luni, 14 ianuarie 2013

Corupţia în rândul medicilor din Germania, mai răspândită decât se crede (asociaţie profesională)

Berlin, 14 ian /Agerpres/ - Corupţia în rândul medicilor din Germania este mai răspândită decât se crede, potrivit unui raport care urmează să fie făcut public luni, transmite site-ul thelocal.de.

Asociaţia Medicală Germană a anchetat aproape 1.000 de medici suspectaţi de corupţie în ultimii ani, a declarat, pentru revista Der Spiegel, şeful asociaţiei, Frank Ulrich Montgomery.

Circa jumătate dintre investigaţii au vizat medici acuzaţi că au luat mită de la compania farmaceutică israeliană Ratiopharm pentru a prescrie pacienţilor medicamentele companiei. Această practică este 'ferm interzisă' de codurile de practică din domeniu, potrivit Montgomery.

'Asociaţia Medicală a sancţionat 163 medici în cazul Ratiopharm după ce procurorii ne-au pus la dispoziţie dosarele', a spus Montgomery, care a cerut o schimbare a legislaţiei pentru a încuraja acest tip de cooperare.

Montgomery a solicitat de asemenea mai multe puteri investigative pentru Asociaţia Medicală, astfel încât aceasta să poată 'derula verificări de timpuriu şi să confişte dosare'.

Însă companiile de asigurări de sănătate au precizat că se vor opune ideii de a spori puterile asociaţiei şi au făcut duminică apel la intervenţia politicienilor.

'Corupţia nu este o faptă minoră pe care medicii să o poată reglementa singuri', a spus Florian Lanz, purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale GKV a Fondurilor statutare de asigurări de sănătate. 'Atunci când Asociaţia Medicală cere puteri poliţieneşti, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru membrii legislativului', a adăugat el.

Comentariile lui Montgomery, care confirmă nivelul corupţiei în rândul medicilor, survin după o serie de dezvăluiri despre doctori care au acceptat mită şi au manipulat listele de aşteptare, ceea ce a declanşat o dezbatere despre necesitatea unei noi legi pentru întărirea eticii profesionale în domeniu.

Frank Ulrich Montgomery şi-a exprimat regretul faţă de daunele pe care recenta dezbatere le-a adus asupra imaginii acestei profesii. 'Dezbaterea privind corupţia este ca un ghimpe care afectează puternic reputaţia profesiei mele', a mai spus el pentru Der Spiegel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu