PARIS (MEDIAFAX) - Luptătorii islamişti sunt mai bine înarmaţi şi antrenaţi decât se credea, luându-i prin surprindere pe militarii francezi din Mali, iar răpitorii au fost alertaţi de sosirea commando-urilor de elită franceze în Somalia, militarii francezi confruntându-se cu o situaţie dificilă în Africa, arată AFP.
În mai puţin de 48 de ore, armata franceză a suferit pierderi într-o succesiune rapidă în cadrul celor două teatre de operaţiuni: un pilot de elicopter ucis în Mali şi un ostatic plus, anterior, doi soldaţi, unul mort şi un altul dat dispărut în Somalia.
Cele două operaţiuni franceze nu erau sigure şi simple, însă au dezvăluit calitatea combatanţilor cu care se confruntă forţele franceze.
Episodul revelator a fost rapiditatea cu care executivul francez a anunţat "oprirea" avansării către sud a islamiştilor în Mali înainte de a recunoaşte că intervenţia va fi mai complicată decăt era prevăzut.
"Adversarii noştri au fost opriţi", a declarat astfel preşedintele Francois Hollande, subliniind totuşi că misiunea nu a fost "îndeplinită".
A doua zi, duminică, ministrul francez al Apărării, Jean-Yves Le Drian, s-a arătat mai prudent mărturisind că avansul către sudul ţării al grupurilor armate nu a fost "oprit total". "Intervenţiile sunt încă în curs şi vom continua să împiedicăm progresia către sud, aceasta nefiind realizată pe deplin", a spus acesta.
La scurt timp, acesta a dezvăluit că Franţa foloseşte în războiul împotriva jihadiştilor patru Rafale, un bombardier ultramodern, cel mai performant deţinut de armată.
Duminică, anturajul şefului de stat a făcut o mărturisire de o sinceritate surprinzătoare. "Iniţial, puteam crede că este vorba de câţiva soldaţi la bordul unor Toyota cu ceva arme", a recunoscut o sursă din acest anturaj.
"S-au dovedit în realitate bine echipaţi, bine armaţi şi bine antrenaţi", a adăugat aceeaşi sursă, adăugând că grupurle islamiste "au recuperat din Libia armament modern sofisticat, mult mai puternic şi eficace decât ne puteam imagina".
"Ceea ce ne-a surprins cel mai tare a fost modernitatea echipamentului lor, antrenamentul şi capacitatea lor de a le utiliza", afirmă această sursă. Aceste grupări armate au "arătat cum pot deteriora un elicopter şi răni mortal pilotul acestuia", a subliniat acesta făcând aluzie la pilotul de elicopter ucis de focuri de armă uşoară trase de un luptător islamist.
Întrebat duminică seară, ministrul francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius, a dezminţit orice element surpriză: "nu, nu am fost luaţi prin surprindere".
La câteva mii de kilometri depărtare în Cornul Africii, regiunea de origine a piraţilor somalezi, trupele de elită ale armatei franceze au întâlnit de asemenea dificultăţi într-o misiune care s-a soldat cu doi morţi şi un dispărut de partea francezilor, Conform Parisului, 17 somalezi au fost ucişi.
Ministrul Apărării a recunoscut astfel că rezistenţa a fost "mai puternică decât era prevăzut" pentru commando-urile care trebuiau să elibereze ostaticul francez aflat în captivitate de trei ani, mod de a recunoaşte că luptătorii shebab somalezi au fost subestimaţi.
Operaţiunea a fost hotărâtă de Hollande "acum o lună", "când am aflat cu certitudine maximă unde se află foarte precis ostaticul", a adăugat acesta.
Însă, conform localnicilor, francezii au venit cu elicopterul de pe o navă de război şi au aterizat la trei kilometri de localitatea unde ar fi trebuit să se afle ostaticul iar poziţia lor a fost rapid dezvăluită.
"Luptătorii mujahedini erau deja la curent cu atacul şi eram pregătiţi să ne apărăm, mulţumită lui Dumnezeu", a declarat pentru AFP un comandant local islamist, Cheikh Mohamed Ibrahim.
Francezii "erau în jur de patruzeci în faţa a peste o sută de luptători shebab puternic armaţi. Misiunea lor era imposibilă şi foarte puţin profesională", a apreciat un angajat somalez al unei agenţii umanitare locale, aflat sub anonimat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu