joi, 20 decembrie 2012

Ponta: Domnul Duşa merge la Apărare pentru că mi s-ar fi părut incorect să-l scot din Guvern

Bucureşti, 20 dec /Agerpres/- Primul ministru Victor Ponta a declarat, miercuri seară, la Antena 3, referindu-se la mutarea fostului ministru de Interne, Mircea Duşa, la Ministerul Apărării Naţionale, că aceasta ţine de 'nedreptăţile politice', dar că i s-ar fi părut 'incorect' ca el să nu mai facă parte din Guvern, după ce PNL şi-a dorit ca Ministerul de Interne să fie condus de Radu Stroe.
'Astea sunt nedreptăţile deciziilor politice. Eu am fost foarte mulţumit şi de domnul Duşa la Interne şi de domnul Dobriţoiu la Apărare. Când PSD a avut o nouă funcţie de vice prim-ministru am discutat cu colegii liberali şi am spus că sunt cele două ministere de forţă- Internele şi Apărarea- şi că ei sunt primii care au dreptul să aleagă ceea ce cred ei că, din punctul de vedere al PNL, ar fi mai important. Domnul Antonescu şi colegii liberali au spus că pentru ei este important să aibă Ministerul de Interne condus de domnul Stroe, care până acum a fost la Administraţie', a spus Ponta.
În acest context, premierul a precizat că i s-a părut 'incorect' ca Duşa să nu mai facă parte din Guvern, astfel că a fost mutat la Apărare.
'Într-un fel care ţine de nedreptăţile politice, domnul Duşa merge la Apărare pentru că mi s-ar fi părut incorect să-l scot din Guvern. Cred că domnul Stroe va fi un foarte bun ministru de Interne', a precizat primul ministru.
În ceea ce priveşte numirea lui Gabriel Oprea în funcţia de vicepremier, Ponta a explicat că a existat o înţelegere cu UNPR, partid cu ajutorul căruia s-a instalat primul Guvern USL.
'Am avut o înţelegere nu doar eu, ci şi domnul Antonescu şi domnul Daniel Constantin. Primul Guvern USL pe care eu l-am condus, Guvernul care a dat înapoi pensiile, care a mărit salariile, Guvernul care a câştigat alegerile locale şi după aceea parlamentare, s-a instalat cu voturile pe care domnul Oprea şi colegii săi de la UNPR le-au dat. A fost o înţelegere clară. Domnul Oprea nu are portofoliu, are funcţia de vice prim-ministru pe baza acelei înţelegeri, iar eu cred că în perioada următoare, prin capacităţile sale organizatorice, în momente dificile cum e cel actual, (...) va dovedi că merită nu doar politic, ci şi administrativ funcţia aceea', a mai declarat Victor Ponta.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu