În noaptea de 19/20 ianuarie a.c., în cadrul unei acţiuni desfăşurate de lucrători din cadrul Secţiei nr.8 de Poliţie Rurală împreună cu doi lucrători din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Grădinari, au oprit pentru control un autoturism.
Poliţiştii au observat autovehiculul care circula din direcţia Timişoara spre Grădinari, iar la intersecţie a virat spre dreapta. Lucrătorii de poliţie au procedat la urmărirea autoturismului folosind semnalale luminoase, reuşindu-se oprirea automobilului după aproximativ 50 m.
Cu ocazia verificărilor s-a constatat că la volan s-a aflat T.BOGDAN, în vârstă de 35 ani, iar în autoturism se mai aflau C.RĂZVAN, de 20 ani şi T.IONEL, de 38 ani.
Conducătorul auto a fost condus la Sediul Poliţiei Oraviţa în vederea testării acestuia cu aparatul alcooltest. La solicitarea poliţiştilor să efectueze testarea cu aparatul alcooltest, conducătorul auto a spart geamul de la sala în care se afla cu un scaun, fiind necesară imobilizarea acestuia.
În urma testării cu aparatul alcooltest a lui T.BOGDAN, a rezultat o concentraţie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Oraviţa în vederea recoltării probelor biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge şi distrugere.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa s-a sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj şi distrugere. Conducătorul auto T.BOGDAN a fost trimis în judecată în cursul anului 2012 tot pentru fapte similare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu