marți, 8 ianuarie 2013

Repatrierea Grupului întrunit de forţe pentru operaţii speciale

 Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şeful Statului Major General, general-locotenent Ştefan Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-locotenent Sorin Ioan, şi directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, general-locotenent Ilie Botoş, au participat marţi, 8 ianuarie, la ceremonia de repatriere din misiune a Grupului românesc întrunit de forţe pentru operaţii speciale (ROUSOTG1) din Afganistan, la sediul Batalionului Operaţii Speciale „Vulturii”.
            „Aţi executat misiuni într-un mediu extrem de complex şi periculos alături de aliaţii noştri din Afganistan. Sunt mândru de rezultatele dumneavoastră şi vă doresc din toată inima Bine aţi sosit acasă!”, le-a spus ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, militarilor întorşi din Afganistan.
            Ministrul Mircea Duşa le-a mulţumit familiilor militarilor pentru rezultatele deosebite şi a apreciat activitatea comandantului detaşamentului.
            „Le mulţumesc membrilor familiei care au dus greul, care au fost singuri, care au făcut eforturi atât timp cât soţii sau copii au fost plecaţi în Afganistan pentru ca aici, acasă, să fie linişte şi cei care se aflau în Afganistan să se gândească numai la misiunea pe care o aveau de îndeplinit”, a mai spus ministrul Duşa.
            Timp de peste şapte luni, militarii detaşamentului românesc de operaţii speciale au executat misiuni de asistenţă militară în sprijinul forţelor de securitate afgane şi alte misiuni specifice forţelor speciale orientate spre neutralizarea grupurilor insurgente care acţionează în partea de Est a Afganistanului.
            Pentru faptele lor deosebite, membrii detaşamentului au primit numeroase distincţii din partea autorităţilor româneşti şi americane, iar un subofiţer a fost decorat cu Medalia Naţională pentru merit, clasa a III-a, cu însemn de Război.
       Biroul de Presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu