vineri, 25 ianuarie 2013

În Sahel, războiul împotriva terorismului poate fi de 'lungă durată' (AFP)

Bruxelles, 25 ian /Agerpres/ - Pentru eradicarea ameninţării teroriste în Sahel, europenii trebuie să se înarmeze cu răbdare şi să pună la punct o 'strategie globală' implicând acţiunea militară, reclădirea statului de drept, dezvoltarea politică şi socială a populaţiilor, estimează Gilles de Kerchove, coordonator european privind lupta împotriva terorismului, citat vineri AFP.

'Sfârşitul operaţiunilor militare nu va însemna rezolvarea problemei' fiind vorba de o situaţie extrem de complexă. 'Este un tip de provocare ce poate depinde de Uniunea Europeană, care are capacitatea de a mobiliza concomitent importante resurse în domeniul securităţi şi privind dezvoltarea', a declarat dl de Kerchove pentru AFP.


Cele 27 de state membre 'au sesizat deja importanţa' acestui dosar. 'În urmă cu trei-patru ani, Mali preocupa doar Franţa şi Spania din raţiuni istorice şi geografice. De Pakistan, erau interesate Marea Britanie, fostă putere colonială, şi alte ţări europene. A fost nevoie de mult timp pentru ca toate cele 27 de state membre să admită că situaţia în Sahel este importantă pentru securitatea întregului continent', a continuat coordonatorul european privind lupta împotriva terorismului.

Gilles de Kerchove, un profesor universitar belgian, s-a declarat 'extrem de surprins' de opinia 'unora, conform căreia Europa nu are ce face în acest dosar'. 'În plan umanitar, al dezvoltării, al prevenirii terorismului, aparatul de la Bruxelles se prezintă foarte bine', a apreciat acelaşi coordonator european.

'UE creează cadrul, mobilizează fonduri, însă depinde de resursele puse la dispoziţia sa de statele membre', în contextul 'măsurilor de austeritate bugetară' în regiune, a insistat sursa citată.

Dl de Kerchove a estimat că accelerarea crizei în Mali, provocată de recenta intervenţie a armatei franceze, obligă UE să-şi 'amplifice' programele în curs de desfăşurare, în special pe cele vizând 'consolidarea dimensiunii securităţii civile'. Este nevoie ca 'poliţia, jandarmeria şi justiţia să fie mai bine utilate pentru a putea lupta împotriva terorismului'.

În contextul 'internaţionalizării' organizaţiei Al-Qaida în Maghrebul islamic /AQMI/, 'un lucru esenţial este favorizarea cooperării la nivel regional' între ţările Sahel /Senegal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Nigeria, Ciad, Sudan, Somalia, Etiopia şi Eritreea.

Potrivit oficialităţii europene, serviciile de informaţii estimează la 500-1.000 numărul combatanţilor islamişti prezenţi în Sahel. 'O treime din aceştia au motivaţii ideologice şi sunt pregătiţi să moară', iar restul se compune din persoane care au aderat la grupări fundamentaliste 'din alte cauze, financiare sau locale'. Operaţiunile militare în curs de desfăşurare urmăresc să determine restul de două treimi să revină la activităţile anterioare şi izolarea 'nucleului' jihadist radical.

În concluzie, pentru coordonarea luptei împotriva terorismului, este necesar ca 'acţiunile militare să fie însoţite' de operaţiuni civile vizând asigurarea securităţii în marile oraşe din nordul Mali, ocupate de grupări radicale. Este un plan dificil, însă 'UE dispune de mecanisme adecvate' pentru acest scop, a conchis Gilles de Kerchove.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu