miercuri, 9 ianuarie 2013

BULETIN DE PRESĂ

Nereguli pe drumurile publice


În cadrul unei acţiuni pe linia circulaţiei rutiere desfăşurată de poliţişti în seara zilei de ieri, 8 ianuarie a.c., pe strada Făgăraşului din Reşiţa a fost oprit pentru control un autoturism.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul era condus de către L.TOMA, în vârstă de 39 ani. La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.
În după-amiaza zilei, oamenii legii au intervenit la un accident rutier soldat doar cu pagube materiale. Cu ocazia verificărilor efectuate de echipa deplasată la faţa locului s-a constatat că L.TRAIAN, în vârstă de 30 ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Iablaniţa, pe fondul neadaptării vitezei pe un sector de drum în rampă şi succesiune de mai multe curbe, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu doi stâlpi de energie electrică.
Conducătorul auto a declarat că nu are permisul asupra sa, însă verificările efectuate au indicat faptul că bărbatului i-a fost suspendat dreptul de a conduce, motiv pentru care s-a întocmit un dosar de cercetare penală.

Dosar penal pentru furt şi tăiere ilegală de arbori



În cursul zilei de ieri, 8 ianuarie a.c., în zona „Slatinica” din pădurea dministrată de primăria comunei Zăvoi, poliţiştii au depistat doi bărbaţi care au tăiat arbori fără drept.
G.MARIUS, de 33 ani şi A.ALIN, de 19 ani, au tăiat fără drept şase arbori de esenţă fag cu dimensiuni cuprinse între 24-38 cm.


Lemnul a fost ridicat şi lăsat în custodie la Ocolul Silvic Oţelu Roşu până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit şi un dosar de cercetare penală pentru infracţiunile de tăiere ilegală şi furt de arbori.

În acceaşi zi în care i-a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii a ajuns în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă

Un bărbat condamnat la doi ani închisoare a fost reţinut şi introdus la Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Poliţiştii de investigaţii criminale l-au identificat pe V.FLORIN, în vârstă de 37 ani, din Reşiţa, în cursul zilei de ieri, 8 ianuarie a.c., pe raza municipiului Caransebeş. În aceeaşi zi Judecătoria Caransebeş a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii pe o perioadă de doi ani.
În perioada 5.10.2011-18.01.2012 condamnatul a săvârşit mai multe infracţiuni de furt, constand în sustragerea de bunuri de la diferite părţi vătămate.
Bărbatul urmează să fie transferat la penitenciar unde îşi va ispăşi întreaga pedeapsă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu