Bagdad, 29 ian /Agerpres/ - Un jurnalist francez a fost arestat de poliţia irakiană pentru că a realizat fotografii fără autorizaţie la Bagdad şi a fost plasat în detenţie într-o închisoare irakiană fără să fie inculpat, s-a aflat dintr-o sursă consulară franceză, relatează marţi AFP.
Nadir Dendoune /40 de ani/ s-a deplasat în Irak pentru a realiza reportaje, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la invadarea ţării, pentru publicaţia franceză Le Monde Diplomatique, potrivit acestei surse care s-a exprimat sub acoperirea anonimatului.
Reporterul, care are şi cetăţeniile algeriană şi australiană, ''nu s-a înregistrat pe lângă autorităţile locale şi n-a cerut autorizaţii pentru a realiza fotografii''.
Contactate de AFP, autorităţile irakiene n-au fost în măsură să ofere detalii referitoare la interpelarea şi detenţia lui Dendoune.
În Irak, toţi jurnaliştii au nevoie de autorizaţie înainte de a lucra şi cu atât mai mult pentru realizarea de fotografii cu soldaţi şi poliţişti.
Nadir Dendoune a fost arestat în cartierul Dora /sud-vest/, ''la mijlocul săptămânii'', şi ''este în continuare în detenţie, nefiind încă inculpat'', a adăugat sursa consulară. Autorităţile irakiene au dat asigurări că ''este bine tratat, că n-are probleme medicale'', potrivit sursei.
Sora lui Dendoune, Houria Dendoune, contactată de AFP, a declarat că jurnalistul a fost arestat în timp ce realiza fotografii la o uzină de tratare a apelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu