Bamako, 14 ian /Agerpres/ - Jihadiştii cu baza în nordul statului Mali, ale căror poziţii sunt bombardate de forţele franceze, au anunţat luni că vor lovi Franţa 'în inimă', potrivit unui responsabil al Mişcării pentru unicitate şi jihad în Africa de Vest (Mujao), informează AFP.
'Franţa a atacat islamul. Vom lovi în inima Franţei. În numele lui Allah, vom lovi în inima Franţei', a declarat Abou Dardar, unul dintre responsabilii Mujao, în nordul Mali. 'Vom lovi pretutindeni - la Bamako, în Africa şi în Europa', a precizat Dardar.
Franţa, care s-a declarat 'în război împotriva terorismului' din Mali, a blocat vineri avansarea grupărilor armate islamiste, care controlează de nouă luni nordul Mali, şi a bombardat pentru prima dată, duminică, poziţiile islamiste din nord, la Gao şi Kidal.
Responsabilul Mujao s-a referit de asemenea la soarta ostaticilor francezi deţinuţi în Sahel. Mişcarea Al-Qaida în Maghrebul islamic (Aqmi) deţine din 16 septembrie 2010 patru angajaţi ai grupului nuclear francez Areva şi ai subcontractantului Satom, răpiţi în Niger, şi din noiembrie 2011 doi francezi capturaţi în nordul Mali. A şaptea persoană a fost răpită la 20 noiembrie în vestul Mali de către gruparea Mujao.
Primele avioane de transport militare britanice pentru a susţine operaţiunea forţelor franceze în Mali ar urma să decoleze luni de la o bază din nord-vestul Franţei, a anunţat o sursă a armatei aerului franceze. Londra a anunţat sâmbătă că va furniza asistenţă militară logistică Franţei în timpul intervenţiei, dar nu va desfăşura personal militar combatant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu