vineri, 11 ianuarie 2013

Conducerea IGPR a prezentat măsurile luate în urma verificărilor disciplinare din teritoriu

Bucureşti, 10 ian /Agerpres/ - Adjunctul inspectorului general al Poliţiei Române, chestorul Viorel Vasile, a prezentat joi măsurile luate în cadrul verificărilor disciplinare efectuate la nivelul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Ilfov şi Olt.
Potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES, la nivelul IPJ Olt, IGPR a dispus cercetarea prealabilă faţă de cei doi adjuncţi, şeful Poliţiei Oraşului Balş şi faţă de alţi opt ofiţeri cu funcţii de conducere.
'Unuia dintre adjuncţi, prin ordin al ministrului, începând cu data de 10 ianuarie, i-au încetat raporturile de serviciu cu drept la pensie. Faţă de celălalt adjunct, întrucât se află în concediu medical, cercetarea prealabilă a fost suspendată, urmând a se relua la reîntoarcerea la serviciu', se arată în comunicat.
În urma cercetărilor prealabile care s-au finalizat s-a dispus sesizarea Consiliului de disciplină la nivelul IGPR pentru analizarea abaterii disciplinare de 'neglijenţă manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispoziţiilor primite de la şefii ierarhici sau autorităţile anume abilitate de lege' faţă de şeful Poliţiei Oraşului Balş, şeful Serviciului Rutier, şeful Serviciului, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, şeful Serviciului Investigare a Fraudelor şi doi şefi de birouri de la Investigarea Fraudelor.
În plus, au fost aplicate două mustrări scrise faţă de şeful Serviciului de Ordine Publică şi şeful Serviciului de Resurse Umane, iar cu atenţionare au fost sancţionaţi doi ofiţeri, şefii serviciilor de Investigaţii Criminale şi Investigare a Fraudelor.
La nivelul IPJ Olt a fost desemnat să îndeplinească atribuţiile funcţiei de inspector şef, prin dispoziţie a inspectorului general, comisarul-şef de poliţie Mihai Pruteanu, director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică din IGPR.
În ceea ce priveşte situaţia de la nivelul IPJ Ilfov, urmare a controlului şi cercetării prealabile efectuate de Corpul de Control al ministrului a fost sesizat Consiliul Superior al IGPR faţă de inspectorul şef şi cei doi adjuncţi.
'Faţă de comisar-şef Lefter Ionel, adjunctul şefului IPJ Ilfov, s-a dispus, pe baza propunerii Consiliului Superior, aplicarea sancţiunii disciplinare de mustrare scrisă. De asemenea, a fost eliberat din funcţia de adjunct al şefului IPJ Ilfov şi numit adjunct al şefului Poliţiei Oraşului Otopeni. Faţă de cel de al doilea adjunct, cercetarea în Consiliul Superior al IGPR va fi reluată după întoarcerea acestuia la serviciu din concediul de odihnă', precizează comunicatul.
Potrivit sursei citate, inspectorul şef din Ilfov a fost eliberat din funcţie şi se află la dispoziţia IGPR până la finalizarea cercetării.
Totodată, faţă de şeful Centrului Chinologic de la Sibiu s-a dispus, la finalul lunii decembrie 2012, cercetarea prealabilă şi cercetarea administrativă. Cercetările se află în curs de desfăşurarea, iar până la finalizarea lor acesta a fost eliberat din funcţie şi pus la dispoziţia IGPR.
Începând de joi, sub coordonarea conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române, din ordinul ministrului Afacerilor Interne, echipe formate din psihologi, sociologi, reprezentanţi ai structurilor de resurse umane şi control intern se deplasează în ţară pentru a purta discuţii cu femeile poliţist pe baza unui ghid de interviu elaborat de specialişti în problematica psihosociologiei.
'Ghidul de interviu este structurat, în principal, pe dimensiuni ce vizează climatul relaţional perceput, avantaje şi dezavantaje ale statutului femeii în Poliţie, tendinţe de discriminare şi hărţuire la locul de muncă. Discuţiile vor fi purtate cu toate angajatele Poliţiei Române, indiferent de funcţia ocupată şi de corpul profesional din care fac parte (ofiţeri, agenţi, personal contractual)', informează IGPR.
În Poliţia Română sunt angajate 8.809 femei, respectiv 2.211 ofiţeri, dintre care 133 au funcţie de conducere, 4.908 agenţi de poliţie, dintre care opt au funcţii de conducere, şi 1.690 de femei încadrate ca personal civil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu