Tokyo, 24 ian /Agerpres/ - Rachetele purtătoare nord-coreene sunt capabile de a fi lansate la o distanţă de 10.000 de km, ceea ce le permite să atingă coasta de vest a Statelor Unite ale Americii, se menţionează într-un raport al Ministerului japonez al Apărării, fragmente din care sunt publicate joi de presa de la Tokyo.
Potrivit documentului, programul nord-coreean de rachete a avansat la un 'nivel superior' şi constituie 'un motiv serios de îngrijorare pentru comunitatea internaţională'. Se subliniază de asemenea că, pentru Japonia, Coreea de Nord este o 'ameninţare majoră' .
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat marţi o rezoluţie în care condamna lansarea recentă a unei rachete cu satelit de către Coreea de Nord, exprimând suspiciunea că această lansare putea să fi fost un test cu rachetă balistică, capabilă să fie echipată cu focos nuclear.
În plus, au fost înăsprite sancţiunile împotriva Coreii de Nord, în special a fost extinsă lista de organizaţii şi persoane care intră sub sancţiunile economice impuse mai devreme.
Autorităţile RPDC au răspuns deja la noua rezoluţie, ameninţând cu creşterea puterii militare a statului şi continuarea dezvoltării programului lor nuclear.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu