sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Patru români au fost salvaţi, iar unul şi-a pierdut viaţa în Algeria


Bucureşti, 19 ian /Agerpres/ - Încă un român a fost eliberat în Algeria, fiind al patrulea cetăţean al ţării noastre care a fost salvat, în timp ce unul şi-a pierdut viaţa, a anunţat sâmbătă premierul Victor Ponta.
'Vestea bună, confirmată tot pe canale diplomatice, se referă la ultimul dintre cei cinci cetăţeni români aflaţi în zona de conflict. Acesta a fost eliberat de către armata algeriană. Se află în acest moment în custodia armatei algeriene şi autorităţile române fac toate eforturile şi demersurile necesare pentru a afla starea sa exactă şi de a ajunge la ambasadă, după care alături de ceilalţi trei cetăţeni români care au fost salvaţi într-o fază mai rapidă să fie repatriaţi în condiţii cât mai bune', a afirmat Victor Ponta.
MAE a anunţat, în cursul serii de vineri, eliberarea altor trei ostatici.
Totuşi un român şi-a pierdut viaţa în cursul evenimentelor de la In Amenas, din Sahara algeriană.
Mai multe ţări şi-au exprimat îngrijorarea faţă de resortisanţii lor luaţi ostatici de o grupare islamistă, care susţine că acţionează ca represalii la intervenţia militară franceză în Mali. În acelaşi timp, Consiliul de Securitate al ONU a condamnat în termeni duri atacul terorist asupra complexului de la In Amenas.
Răpitorul, prezentat sub pseudonimul Abou al-Baraa, a indicat că gruparea se află în contact cu conducerea sa din Mali şi că principala sa revendicare este un schimb de prizonieri.
Gruparea din care face parte acesta, numită 'Cei care semnează cu sânge', a revendicat luarea de ostatici într-un comunicat publicat miercuri pe site-ul Alakhbar din Mauritania.
Ostaticii, în majoritate occidentali, au fost capturaţi la complexul petrolier In Amenas, din estul Algeriei, exploatat de grupul britanic BP, compania norvegiană Statoil şi cea algeriană Sonatrach.

Trupe algeriene, care au efectuat un "asalt final" împotriva răpitorilor înarmaţi cu legături cu Al-Qaida, la un complex de exploatarea gazelor în deşert, se aflau în interiorul instalaţiei îndepărtând mine, a declarat o sursă familiară cu operaţiunea, citată de Reuters în pagina online.
"S-a terminat, acum. Asaltul s-a încheiat, iar militari (algerieni) se află în interiorul instalaţiei îndepărtând mine" instalate de răpitori, a declarat o sursă locală familiară cu operaţiunea pentru Reuters.
Potrivit agenţiei, compania de stat în domeniul gazelor Sonatrach a anunţat că militanţii, care au atacat complexul miercuri şi au luat un număr mare de ostatici, au minat instalaţia de exploatarea gazelor cu explozibili.
Forţele speciale algeriene au găsit, sâmbătă, 15 cadavre arse în complex, potrivit Reuters. Sursa citată a mai declarat că, în prezent, au loc eforturi de identificare a cadavrelor şi că nu este clar cum au murit aceste persoane.
Şaisprezece ostatici străini au fost eliberaţi sâmbătă, potrivit unei surse apropiate crizei, citată de Reuters, între care doi americani, doi germani şi un portughez.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu