sâmbătă, 22 decembrie 2012

Mii de sloveni au manifestat împotriva liderilor politici


Ljubljana, 21 dec /Agerpres/ - Mii de manifestanţi s-au adunat vineri seară în Piaţa Republicii din Ljubljana şi în mai multe oraşe din Slovenia pentru a protesta împotriva guvernului şi, în general, a elitei politice din ţară, transmite AFP.

Circa 5.000 de persoane, potrivit poliţiei, au defilat paşnic la Ljubljana, în timp ce postul naţional de radio din Slovenia a informat că s-au înregistrat peste 6.000 de manifestanţi.

Protestatarii au scandat sloganuri cum ar fi 'Hoţii!', 'Jansa /premierul conservator sloven/ la închisoare' sau 'Toată lumea în stradă'.

Mulţi dintre aceştia purtau pancarte pe care se putea citi: 'Sunteţi terminaţi', cu fotografiile premierului Janez Jansa, ministrului de finanţe Janez Sustersic sau a primarului de centru-stânga al capitalei Ljubljana, Zoran Jankovic, liderul opoziţiei slovene.

Manifestanţii s-au separat ulterior în două grupuri, cel mai numeros rămânând în Piaţa Republicii, din faţa clădirii Parlamentului, în timp ce restul au plecat ca să defileze prin centrul oraşului, blocând circulaţia mai mult de o oră.

În faţa Parlamentului şi în împrejurimi au fost trimise unităţi ale poliţiei.

În cel de-al doilea oraş ca mărime din ţară, Maribor, unde mişcarea de protest a vizat demisia primarului de centru-dreapta Franc Kangler, suspectat de corupţie, s-au adunat 1.500 de persoane, conform presei locale.

În perioada mobilizării maxime, la începutul lunii decembrie, numărul manifestanţilor s-a ridicat la aproximativ 10.000 de persoane, protestele fiind marcate de violenţe.

Forţele de ordine nu au semnalat vineri niciun incident major în cursul diferitelor manifestaţii.

Nicio organizaţie politică sau sindicat nu a sprijinit oficial mobilizarea. Un grup de cetăţeni activi pe reţeaua socială Facebook a chemat la un marş de protest, la Ljubljana, împotriva elitei politice, considerată responsabilă pentru degradarea situaţiei din ţară, membră a UE din anul 2004.

Sindicatele din sectorul bugetar au lansat un apel pentru o grevă generală la 23 ianuarie, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate adoptate de guvernul condus de prim-ministrul Janez Jansa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu