În cursul zilei de ieri, 22 ianuarie a.c., lucrătorii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Municipiului Reşiţa au reuşit reţinerea unui tânăr suspectat de comiterea a 11 furturi din auto.
În colaborare cu lucrători de la Serviciul Transporturi Feroviare Timiş, oamenii legii au reuşit să îl reţină de L.DEJAN, în vârstă de 22 ani, din Oraviţa cunoscut ca fiind recidivist şi infractor voiajor, despre care se deţineau date cu privire la săvârşirea mai multor furturi din autoturisme pe raza municipiului Reşiţa.
Furturile era comise prin spargerea geamului lateral după care erau sustrase diverse bunuri sau cd-playere, infracţiunile fiind săvârşite în perioada septembrie – decembrie 2012.
Un număr de 9 infracţiuni au fost înregistrate iniţial cu autori necunoscuţi, iar în urma investigaţiilor efectuate a mai fost identificat un alt bărbat în vârstă de 31 ani, recidivist, care l-a ajutat pe suspect să vândă bunurile sustrase.
Prejudiciul se ridică la suma de 4500 lei, până în prezent fiind recuperat în proporţie de 60%.
Principalul suspect a fost prins în gara CFR Nord Timişoara şi a fost reţinut pentru 24 de ore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu