miercuri, 5 decembrie 2012

Hunedoara: Situaţiile de urgenţă vor fi gestionate dintr-un centru special de comandă


Deva, 5 dec /Agerpres/ - Intervenţiile la accidente sau la alte situaţii de urgenţă, cum ar calamităţile naturale, vor fi gestionate dintr-un centru special de comandă amplasat într-o clădire ridicată din fonduri ale Consiliului Judeţean Hunedoara, spaţiul fiind inaugurat miercuri, în curtea Centrului Militar Judeţean din Deva.
În cursul anului viitor, centrul va fi dotat cu echipamente moderne de comunicaţie, inclusiv cu monitoare TV ce vor prelua imagini video din principalele oraşe ale judeţului Hunedoara sau de pe principalele artere de circulaţie.
'În cadrul acestui centru de management al situaţiilor de urgenţă vor fi preluate toate apelurile de urgenţă venite din judeţul Hunedoara. Maşinile de intervenţie aflate pe teren vor fi dotate cu GPS şi vor fi coordonate din camera de comandă a centrului. Pe un perete de monitoare vom primi imagini din principalele intersecţii şi oraşe', a declarat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, cu ocazia inaugurării clădirii.
Potrivit acestuia, autorităţile judeţene vor face demersurile necesare pentru ca Serviciul SMURD şi Ambulanţa să dispună de un elicopter care va interveni în cazul unor urgenţe majore.
Centrul judeţean pentru managementul situaţiilor de urgenţă este un proiect al CJ Hunedoara, preluat după modelele celor din Târgu Mureş şi Bucureşti. Clădirea este structurată pe parter şi etaj, având o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi.
Investiţia a fost finanţată din fondurile bugetare ale CJ Hunedoara şi a costat cinci milioane de lei, inclusiv TVA.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu