joi, 6 decembrie 2012

Şeful serviciilor secrete afgane - rănit într-un atentat la Kabul


Kabul, 6 dec /BMTF/ - Corespondenţă de la Kabul, de la Baba Victor – O puternică explozie a zguduit capitala Afghanistanului, în jurul orei 15, adică 12,30 ora Bucureştiului. Şeful serviciilor secrete din Afganistan, temutul NDS, construit de KGB-ul sovietic, Asadullah Khalid, a fost rănit într-un atentat sinucigaş produs chiar în incinta hotelului său. Khalid a fost transferat la spital, au confirmat surse afgane din domeniul securităţii.

Talibanii au revendicat atacul cu bombă împotriva directorului NDS, Asadullah Khalid, considerat o persoană-cheie a regimului de la Kabul şi un înverşunat inamic al organizaţiei islamiste. "Assadullah Khalid a fost principala ţintă, dar au fost ucişi sau răniţi mai mulţi spioni", a declarat purtătorul de cuvînt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, într-o postare pe internet. Din informaţiile furnizate de talibani, şeful serviciilor secrete afgane este în comă.

Autorităţile afgane nu au făcut nici un comentariu şi nu au dat publicităţii informaţii privind existenţa altor victime ale atacului sinucigaş. Incidentul a scos în evidenţă instabilitatea care persistă în Afganistan, pe fondul pregătirii retragerii forţelor internaţionale din această ţară, proces care se va încheia la sfîrşitul anului 2014.
În pofida celor 11 ani de prezenţă în Afganistan, forţele internaţionale, care se cifrează în prezent la aproximativ 100.000 militari,  nu au reuşit să înfrîngă mişcarea talibană, înlăturată de la putere în 2001 de o coaliţie internaţională condusă de SUA.

Forţa internaţională a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan, ISAF, condusă de SUA, urmează să se retragă din regiune la 31 decembrie 2014, cînd forţele afgane vor asigura securitatea ţării. În ultimii ani, mişcarea talibană şi-a extins activitatea la nivelul întregii ţări. Ţinta predilectă a talibanilor sînt forţele de ordine afgane şi conducerea ţării, pro-occidentală.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu