joi, 17 ianuarie 2013

Luarea de ostatici din Algeria: peste 40 de ostatici din 12 ţări, între care şi România

Alger, 17 ian /Agerpres/ - România este menţionată printre ţările de provenienţă a celor peste 40 de ostatici capturaţi miercuri în Algeria ca represalii la intervenţia aeriană şi terestră a militarilor francezi împotriva bastioanelor islamiste din Mali, transmite joi AFP, care îl citează pe unul din răpitori.

Răpitorul, prezentat sub pseudonimul Abou al-Baraa, a dat asigurări că numărul ostaticilor este de circa 41, iar aceştia provin din 12 ţări: Norvegia, Franţa, SUA, Marea Britanie, România, Columbia, Thailanda, Filipine, Irlanda, Japonia, Coreea de Sud şi Armenia.

Abou al-Baraa a indicat că gruparea se află în contact cu conducerea sa din Mali şi că principala sa revendicare este un schimb de prizonieri.

'Operaţiunea este deopotrivă un mesaj politic puternic destinat Algeriei din cauza poziţiei sale intransigente faţă de mujahedini şi un mesaj către alte ţări vecine', a mai spus răpitorul, cu un puternic accent algerian.

Gruparea din care face parte acesta, numită 'Cei care semnează cu sânge', a revendicat luarea de ostatici într-un comunicat publicat miercuri pe site-ul Alakhbar din Mauritania.

Ostaticii, în majoritate occidentali, au fost capturaţi la complexul petrolier In Amenas, din estul Algeriei, exploatat de grupul britanic BP, compania norvegiană Statoil şi cea algeriană Sonatrach.

Răpitorii au cerut joi retragerea armatei algeriene care încercuise complexul, pentru a se putea permite desfăşurarea de negocieri.

Pe de altă parte, postul privat algerian Ennahar a transmis joi că 15 ostatici ar fi reuşit să evadeze, însă o sursă guvernamentală algeriană a precizat pentru AFP că este imposibil, în situaţia dată, să confirme o astfel de informaţie.

Secretarul general al Ministerului Afacerilor Externe va susţine, joi, o conferinţă de presă, la ora 14,00, pe tema ostaticilor din Algeria.

Între 15 şi 30 de ostatici capturaţi de islamişti la un complex gazifer din estul Algeriei ar fi reuşit să scape, transmit agenţiile internaţionale de ştiri.

O sursă de securitate algeriană a afirmat că persoanele înarmate, care au luat cu asalt complexul gazifer miercuri, au cerut să se instituie un culoar de siguranţă pe unde să poată pleca împreună cu prizonierii lor. Agresorii au afirmat că au reţinut peste 41 de străini, precum şi zeci de algerieni.

Canalul privat Ennahar a afirmat că 40 de algerieni au fost eliberaţi, majoritatea femei care lucrau ca translatori.

Surse guvernamentale algeriene au afirmat însă că este imposibil în momentul de faţă să poată confirma o asemenea informaţie.

Armata algeriană a înconjurat joi acest site administrat de grupul britanic BP, norvegian Statoil şi algerian Sonatrach.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu