Washington, 7 ian /Agerpres/ - Soluţia politică prezentată duminică de Bashar Al-Assad pentru a scoate Siria din războiul civil este 'deconectată de la realitate', a afirmat duminică Departamentul de Stat american cerând demisia preşedintelui sirian, notează AFP.
Discursul lui Al-Assad 'reprezintă o nouă tentativă a regimului de a se agăţa de putere şi a nu întreprinde nimic ca să se înregistreze progrese în ţelul poporului sirian spre o tranziţie politică', a afirmat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Victoria Nuland.
'Iniţiativa sa este deconectată de la realitate, ea subminează eforturile depuse de mediatorul Lakhdar Brahimi şi va avea ca singur rezultat continuarea represiunii sângeroase a poporului sirian', a adăugat purtătoarea de cuvânt.
În prima sa alocuţiune rostită în ultimele şapte luni, preşedintele sirian Bashar al-Assad a propus duminică un plan 'politic' implicând menţinerea sa la putere. El s-a arătat inflexibil, dând asigurări încă o dată că, în actualul conflict, care potrivit ONU a provocat moartea a peste 60.000 de persoane, nu se înfruntă puterea şi opoziţia, ci 'patria şi duşmanii săi' care doresc împărţirea ei.
'De aproximativ doi ani, regimul Al-Assad îşi brutalizează poporul. Al-Assad şi pierdut orice legitimitate şi trebuie să demisioneze pentru a permite o soluţie politică şi o tranziţie democratic în acord cu aspiraţiile sirienilor', a mai afirmat Victoria Nuland.
La rîndul său, ministrul german de externe, Guido Westerwelle, a afirmat că discursul preşedintelui sirian Bashar al-Assad nu exprimă 'nici o conştientizare' a situaţiei şi a cerut plecarea acestuia pentru a face loc unui 'guvern de tranziţie', informează AFP.
'Din nefericire, discursul lui Assad nu exprimă nici o conştientizare. În loc să reia tonul său marţial, el ar trebui în cele din urmă să elibereze calea pentru un guvern de tranziţie şi pentru un nou început politic în Siria', a declarat ministrul german, potrivit unui comunicat.
'Îi cer nu numai să ne explice vagile sale dispoziţii de încetare a focului, ci mai degrabă să se implice în încetarea violenţelor comise de trupele sale', a adăugat responsabilul german.
În prima sa alocuţiune rostită în ultimele şapte luni, preşedintele sirian Bashar al-Assad a afirmat că orice tranziţie va trece pe la urne, cerând 'un dialog naţional', sub egida guvernului actual, după încetarea operaţiunilor militare.
Luptele şi bombardamentele au zguduit însă duminică periferia Damascului, în timp ce cinci civili au fost ucişi în explozia unui microbuz la Alep (nord), potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDH).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu