele speciale împotriva comandoului islamist care a luat ostatici, potrivit premierului Abdelmalek Sellal.
Potrivit Echorouk, şeful comandoului islamist, algerianul Mohamed Lamine Bencheneb, ucis în asaltul forţelor speciale, a negociat cu rebelii libieni cumpărarea armelor, plătind 'automatele Kalaşnikov cu 900 de dinari (600 de dolari) bucata şi rachetele cu 1.200 de dinari (800 de dolari)'.
O sursă foarte apropiată grupurilor extremiste din Libia a indicat marţi sub acoperirea anonimatului că comandoul islamist aparţinând grupului 'Semnatarii prin sânge', condus de Mokhtar Belmokhtar, ar fi beneficiat de 'sprijin logistic' din partea islamiştilor din Libia, fără să precizeze natura acestuia.
'Operaţiunea a fost organizată şi pregătită în Libia, sub conducerea lui Belmokhtar. Doar câteva elemente au venit din nordul Mali pentru a întări grupul. Ceilalţi - precum cei 11 tunisieni - erau din Libia, dintre oamenii lui Mokhtar Belmokhtar', a precizat la rândul său cotidianul francofon El Watan.
Armamentul greu 'pe care îl aveau în posesie nu provenea din nordul Mali, ci mai degrabă din Libia, unde tone de arme de război au fost largate de aviaţia franceză în timpul insurecţiei împotriva regimului Ghadafi', adaugă El Watan, citând surse din securitate.
Premierul Sellal a anunţat luni că cei 32 de terorişti au venit din nordul Mali, iar grupul 'Semnatarii prin sânge' ceruse Franţei să 'negocieze' întreruperea intervenţiei sale militare şi retragerea din această ţară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu