Cairo, 29 ian /Agerpres/ - Criza din Egipt 'ar putea duce la prăbuşirea statului', a declarat marţi ministrul apărării, generalul Abdel Fattah al-Sissi, după ce ultimele zile au fost marcate de violenţe sângeroase în întreaga ţară, relatează France Presse.
'Continuarea conflictului între forţele politice şi divergenţele dintre ele cu privire la gestionarea ţării ar putea duce la un colaps al statului şi ameninţă generaţiile viitoare', a declarat ministrul, care a vorbit pentru prima oară după începerea joia trecută a noului val de violenţe.
'Provocările şi problemele politice, economice, sociale şi de securitate cu care se confruntă în prezent Egiptul constituie o ameninţare reală la adresa securităţii şi stabilităţii statului', a avertizat generalul Sissi, care este şi comandantul forţelor armate.
În cazul în care forţele politice nu vor acţiona' în vederea rezolvării crizei, aceasta ar 'putea duce la grave repercusiuni', a avertizat ministrul, vorbind în faţa studenţilor unei academii militare, declaraţiile sale fiind postate pe pagina de Facebook a purtătorului de cuvânt al armatei.
El a subliniat că 'tentativele de a aduce atingere stabilităţii instituţiilor statului este un lucru periculos care năruie securitatea naţională şi viitorul ţării', dar a asigurat că 'armata va rămâne o forţă puternică, sudată şi piatra de temelie a statului'.
'Aceasta este armata tuturor egiptenilor de toate credinţele şi etniile', a mai spus el.
Circa 52 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor care au început joi seara în Egipt, în timp ce ţara marca a doua aniversare de la debutul revoltei împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak, pe fondul nemulţumirii faţă de actualul şef statului, proislamistul Mohamed Morsi.
Starea de urgenţă a fost instituită în trei oraşe din apropierea Canalului Suez - Port-Said, Ismailiya, Suez - dar violenţele au continuat. Cele mai grave ciocniri s-au produs la Port-Said, unde 42 de persoane au fost ucise după condamnarea la moarte sâmbătă a 21 de suporteri ai unui club de fotbal local.
CRONOLOGIE: Principalele evenimente din Egipt de la preluarea puterii de către Mohamed Morsi
CAIRO (MEDIAFAX) - Noi confruntări, soldate cu cel puţin 47 de morţi, au avut loc în ultimele zile în Egipt, acestea marcând un nou moment de criză pentru preşedinţia lui Mohamed Morsi, relatează AFP, prezentând o cronologie a evenimentelor de după alegerile prezidenţiale.
- 2012 -
- 30 iunie: Mohamed Morsi, învingător (51,73 la sută) în alegerile prezidenţiale, depune jurământul, succedându-i lui Hosni Mubarak, înlăturat de la putere printr-o revoltă la sfârşitul lui februarie 2011. El este primul şef de stat egiptean ales în urma unui scrutin liber, dar şi primul islamist şi civil care prezidează ţara.
- 5 august: 16 grăniceri egipteni sunt ucişi în apropiere de frontiera cu Israelul de un comando care se infiltrează apoi în teritoriul israelian unde este netrualizat.
- 12 august: Morsi îl înlătură pe mareşalul Hussein Tantawi, ministrul Apărării, care a fost şeful statului după înlăturarea lui Hosni Mubarak, şi anulează prerogativele politice extinse de care beneficiau militarii.
- 22 noiembrie: Preşedintele emite un decret prin care se pune la adăpost de orice recurs în justiţie. La 30 noiembrie, proiectul de Constituţie este adoptat de comisia-constituantă, boicotată de opoziţia de stânga şi de cea laică, precum şi de Bisericile creştine, care denunţă o confiscare din partea islamiştilor.
- 8 decembrie: Decretul şi textul Constituţiei au plonjat ţara într-o gravă criză politică, marcată de manifestaţii adeseori violente între susţinătorii şi opozanţii lui Morsi. Preşedintele anulează decretul prin care şi-a acordat prerogative sporite, dar menţine referendumul privind proiectul de Constituţie.
- 15 şi 22 decembrie: Constituţia este aprobată (cu aproximativ 64 la sută), la încheierea unui referendum organizat în două zile şi care, potrivit opoziţiei, este marcat de nereguli.
- 2013 -
- 6 ianuarie: Remaniere ministerială pentru a răspunde crizei economice care afectează ţara.
- 13 ianuarie: Justiţia ordonă un nou proces pentru Hosni Mubarak, care a făcut apel după ce a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru reprimarea revoltei din 2011 (soldată cu 850 de morţi).
- 25 ianuarie: Se împlinesc doi ani de la începutul revoltei. Ziua este marcată de confruntări între manifestanţii ostili puterii islamiste şi forţele de ordine (nouă morţi şi peste 530 de răniţi).
- 26 ianuarie: Confruntări sângeroase la Port-Said, după condamnarea la moarte a 21 de suporteri ai clubului de fotbal local pentru implicarea lor în violenţe după un meci împotriva unei echipe din Cairo (74 de morţi în februarie 2012).
- 27 ianuarie: Morsi decretează stare de urgenţă în provinciile Port-Said, Suez şi Ismailiya, de-a lungul canalului Suez, afectate de confruntări violente şi revolte, şi cere un dialog naţional care să includă liderii opoziţiei.
- 28 ianuarie: Un mort în confruntările dintre poliţişti şi manifestanţi în apropiere de piaţa Tahrir din Cairo. Guvernul aprobă un proiect de lege care îl autorizează pe Morsi să mobilizeze armata.
Violenţele s-au soldat în total cu 47 de morţi în cinci zile, dintre care 37 la Port-Said.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu