De Victor NICHITUŞ (Chişinău)
Dan Dungaciu afirmă că blocul militar nord
atlantic ar trebui să fie implicat în negocierile pentru soluționarea conflictului transnistrean. Afirmația a fost făcută în cadrul unui interviu pe care fostul consilier al
președintelui interimar al Republicii Moldova, liberalul Mihai Ghimpu, l-a
acordat publicației chișinăuiene Timpul.
Dungaciu consideră că principalul motiv pentru
care autoritățile ruse ar accepta implicarea NATO în
procesul 5+2 ar ține de credința Moscovei că „formatul de Consiliu Rusia-NATO ar trebui aprofundat și extins în favoarea ei. Rusia a mai făcut tentative de regândire a
arhitectonicii globale de securitate, a tot vrut „comunităţi de securitate”,
celebrul „Helsinki II” al președintelui
Medvedev, care să depăşească vechile aranjamente de genul NATO sau OSCE”.
Potrivit distinsului profesor, în acest moment
ar exista două scenarii de atragere a Federației Ruse în procesul de reglementare al diferendului transnistrean,
reglementare care ar da câștig de cauză
Republicii Moldova.” În primul scenariu de cooptare a Rusiei s-ar muta
frontiera economică europeană în Rusia, adică Germania s-ar implica economic
masiv în modernizarea Rusiei… Al doilea scenariu ar fi invers: venirea Rusiei
în Europa, nu doar pe conducte, unde Rusia are tot mai multe probleme, ci la
masa marilor decizii strategice. Acolo vrea Rusia.”
Potrivit raționamentelor domniei sale în aceste cazuri “Rusia ar ceda în
Transnistria”. Nimic mai fals.
Decretul liderului regiunii transnistrean
Evghenii Șevciuk referitor la direcțiile principale ale politicii externe
ale regiunii vin să pună în prim plan relațiile cu Federația Rusă, cu Ucraina și pe locul trei, relațiile cu Republica Moldova. Procesul de negocieri cu
autoritățile chișinăuiene este calificat ca fiind
„cea de a doua prioritate a politicii externe”.
În noul concept al politicii externe a
Transnistriei se declară „inviolabilitatea formatului existent de menţinere a
păcii” și este menținut faptul că acesta se va „conserva până va deveni o soluţie politică
cuprinzătoare şi durabilă a conflictului dintre Republica Moldova şi
Transnistria”. Deci nici pomeneală de o schimbare a formatului de negocieri ori
despre o eventuală implicare a NATO în formatul 5+2.
Jurnalistul Roman Konopliov nota într-un material apărut pe portalul on
line Dniestr (http://dniester.ru/node/7679)
că în regiunea transnistreană s-a instaurat o adevărată dictatură și că puterea absolută deținută de Șevciuk nu cunoaște limite și este îndreptată chiar și împotriva cetățenilor Federației Ruse.
Modificarea formatului de negocieri, propusă
de domnul Dungaciu ar avea efectul gazului lampant turnat pe focul delicatelor
relații existente între Chișinău și Tiraspol. Prin intermediul
mecanismelor de implementare ale IPAP NATO – Moldova dar și prin
participarea statului moldav la măsurile întreprinse de OSCE pentru întărirea
securității, experții militari NATO cunosc foarte bine realitățile din zonă. O implicare a acestora în procesul de reglementare ar fi
însă refuzată categoric de partea transnistreană, dar și de alte părți care nu își doresc o schimbare a formatului de negocieri.
Teoretic, propunerea venită din partea
mentorului liberal care și-a împărțit biroul cu actualul șef al securității moldovenești, ar putea fi acceptată.
Venite din mediul academic și al comunităților de experți, reacțiile la aceasta ar avea efectul unei
hârtii de turnesol. Să presupunem oare că recomandarea oferită de domnia sa a
fost una modelată în comunitatea sistemului inteligent moldav? Ori mai degrabă
este vorba doar de invidia liberalilor moldoveni față de micile succese înregistrate de Carpov?
Fireasca dorință a liberalilor de a fi implicați mai
activ în procesul de negocieri i-au făcut să dea cu stângul în dreptul iar după
dezghețul dat de întâlnirile tete-a-tete dintre Filat și Șevciuk, să ajungem în situația în care la Dublin, subiecte relativ simple, referitoare la deschiderea circulaţiei pe Podul Gura-Bâcului
ori situația şcolilor cu predare în limba română
din stânga Nistrului, să fie amânate pentru anul viitor.
Implicarea blocului militar nord atlantic în
procesul de negocieri ar schimba totalmente politica pașilor mici aplicată în prezent de echipa condusă de Eugen Carpov și ar scoate din ecuație ambiția liberal democraților moldoveni de
a fi pionierii reconfigurării pozitive a spectrului politic de pe cele două
maluri ale Nistrului.
Turnesolul este substanță vegetală extrasă dintr-o specie de licheni care odată impregnat pe o
hârtie are proprietatea de a-i schimba culoarea în roșu sub acțiunea acizilor și în albastru sub acțiunea bazelor.
Distinsul profesor ce-o fi, acid ori bază?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu