Sancţiuni contravenţionale în valoare de zeci de mii de lei şi 23 de infracţiuni, sunt rezultatele acţiunilor organizate şi desfăşurate de poliţişti pe raza judeţului Caraş-Severin, în perioada 29.12.2012 – 02.01.2013.
Lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost angrenaţi în acţiuni de menţinere a ordinii şi liniştii publice în perioada 29.12.2012 – 02.01.2013, astfel că manifestările organizate în aer liber în noaptea dintre ani, pe raza întregului judeţ, s-au desfăşurat fără incidente semnificative.
În această perioadă oamenii legii au constatat un număr de 23 infracţiuni, din care 8 pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice, două la regimul silvic, 11 de natură judiciară şi două la alte acte normative.
Numărul sancţiunilor contravenţionale aplicate în această perioadă se ridică la 280, a căror valoare este de aproximativ 47000 de lei.
Din totalul contravenţiilor aplicate, 58 au fost pentru nerespectarea Legii nr.61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi două la Legea nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Pentru că au încălcat normele rutiere, 215 de conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu