Chişinău, 17 ian - Corespondentul Agerpres, Cornel Ciobanu, transmite: România are mâinile legate în problema transnistreană, susţine joi analistul politic Anatol Ţăranu în 'Ziarul de Gardă', menţionând că schimbarea rolului României în acest proces ar favoriza Republica Moldova.
'Ziarul de Gardă' publică opiniile unor comentatori politici referitoare la viitoarea vizită la Chişinău a preşedintelui României. Potrivit unora, Traian Băsescu vine să-i mulţumească electoratului din Basarabia care la alegerile din decembrie şi-a dat votul pentru candidaţii ARD la Parlamentul României. Totodată, analiştii politici apreciază că relaţiile Chişinăului cu Bucureştiul sunt cele mai bune. ''Republica Moldova are un partener şi un avocat sigur, oriunde în lume s-ar discuta soarta ei'', scrie publicaţia citată.
'Timpul' atrage atenţia asupra unor detalii apărute în publicaţia ucraineană Korrespondent privind poziţia Kievului faţă de Transnistria. Conform acestei publicaţii, miniştrii de externe ai Rusiei şi Ucrainei - Lavrov şi Kojara - au discutat la Cernăuţi despre un plan mai vechi care prevede crearea unui spaţiu economic comun Transnistria - Odesa. Potrivit publicaţiei ucrainene, o integrare a Transnistriei într-un spaţiu economic comun cu regiunea Odesa ar însemna revenirea regiunii transnistrene la Ucraina.
'Adevărul' revine la subiectul accidentului de vânătoare la care au participat şi funcţionari moldoveni. Poliţia a constatat o serie de încălcări care ar fi avut loc la partida de vânătoare din 23 decembrie, când a fost omorât Sorin Paciu, şi a deschis un dosar penal, scrie 'Adevărul'. Vicepreşedinte al Curţii de Apel Chişinău, Gheorghe Creţu a devenit în acest caz suspect pentru omor prin imprudenţă şi a fost audiat de procurori, mai notează ziarul citat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu